Bună dimineața și noapte bună să aveți, că habar n-avem cât mai e ceasul de când stăm huhurezi indiferent de oră ca să aveți voi cronici. Radu la taste azi, debutant cu cronici la US Open. Vă spun asta ca să nu ne iasă vorbe la proces.
În a cincea zi de US Open am găsit pedala malaxorului de cuvinte și am parcat în fața arenelor din New York – Triaj. Pot confirma că îl am cu mine pe vecinul care dă zilnic găuri în pereți și, potrivit izvoarelor istorice, a participat cu burghiul și pe vremea când s-a construit Groapa Marianelor din Pacific. Nimic personal, doar constat.
Ca debutant la US Open îmi exprim recunoștința pentru oportunitatea de a putea scrie cronici sărite de pe fix în timp ce îmi acumulez numărul necesar de ore nedormite astfel încât, în ritmul actual, în câteva zile să primesc și un certificat medical care să-mi ateste saltul psihic. Trag totuși tare de coada rachetei și împlânt cuvintele în asfaltul virtual după ce, în primele patru zile cu Codruț și Mircea la volan, ăștia au băgat turneul în șanț. Îi mai lăsam trei viraje și ne trezeam că nu mai joacă nimeni în turneu, discutând despre pariuri lingvistice din lumea tenisului sau despre ce-l mână-n luptă pe unul ca Marty Hubschmann. Evident, Marty Hubschmann nu există, dar cine mai poate ști sigur în ziua de azi, cu Next Gen-ul ăsta pe rit nou, că băiatul nu joacă undeva într-un colț de tablou?
După ce Townsend a prins-o pe Simona alaltăieri în plasa fileului cum prinzi crapi la matineu la Mila 23, a noastră o fi uitat de nervi probabil de foarte așteptatul meci de dublu mixt în care făcea echipă cu Horia Tecău, iar partida s-a anulat cu mențiunea de abandon la catastife. Nu-i nimic, încă mai există români pe tablou așa cum există șanse de-un cuplaj Dinamo-Rapid-FCSB în Liga a 2-a începând cu anul viitor.
S-a mai pierdut, s-a mai câștigat, dar ne-am umplut piscina cu povești cât să vă meargă cafeaua pe gât și să vă priască biscuițelul. Hai, pe citit și râs, că acuș începe altă zi de tenis și noi încă suntem ieri. Sau ceva de genul, v-am zis c-am pierdut șirul.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Copil/Kyrgios – Daniell/Skupski: 6-7, 7-5, 7-6
Într-o zi în care nici un plăieș nu a ieșit din voia statisticilor și nicio domniță nu și-a pătat ținuta de favorită, Mariusică al nostru și Nicu al mai puțin vitejilor traci – adică australienii, conform unor izvoare istorice secretizate – au ațâțat focul tenisului turnând în cazan kerosen și smash-uri cum doar la bunicuța în cămară mai găseai în vremurile bune.
După cum începuse dezbaterea, îți venea să te gândești că la dublu ar trebui să existe două categorii de echipe: pe de o parte cele formate din jucători care își știu unul altuia până și datele de naștere ale peștilor din acvarii, pe de altă parte echipele formate din jucători care s-au întâlnit la pisoar înaintea turneului și – pac – au pus de-un dublu.
Copil și Kyrgios au ecusoane cam pentru a doua categorie, dar așteptăm cu pixu’-n minte un interviu în care să aflăm de la Marius ce trebuie să faci mai exact ca să ajungi tovarăș de scatoalce cu Nick Kyrgios. Pentru că, trebuie să recunoaștem, oricine ar trebui să-și dorească un Kyrgios acolo pe unde lucrează. Ești sudor? Totul se schimbă dacă ai un coleg care lipește țevile izbindu-le una de cealaltă, așa cum ar putea să o facă Nick. Ești chirurg? Un coleg Kyrgios ar fi anestezistul care îl ceartă pe pacient până când leșină. Cu un Kyrgios în echipă, viața e mai ușoară. Un pic mai cretină, dar mai ușoară.
