Știți vorba aia care spune că atunci când ești în vârf, singura direcție în care o poți lua e în jos? Eh, povestiți-i voi asta lui Zidane în franceza de baltă pe care-o mai știți de pe la școală după ce-ați uitat până și versurile de la Frère Jacques. Păi credeți că dacă ești șef pe furnal la Real Madrid îți permiți să te uiți în jos vreun moment? În primul rând amețești, prietene, că nu e ușor să ajungi fără oxigen la înălțimea singurelor două titluri conscutive din istoria versiunii moderne a Champions League.
În al doilea rând, Madridul ne-a învățat pe toți că treaba aia cu “azi mănușă, mâine sac de box” se aplică perfect în cazul managerilor care deprind desenul tehnic pe tablele din vestiarul spaniolilor. Doar că la Real succesiunea temporală nu e cu “azi și mâine”, ci se aplică la minut. Adică ai toate șansele să-ți vezi mufarina pe un banner cât tribuna a doua de pe Bernabeu la începutul meciului doar pentru ca, prin minutul 17, să te prinzi că suporterii scot batistele și le agită ca Humphrey Bogart pe peron în filmele cu care au crescut bunicii și, dacă am avut noroc, chiar și părinții noștri. Și asta doar pentru că d-alde Ramos sau Casemiro au uitat că-s la meci și-și lasă adversarii să treacă pe lângă ei ca Joiana prin porumb.
Embed from Getty Images
Așa se întâmplă prin campionat, acolo unde Madridul e la vreo 8 puncte de antihristul Barcelona și a dat semne de fisuri ale chiulasei în ultima etapă cu d-alde Girona, echipă de la care madrilenii au luat bătălie duminică și au transformat micuțul oraș catalan în nuntă de 40 de zile și 40 de nopți, ca-n basmele lui Andersen. Au și uitat ăia de treaba cu independența: până la urmă o victorie cu Real Madrid îți dă aceleași senzații precum heroina, doar că fără efecte adverse.
În Champions League a fost, până mai ieri, ceva mai simplu pentru madrileni. Cum aici nu pot da de Barcelona decât prin primăvară, oamenii lui Zidane joacă ceva mai relaxat, astfel că au dat de pereți cu necăjiții de la Apoel Nicosia și cu pierduții în spațiu de la Dortmund înainte să se lovească în sfârșit de Tottenham. Iar cu Spurs e întotdeauna așa, mai amestecată treaba. Nu știi dacă-i prinzi și-i basculezi peste balustradă profitând de eternul spirit boem al echipei londoneze sau dacă te prind ei într-o zi bună și-ți varsă o găleată cu accent în freză.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Tottenham – Real Madrid 3-1
În turul de la Madrid s-a întâmplat cumva a doua variantă. A fost 1-1, dar specialiștii din studiourile plastifiate ale televiziunilor de peste tot au concluzionat că băieții de la Madrid s-au relaxat prea devreme într-o grupă pe care ar fi crezut-o dificilă, dar care s-a dovedit lejeră ca un cearșaf ud pe timp de vară. De-asta am și așteptat returul de la Londra, până la urmă: să vedem dacă campionii Europei își revin și-și potrivesc din nou balamaua pe tocul ușii sau dacă, dimpotrivă, ni se confirmă faptul că Zidane dă din vâsle fără să știe exact încotro e nordul.
Embed from Getty Images
Acu’ trebuie să recunosc că băieții Madridului păreau destul de concentrați la prezentarea echipelor, în momentele în care se cântă imnul Champions League de-ți vine să te ridici și să pui mâna la aortă. Ronaldo și-a montat fața aia nervoasă care-ți spune că va da 8 goluri din 5 ocazii și că nu se va da la o parte de la nicio oportunitate de a simula în careu la orice deget care-l va atinge accidental sau nu pe gărgălot. Modric era jumate-jumate, pentru că urma să joace contra foștilor coechipieri și, oricât de mult timp ar fi trecut, n-ai cum să uiți că oamenii ăștia te-au făcut om și te-au trimis la o echipă unde câștigi mai mulți bani într-o săptămână decât fură patronii de terase de pe litoralul românesc în sezonul estival. În fine, Ramos avea aceeași față pe care nu poți să citești nimic, pentru că cititul și Sergio sunt stele din galaxii diferite.
