Biturbo Andreescu

„Cât te uitai cu ochii, numai români. Români de toate felurile și în toate felurile. Români prin ființă, români prin adopție, români prin felul lor de a fi”.

Era bine dacă astfel de gânduri l-ar fi năpădit pe Baiazid, dar clasamentele sportive de la mijlocul mileniului trecut nu erau atât de populate cu români. Fast forward vreo 500 de ani și US Open-ul nu mai scapă de noi. Și când nu suntem, suntem. Când iese Taylor Townsend și se așază la ghișeul unde se pun cu forța vizele de retur în București, din nordul întreg la minte al continentului nord-american apare Bianca Andreescu și urlă un „Bă, da’ până cân’?!”. Ni s-au triat interesele pentru US Open de când s-au isprăvit românii pe tablouri, iar acum oscilăm din gard în gard, întrebându-ne dacă Bianca e totuși cu noi și dacă nu cumva ne-o părea rău că suntem noi cu ea când o fi să-ntoarcă armele ca să ne-o muște de clasament pe Simona. Pentru că se va întâmpla și asta, fiți siguri. Ce bine-o fi de ăia din Insulele Mauritius, care nu doar că au soare și nisip fără coceni de porumb, dar nu au nici griji de-astea.

În fine, ideea e că de acum avem patru lucruri veșnice în turneele de Grand Slam: Nadal, Federer, Nole și existența unui român de orice fel. Și unde nu e, îi facem noi să fie.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Bianca Andreescu – Taylor Townsend: 6-1, 4-6, 6-2

Până acum, US Open-ul ne-a cam scos la tablă ca să ne treacă prin probe psihologice și studii de sociologie. Națiunea a dezbătut cu gura plină de sarmale forma fizică a lui Townsend, a reluat dezbaterea după ce TT ne-a săvârșit-o și pe Sorana, iar acum suntem la lecția pricinuită de Bianca Andreescu: ce facem cu ea? O facem româncă în postări? Ne ducem la Pitești să întrebăm bunicuțele din bloc dacă era cuminte la vârsta de 7 ani? O judecăm numai dacă și după ce se îmbracă în ie tradițională la câștigarea primului Grand Slam? Numa’ probleme în țara asta.

Embed from Getty Images

Într-un final, poporul a învins prin interpuși, Townsend se îndreaptă către alte fileuri și, probabil, consemnăm cu ocazia asta dispariția pentru încă vreo 10 ani a strategiei serviciu-voleu. Bianca a câștigat în tot meciul ăsta 17 puncte la fileu, cu unul mai mult decât TT, așa că putem să ne liniștim, să facem 20 de pași în spate până între copiii de mingi și arbitrii de linie, iar Caro Wozniacki nu mai trebuie să își depună CV-ul la alimentara de la colțul blocului. Fată, e ok, încă mai e loc pentru cele ca tine.

Embed from Getty Images

Până să aflăm scorul și desfășurarea ostilităților, întrebarea care ne stătea pe cerul limbii era legată de tactica profund complexă pe care o va aborda Townsend. Femeia a început încălzirea direct cu smash-uri la fileu și normal că alternam între “Va urca la fileu?” și “Va urca pe fileu?”. Impredictibilitatea atingea paroxismul, practic.

Bianca nu o fi crescut în România, ca să prindă perioadele de glorie pe care le-au avut Lăcătuș, Dan Alexa și Gabi Mureșan în domeniul rindeluirii pe terenul de fotbal, dar tot a înțeles că, în momentele în care altceva nu merge, e bine să dai la picioare. Topoarele dintr-o bucată merg, dar știm că voleul cu latul nu e printre modalitățile prin care poți face puncte la tenis decât dacă ești pe partea care trimite mingea la prelucrat. Pusă să dribleze din rachetă mingi venite amenințător în direcția buclelor de la șireturi, Townsend le-a proptit în fileu și a motroșit rapid primul set, din care s-a ales totuși cu un game de break.

Embed from Getty Images

Dar când spunem că Bianca e de-a noastră nu ne referim doar la momentele pozitive, ci îmbrățișăm cu încredere și elementele strâmbe din ADN. Cu traseul către fileu închis din motive de averse de passing-uri venite de pe toate culoarele de zbor, Townsend a început să dea tare și să mai împartă și cu alții onoarea de a rezema mingile în fileu. Iar Bianca s-a pus pe dat în bălării tot ce-i cădea în curte până când s-a făcut dreptate-n dreptunghi și toată lumea avea puncte și set lângă bancă.

Consemnăm însă și un moment istoric, probabil primul în care un canadian a primit un avertisment pentru comportament nepotrivit. L-a luat Andreescu după ce a primit o minge în teren, a lovit-o, însă dincolo de fileu a ajuns doar racheta. Represent Pantelimon.