Embed from Getty Images
În peisajul ăsta ciudat, dar și ciudat de potrivit, Marius e elevul de pus pe prima pagină din album. E conștiincios, nu s-a certat în viața lui cu vreun arbitru, vine la serbări cu freza făcută după regulament și cu mingile așezate ordonat în careul de serviciu la viteze de plânge radarul. Într-o lume paralelă dar contemporană la nivel de secundă, Kyrgios e tot ce știm că e și tot ce sperăm să nu ne devină nici copiii și nici Copilul. Exceptând poate extrasele de cont, că doar Nick nu-i chiar cel mai sărac golan de pe planetă.
Copilul nostru și copilul lor au început zdrăngănind a scandal rachetele și, pe la ora la care Mircea mă anunța triumfător că va capitula în sfârșit după 5 zile de maraton și că pune cornu’-n pernă, lăsându-mă pe mine în voia furtunilor australiene, băieții noștri aveau deja break și 2-0.
Somnul națiunii naște însă reveniri din partea celor cărora le dorim plânsete și drumuri liniștite spre casă, așa că, până au mai schimbat licuricii niște becuri în tufiș, break-ul dispăruse și se făcea de tiebreak. Meciurile de dublu au obiceiul ăsta enervant pentru inimă de a intra într-o zonă crepusculară în care nu neapărat că ar conta fiecare punct, ci se ajunge ca zodiacul chinezesc și influența lui Mercur retrograd să fie considerentele pe care se decide cine ia setul. Mercur nu a fost nici român și nici australian, în ciuda potențialelor rime întunecate, așa că primul set a sărit gardul la vecini.
Kyrgios a întors însă placa până a potrivit-o în dungă și, pe la mijlocul setului al doilea, se trăgea cortina pentru circul de stat și privit tenis netradițional, cu mingi care vin din locuri în care nici speranța nu ajunge. Marius a rămas la ușa fileului să tragă plasa de țânțari peste orice insectă verde zbura care prea sus și, cât ai zice „Nick, nu mai urla la arbitru!” ne găseam într-un decisiv care-a ajuns din nou la tiebreak.
Probabil că Marius a citit cărți de Educație Tehnologică unde-ți explică ăștia exact cum transformi o bombă cu ceas în jucărie de pus în pătuțul copilului. Așa am putea înțelege cum Kyrgios a lăsat la depou loviturile de autobază și s-a pus serios cu burta pe tiebreak-ul din decisiv, câștigat de-ai noștri la 1. Ne-am distrat noi, rachetele lui Kyrgios au plâns, am numărat ași până au adormit ăia mici, ne-a trecut dorul de Fast&Furious văzând cum târnosește Marius al nostru mingile de serviciu și consemnăm faptul că avem om care să stea la coadă la dublu și pentru zilele următoare de US Open. Plus că îl putem considera de azi pe Kyrgios unul de-al nostru, iar ăsta e un câștig mai mare decât o victorie a unui deja român în primul tur cu te-miri-cine. Vom mai auzi de Marius și de Nicu pe aici la turneul ăsta, vă garantez.
Roger Federer – Dan Evans: 6-3, 6-2, 6-1
Dacă încă mai aveți dubii în legătură cu efectele miraculoase pe care le am asupra tenisului mondial atunci când îmi pică mie ziua de cronici, observați cum, timp de patru zile, s-a bocit prin texte dezastrul stilistic provocat de ținutele aruncate de Uniqlo pe Federer. Ei bine, astăzi mi ți l-au trimis pe prinț în costumaș de gală, cu tricoul alb ca laptele văcuțelor din Alpii Elvețieni și pantalonași de băiat care învârte Rolexuri cu furca. Asta e, obișnuiți-vă că asta știu și asta fac: readuc normalitatea acolo unde e nevoie de ea. De acum scriu eu cronicile în zilele Simonei, mi-e din ce în ce mai clar.
