”Nu se poate da 11 metri la așa ceva…”.
Dacă ar fi să legalizăm, măcar pentru câteva ore, concubinajul dintre cetățeanul român și arma de foc, ca-n State, aș da o fugă până la Lidl, aș lua o pușcoace de asalt și aș speria toți comentatorii de fotbal care se complac în lemnoase din astea. N-aș lua și cartușe, desigur, că-s neîndemânatic rău, probabil m-aș împușca în rotulă, dar da, aș face achiziția. Și-apoi aș scrie un articol în Vice: ”Am înfricoșat o sumă de comentatori comozi, ca să nu o faci tu”.
Salutare tuturor! N-am mai scris de ceva vreme despre meciurile din Liga Campionilor, văd că nici nu mai știu să fac intro-uri ca lumea. O să vă rog să aveți puțină răbdare cu mine, până reintru în ritmul offside-urilor și al verticalizărilor. Că nu pe toți ne cheamă Meșter, să intrăm în priză instant, ca ștecheru-n Nissanu’ Leaf. Și mai sunt și orele astea noi de Ligă, absolut NENATURALE. Pentru asta chiar aș fi făcut un referendum, că nu se poate să se ia deciziile astea fără noi. Eu ce-i explic copilului meu dacă vede pe stradă doi bărbați la ora 20, în seară de Champions League? ”Da, tati, nenea și nenea se iubesc cu fotbalul, dar ei cred că meciurile încep mai târziu”.
Pe bune, cine o fi fost geniul care a spus ”Hai să întindem meciurile pe patru ore. Iar dacă treaba merge, urcăm la șase”? E greu, ne trebuie o vreme să ne habitualizăm, cum ar spune concetățenii noștri plecați în Franța la cules melci. Și, mai grav, n-o să mai avem ultimul cuvânt în discuții de genul acesta, în familie.
– Iar meci? La ce oră e?
– Iubito – la naiba! – ca de obicei: la #douășunupatrușcinci.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Ajax Amsterdam – AEK Atena: 3-0
După ce ești scos din Europa pentru prima oară în jumătate de secol, normal că la revenire e agitație mai ceva ca Black Friday-ul la românii naivi. Olandezii nu mai au ei fotbal ca pe vremuri, dar pasiunea revine pe stadioane fix când trebuie. Ca papagalul ăla californian care a plecat de-acasă, iar după 4 ani s-a întors și vorbea fluent în spaniolă. În viață, ca în fotbal, trebuie să știi când să te întorci la rădăcini.
Embed from Getty Images
Iar pentru Ajax, rădăcinile înseamnă spectacol, tinerețe (și ocazionalul joint, dar păstrăm discuția asta pentru altă dată, că Mircea Badea doarme la ora asta). E drept, au avut în față o echipă care nu poate fi descrisă decât în felul următor: e din Grecia. E suficient să dai detaliul ăsta descriptiv și ai spus cam tot ce era de spus.
Cu o voință de fier lăsat în ploaie și având de partea lor o poftă de joc pe care o mai vedem doar pe la Budescu, grecii n-au reușit să mențină ritmul drăcesc din primele 14 secunde ale meciului. N-a fost să fie pentru ei. Cu toate astea, o repriză întreagă au reușit să urâțească jocul suficient de mult încât să nu ia gol. Probabil că la finalul anilor 70, când Clance și Imes au scris pentru prima dată despre sindromul impostorului, tocmai se uitau la un meci de fotbal grecesc. Și cum perorau ele la un pahar de vin despre teama de succes și despre negarea propriior abilități, ele au postulat: ”Băi, probabil că atunci când joci împotriva grecilor, nici nu știi dacă ești jucător profesionist de fotbal sau mingicar de Urziceni”. Și așa, dragi prieteni, a apărut faimoasa lucrare “The Impostor Phenomenon in High Achieving Women: Dynamics and Therapeutic Intervention”, pe care o găsiți pe internet la 2.99 dolari.
De notat aici măcar golul magnifico al lui Tagliafico. Complet întâmplător, o tibie de toată frumusețea, dar suficient cât să facă ăștia un brownie cu numele lui pe-acasă.
Real Madrid – AS Roma: 3-0
După o viață de om în care l-ai avut pe organistul Ronaldo dând tonul în catedrală, te-ai fi așteptat să-i ia ceva timp Realului să reia paragraful lăsat cu punct și virgulă sezonul trecut. Și într-un fel, chiar i-a luat. Aproape o repriză întreagă, vă dați seama. Ar fi putut fi un pic mai puțin, adică vreo 3 minute, dacă Bale nu urma preluarea aia cu un șut pe lângă poartă, la începutul meciului. Nu știu de ce, dar mereu am avut rețineri în ceea ce-l privește pe galezul ăsta care-și ascunde chelia în coc de samurai. Poate de vină este numele: Gareth. Cred că e super greu să ai numele ăsta de adult când ești copil.
– Vrei să-l ții un pic în brațe pe Gareth?
– Nu, dar l-aș lăsa să-și arunce un ochi peste contractul ăsta de comodat.
