Bună dimineața, ce frumoasă este viața! Mai ales dacă te cheamă Cristiano, Sergio, Lucas sau Gareth. În schimb, dacă ai avut ghinionul să primești nume cu ecou italian, precum Giorgio sau Gianluigi – ok, la limită merge și Gigi, dacă insistați – singura soluție viabilă pe care o vedem e să închizi ochii, să bei shot-ul ăla de espresso aromat de mirosul de piemont și să încerci să-și stăpânești pornirile animalice care-ți dau târcoale de aseară.
În rest, dacă te cheamă Vasile, Ștefan, Gheorghe, Ionel sau alte nume de sfinți carpato-danubiano-pontici, ia o gură de aer, evită gropile inerente și calmează-ți, după caz, furia sau entuziasmul. Nu uita niciodată că la meciurile de fotbal ar trebui să ruleze un avertisment care să te invite să nu te implici psihic prea tare ca să nu rămâi la final cu personaje secundare care-ți schimbă macazul pe creier. Până la urmă se joacă între ei, pe banii lor (deloc puțini), pe stadioane care nu mai sunt de ceva vreme stadioane, ci scene de spectacol, și în meciuri pentru care noi plătim bilete sau abonamente sau bani aruncați cabliștilor.
Embed from Getty Images
Așa că, înainte să ne amintim că suntem un furnal de ambiții care nu ne aparțin atunci când vine vorba de fotbal, ați face mult mai bine să vă gândiți la inima și sufletul săracului cronicar care, indiferent ce va scrie despre ce s-a întâmplat ieri, va fi trimis la colț pe coji de nucă de una dintre părți. A fost penalty? Ești plătit de Madrid din banii primiți pe șunca la suprapreț din sandvișurile de la stadion. A fost prea ușor? Ha, îți cam place să lingi mozzarella de pe pizza la poale de Alpi. Sau poate ești cu Barcelona și oricum nu ți-a mai rămas decât opțiunea de a urla la lună de acum.
Vă zic: meseria asta de cronicar poate fi cea mai periculoasă din lume, deci ne-am hotărât să cerem spor de risc. Nu știm exact cui, dar vom avea o secțiune întreagă de comentarii ca demonstrație pentru întrebarea “de ce?”
În fine, ne încălzim un pic cu prima repriză din Real Madrid – Juventus, apoi ne punem sângele-n mișcare cu repriza a doua, ca să facem o terapie prin șoc în prelungirile meciului. Și ne relaxăm cu un Bayern – Sevilla, un stretching scurt pentru obraji înainte de birou. Bine-ați revenit la lecția de sport scris și luat la ștangă, dar cu o esență de la care toți pornim: Băi, fotbalule, știi de ce facem asta? Na răspuns: “Sara perche ti amo.”
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Real Madrid – Juventus 1-3 (în tur 3-0)
Massimiliano Allegri zicea simplu înainte de meci: “Ce trebuie să facem noi e să întoarcem acel 3-0”. Iar unul dintre ziarele din Italia îi dădea exemplu pe cei de la Roma, ca atunci când erai mic la școală și maică-ta lăuda notele colegei de bancă: “Juve, ai văzut că se poate?” Păi și cum să nu se umfle tărâța-n torinezi, sătui de atâtea titluri cu “toate drumurile duc la Roma” cum e Dică de friptură de miel de la Becali?
Nici nu s-a terminat bine imnul Champions League – subliniez că asta s-a auzit pe Santiago Bernabeu, semn că până și crainicii stadioanelor sunt diferiți la ei și nu umblă cu stick-ul vopsit – și Mandžukić e servit perfect de Sami Khedira cu o centrare de pe dreapta. Înfige o căpățână în poarta spaniolilor (VIDEO), moment în care Messi și ai lui scot un picior din depresie și pornesc televizoarele.
Embed from Getty Images
Cu Ramos suspendat și atârnat în văzul lumii pe undeva prin în tribună, dar mândru de noul tatuaj “Only Manolas can judge me”, apărarea lui Real a fost mai leșinată decât românii după sărbători, așa că lui Douglas Costa i-a fost ușor să zburde ca un miel cruțat în zilele sfinte ale UCL-ului. Higuain îl iartă pe Navas la o centrare a brazilianului. Și nu neapărat pentru că a vrut, ci pentru că dacă Douglas e miel, atunci Gonzalo e fără îndoială berbecul care a scăpat la otavă și care nu mai încape-n staul. Așa că nu reușește să-ajungă la minge, iar Navas – care de ceva vreme seamănă într-un mod ciudat cu Miron Cozma, nu știu dacă ați observat această alăturare pe care în mod sigur o citiți în premieră aici – securizează poarta madrilenilor, cum aș zice dacă aș fi comentator la tv și nu la cronicar de comitet la mine-n cameră.