Embed from Getty Images
Rogerică l-a luat de pomeți pe Dan Evans și i-a cântat britanicului de jale. Nu ne vom hazarda în afirmații bombastice de tipul „Federer a dominat partida”, dar vom spune că, în setul al doilea, omul nu a pierdut punct pe propriul serviciu. Evident, toată afacerea s-a terminat 3-0 după nici măcar o oră jumate de joc. Decizie definitivă și executorie.
Mi-e deja clar că, după cum s-au legat brontozaurii Nadal, Federer și Nole și la panoul de electricitate de la US Open, pentru ăștia mulți și mici o să mai existe urme de energie doar dacă se face curent și deschide cineva toate ușile de pe arene. Dar nu ne supărăm: există copii ce abia se nasc astăzi și ar fi păcat să nu-și facă majoratul în timp ce pe fundal se joacă un Nadal-Nole-Roger cinstit în finala de la US Open din 2037.
Embed from Getty Images
Novak Djokovic – Denis Kudla: 6-3, 6-4, 6-2
Singura șansă a lui Nole de a se revanșa față de mine, după ce m-a ținut treaz până la ora 6 în cel mai inutil mod cu putință, era să îmi arunce erizeze în brațe una dintre mingile semnate pe care le expediază prin tribune la final de meci. Nu văd nicio minge, așa că nici Djokovic nu vede multe cuvinte de la mine.
Vestea bună ar fi că pe Nole l-a ținut umărul ăla plângăcios din meciul trecut, așa că emoțiile tuturor celor care vor ca Djokerul să-l depășească pe Federer la numărul de Slam-uri s-au cam risipit. E adevărat că a jucat cu Kudla, pe care l-ar fi bătut și dacă avea mâinile amputate, dar senzația a fost că pe Nole nu l-a mai deranjat balamaua. Să fie primit.
Embed from Getty Images
Anticipând probabil momentul, Meșter a încercat să mă îmbuneze cu un clip de pe youtube (da, Meșter trimite în privat clipuri cu Nole pe Youtube, Codruț e ăla care nu scrie despre meciurile lui Djokovic, trebuie să lămurim asta o dată pentru totdeauna) în care Nole răspunde timp de 11 minute unor întrebări simpatice. Strategia i-a mers de minune, pentru că sunt acum în măsura de a pune în dezbatere posibilitatea ca, la un moment dat, Nole să fi înțeles că ce face pe teren nu e chiar o operă de artă urcată-n cui la Luvru, ci mai degrabă o piesă mecanică construită cu eficiența cerută pe Stația Spațială Internațională. Dar fani tot trebuie să aibă. Omul a decis să fie ireal de simpatic, să pună de-un moment viral de fiecare dată când calcă pe șireturi un copil de mingi și, în principiu, să fie băiat de-al nostru, de gașcă, pe care-l primim cu drag la o beută.
Bravo, vecine, ai prins mișcarea. Acum mai urmează să stabilim că îi scoți pe bobocii ăștia de pe teren în cel mult o oră și jumătate cu tot cu reluări, iar relația noastră profesională va fi din nou una fericită și odihnită, cu mai multe ore de somn de ambele părți.
Embed from Getty Images
Alex De Minaur – Kei Nishikori: 6-2, 6-4, 2-6, 6-3
Dacă budismul vrea să ne demonstreze că reîncarnarea e o treabă pe bune, tot ce trebuie să facă e să pună un urs panda neînțărcat lângă Kei Nishikori și să îi lase să joace tenis. Nimeni nu bate pe nimeni, ni se vor înmuia inimioarele, vor zbura porumbei ai păcii și lumea va învăța încă ceva util despre bunătate. Probabil că Nishikori nu-și va încheia cariera nici gustând iarbă, nici tăvălindu-se prin zgura ultimei duminici de la Roland Garros și, cel mai probabil, nu va face multe ture nici pe asfaltul din New York sau Melbourne, pentru că el știe de la Marie Kondo că hainele se spală greu și că nu-i frumos să la dai oamenilor mari de lucru fără un motiv bine întemeiat.
