Cum e și viața asta, fraților! Astăzi pescuiești la copcă în balta din spatele casei și prinzi un morun, șapte orci și cinci peștișori de aur, mâine te înhami cu ceva elan și închiriezi măgăoaia de Ocean Pacific, dar stai degeaba cu lanseta în apă, agățând-o exclusiv în bucăți de plastic și resturi de cutii de conservă și trăind din gloria eternă pe care ți-o oferă pozele cu rame vechi puse pe noptieră.
Uitați-vă la cei de la Leicester. Nu a trecut decât o jumătate de an din momentul în care echipa care se mulțumea anterior cu oasele aruncate de giganți după ce aceștia balotau carnea și măduva reușea să câștige titlul în Premier League. Fusese una dintre cele mai mari surprize din istoria sportului mondial alături de cazul de dopaj al Mariei Sharapova și de faptul că Dinamo București nu a jucat încă în Champions League, deși se antrenează pentru asta de vreo 10 ani cu o ardoare care te face să bănuiești că, odată scăpați în grupele UCL, pe câini nu-i vor mai opri nici hingherii de la Real și Barcelona. Dar să nu deviem de la subiect precum Cornel Dinu când e pus să vorbească despre faulturi, dar ajunge să ne povestească despre producția de porumb de pe vremea lui Constantin Mavrocordat.
Leicesterul de anul trecut nu are nimic de-a face cu cel de anul ăsta. Hăurile dintre eroii din sezonul trecut și căpățânile de varză de astăzi sunt atât de evidente, încât echipa britanică pare că a trecut pe la cursurile de insolvență pentru începători ținute la București, acolo unde Liga Profesionistă organizează anual un campionat în care singurele elemente comune cu perioada în care se juca fotbal pe bune în spațiul carpato-danubiano-pontic sunt denumirile unora dintre echipe. Și chiar și alea aflate pe alocuri la limita legalității. Așa și cu Leicester: dacă n-ai ști că e vorba de aceeași echipă, ai băga mâna-n foc până la humerus că băieții care au câștigat titlul în Anglia au fost răpiți, iar în locul lor joacă ceva albanezi specializați în trafic de carne vie și cărora le place să se vadă la televizor.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Sevilla – Leicester 2-1
În seara în care NASA a anunțat cu fast faptul că a descoperit prin fundul curții o stea în jurul căreia gravitează șapte exoplanete care au potențialul de a găzdui forme inteligente de viață, cei de la Leicester au dat încă o reprezentație cât se poate de terestră în Champions League, în ciuda unui scor strâns care ar putea să vă inducă în eroare ca politicienii români în campania electorală. După ce s-au târât prin faza grupelor cu elan de omidă plângătoare, jucând după o strategie defensivă patentată de italieni și perfecționată de Sorin Cârțu, englezii au căzut în optimi cu spaniolii de la Sevilla, care au reușit în sfârșit să iasă din grupe și să o ia pe ruta primăvăratecă a Ligii în loc să pășească adânc pe cărarea care duce în Europa League, competiție pe care andaluzii au câștigat-o în ultimele trei sezoane cu ușurința cu care Pandurii Târgu Jiu uită să plătească salariile propriilor jucători.
Sevilla-Leicester, deci, în optimile UEFA Champions League. Un meci cu rezonanță de Europa League. Sau mai degrabă de meci amical jucat prin Turcia înaintea debutului de sezon. Un meci pe care cei de la Leicester l-au primit cum primește un olimpic la cibernetică un pumn în mufă din partea lui Wladimir Klitschko: cu inima deschisă și cu șansele pe care le-a avut musca de albertozaur la vederea meteoritului care a pufăit reptilele prin Jurassic. Iar asta se întâmplă în principiu pentru că motoarele sistemului hibrid de propulsie care a fascinat lumea ingineriei anul trecut au început să scoată fum și să piardă ulei.
Le-a fost greu englezilor la Sevilla. Au petrecut toată prima repriză în propriul careu, frământați ca aluatul de cozonaci înainte de Crăciun și încercând să reziste cu toate balamalele întregi în fața atacurilor unei echipe care știa foarte bine că are meci cu pictura unui monstru legendar. De altfel, spaniolii și-au permis să-și declare intențiile încă din primul sfert de oră al meciului, atunci când căpitanul Wes Morgan, un jamaican care în vremea junioratului a părăsit accidental pista de alergare și a nimerit la un moment dat pe gazon, l-a cosit ca la recoltă în careu pe argentinianul Correa. Penalty-ul a fost însă ratat de același Joaquin Correa cu atitudinea colegului de clasă care joacă fotbal organizat și te lasă să speri până-n ultimul moment că poți să-l driblezi înainte de a-ți înnoda picioarele și de a te trimite la băi de nămol.
După alte câteva bătăi la ușă, poarta din polistiren expandat al englezilor a fost spartă pentru prima dată în minutul 25, când Pablo Sarabia a marcat plasat, cu capul, după o centrare de album de 30 de metri pe care fundașii lui Leicester au admirat-o ca pe cometă. Cum probabil că se așteptau ca la un moment dat să înceapă să atârne de căruță, cei de la Leicester nu au resimțit golul spaniolilor ca pe un șoc, faptul care le-a oferit libertatea de a juca în continuare infect și de a le oferi fanilor adunați cu greu anul trecut speranța găinii la abator, adunând o posesie de doar 30% și un singur șut spre poartă, și ăla silfidic.
