Cum vederea de la mare nu se mai poartă de pe vremea chiloților până la genunchi, vă trimitem de la Ovidiu o cronică cu efect de magnet de frigider. Și cum ne era dor să scriem și vouă vă era dor să râdeți, am luat în serios treaba cu glumele. Nouă meciuri s-au jucat în seara asta în preliminariile Champions League, toate luate la puricat în cele ce urmează.
Au fost goluri multe, așa că am avut cu ce să umplem rândurile de pe aici. Au fost și români fericiți, dar nu cei care joacă pentru Ludogorets. Și au fost 90 de minute fără Mironică, ceea ce a fost chiar Nice. Am notat și surprize pe teren, dar niciuna la fel de mare ca reîntâlnirea TVR-ului cu Champions League. Am putea să băgăm mâna lui Maradona în foc că Andreea Marin a pus la cale totul. Așa că vă invităm aici, nu veți regreta.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
FC Viitorul – APOEL Nicosia 1-0
Ce știam despre APOEL Nicosia înainte de meciul cu Viitorul: că echipa asta vine din Cipru, iar Cipru îi dă din când în când 12 puncte României la Eurovision. Și nu pentru că suntem buni, ci pentru că avem mulți verișori, mătuși și vecini plecați acolo. Mai știam că, până să se transfere la FCSB, Budescu așeza Cipru, cu aceeași finețe cu care își așează mingea la loviturile libere, în topul destinațiilor de vacanță și de mâncat souvlaki și tzatziki, imediat după Grecia și Gyros-ul de pe Lipscani.
ACESTE TEXTE ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Știam și că de vreo 6 ani Apoel își tot câștigă campionatul și că, sătui de Marea Mediterană, ciprioții au mai încercat apele Champions League-ului, în 2012 câștigând-și chiar grupa (una grea, cu Zenit, Șahtiorul lui “Și eu ce fac, nea Mircea?” și FC Porto) înainte să ajungă în sferturi, forțându-i pe băieții de la Olimpique Lyon să zică “Au revoir” competiției. Bine, au dat apoi de Real Madrid și au avut destinul tragic al muștei prinse pe grila mașinii pe autostradă, dar hei, Apoel a ajuns în sferturile Champions League, chestie care pentru noi seamănă mai degrabă a legendă decât a treabă reală. Ce mai știm, fraților, și este poate cel mai important lucru din lume: în campionatul lor au o echipă numită Nea Salamis, ceea ce li s-a părut simpatic jucătorilor de la Viitorul, pentru că le trezea amintiri frumoase despre melodiile pe care au dansat la petrecerea dată după câștigarea titlului.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Și cum am precizat că Apoel era echipa cu experiență în valurile din Champions League, ai noștri au intrat în teren ca liceanul cu coșuri pe față și mustață de fecior dus la prima întâlnire din viața lui cu cea mai mare bunăciune a liceului. Adică hotărâți să facă impresie bună în fața duduii și să și marcheze, dacă se poate.
Jucau ai noștri de se mirau comentatorii de la TVR, care n-au mai avut fotbal pe post de pe vremea lui nea Sandală și au cam avut un șoc că nu comentează de fapt Cupa Campionilor Europeni. Și-au început românașii să fiarbă ciprioți la ceaun la foc mic, cu Țucudean în poziție de cap-tractor de camion Man scris pe șort, mai energic chiar și decât atunci când nu a luat FCSB campionatul. El și Chițu trag un claxon în parcarea porții lui Waterman, care tresare brusc, amintindu-și un vechi proverb cipriot: apa trece, golurile rămân. Waterman. Boy Waterman. Așa îl cheamă pe bărbat. Sau pe băiat. Nici el nu știe.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Hagi stătea liniștit pe margine. Și cum stătea el, așa, se ridică și-ncepe să le zică jucătorilor din propria cristelniță:
– Băi, vreau să-mi faceți un castel de nisip în careul ăstora.
Benzar tresare.
– Păi nu voiai statuie, nea Gică?