Cât timp noi mai așteptam urcări la fileu din partea lui Townsend cu spaima cu care păzeau unii urcarea cursului valutar la francul elvețian, Bianca a pus niște normalitate în meci și a zbughit-o pe lângă TT la fiecare punct în care a dat tare și în teren. Și-a luat meciul ca să îi ajungă și pe mâine, iar de-aici se merge doar înainte. Pentru că urmează să joace cu Elise Mertens, care a câștigat  6-1, 6-1 cu Kristie Ahn, care câștigase cu nănașa Ostapenko, care nu mai câștigase cu nimeni de ceva vreme.

De acum, rămâne de văzut dacă Bianca și-a făcut program în prima zi de weekend sau dacă rămâne cu noi până la genericul din finalul filmului.

Embed from Getty Images

Belinda Bencic – Naomi Osaka: 7-5, 6-4

Belinda Bencic pare că e de-o viață în încăpere și ne uităm la ea sătui deja să o tot așteptăm să câștige un amărât de Grand Slam, cum deja are mai toată lumea. Deși pare că o vedem pierzând prin sferturi de vreo 10 ani încoace, Belinda are totuși abia 22 de ani sau, cum se spune la noi la spălătorie, „a ajuns deja la 22 de ani fără să fie pe primul loc WTA”. Așa trecută de prima adolescență cum e, Belinda are de ieri un rol principal în rugăciunile de seară pe care le rostește Naomi Osaka și e parte a pariului meu cu Meșter, eu fiind ăla care spune având exclusiv argumente subiective că fata ajunge cel puțin în finală.

Embed from Getty Images

Naomi a fost cuminte ca în orice altă zi și a dat în ele ca în orice altă seară, doar că orele Belindei cu Martina Hingis sunt genul de antrenamente care nu se încadrează la dopaj decât din punct de vedere tehnic și tactic, pentru că pun în tine o cantitate pantagruelică de tenis. Belinda a început setul cu break, a continuat pierzând break-ul și a mai revenit pentru informații la 5-5, când a mai luau un break, iar apoi și setul.

Embed from Getty Images

În setul al doilea, jocul la retur al lui Bencic a fost ca Liverpool în returul cu Barcelona din primăvara asta, minus golul ăla mingicar din corner, că la tenis folosim colțurile terenului în scopuri diferite. Belinda a arestat toate punctele prinse la fileu, a servit până când i-a bulversat lui Naomi cârlionții din păr și și-a trimis adversara către rata de ora 20 în aceeași tăcere ce a putut fi experimentată la meciurile dintre cele două fete la Indian Wells și la Madrid, tot în 2019. Mai departe scrie-n carte că Bencic joacă cu tovarășa de generație și de șuete Dona Vekic, prietene bune în fața salatelor cu chia și quinoa. Așa că din partea noastră drumul e liber, colega.

Embed from Getty Images

Rafael Nadal – Marin Čilić: 6-3, 3-6, 6-1, 6-2

Micile bucurii ale meciurilor din circuitul băieților au rămas să ghicești cât de rău și-o ia orice jucător după momentul în care îi ia set lui Nadal. Čilić, de exemplu, a mai luat trei game-uri după ce și-a permis neobrăzarea de a-i lua set lui Rafa. Dacă alții dinaintea croatului au reclamat faptul că meciurile cu Rafa sunt un abuz în formă continuată, Marin a trecut prin multe săbii și forehanduri izbite din bici ca să știe în meciurile cu Nadalul ți se permite să faci pe mortul doar după ce medicul a constatat finalul meciului.

Embed from Getty Images

Așa că după noaptea asta rămânem mai degrabă cu amintirea penultimei mingi a meciului decât cu meciul în sine, dar măcar putem face din ea un tablou digital pe care să îl arătăm nepoților atunci când vor contesta realitatea în care am trăit noi în epoca Fedalole și vor spune cu inconștiență că încercăm să îi păcălim cu GIF-uri măsluite.

Matteo Berettini – Andrey Rublev: 6-1, 6-4, 7-6

Nu cred că ideea de Open însemnă că poate intra chiar oricine în tenisul nostru elitist în care o ținem pe Serena pe grăunțe pentru că nu mai ia trofee și îl huiduim pe Nole pentru că își permite să nu joace până când îi vedem oasele atârnând prin tricou. Și totuși, ăștia care mai sar gardul pot fi interesanți și de ținut pe lângă casa gospodarului, că acuș ne anunță bătrânii înțelepți că vor la golf, iar de Tiger Woods e prea târziu să ne atașăm afectiv.

Embed from Getty Images

Dar vă declar cu mâna pe inimă că pe Matteo Berettini îl urmăresc încă de la primele momente în care a pășit pe scena tenisului de înalt nivel. Era o seară răcoroasă de 2 septembrie 2019 și eram singur pe Eurosport 2, pentru că pisica îmi aruncase de pe masă telecomandă, bateriile erau sub pat și eu nu puteam schimba canalul. Încercam să dresez animalul să facă aport cu baterii în loc să le rostogolească prin casă, când cu coada ochiului am văzut un forehand în cross și apoi niște servicii de plângea radarul. „Niii, mă”, mi-am spus cu aer de expert ardelean, așezându-mă domol, cu privire curioasă.