Ranieri și-a adus aminte la pauză că are termen de garanție doi ani, iar sfaturile sale dintre reprize au reușit să scoată găina moartă din coteț și s-o așeze pe cuibar, în speranța că de afară se va vedea ceva activitate prin curte. Echipa sa a intrat astfel e teren ceva mai hotărâtă în a doua repriză, arătând că poate să lege trei pase consecutive și fără a părea că așteaptă cu nerăbdare fluierul de final al arbitrului.
Elanul lui Leicester a părut însă gripat de fiecare dată când Sevilla a apăsat pe pedala de accelerație. S-a întâmplat în minutul 62, când Correa a marcat pentru 2-0 simplu, de la șase metri, după o fază la care apărarea englezilor a părut din nou împrumutată de la circ. Imagine care s-a repetat de foarte multe ori în repriza secundă, singurul firewall aruncat de administatorul de rețea în fața atacurilor cibernetic de apăsate ale spaniolilor fiind portarul Kasper Schmeichel.
Dar fotbalul nu măsoară dreptatea cu balanța farmaceutică. Într-un sport care alternează șansele acordate celor asupriți cu seturi de cuie aruncate în anvelopele greilor, Leicester a reușit să marcheze un gol care a căzut de nicăieri, pe un contraatac apărut într-un moment în care jucătorii de la Sevilla se gândeau deja la următoarea etapă din campionatul Spaniei, acolo unde au preluat ștafeta de la Atletico Madrid și se trag de șireturi în acest sezon cu bogații de la Real și Barcelona. Autor a fost Vardy, idolul femeilor din Leicester aflându-se la prima reușită după două luni și jumătate de pauză în care a intrat pe teren doar pentru a semna pe condică, așa cum fac pilele din instituțiile de stat.
Și uite-așa, fără să joace fotbal mai mult de 30 de secunde adunate în tot meciul, cei de la Leicester continuă să respire legați la aparate, sperând că în retur vor reuși să se roage la sfântul 1-0 și să-și câștige astfel dreptul de a se târî încă un tur în Champions League. În ciuda faptului că și-au scos coasele și furcile de la naftalină și au început să atace cu tupeu de viitură, spaniolii nu au mai reușit să marcheze în finalul meciului. Sevilla rămâne însă favorita clară la calificare în contextul în care cei de la Leicester au ajuns să se bucure de o înfrângere la limită ca după o victorie la cinci goluri diferență contra celor de la Chelsea.
Porto – Juventus 0-2
Cealaltă partidă a unei seri cu profil de ligă secundă față de restul duelurilor din această fază a competiției s-a jucat în Portugalia. Eroul absolut al partidei dintre Porto și Juventus nu a fost însă autorul vreunui gol spectaculos sau al unui assist fabulos, ci fundașul stânga al portughezilor, Alex Telles. Un brazilian de 24 de ani care s-a prins după vreo jumătate de oră de meci că ritmul partidei stagnează și că spectatorii se plictisesc în tribune, hotărând să așeze petarde pe scaunul profesorului de matematică. Telles a fost trimis pe calea cea dreaptă a vestiarelor după ce a primit două cartonașe galbene în două minute consecutive, 26 și 27, demonstrând că în Brazilia fundașii sunt de fapt atacanții care n-au avut destulă valoare.
Cu un picior amputat pentru următoarea oră de joc, gazdele au fost nevoite să regândească întreaga strategie și să adapteze din mers, adunându-și organele și sigilând cu bandă adezivă rănile deschise apărute brusc. Și Porto nu a fost departe de izbăvire, ghidându-se timp de o oră și-un pic după luminița de la capătul tunelului. Într-un moment în care luminița devenea ditai lanterna, managerul celor de la Juventus a decis să provoace o avalanșă care le-a blocat portughezilor accesul și i-a lăsat să se mănânce unul pe altul în întuneric.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Dacă vreți o dovadă a faptului că inspirația bate uneori transpirația în fotbal, luați de la Allegri: în minutul 67, italianul îl introduce în teren pe croatul Marko Pjaca, iar cinci minute mai târziu acesta efectuează prima mișcare amplă de topor înainte de a-l înfige cu sete în colțul din stânga jos a porții adverse. Infuzat în suc propriu, Allergi repetă mutarea la câteva minute mai târziu. Dani Alves, fost muncitor pe șantierul Barcelonei, intră pe teren în minutul 73, iar la nici 60 de secunde mai târziu înscrie pentru 2-0 și atuncă un ultim pumn de pământ pe speranțele de calificare ale portughezilor, care și-au cam dat astfel obștescul sfârșit. Apropo de asta, priviți preluarea pe piept a lui Alves și finalizarea de jucător cu pedigree, apoi recitiți ultima frază din primul paragraf al acestei cronici și uitați-o. Mulțumesc.
[table id=69 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