Embed from Getty Images
Iar când a auzit Keiță că junele australian abia ce a câștigat două titluri ATP la 20 de ani, dar încă nu are victorie la vreun jucător din Top 10, s-a și așezat pe rana sufletului: era 2-0 la seturi când încă nici nu se înțelegea cu precizie de ce Kei nu servește direct cu al doilea serviciu, din moment ce cu primul câștiga cu 50% mai puține puncte decât cu al doilea.
Dar cifrele nu contează când în joc este viitorul următoarei generații de jucători de tenis, așa că băimăreanul Alex s-a afundat mai tare cu capul în fântâna de puncte, a mai scos capul cât să vedem și noi dacă băiețelul mestecă și hop 3-1. De Minaur merge mai departe, unde va juca cu un alt rătăcit al instanțelor tenisului, în persoana lui Grigor Dimitrov. Și ar fi bine să nu ne mirăm dacă scăpăm copilul din ochi încă două-trei zile și îl găsim punând piedici bătrânilor de pe bulevardul ATP. Stați pe poziții, de Minaur pare că are elan din ce în ce mai serios, chit că dacă te uiți la el zici că n-are cărniță în hainele alea care atârnă pe el ca pe sfoară.
Embed from Getty Images
Madison Keys – Sofia Kenin: 6-3, 7-5
Ați observat cum se lasă liniștea peste orice turneu în secunda imediat următoare momentului în care ale noastre alunecă pe tobogan și rup ușa înainte de prânzul competiției? Ok, o mai avem acolo pe Sorana, care are șanse să-și spele toate păcatele din ultimii ani, când ne-a lăsat cu ochii-n soare prin turnee leșinate. Dar când vom găsi într-un final dovezile ce atestă că teoria relativității a fost descoperită pe un computer din laboratorul lui Burebista, vom afla și că în același timp am inventat ca produse secundare șocul, drama și dezamăgirea.
Fiind la ele acasă, americancele au stat până când aproape că s-au închis porțile cronicii și au jucat ele între ele un meci care a fost extrem, extrem, extrem de aproape să ne intereseze cât negru sub unghie. Au fost probleme cu transmisiunea, pentru că sunetul și imaginea de la Eurosport nu-s încă sincronizate, așa cum se întâmpla acum 20 de ani la TVR: oamenii comentează și-abia apoi se-ntâmplă ce comentează. Nu-i neapărat enervant, dar sunt la al patrulea televizor spart săptămâna asta.
S-au sincronizat totuși Madi și Sofia, care s-au mișcat bine tot anul ăsta, au în geantă niște titluri și se trag energic de codițe cu fetele de pe raftul de sus al clasamentului. Kenin însă are o reținere în meciurile cu Keys, în sensul că nu o poate reține pe teren mai mult de două seturi. Keys a jucat bine, Kenin a jucat bine, dar iarăși nu pot merge câte două mai departe. Și pentru că poporul american așteaptă mai multe de la Maddie decât de la Sofia, s-a dus mai departe cea care merita s-o facă.
Embed from Getty Images
Karolina Pliskova – Ons Jabeur: 6-1, 4-6, 6-4
Nu atât de multe despre meci, pentru că Domnul Echilibrul nu prea a fost prezent, doar a băgat capul pe ușă, a ieșit și a plecat mai departe. Dar merită să punem pe pixeli trei vorbe potențial neamuzante, dar necesare despre o pantă pe lângă care ne tot plimbăm și pe care s-ar putea să cădem în cap. Nu e cronică, dar e un fel de notificare RoAlert, minus formulările agramate și lipsite de logică.
Începând de la Serena Williams, continuând cu Taylor Townsend și parcând absolut inutil la ușa lui Ons Jabeur, e din ce în ce mai sesizabilă o tendință care ne cârâie în urechi exact ca sculele de la dentist: meșteșugitul de conexiuni de neam prost între calitatea sportivului și numărul de kilograme.