– Nu strâmba cu mustața ta, hai cu castelu’, zice Gică.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Și treaba cu castelul stătea așa. Cărau ai noștri nisip cu cârca până în careul lui Apoel. Basculau băieții cu eficiență îndoielnică în careu și de acolo ajungeau iar în apărare, după altă roabă cu nisip. Țucudean din nou și Benzar trag de roaba aia din greu, fiecare cu câte un șut care nu mișcă însă niciun pixel pe tabelă. De Camargo, jucător cu nume de romancier iberic, se prinde de schemă și ne taie din elan cu o injecție respinsă de Râmniceanu. Ne speriem un pic, așa cum s-au speriat și arbitrii când au auzit că astăzi intră pe teren unul pe care-l cheamă Ganea.
Trebuia să se întâmple ceva. Pentru că, așa cum bine zicea Contra, “Dacă nu dai goluri, e imposibil să câștigi meciuri”. Și era păcat să nu aibă el gurița aurită. Hagi simte chemarea și Viitorul începe repriza a doua cu ceva mai multă Vână în teren. Suporterii simt că e momentul să fie alături de echipă, dar ei n-au cântece, că echipa e prea tânără pentru așa ceva. Așa că tac ceva mai adânc, poate-poate se aude muzica de pe terasele din Mamaia, aflate la o aruncătură de pin pe Google Maps.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Și cum își împărțeau oamenii ăștia palme peste ceafă, se întâmplă ca Ganea să contrazică vorba cu ulciorul care nu merge de două ori la Waterman. Omul nostru prinde ocazia unei lovituri libere de pe la vreo 30 de metri, distanță de la care n-a mai marcat niciun român de pe vremea Generației de Aur. Își aranjează frumos varza, se teleportează până-n meciul cu Mediașul de acum nici două săptămâni, dă un copy lângă faza de bară-gol din lovitura liberă cu care i-a intoxicat pe găzari, apoi se-ntoarce pe terenul de la Ovidiu. Click dreapta, aproape Paste, vinclu, gol (VIDEO). Waterman se uită ca la exponatele de la Luvru, iar de Ganea numai de bine: omul a arătat încă o dată că nu trebuie să ai gambele lui Roberto Carlos ca să lovești mingea ca Roberto Carlos.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
După ce ne oprim din țipat ca sălbaticii – v-am zis că reușitele astea-s rare, deci merită să trăim momentul – Florinel Coman, proaspăt revenit în lotul Viitorului după ce fugise din cantonament și-și pierduse mințile, probabil jucând FIFA în rețea cu Alibec, a îmbârligat doi fundași și a trimis mingea în aut de poartă, rașchetând transversala. Dar Hagi l-a iertat, pentru că Hagi e Hagi, practic părintele la copiii ăia și fiecare oameni suntem diferiți. Și asta e ceva grozav.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Țucudean nu ratează momentul să iasă și el în evidență printr-un cartonaș galben venit la o fază în care i-a arătat portarului advers de foarte aproape ce mărime are scrisă pe talpa bocancului. Nu ar fi fost o problemă dacă nu era al doilea galben, iar Țucudean ne părăsește în retur. Mă rog, până la urmă Țucudean a terminat fericit meciul ăsta. Important pentru el a fost că n-a câștigat FCSB, știți cum e cu rivalitățile vechi.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Ce am mai aflat de la TVR în meciul ăsta: că Apoel e echipa grecilor din Cipru, că John Arne Riise a trecut pe la ciprioți și a gustat din musaka, că fiind 30 de grade afară era mai bine să jucăm cu o echipă din Islanda sau Norvegia, ceva cu caiac canoe și ceva despre primul transfer al unui dinosaur de la FC Tyrannosaurus la AFC Archozaurii, în epoca cretacică.
Concluzia lui Hagi aduce liniște în vestiar: “Vreau să joc pe scena care trebuie, să mă bat cu ăia adevărații, care vom vedea dacă vom ajunge acolo să fie mai buni”. Gică, te iubim. Bine, fie vorba între noi, nici n-avem de ales.