Chit că în final s-a lăsat cu 3-0, băieții ăștia doi au pus de o chermeză cu bucate bune, care n-au picat greu și care te fac să înveți câte r-uri și t-uri are Berrettini în nume și în prenume, dar și să fii indulgent cu posibilitatea de a te referi la Rublev cu forma corectă neaoșă „Riubliov”. Aici trebuie să vă spun că sunt alături de rus, pentru că mie nici după 10 ani de scris nu-mi nimerește nimeni corect numele. Pe de altă parte, la cât timp ne-au obligat rușii să facem diferite lucruri prin curte, mai că nu ne prea interesează cum pronunță ei numele proprii. Așa că Rublev sau Riublov, pentru noi tot ăla care a pierdut ieri rămâne.

Embed from Getty Images

Dar mai trebuie să vă spun ceva: setul al treilea al meciului primește din partea noastră titlul neoficial “Seturi de care nu te saturi”. Și, la seceta prin care am trecut anul ăsta la US Open, nu am mari emoții să spun că a fost cel mai răsărit dintre toate. Așa că meciul a fost peste medie. Ca atunci când mergem să ne căutăm haine de nuntă, nu găsim nimic, dar ajungem acasă cu o pereche de șosete cu Star Wars, că d-alea niciodată nu ai prea multe.

Diego Schwartzman – Alexander Zverev: 3-6, 6-2, 6-4, 6-3

Încă o dată nimeresc pe un meci cu Schwartzman și îmi reafirm poziția solidă din care mă voi abține de la orice glumă cu oameni mici. Dacă am fi trăit într-o lume în care egalitatea de șanse ar fi și altceva decât o poveste frumoasă, Zverev cel mic ar fi fost mai falit decât studenții cu trei facultăți începute și neterminate pentru simplul motiv că mununchiul ăla de lanțuri de la gât se îngroașă pe zi ce trece, probabil pentru că Sașa încearcă să echilibreze calitatea tenisului jucat cu lucruri ceva mai frivole.

Embed from Getty Images

În absența egalității avem însă echitate, iar în calea lui Zverev s-a ivit de după tablou însuși Diego Schwartzman. Care nu a avut cine știe ce sezon pe hard, dar care promite să își joace excelent rolul de victimă a lui Nadal și să nu ne țină mai mult de două ore cu ochii blocați în ecrane. Altfel, dacă i se pare cuiva că victoria lui Diego e accidentul serii, îl trimit să facă 17 duble greșeli în orice domeniu crede de cuviință și apoi să vină să îmi spună ce a câștigat. Aici l-a ajutat însă și adversarul, care ar trebui să se reorienteze și să se apuce de o carieră de succes în strângerea de donații. Zverev a strâns doar el până la final 65 de greșeli neforțate într-un meci în care nu a făcut niciun punct direct de pe retur.

Dar nu-i nimic: între a pleca acasă marți sau joi, cel mai bine e să pleci când încă nu a venit uraganul Dorian. Despre care am aflat că se apropie ușor de New York, așa că a făcut ca arenele de la US Open să tragă obloanele încă de ieri. Însă având în vedere că la știri am auzit că va face ravagii pe autostrăzile cu care se va intersecta, putem să stăm liniștiți: e clar că la noi nu are niciun motiv să ajungă.

Embed from Getty Images

Gael Monfils – Pablo Andujar: 6-1, 6-2, 6-2

Am pus în cronică meciul ăsta doar ca să avem un personaj real pentru bancul cu cetățeanul care își duce calul slab și amărât la târg doar pentru a-l face de rușine. Nici pe Andujar nu l-am adus să vă spun cum a jucat, ci doar ca să-mi întăresc argumentul împotriva meciurilor jucate după modelul 3 din 5 seturi.

Andujar își punea mental hainele în troller și pleca spre aeroport încă de la primele puncte în care Monfils a început să bâțâie pe teren și să lovească smash-uri de la nivelul rândului 10 din tribună. Gael e băiat tot mai serios, dar rămâne cumva la fel de spectaculos (cc Kyrgios), iar acum și-a inventat inclusiv o motivație financiară după ce a lăsat jurnaliștii în pâclă deasă când le-a spus că trebuie să ajungă departe în turneu ca să nu iasă anul ăsta pe minus. Se pare că-i grea viața cu Elina.

Altfel, după cele 90 de minute de antrenament pe nocturnă, Monfils joacă în sferturi cu Berettini. Și, chiar dacă pare ciudat ce vă cerem, luați și uitați-vă la meciul ăsta. Probabil că veți rămâne cu mai multe lucruri învățate decât la un Nadal – Schwartzman sau chiar și la un Federer – Dimitrov.

De balotat în sferturi în noaptea de marți spre miercuri la US Open:

S. Wawrinka – D. Medvedev
R. Federer – G. Dimitrov

E. Svitolina – J. Konta
S. Williams – Q. Wang