Embed from Getty Images
Oricum, Isco a dat gol înainte de pauză, din lovitură liberă. Similar cu ce s-a întâmplat aseară pe Camp Nou, moment în care tot internetul s-a activat: “Deagaba, bă, nu vei fi niciodată Messi”. De-aia nu mai poate Isco. Nimeni nu va fi niciodată Messi și unii chiar se bucură. De exemplu, Ramos probabil că se întreabă ”De ce dracu’ și-ar dori cineva să fie Messi? De ce dracu’ să vreau să fiu faultat, în loc să faultez după pofta ventricului stâng?”
În minutul 48, El Shaarawy și tovarășii de suferință au tulit-o bine pe un contraatac care s-a sfârșit cu un șut al egipteanului. Intervenția lui Navas a fost bună, dar cea a comentatorului (englez, de data asta), și mai bună: ”Navas, previously underemployed, makes an intervention”. A urmat, cinci minute mai târziu, o fază în care Băluță ar fi trebui iarăși să înscrie. Omul își face ocazii, colegii lucrează pentru el așa cum lucrau și pentru Cristi, dar doar Inzaghi dădea în echipa asta 5 goluri pe meci și-i rămânea timp să-și facă și prieteni printre suporterii din primele rânduri. Așadar, o bară a lui Gareth, care a anunțat și golul ce avea să vină imediat apoi. Galezul s-a năpustit spre careul advers precum Ariel Sharon în peninsula Sinai și a finalizat cu picioronul stâng, la colțul lung.
Cam prin minutul 60 romanii aveau, pentru prima oară, senzația că înfrângerea din sezonul trecut a fost justă. Cu sau fără Ronaldo, madrilenii din teren sunt mândria orașului, iar un ambasador bun își dă silința nu doar când e vedeta de față. Toți sunteți vedete, băieți, le-ar spune Oprah.
Tot meciul a fost unul de-a vulturul cu suricata, în care gazdele ar fi putut face mult mai mult cu mingea. Apropo, ce părere aveți despre noua minge de Champions League? În calitate de hateri profesioniști, e nevoie să spunem că este îngrozitoare și trebuie să dispară. Pare că e un experiement făcut în beciurile din Lausanne, cu trei maimuțe desenând în fața șevaletului. Aveam eu un coleg de generală care-și începea ziua cu o smiorcăială rapidă, că și-a vărsat călimara de cerneală. Mă bucur să constat că una dintre lucrările sale a ajuns prototip de minge pe masa UEFA.
https://twitter.com/TheSportsman/status/1042098904949567488
Modric, Kroos și Asensio l-au pus la treabă pe bietul Olsen, care, cu ocazia asta, a devenit unul dintre portarii ăia care iau o căruță de goluri într-un meci, dar are toate șansele, la final, să fie declarat MVP. Mai ales că a scos șutul ăla al lui Asensio, din 6 metri, pe care mallorchezul l-a executat fără să se uite. Ronaldinho + Federer în atacul lui Real, nene.
Embed from Getty Images
Însă faza (și golul) meciului s-a petrecut în afara celor 90 de minute. Că știți cum e, cele mai șmechere combinații nu se întâmplă în timpul orelor, ci după. Mariano Diaz a revenit la Real cu un gol despre care o să ne amintim multă vreme. L-a întors din preluare pe Manolas (pe care inerția mai avea un pic și-l trimitea în piața San Miguel), apoi a șutat la colțul lung, sus, unde îi e mai greu portarului. Del Piero, Owen și Pirlo au dat mărunt din buze și au mai luat o gură de Heineken în fața televizoarelor. Au băgat ăștia ceva în tricoul cu numărul 7, e clar.
https://twitter.com/JonnyBarcelona/status/1042516237501247488
Valencia – Juventus: 0-2
Ahahahaha! Doamne, cât ghinion! Ronaldo face, într-adevăr, istorie la Juventus, dar nu genul de istorie pe care vrei s-o citești vreodată. Aproape nici nu mai contează că ai lui au trecut relativ ușor de una dintre cele mai ospitaliere gazde din Europa. Tot ce s-a discutat a fost eliminarea lui de către arbitrul ăla chior și zănatec după atenție. Primul cartonaș roșu pe care îl ia Ronaldo în ultimele 154 de meciuri de Liga Campionilor. De asemenea, primul luat pe nedrept.
https://twitter.com/433Formation/status/1042523576547651585
Nu poți, oricât de scrupulos ai fi, să scoți din buzunar cartonaș pentru așa ceva. La mine la Buzău, pe Metalul, dacă aveai tupeu să ceri ceva la arbitru pentru o fază de genul ăsta, venea Burducea (el era căpitanul nostru) și te altoia peste ceafă de nu te vedeai. Ce-i drept, nici Murillo n-a cerut arbitrului să facă ceva în privința lui Ronaldo, care tocmai îi aranjase un pic frizura. Ba chiar s-a enervat și l-ar fi călcat, probabil, cu vârful cramponului pe sprînceană, dacă n-ar fi intervenit colegii și bunul simț. Adică nu mai poate omul să simuleze, că fix Ronaldo se trezește să-l ia de moț? Ironia supremă și alta nu.
Embed from Getty Images
Nu-i mai puțin adevărat că dacă un arbitru făcea o boacănă ca asta pe terenurile buzoiene de la județeană, ar fi plecat de-acolo cu număr par de degete la mâna în care ține fluierul. Concluzia: nu se face, băi. Normal că l-a bușit plânsul pe Cristi, că după roșu direct stai trei meciuri pe bară și mai râde și Piqué de tine pe net.
Oricum, între glumele barcelonezilor și cele pe care le facem noi, Ronaldo le va alege mereu pe cele din ”Pif și Hercule”, că-s singurele pe care le înțelege. Poate ar mai fi și cele de context, dacă se uită la tenis și e la curent cu ultimele drame. Hei Cristi, pe-aia cu Serena și statutul de părinte o știi?
https://twitter.com/teekayworldwide/status/1042501736513134594
Dar lăsând glumițele deoparte, forța lui Juve s-a văzut după eliminarea lui Ronaldo din minutul 29. Chiar dacă ambele goluri le-a dat Pjanic din penalty, să bați în deplasare o echipă din La Liga nu e chiar apă cu lămâie, iar Cristi știe asta foarte bine. Inclusiv datorită lui Juve fotbalul italian se scoală din morți ca Băse după o noapte obișnuită de miercuri în care s-a întreținut cu sticle de sticlă și muzică de botez.
Embed from Getty Images
Young Boys – Manchester United: 0-3
Iată că sorții i-au scos lui Jose în cale o echipă pe care să o bată și el cu super-vedetele milionare de la Manchester. În Premier League se află pe un onorabil loc 8, iar în Ligă targetul nu este mai puțin ambițios. Pe toți pereții din birourile și vestiarele de pe Old Trafford, Mou le-a pus acest target, această țintire spre mai sus, tot mai sus: ”Please don’t embarrass me!”. Această chemare la arme îi înspiră pe toți pe-acolo. Astfel, cu un leaderhip de nezdruncinat, înspre care Gates, Musk și ăla de la Alibaba se uită pentru inspirație, băieții lui Mourinho știu mereu ce au de făcut.
Embed from Getty Images
Borna cea mai importantă a meciului îl privește direct pe campionul modial Pogba, care, iată, după nici 3 ani la Manchester, izbutește primul gol pentru diavoli în Liga Campionilor. Avea cotă de 1.22 pentru ”Niciodată”, deci faptul că a reușit înseamnă mare lucru pentru pariorii curajoși.
Young Boys, numiți astfel de un genial brand strategist de la periferia Bernei, care s-a gândit că o echipă trebuie să inspire, în primul rând, nevolnicie, au cam cedat după golul lui Paul. 10 minute mai târziu, Pogba și-a făcut norma de goluri sezonul acesta și a mai dat unul, din penalty. ”Două în 10 minute, să nu vă mai aud!” este noul motto pe care îl veți putea citi, de mâine încolo, pe site-ul său personal.
Embed from Getty Images
Manchester City – Lyon: 1-2
Ole, ole, mulțumim Lyonule! Oare întreaga Mare Britanie se bucură când vede că și-o iau Pep și mașinăria lui de fotbal? Îmi imaginez că da. Îmi imaginez că UK-ul are 5 sărbători mari și late: Anul Nou, Easter Monday, Crăciunul, Boxing Day și încă una care e la fel de rară, dar nu știi niciodată când pică: Pep Losing Day. Se sărbătorește cu la fel de mult fast, numai că e o bucățică de Regat (estul Manchesterului, nici nu contează) care nu sărbătorește. În rest, șampanie, Pimms, ceai tunat cu rom, frișcă pe torturile cu figura Elisabetei.
Pe 19 septembrie deci, Lyonul a declanșat sărbătoarea asta. Cornet și Fekir, doi băieți care încearcă să-și facă un nume în fotbalul european, au înfipt fiecare câte un estoc în spinarea cetățenilor turmentați, iar Silva doar a schimbat scorul, nu și direcția luată de cele trei puncte. E bine, deja se anunță o grupă F mai echilibrată decât speram.
Embed from Getty Images
Benfica – Bayern Munchen: 0-2
Așa cum cronicile de la Grand Slamurile din tenis au datoria morală de a nu conține meciurile lui Djokovic, tot astfel niciuna din cele despre fotbal nu-l poate omite pe Lewandowski. Dacă la 42 de ani Lewa se va trezi prin campionatul georgian de fotbal, cronicile astea vor face un ocol la fel de lung ca transsiberianul care unește Moscova de Vladivostok și va povesti despre cum dă polonezul nostru preferat goluri pe acolo. Să nu spuneți că nu v-am avertizat – omul ăsta este cel la fel de bun ca duetul Messi-Ronaldo.
Embed from Getty Images
Pe scurt fie spus, sezonul a început acum doișpe minute, iar polonicul a dat aseară al 7-lea său gol. Din careu, la colțul lung, printre picioarele a o sută de fotbaliști. Dacă bulanul, gabaritul, skillul, încrederea și enșpe mii de ore de muncă ar putea fi aduse sub umbrela unui singur nume, acesta ar fi ori Lewandowski, ori Young Boys.
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