Foto: Razvan Pasarica/Sportpictures.eu
Nice – Ajax 1-1
“Există o minge, pe care fie o ai tu, fie o au ei. Dacă o ai tu, ei nu au cum să înscrie” zicea Johan Cruyff când se afla la tablă pentru lecția “tiki-taka pentru proști”. Și, totuși, Balotelli – da, ACEL Balotelli – nu s-a forțat prea mult când a băgat un lat în mingea centrată de pe dreapta de Seri. Singur cu poarta goală, o poveste de dragoste cu vin Italian la felul întâi și artificii în baie la desert. Van de Beek egalează tot cu latul, după ce Cardinale respinge o minge în bălării. De aici până la final, Ajax a insistat să le arate francezilor ca la vie nu e deloc en rose. Dar au plecat acasă cu egal și cu speranța că la Amsterdam le vor arăta celor de la Nice ce-i aia infern, chit că francezii îl au în apărare pe Dante.
Hapoel Beer Sheva – Ludogorets 2-0
Iei faza cu golul lui Balotelli de mai sus, schimbi țara, echipa, adversarii, adaugi doi români și îți iese un nume pe care preferi să-l explici printr-o frază decât să-l pronunți. Nwakaeme, fraților, un tip cu un nume atât de complicat că zici că-i personaj în filmele lui Tarantino, de a trebuit să-l luăm cu copy-paste de pe aplicațiile de scoruri live, a dat primul gol. Pe-al doilea l-a dat Ohana, tot de-al gazdelor, iar bulgarii – care se cam obișnuiseră cu binele din grupe – se pregătesc să-și șteargă mucii cu cravata pe acasă pentru că-i elimină o echipă israeliană cu nume de bere. Asta dacă nu dă Keșeru șase goluri în meciul de săptămâna viitoare sau dacă nu apără Moți vreun penalty. Pentru că românii sunt eroi, nu uitați că știm asta de la istorie.
În rest, în fundalul sonor al televizoarelor au mai rulat în a doua seară de Champions League meciuri interesante, dar nu-i momentul și locul să ne apucăm să le disecăm prea tare. De exemplu, cui îi pasă că Maribor a bătut cu 1-0 pe FH Hafnarfjörður? Știu, ai vrea o cronică lungă și intensă și pasională despre meciul ăsta, dar la ce ecou de Intertoto au numele astea mai că ne vine să facem plângere la UEFA pentru că a încurcat competițiile.
Au existat și rezultate interesante, însă. Uite, Astana – echipă de fotbal cu nume de echipă de ciclism cu nume de capitală kazahă, trăiască Borat și ai lui – a reușit unul dintre scorurile serii după ce a bătut cu 3-1 pe Legia Varșovia, despre care ai fi zis că e favorită. Și uite-așa îi trec fiorii pe mai marii competiției pentru că s-ar putea să dea de Astana prin grupe. Nu e de fotbal, ci de faptul că de la Londra la Astana faci mai mult decât de la Londra la New York. Și nu ajungi în SUA, ci în Kazahstan. Asta e, cam astea-s riscurile meseriei de milionar din fotbal.
Meci tare între Celtic și Rosenborg. Deși lumea se cam aștepta ca Celtic să halească elanii ca pe șaorma, s-a terminat 0-0, iar calificarea se va juca la Trondheim, acolo unde Celtic va încerca să forțeze măcar un gol care să-i ducă mai aproape de grupele UEFA Champions League, acolo unde anul trecut s-au cam făcut de maimuță. Dar mai bine să te faci de maimuță cu Barcelona decât cu Rosenborg. Mai ales că acolo e și pe bani grei.
Meciul serii s-a jucat la Brugge, acolo echipa din localitate a terminat 3-3 cu Istanbul Başakşehir, o altă echipă turcă care-și încearcă șansa prin Europa. Deși știm și noi și știu și ei, de altfel, că fără Hagi și Gică Popescu nu prea are șanse să facă treabă serioasă. În fine, treaba e că ne-am fi bucurat mai mult de meciul ăsta dacă ar fi jucat Dorin Rotariu, dar n-a făcut-o. Așa că ne-am mulțumit cu Alexandru Epureanu, fratele nostru moldovean care bagă grele la echipa din Istanbul. Suntem peste tot acasă, fraților.
Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.
