În primul rând, trebuie să vă spun o povestioară pe cât de frumoasă, pe atât de adevărată. Dintr-o concurs de împrejurări greu de explicat la orele la care scriu acest text, am ajuns să fiu omul care a înlesnit cumva programarea amicalului dintre Universitatea Craiova și Slavia Praga, cel când cu inaugurarea stadionului din localitate. Adică am ținut legătura pe mail cu un om din conducerea Slaviei, băiat ceh. Doar că în cc-urile mailurilor apărea mereu și un domn chinez, pasămite mâna dreaptă a marelui patron de la club. Și adresa de mail a domnului baștan era i_am_murinio plus ceva.com. Și-mi amintesc că am râs atunci, dar mi-am zis și: ”Bă, băiete, păi domnii ăștia veniți din Orient chiar iubesc fotbalul. Dacă și-n mailuri oficiale bagă adrese din astea, e clar că nu se sfiesc să-și exhibe pasiunea, dacă nu cumva obsesia. Ia să vedeți voi cum trece Slavia Praga de grupele Champions League peste doi ani de-acu!”.
Și aproape că am nimerit-o. Aproape. Slavia pare echipa aia care când era mică părea că ar putea fi foarte mare, genul pe care o lăudau toți când era copil: ”Uite ce driblinguri face, mamă, ca Hagi!” Când colo, ajunge adult și descoperim că ce li se păruse copiilor Hagi era de fapt, așa, mai mult un Nicușor Stanciu. Fiți convinși că și pe la bloc pe la Nicușor, când era el mic, la Cricău, chiar erau vreo câțiva băieți care se jurau că ăla scundu’ și negricios va fi noul Maradona. Ei bine, nu chiar. Dar tot îl bate la tălpile goale pe alde Florinel Coman, no? Sper că Cricăul l-a făcut deja cetățean de onoare.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan:
Slavia Praga – Barcelona 1-2
Pen’că să ne înțelegem, deplângem faptul că Slavia nu e atât de mare cât să bată pe Barcelona sau Dortmund, deși a părut aseară că ar putea fi la nivelul ăla. Dar cu siguranță e suficient de mare cât Dan Petrescu să aibă dreptate că ăștia-s cam cei mai mari balauri cu care se putea ciocni prin preliminarii.
Cu Barcelona au avut 22 de faze la poartă față de doar 13 Messi&Co. Și una dintre fazele alea a fost gol, iar Nicușor al nostru a făcut cam cea mai mare parte din ea. A fost per total un fel de Nicușora, eroul care și-a regăsit libertatea în teren la democrații cehi, dar despre care haterii se încăpățânează să nu uite c-a fost plătit anterior de dictatori arabi și să-i conteste astfel calitatea de roaming playmaker pe care și-o arogă azi la televizor.
Embed from Getty Images
Una peste alta, a atacat Slavia lui Nicu de m-aștept ca între timp domnul chinez de la începutul textului să-și fi schimbat adresa în i_am_klopp.
Numai că dincolo juca și Messi, chit că era într-o fază dintr-aia mai de mahmureală avansată. Adică a fost slăbuț băiatul, ceea ce după criteriile lui Messi înseamnă că a dat doar un gol cu un-doi și apoi o pasă care a dus la golul al doilea. Dar atâta, mă, ce mare chestie?
Embed from Getty Images
Inter – Dortmund 2-0
Cumetrilor, de când au început ăștia să tot bage manele pe la festivaluri, parcă și prin fotbal răsar tot mai mulți lăutari. Unul dintre ei ar fi Lautaro Martinez, care cântă în formația vocal-instrumentală Inter Milano. Băiatul e argentinian, vârf de atac, are 1,74 și e supranumit, scurt și la obiect, Taurul. A dat al cincilea gol din sezonul ăsta și, dacă-i urmărești stilul cu mai mult angajament, inevitabil te va duce cu gândul la o încrucișare porcoasă între Romario și Shaqiri.
Embed from Getty Images
După egalul ăla nemeritat cu Slavia (că
tot vorbeam înainte), Interul a bătut relativ ușor și a egalat Dortmund la
puncte, iar un egal în Germania etapa viitoare parcă i-ar face favoriți să-i
permită lui Lautaro să-i țină companie prietenului Messi în optimi.
Și tot Slaviei trebuie să-i mulțumim și pentru grupa asta frumoasă, că ne gândim totuși cu toții cum ar fi fost dacă era CFR-ul în ea. Nu sunteți de acord și voi că CFR-ul ar fi mâncat mame de mame de bătaie în grupa asta? Bunici de bătaie, cum ar veni?
Doamne, îmi vine să mănânc trei castroane
mari de floricele numai când MĂ GÂNDESC CĂ AȘ FI PUTUT vedea un duel în grupele
Champions League între Messi și Peteleu. Sau între Costache și Jordi Alba. Ruminez
și mănânc, ruminez și mănânc.
Inter-ul lui Conte a fost deci frumos, au ratat oamenii și penalty prin minutul 82 (tot Lautaro-ul nostru, după ce dăduse primul gol), au dat și gol frumos pe contraatac pe final, au părut așa, dornici să arate că se mai joacă fotbal și-n peninsula aia care altfel zace tot mai scufundată în anonimat.
Salzburg – Napoli 2-3
Echipele companiei de băuturi care cresc puterea în sesiune și în alte ipostaze intime, Red Bull, au avut seri bune azi. Leipzig a luat la palme Zenit, iar Salzburg a luat-o acasă, dar a făcut un joc frumos tare. Și era musai să pomenim meciul ăsta deoarece Haaland și pentru că omul are o poveste de viață tare.
Erling Braut Haaland – sau Håland, cum îl striga la catalog la școală, doar că nouă ne e lene să căutăm diacritice scandinave prin tainele tastaturii -tocmai a marcat al șaselea lui gol în grupe și a devenit primul om din istorie care dă șase troace după primele trei meciuri ale lui în competiție. Englez după mamă și norvegian după tată și formare, Haaland și-a făcut junioratul la Bryne Fotballklubb, unde umfla atât de bine porțile și trăgea atât de sănătos de fiare, încât și-a câștigat o poreclă ușor sinistră de foarte mic: ”Manchild”. Copilul-Bărbat, adicătelea. Și să nu credeți că nu și-a respectat renumele: la 15 ani, copilul-bărbat debuta pentru echipa de seniori a lui Bryne.
Embed from Getty Images
Apoi s-a transferat la Molde, dar a dat adevăratul test al maturității când a refuzat imberb Juventus și Leverkusen ca să semneze cu RB Salzburg. Probabil pentru că pentru că norvegienilor trebuie să le dai posibilitatea să schieze. De atunci, Haaland dă hattrick-uri pentru RB de zici că mănâncă Tic-Tac-uri (are deja vreo patru în campionat și unul în Champions League), iar la nivel de Națională e un fel de atacantul pe care nu l-a avut România niciodată. Ca să vă faceți o idee, acum nu multe luni, omul a dat 9 goluri într-un singur meci: Norvegia – Honduras la Under 20. S-a terminat 12-0. Pe această cale, ne bucurăm că dubla noastră cu Norvegia din grupele de calificare la Euro 2020 s-a săvârșit. Ducă-se.
În fine, Mertens și Insigne au fost un pic mai buni ieri seară, dar Haaland tot a dat două bobițe (1, 2), chiar dacă omul doar ce a împlinit 19 ani în vară. Vorba bunică-mii: cât o avea ăsta alocația, mamă?
De menționat că la ceilalți tăurași roșii, Leipzig, Sabitzer a dat cel mai frumos gol al serii. Unul care merită văzut cu reluare din toate unghiurile, mai ales cu ăla din spatele porții.
Ajax – Chelsea 0-1
Înainte să analizăm prestația la mestecat gumă pe bancă a lui Răzvan Marin, se cuvine să spunem că în prima repriză Ajax a dat un gol care a fost anulat pentru că VAR-ul a fost englez aseară. Subsemnatul și Meșter am observat că, la reluare, demonstrația tehnico-vizuală că golul lui Promes a fost din ofsaid a fost o linie trasă aproximativ strâmb de către domnul VAR. Păi nu știm noi care sunt calculele, domnilor occidentali? Credeți că o să stăm așa, să fim furați pe computere? Credeți că ne prostiți, vă pomeniți că ne credeți colonie sau ceva? Deci a tras computerul linia strâmb, ca să-l scoată pe băiatul nostru de la echipa muncitoare în afară. La asta s-a ajuns, doamnelor și domnilor, să mintă ăștia poporul cu televizorul.
Și nici măcar golul de la final al lu’ Batshuayi n-a fost corect. Ăla a fost bug de FIFA 2020.
Embed from Getty Images
Genk – Liverpool 1-4
În afară de niște goluri frumoase și de lipsa lui Hagi, care a intrat în minutul 87 ca să spele vasele după party, nu avem multe să vă relatăm de la meciul ăsta. Am zis doar să-l bifăm ca să ne exprimăm sincera uimire că comentatorii de la Digi nu sunt antrenori la echipe de nivel mondial. Nu de alta, dar la scorul de 1-0 pentru Liverpool, omul care a comentat pentru Digi Sport 3 a zis fix așa: ”Ar fi bine pentru Liverpool să mai dea un gol, pentru că jocul e altfel la 2-0”. Corect! E adevărat, un antrenor ceva mai bun, ca de exemplu Klopp, le-ar fi zis să mai dea direct trei, nu doar unul, pentru că jocul e chiar foarte altfel la 4-0, ceea ce s-a și întâmplat. De aia e Klopp la Liverpool și Digisportul la Digisport.
Embed from Getty Images
Alte meciuri jucate miercuri în UEFA Champions League:
RB Leipzig – Zenit St. Petersburg 2-1
Benfica – Lyon 2-1
Lille – Valencia 1-1
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan:
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.