Embed from Getty Images
Dar stați cuminți, că Bale vrea să-i arate lui Zidane că el dă totul pe teren, dacă tot a prins ocazia. Și prin tot ne referim în special la o înjurătură-ntr-o limbă de circulație internațională după ce Buffon scoate cu apăsare de junior la o fază la care alții erau scoși la tablă. Rămâne 0-1 și după golul lui Isco anulat din cauză că de fapt îl cheamă Francisco Román Alarcón Suárez și trei sferturi din nume îi rămân mereu în offside.
Luceafărul Huilei madrilene prinde o minge trimisă neîndemânatic cu genunchiul de Mandžukić, care dacă nu lovește cu capul intră-n trepidații pentru că nu are instrucțiuni pentru restul părților corpului, apoi Marcelo mută masa și dansul la cealaltă poartă c-un șut atât de dureros pe lângă poartă, încât Ronaldo s-a aruncat în careu și a cerut penalty pentru o aritmie cardiacă clară ca lumina zilei.
Embed from Getty Images
Șutul lui Kroos în blocaj, mingea peste poartă a lui Isco și același Isco lovindu-l cu o minge plină de ură pe Buffon la colțul scurt anunțau faptul că Real se așează pe șine. Iar în timp ce Ronaldo miorlăia în ritm de fado că-i jumulit în careu de zeul simulării, Mandžukić bagă iar cârlionțata în bigudiuri de lângă adormitul Carvajal și dă cu tensiune-n nocturna de pe Bernabeu (VIDEO). Se face 2-0 și urmează momentul întrebărilor inevitabile din mintea decebalrădulesciană a oricărui analist de fotbal respectabil: E oare posibil? Cât de aproape e Juventus de remontada? Cât de mare e un ou mic de Paște? Și mai ales, de ce-a fost Mario Mandzukic rezervă în tur?
Embed from Getty Images
Repriza a doua începe cu imagini din tunelul spre vestiare, unde Ronaldo îi explica lui Lucas Vazquez, care îl înlocuiește pe Casemiro, că poți să primești penalty și fără să te rostogolești cu spume la gură cum face el, lecție care îi va fi de folos spaniolului în minutele de prelungiri. Intră și Asensio în locul lui Bale, pentru că vorba proverbului: bani, bani, dar fratele-i pe brânză. Nu trec nici 5 minute și Douglas Costa trimite o ștachie peste transversală și iar ni se activează întrebările de mai sus.
Buffon prinde o minge trimisă cadou de pensionare de Ronaldo pe centrul porții, iar în partea cealaltă Higuain, cu obrajii roșii și proaspăt ieșit din hibernare, îl face să tresară pe Navas. Am fi în stare să punem pariu că, la maxim 5 ani de când se lasă de fotbal, Gonzalo va sări de 0.1 tone. Ceea ce e trist, că e greu să-ți schimbi toată garderoba doar pentru că te-ai născut pe o planetă pe care sandvișurile sunt atât de ieftine.
Și vine minutul 60, în care Costa trimite o centrare de pe dreapta, mingea îl gâdilă pe Navas, care nu o poate prinde din cauză că vorbea pe chat cu Marinela Nițu, așa că i-o lasă lui Matuidi, care o înghiontește în plasă. Se făcea 0-3 (VIDEO), iar la o aruncătură de autostradă Iniesta și Messi simțeau deja primele rezultate în urma tratamentului de 24 de ore cu antidepresive.
Embed from Getty Images
Era 3-3 la general și până și fanii înrăiți ai Realului se ridicau de pe fotoliu să aplaude ambâțul italienilor. O caracteristică proprie de obicei jucătorilor tineri care vor să iasă în evidență, nu unei echipe în care media de vârstă face ca în vestiar să se audă Dan Spătaru și Dida Drăgan. Dar, așa cum era de așteptat, urmează o avalanșă albă peste pajiștile italienești pe care încolțise gândul că visul poate deveni realitate: șuturile lui Isco, Ronaldo, mingea pe lângă a lui Varane și aproape-autogolul lui Chiellini, de frica buldozerului Ronaldo. Apropo de Ronaldo, omul apasă pe modul avion și-și semnează de unul singur misiunea de a scăpa lumea de carii, ca John McClane în Greu de ucis. Aleargă ca turbatul pe contraatac, moment în care 4 geolgăi de la Juventus o iau la fugă după el ca-n Benny Hill, doar-doar să-l oprească pe nebun.