Embed from Getty Images
Adevărul e că niciodată nu avem suficientă corectitudine politică pe niciun subiect, motiv pentru care e destul de util să nu ne apucăm să numărăm mușcăturile pe care le iau atleții din sandwich-uri. O fac unii – și o fac chiar din calitatea închipuită de jurnaliști sportivi. Dubla umilire care implică formulări ca „a noastră e vai mama ei, mai ales că a bătut-o una care are x kilograme” e exact genul de discuție care face complicată separația între cel ce vorbește și cel ce stă în muzeu, la secțiunea „oameni preistorici”. În 2019, cic-am fi tot mai aproape de a ajuge pe Marte. Până găsim o pompă bună pentru bicicleta care ne va duce acolo, ar fi util să avem grijă să nu ajungem acolo, să dăm nas în nas cu vreun extratereștru și să îi luăm cu „Ce faceți, mă? deci voi de aia nu aveți nevoie de gravitație, că stați toată ziua în fast food”? Cât despre sportivi, să pape fiecare ce vrea cât timp sunt între primele 100 de jucătoare din lume sau câștigă meciuri la Slam-uri cu atlete perfecte pe care numeri fibra. A ajuns neamul lui cihftea și salată boeuf să le dea lecții de nutriție fetelor care aleargă într-un meci – cu sau fără kile – mai mult decât au făcut-o orașe întregi legat în toată viața lor. Bravos, națiune.
Tecău/Rojer – Chardy/Martin: 6-7(2), 1-6
Că tot ne-am enervat puțin și-am ieșit din paradigma clasică a cronicilor, să ne păstrăm starea nervoasă și pentru următoarele paragrafe, în care aflăm cum Tecău și Rojer, altfel abonați pe la trofee, au luat bătălie în turul 1 la US Open.
După ce ne-au ținut mințile-n piuneze la Wimbledon, Tecău și Rojer au ținut de căpăstru Big Apple doar vreme un set. Le-a căzut subiect greu, de ăla pentru care nici în toamnă nu mai ai tupeu să vii, iar Chardy și Martin au cam rașchetat asfaltul cu talentul alor noștri.
Embed from Getty Images
Meciul a durat de fapt un set în care Tecău și Rojer au umblat cu atenție pe lângă bombă, au identificat bine cablurile vulnerabile, au tăiat subtil unde era de tăiat, apoi au băgat drujba-n restul. Până când s-a ridicat norul de fum rezultat din aceast fină și lineară abordare, ceilalți plecaseră, lumina de pe teren era pe modul „sleep” iar turneul încheiat. Nu e vreo dramă, însă pare tot mai lesne de priceput că asfaltul înfierbântat nu le priește lui Horică și JJ, care după picnicul de la Wimbledon nu au mai legat nici cu slujbe măcar două victorii.
Dar, dacă vreți și o veste bună din categoria dublu masculin, avem: Florin Mergea revine cu alai, dor de chiuit și sete de băut din cupe. Mergică a câștigat ieri în sferturile unui challenger la Roma, făcând echipă cu Andre Begemann. Iar dacă ciuliți bine urechile în direcția est, către Tokyo, se aude Olimpiada. Hai, hai, fără nazuri că se poate orice.
Olaru/Yang – Brady/Riske: 6-2, 3-6, 6-3
Într-una din zilele astea o să ne trezim cu Raluca Olaru plimbându-se țanțoșă pe lângă noi cu o cupă în brațe. Ascultați ce vă spun. Când își găsește pereche după vorba și portul ei, balamalele nu mai scârțâie, forehand-urile zboară lin pe direcțiile prestabilite, punctele curg ca apa prin tavanele spitalelor de la noi și victoriile vin, cuminți, în liniște și se aduncă la coadă în speranța că vor compune și-un trofeu. Raluca și sora ei din țara vecină și prietenă, China, au pus la somn o pereche tocmită cu speranțe la dublu din știință de tenis la simplu. Dar, așa cum știm, iarna nu-i ca vara și dublul nu-i ca simplul, ba chiar la o adică pot fi considerate sporturi diferite în care se joacă în același tip de echipament. Raluca știe asta, că și-a început singură pe teren până să se prindă că-i mai pe gustul ei tenisul ăla în care reacțiile sunt mai importante decât capacitatea de a acoperi terenul cu pași mici și apăsați.
Arevalo/O’Mara – Paire/Zverev: 4-6, 6-4, 6-1
Nu-i nimic important de citit aici, dar e important de știut că am fost obligat de Codruț să scriu măcar două litere și despre ultimul meci jucat de Benoît Paire la US Open. C-așa face el, amenință că pune pe net discuțiile din grupul privat de cronicari dacă nu-i facem pe plac. Și nu vreți să vedeți discuțiile alea, așa că-i facem pe plac, deși joacă murdar și cu reguli inspirate din opera lui Nicușor Kyrgios.
Embed from Getty Images
Așadar, Benny a plecat ieri acasă, iar astăzi a mai plecat încă o dată acasă, dar din proba de dublu. Nu a fost un meci cu multe greșeli, însă cea mai mare i-a aparținut tot lui Benny, care a încercat să se revanșeze față de Codruț și a eșuat lamentabil alegând Zverevul greșit pentru proba de dublu. Paire însă mai păstrează totuși șanse destul de mari la US Open, cu condiția să găsească rapid o frizerie deschisă în zi de sâmbătă, să renunțe la barbă și să se înscrie pe tabloul de juniori.
Daniil Medvedev – Feliciano Lopez: 7-6, 4-6, 7-6, 6-4
Dacă am fi trăit într-o lume normală, nu citeați despre meciul ăsta. Eventual pe site-urile de cultură feminină să prindeți câteva rânduri despre ăștia doi, care pot să fie incluși la o adică în câte-un Top 10 atleți cu care fetele-și doresc să meargă în vacanță în Azore. Dar în rest, un meci din turul al treilea între Medvedev și Lopez la US Open e la fel de ofertant ca o gură de nisip vara în vacanța aia din Azore.
Doar că Dănuț a întors pe dos America aseară târziu după ce i-a luat pe spectatorii de la US Open la ruletă la interviul de după meci. Povestea e simplă: nervos la un moment în timpul meciului, Med a tras mai sănătos un prosop din brațele unui copil de mingi, iar lumea a început să-l huiduie. Ciudat având în vedere că americanii stau în tribune și nu-s atenți la meci, dar să zicem că fix atunci s-au concentrat pe ce se juca pe teren. Omul a luat avertisment de la arbitru, Medvedev s-a enervat, s-a scărpinat fix atunci în cap cu degetul mijlociu, complet întâmplător, haha, iar de aici a început paradisul.
Cu reluarea fazei pe ecranele de pe stadion, reacția tuturor s-a întețit, iar arbitrul l-a anunțat pe Medvedev că e nasol ce-a făcut, dar că nu-l poate trimite la dușuri, pentru că în tenis nu există probă video.
De aici, americanii au simțit sânge și au început să-l țină pe Daniil în huiduieli la fiecare mișcare de pe teren. Doar că se pare că rusul nu e material de cârpă și că a transformat iubirea publicului în benzină, utilizând-o ca să-și câștige meciul. Practic, Medvedev s-a transformat brusc într-un soi de Cristiano Ronaldo: cârâit pe toate stadioanele în afară de cel al echipei pentru care joacă, omul se încarcă pozitiv din ioni negativi și le dă să zacă.
Momentul de vârf al serii a fost interviul de după meci, în care Dănuț i-a driblat cu grație pe cei rămași în tribună, râzând de ei la scenă deschisă. Nu știm care va fi epilogul acestei povești, dar cert e că vrem neapărat să vedem următorul meci al lui Medvedev. Duminică, contra neamțului Koepfer. Va fi ca o atmosferă cum Roger și Nadal nici n-au visat să aibă în viața lor.
De balotat în noaptea de sâmbătă spre duminică la US Open:
MASCULIN
R. Nadal – H. Chung
J. Isner – M. Cilic
G. Monfils – D. Shapovalov
A. Rublev – N. Kyrgios
FEMININ
S. Cîrstea – T. Townsend
E. Mertens – A. Petkovic
C. Wozniacki – B. Andreescu
K. Ahn – J. Ostapenko
N. Osaka – C. Gauff
DUBLU MIXT
Olaru/Skugor – Hradecka/Sitak
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