Embed from Getty Images
Partea proastă pentru Real a fost că, în timp ce spaniolii jucau mimă, cei de la Tottenham și-au pus armurile și-au pornit la atac cu furcile, topoarele și mitraliera Kane. Și au luat mingea de păr, arestând-o și ținând-o ostatică în terenul Madridului pentru primele 30 de minute ale meciului. Și degeaba a intrat Ronaldo montat pe teren dacă ai lui n-au fost în stare să țină mingea în posesie decât în propria jumătate de teren și dacă i-am auzit numele doar când îl mai striga Kiko Casilla să vină-n ajutorul apărării.
De cealaltă parte, londonezii au construit cu răbdare și au gustat constant din aluatul care se pregătea în bol, asigurându-se că nu-l aruncă-n cuptor înainte să fie elastic și pufos, așa cum scrie la manualul de rețete fotbalistice de calitate. Iar momentul a venit în minutul 27, când englezii au lăsat deoparte manierele și cutumele tipic britanice și au pus cărămida pe accelerație. O pasă lungă l-a găsit pe Trippier liber în lateral și pe Marcelo în șomaj tehnic, iar britanicul a pus mingea cu latul din prima în gura porții, de unde Dele Alli a împins-o în poartă profitând de faptul că apărarea Realului aștepta probabil o preluare și alte trei-patru atingeri inutile ale mingii înainte de centrare. Și așa s-a făcut 1-0 pentru Tottenham, scor la care britanicii din tribune și de la televizor au început să sugă berile de lăsau vid în halbe.
Embed from Getty Images
După ce Kane a ratat o creață singur cu Casilla, băieții de la Madrid au pus ceva gros pe ei și au catadicsit să iasă de sub păturile calde sub care stăteau la adăpostul trofeelor din ultimii doi ani. Dar Ronaldo a dovedit că poate ajunge la eficiența legendară a lui Victoraș Iacob dacă e nevoie de asta, trăgând slab de vreo trei ori după faze construite greu, cu sudori și mușchi încordați. Iar când presiunea Madridului începea să-i așeze în tranșee pe cei de la Tottenham, londonezii au fost salvați de clopoțel, intrând la pauză cu 1-0.
Embed from Getty Images
Cum oala cu presiune a trecut pe la vestiare și s-a fâsâit la deschiderea capacului, meciul s-a reluat într-un context ușor diferit. Real a pus piciorul pe minge în a doua repriză, însă echipa spaniolă a părut un soi de vampir căruia i-au căzut caninii, pentru că atacul a plâns după un personaj principal care să bage mingea-n poartă. Moment în care se cuvine să ne aducem aminte că Alvaro Morata, un tip care putea pune un umăr serios la rezolvarea situației, se afla prin oraș, doar că o idee mai spre gară, la Chelsea, lăsat la vatră în vară pe bani grei. Dincolo, londonezii au asistat cuminți la mișcările tectonice de grad redus și și-au așteptat momentul conform bonului de ordine.
Iar momentul a venit. De fapt momentele, că au fost mai multe. Prima dată în minutul 56, când același Dele Alli a profitat de aceeași apărare prăfuită din stațiunea geriatrică Madrid pentru a marca al doilea său gol cu ajutorul decisiv al lui Ramos, care a pus coada pe cireașa de pe tort deviind un șut altfel mediocru în poarta proprie.
Embed from Getty Images
Dacă nu eram convinși până acum că spaniolii au uitat să marcheze, a venit o fază la care Ramos, Benzema și Ronaldo au tras consecutiv din 6 metri, nimerindu-se însă reciproc înainte de a renunța definitiv la ideea că ar putea amenința pe bune în vreun fel poarta. Și cum se întâmplă des în aceste cazuri, Tottenham a mai inserat un satâr în corpul tremurând al adversarilor atunci când Eriksen a scăpat singur cu Casilla după un contraatac tăios ca un santoku de calitate și a marcat lejer, de vară, de parcă ar fi jucat în cupă cu vreo echipă din divizia X-Files, nu cu băieții care acum jumătate de an puneau la treabă specialiștii în rigips care au fost nevoiți să recompartimenteze muzeul clubului în vederea aterizării unui nou trofeu în portofoliu. Era 3-0, iar jumătate din englezii încă nehotărâți când vine vorba de fotbal începuseră să probeze haine albe.
Embed from Getty Images
Pe margine, Zidane prinsese o privire care trăda originile sale magrebiene și viața dură pe care o au copiii prin cartierele din Algeria. Și probabil că nu e vreo fericire prin vestiar când Zidane intră cu parpalacul ăla al lui șifonat, îl dă de perete și-ncepe să bage-ntr-a șasea. Așa că, cu toată rușinea pe care o simți că-ți arde obrajii la 0-3, Ronaldo a luat taurul de nări și și-a făcut datoria de statistician de serviciu, marcând pentru a 89272-a oară consecutiv în UEFA Champions League. De această dată, însă, un gol la fel de util precum o pastilă de vitamina C inserată sub râtul unui porc sacrificat de Ignat.
Embed from Getty Images
S-a terminat 3-1 pentru londonezi și singurul lucru care l-a oprit pe Zidane să reamenajeze dinți pe la dușuri a fost faptul că Dortmund n-a reușit decât un amărât de egal cu Apoel Nicosia acasă, rezultat care-i face pe spanioli să fie calificați cu un o victorie în ultimele două meciuri din grupă. Dincolo, Tottenham a reușit să facă ceea ce nicio altă echipă britanică n-a reușit de vreo 8 ani încoace: să dea la Real, să ia examenul și să primească bursă de merit pentru asta. Evident, s-ar putea ca această victorie să vină ușor cam devreme în economia competiției, dar englezii ne-au obișnuit cu victorii fabuloase venite înaintea unor eșecuri strălucitoare, așa că rămem pe recepție până undeva prin primăvară pentru a descifra cu adevărat mesajul de azi.
Embed from Getty Images
Borussia Dortmund – APOEL Nicosia 1-1
Vedeți dumneavoastră, dragi cititori, fotbalul de arată întotdeauna că oricât porc ai băga în cârnat, există undeva, în lumea asta, un cârnat și mai gros în care intră și mai mult porc. În cazul Champions League, cârnatul mai gros trebuie căutat în aceeași grupă H, acolo unde Borussia Dortmund a refuzat invitația la dans a celor de la Tottenham și a rămas pe scaun să-și facă de cap cu tocilarii de la Apoel Nicosia, pe care n-a reușit însă să-i scoată din propria materie.
Embed from Getty Images
Dacă ar fi reușit să-i bată pe ciprioți acasă, nemții ar fi avut ocazia de a juca în meciul cu Real cu cuțitele, săbiile și sauerkrautul pe masă, sperând că o victorie pe Bernabeu îi va trimite în raiul primăvăratic al competiției. Dortmund nu a reușit însă să facă ce reușise până și Viitorul lui Hagi: să bată acasă o echipă cipriotă care a ajuns în Champions League pentru că a uitat să coboare la stația corectă și a adormit în cușetă.
Deși au tras de 27 de ori spre poarta ciprioților și deși ar fi putut marca de cel puțin 5 ori în plus, nemții au dat un singur gol, undeva pe la mijlocul primei reprize. Nu ar fi fost o problemă majoră dacă nu ar fi și luat unul la singura fază în care ciprioții au reușit să lege două pase în careul advers. Iar Dortmund e gata să se transforme în acest sezon din abonată la sferturile Champions League în motivul pentru care FCSB nu va reuși să treacă mai departe în Europa League după ce se va califica mai departe din grupe. Să nu ziceți că nu v-am spus.
Embed from Getty Images
Beșiktaș – Monaco 1-1
Pentru a nu-i obliga să rateze cine știe ce episoade din serialele cu Baiazid și prietenii săi de pe Kanal D, UEFA le-a dat voie celor de la Beșiktaș să joace la matineul Champions League, adică la ore la care oamenii normali din Europa abia se întorc de la serviciu. Drept urmare nu vă putem spune foarte multe despre ce s-a întâmplat la Istanbul, dar putem să tragem câteva concluzii interesante legate de modul în care Monaco, semifinalistă anul trecut pe vremea în care Mbappé abia răsărea prin pădurea franceză de prinți, a ajuns ca anul ăsta să spere că va prinde în final un loc de Europa League într-o grupă cu Beșiktaș, Porto și Leipzig. De cealaltă parte, Beșiktaș e pe primul loc și probabil că va vedea soarele de primăvară în optimi, acolo unde la fel de probabil turcii vor da de vreun Real Madrid și ne vor părăsi în glorie, așa cum l-au părăsit dinții pe Sinan Pașa la Călugăreni. Biografie de clasa a 6-a, nu mustăciți.
Embed from Getty Images
Porto – Leipzig 3-1
Apropo de Porto și de Leipzig, cele două echipe s-au întâlnit din nou pentru a-și încorda mușchii cât să prindă izbăvitorul loc secund în grupă, echivalent cu bilet la concertul de Valentine’s Day care va avea loc la primăvară. După ce nemții au câștigat în meciul direct din Germania, a fost rândul portughezilor să-și ia punctele. Dacă nu era pe bani grei și într-o competiție cu pedigree, am fi jurat că au pus-o băieții de-o Cooperativă, doar că schimbul se face în natură: puncte contra puncte și Red Bull contra Pasteis de Nata. Pe scurt, meciul din Portugalia n-a rezolvat nimic, revenim spre iarnă ca să vedem cum se termină thrillerul.
Embed from Getty Images
Napoli – Manchester City 2-4
Marele păcat al serilor din grupele Champions League este că (aproape) toate meciurile se joacă la aceeași oră, iar asta înseamnă că, dacă nu ești vreo insectă amazoniană cu 7 perechi de ochi, n-ai cum să vezi pe bune decât un meci pe seară. Mai ales că în România n-a ajuns încă moda transmisiunilor alternative în care să vezi golurile as they happen, așa cum fac televiziunile serioase din țările care s-au prins că suntem în era internetului și că oamenii văd rezultatele și golurile și înainte să dai tu rezumatele, la 2 ore după finalul partidelor.
În fine, deviez. Dacă ați stat cu ochii lipiți de ecranele mari și mici, în funcție de caz, pentru a vedea cum Tottenham desumflă orezul din Madrid, ați pierdut unul dintre cele mai frumoase meciuri ale acestei ediții Champions League. S-a jucat la Napoli și i-a avut în prim plan pe de o parte pe haiducii echipei italiene, care descoperă în fiecare an resurse să rupă norii în pofida faptului că peste țarc dau târcoale ulii care stau să cadă de la greutatea banilor puși la ciorap, și pe de altă parte pe băieții lui Guardiola, care pare că a găsit formula corectă în ecuația fotbalului britanic.
Embed from Getty Images
Cei de la Manchester City au dovedit încă o dată că le ies bube pe cerul gurii dacă termină un meci fără să dea măcar 3-4 boabe, astfel că și-au făcut datoria de arme semiautomate și la Napoli, după ce în campionat au ajuns în situația în care nu mai au titulari sau rezerve, pentru că toți dau câte două goluri pe repriză. Dar, deși ar putea părea altfel, cu Napoli n-a fost ușor. Englezii au fost conduși cu 1-0 și apoi, după ce luaseră având, au primit plumb intravenos și au fost egalați la 2, însă Leroy Sane, Kun Aguero, de Bruyne și Sterling au reușit s-o înnoade spre final și au bătut cu 4-2, bifând a patra victorie din tot atâtea posibile în grupe.
Embed from Getty Images
Problema e la Napoli, pentru că italienii, spectaculoși și distractivi cum îi știm, se prind ușor-ușor că în Champions League nu suntem la circ cu elefanți, clowni și cămile. Sunt la 6 puncte în spatele locului al doilea, Șahtior Donețk, și asta înseamnă că au șanse mici să iasă cu nasul în mireasma primăverii, cum spunea plastic Ana Blandiana referindu-se însă, probabil, la cu totul altceva decât optimile Champions League. Nu e totul jucat, pentru că Napoli mai are meci direct cu Șahtior, iar ucrainenii au de tras și cu City, dar istoria ne-a arătat că norocul ține din când în când cu cei care adună mai multe puncte atunci când contează.
Embed from Getty Images
Șahtior Donețk – Feyenoord 3-1
Nea Mircea le-a lăsat ucrainenilor o moștenire interesantă, cel mai important element din ecuație fiind faptul că Șahtior pare că are acces la un puț nesecat de brazilieni inventați de pe te-miri-unde care vin să le învețe fotbal pe prăjinile echipelor nordice, de exemplu.
E adevărat că nici Feyenoord nu se află tocmai în cea mai bună perioadă din istoria europeană a echipei, olandezii strângând din dinți să termine sezonul cu cât mai puține goluri primite. Deocamdată reușesc o medie de 3 boabe luate pe meci, cifră bifată și în meciul jucat la Kharkov. Despre meciul în sine nu sunt prea multe de spus, dar am reținut două lucruri. Unul ar fi faptul că brazilianul Marlos, un tip de 29 de ani despre care știm câte cunoaștem despre agricultura din Turkmenistan, poate să-și dribleze și propriile amigdale la nevoie. Al doilea ar fi faptul că UEFA face mișto de Grecia cu mantă, trimițând o brigadă de Papastotopouloși și Sidiropouloși să fluiere un meci jucat la temperaturi de văzut filme la gura sobei. Din fericire, meciul nu s-a terminat cu victime, deși probabil că arbitrii greci vor demisiona în bloc mâine și se vor apuca de prăjit caracatițe pentru turiștii germani care vin în Grecia în extrasezon, că e mai ieftin.
Liverpool – Maribor 3-0
Acu’ știi cum e: după ce pierzi acasă cu 7-0 cu Liverpool, e ușor de porc să anunți că vii pe Anfield cu speranțe. Așa că slovenii de la Maribor, care nu prea au înțeles până în momentul ăsta ce caută de fapt în Champions League când ar putea să-și bucure suporterii cu câte un egal prin liga a doua a competițiilor europene, au întors și celălalt obraz și s-au prezentat în Anglia hotărâți să scoată maxim din toate momentele în care calcă gazonul la Liverpool. Au ascultat You’ll Never Walk Alone stereo în interpretarea corului de 50.000 de fani strânși pe stadion, au reușit să apere un penalty courtesy of portarul Jasmin Handanovic și au strâns cu ușa un egal la pauză.
După ce au i-au lăsat să se bucure timp de 45 de minute, cei de la Liverpool au ieșit însă de la vestiare și au băgat într-a doua, marcând de trei ori prin Salah, Can și Sturridge. Partea bună e că Slovenia e plină de păduri și aerul e curat, deci Maribor nu pierde multe dacă stă acasă din primăvară.
Embed from Getty Images
Sevilla – Spartak Moscova 2-1
Deși meciul dintre Sevilla și Spartak ar putea părea la prima vedere doar o altă partidă pierdută într-o seară plină din Champions League, încrengăturile acestui meci își au rădăcinile în partida din tur, când spaniolii au băut prea multă vodcă încercând să se încălzească în toamna rusă și au plecat de la Moscova cu 5 supozitoare sub coadă. Fusese prima victorie a rușilor în această ediție a competiției, dar știți cum sunt ăștia: tu le dai un deget, ei îți răpesc toată familia. Așa că am urmărit cu atenție meciul retur de la Sevilla, pentru că o eventuală victorie a rușilor venită dintr-un elan muncitoresc până la urmă natural ar fi însemnat că Spartak ar fi stat alături de Liverpool în fruntea grupei.
Nu s-a întâmplat. O fi de la faptul că alcoolul din Spania e cam apă de ploaie și nu poate să le dea curaj, o fi de la căldura iberică sau pur și simplu de la faptul că Sevilla n-ar mai pierde cu Spartak Moscova cu 1-5 nici să joace de 67 de ori cu 4 oameni în minus. Cert e că spaniolii au bătut mai lejer decât arată scorul și au reașezat trenul pe șine, împingându-l spre calificare. Mai sunt însă două meciuri, și ambele echipe joacă cu Liverpool și Maribor, deci cele două puncte pe care le are Sevilla în față se pot transforma în bilet la party sau la băi de nămol, în funcție de caz. Răspunsul, prieteni, vine în episoadele următoare.
Embed from Getty Images
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