Embed from Getty Images
Și uite așa ne pregăteam de prelungiri, fericiți că nici asta nu e o seară normală de Champions League. Iar eu mă gândeam cât de frumos vor curge cuvintele despre băieții ăștia, mai ales că ni se întâmplă rar să comentăm sesiuni de penalty-uri. Și-așa ne creștea inima-n noi, că uite, domnule: într-o lume pestriță și plină de povești cu mafioți, proverbele românești revin în actualitate: cum că “buturuga mică răstoarnă carul mare”, cum că “așchia nu sare departe de trunchi”, cum că “Lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga Campionilor”. Cert e că în viață e clar că nu trebuie să-ți pierzi speranța. Altfel urma să-mi cumpăr azi covrigul de dimineață: cu senzația că pot cuceri lumea.
Dar n-a fost așa. Pentru că, în minutul nouăzeci și nu-mai-știu-cât, a venit momentul să se vadă antrenamentul.
Cristian a ținut morțiș să se ridice la ceruri și să recentreze cu capul o minge care pentru alții se termina în aut de poartă. Minge ajunsă la Lucas Vazquez, liber ca piulița desprinsă de șurub în mijlocul unui careu ciudat de nepopulat pentru un final de meci: “Lucas, ia, tati, bagao la scorburao și fii tu Supermanao-ul nostru!” Ei bine, pasa asta l-a surprins pe Lucas într-o conversație suavă cu Benatia: “Acolo, acolo, nu, un pic mai sus, acolo, da, așa” (VIDEO).
Embed from Getty Images
De aici s-a rupt internetul în două. Juma’ de planetă a început să-i care măcelării arbitrului englez Michael Oliver pentru că s-a decis să fure la cântar în minutul de grație noojpatru. Dincolo, de partea albă a problemei, au început analizele pe pixeli care ne arată ba mâini care au operat prin coloană, ba un șut în coaste. Cumva, toată lumea s-a pus de acord că Benatia l-a atins pe Vazquez în careu, doar că în lipsa unor senzori de presiune nimeni nu știe cu ce intensitate s-a întâmplat masajul la spate și la coaste. Trecând la manualul de limbă de lemn al fotbalului, madrilenii spun “Există contact și arbitrul e acoperit de regulament”, în timp ce restul lumii, care vrea să vadă cum e Champions League și fără alb în fața ochilor, o bagă pe-aia cu “Intensitatea contactului nu recomandă acordarea unei lovituri de la 11 metri într-un astfel de moment”.
Embed from Getty Images
Evident, nu rămâne decât ca echipa de cronicari de specialitate de pe cronici.ro să dea verdictul final și implacabil, de necontestat de nimeni: cu o mână pe inimă și cu una pe clipurile din unghiuri complet incoerente dacă ne întrebați pe noi, habar n-avem dacă penalty-ul trebuia sat sau nu. De fapt, ce habar n-avem? Dacă ați vedea discuțiile dintre noi pe grupul intern, ați vedea că dialogurile dintre Pleșu și Liiceanu pe tema hermeneuticii sunt scame pe rever. În fine, ne-am lămurit doar că Juventus e o echipă mare din moment ce-a revenit pe terenul adversarei de la 0-3, în timp ce Madrid e o echipă mare din moment ce a bătut în tur cu 3-0. Pentru restul discuțiilor, există referințe la opiniile arbitrilor români, care după ce-au fost înjurați toată viața de tribune și prin televizoare devin brusc purtători de flamură care dau verdicte pe care toată lumea le respectă.
Revenind pe Bernabeu, s-a aruncat cu explozibil în careu. Buffon se îndrepta cu o fălcă-n pizza și cu una-n paste spre arbitru cu chef să-l degajeze până pe Marte. “Și vorba-i e tunet, răsufletul ger. Și Gigi-i un munte” ar fi recitat Pustai la conferința de după meci, dacă i-ar fi ieșit combinația cu Gaz Metan Mediaș și ar fi ajuns să antreneze azi Juventus-ul. Și pentru că l-o fi înjurat de ceai și de regină pe arbitru, Buffon a pleacat mai devreme să-și spele pletele-n dușuri.
Embed from Getty Images
Cum e viața asta, prieteni! