The chaaam-pions, tă nă-nă-nă-nă năăă… pe bune acuma, știe cineva versurile de imnul UCL și poate să-l cânte cap-coadă din voce? Haideți să-l schimbăm. Mi-ar plăcea ca fiecare meci să înceapă cu stadionul-cor, așa cum se face la Liverpool sau la Glasgow sau la Barcelona. Imnul actual nu lasă în urmă decât imaginea mingii din cârpă care flutură la mijlocul tereneului.
Ce? Se filmează? Suntem în direct? Ah, bună seara. Bine ați venit la cronicile lui Meșter, cea mai bună emisiune scrisă despre sportul acestei galaxii. După ce Mircea a băgat o săptămână de cronici de la turneul de tenis de la Stuttgart, face o pauză. Așa că Toma la manete, încântat de cunoștință sau bine v-am regăsit, în funcție de caz. Suntem toți aici și e 2019, an care va fi ținut minte ca cel în care fotbalul olandez a renăscut. Stă Cruyff în rai și trage tacticos din țigară, se uită la ce vede, zâmbește și își aplaudă copiii. Toate sfârcurile din studioul Digi Sport sunt tari acum. Ilie Dumitrescu repictează capela sixtină, Gabi Balint își amintește ce tânăr era el când era tânăr, iar Claudiu Dăciulescu, Ionel Niculescu și toți derivații lor sunt de acord. Stați să mai punem o reclamă la un acoperiș. Dar de pariat, ați apucat să pariați? Aveți bere?
Aceste cronici îți sunt oferite de:
A început dintr-o dată. S-a format pe lângă Călărași o spirală plină de vânt și praf și de nori negri și s-a învârtit încontinuu spre poarta englezilor de la Tottenham, una dintre cele 6 echipe de top din Londra. Tornade dintr-astea n-au mai fost la noi niciodată, iar la Amsterdam au ajuns ultima oară acum 23 de ani, atunci când Ajax ajungea într-o semifinală de Champions League. Meciul a fost distractiv pentru oaspeți. Atacau ca și cum ar fi jucat acasă, se apărau ca-ntr-o deplasare grea. Că după primul sfert de oră era deja 0-1 și că își făcuseră deja vreo trei ocazii n-a fost cine știe ce, abia zece minute mai târziu a început să-mi placă meciul. În minutul 24 mai exact, au pus băieții de niște bomboane pe colivă desenând o fază care a găsit fundașii gazdelor bându-și apa minerală. M-a uns pe suflet. Foc foc foc, iese focu’ c-o pasă lăsată printre picioare și plecare la un-doi. Eu râdeam, dar englezii din tribune începeau să-și râgâie berile și să realizeze că înfrângerea e doar o chestiune de timp. Ca Brexitul. De ambele le pare rău, dar nu prea mai au ce dracu’ să facă.
Ca să ne înțelegem, vă dau exemplu de mentalitate despre care s-a tot vorbit în presă: întregul campionat olandez și-a amânat etapa din weekendul trecut ca să îi dea Ajax-ului vreme de odihnă pentru meciul de UCL. Chestia asta s-a văzut în teren: prima jumătate de oră a fost, practic, un atac suburban elegant și suficient de organizat încât să-i placă și victimei. În fine, lui Vertonghen, ieșit accidentat cu picioarele ca macaroanele al dente după ce s-a ciocnit la două zile de Paște de colegul Alderweireld, nu prea i-a plăcut. Redacția cronicilor lui Meșter l-a contactat după meci, s-a vorbit cu el, e OK. Ne-a spus că-l cam doare capul.
Uitându-mă la meci la fel de fascinat ca voi, am realizat că Ajax e Harvard-ul fotbalului. Tocilari muncitori, în frunte cu al lor căpitan, un puștan de 19 ani care aseară a devenit cel mai tânăr lider de echipă prezent vreodată în istoria semifinalelor Champions League. De Ligt mi-a amintit de Chivu în zilele bune, atunci când părea c-a făcut meditație cu Morpheus. Harvard-ul fotbalului e imposibil de surprins cu faze de manual, cu centrări plouate, cu nesfârșite funduri de sac. Încerca săracul Dele Alli să le explice colegilor. Le dădea pase cu călcâiul, se chinuia să compună ceva, dar muzica se auzea prea puțin, ca într-un aparat vechi de radio mutat pe o frecvență prea joasă.
În fine, biroul de bătut câmpii nu-i la ghișeul nostru, așa că revenim la științe fixe. De exemplu, dacă am fi putut schimba fotbalul cu rugby-ul, seara de marți s-ar fi încheiat cu scorul de 81 la 3 pentru gazde. Llorente se antrenează preluând cu haltera după cap. Sissoko protejează balonul ca pe propriul nou-născut. Pe Lucas Moura îl dobori doar cu-n pumn în ficat. Malaxorul ăsta n-a marcat până în final, dar a măcinat atât de tare Sportul Studențesc Amsterdam, încât balanța s-a echilibrat, iar începutul reprizei a doua a adus o ocazie mare a aceluiași compozitor Dele Alli. ”Glory, Glory, Tottenham Hotspur!” cânta la unison impresionanta audiență de pe stadion. Un fel de ”Maria, Maria, I like it loud”, numai că pentru ‘telectuali.
Embed from Getty Images
Înainte să rămână țepene în vază, lalelele oaspeților au mai desenat în minutul 78 un contraatac. Mingea a mers colier de perle de la recuperare până la finalizator, David Neres nimerind bara într-o fază la care francezului Lloris îi mai lipsea doar Go Pro-ul de pe frunte. Apoi, mirosul florilor a dispărut aproape complet și-a venit ploaia sub formă de centrări, intriga preferată a fotbalului englezesc care s-a obișnuit să trimită mingea în careu în numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Gol cu Capul. N-a mers.
Embed from Getty Images
Nu ai cum să bați Ajax Amsterdam jucând altceva decât jocul lor. E ca și cum floarea soarelui ar aștepta fotosinteza stând cu fața la umbră. E sex în lipsă, e cașcaval pane fără ceapă. Ajax Amsterdam îți întoarce și obrazul celălalt după ce-i dai o palmă, pentru că prin spate el ți-a ars deja două fără să te prinzi. Ajax Amsterdam te ia la mișto fără să îți dai seama, așa că Tottenham a fost ca un leu pe care dresorul l-a biciuit la fiecare mic instinct de a schimba ierarhia.
Cum bați Ajax Amsterdam? E simplu. Ne va arăta Barcelona în finala de la Madrid. Dar aia e cu totul și cu totul altă cronică.
Toma Nicolau este un fel de Mircea Meșter, doar că-i moldovean, un pic mai suplu și n-are permis. A jucat 15 ani fotbal de performanță și a reușit să adune în acest timp 400 de milioane de euro în bani de Monopoly. De 8 ani e blogger de sport și organizează Bloggers Lan Party, motiv pentru care își continuă cariera de jucător de fotbal în format electronic.
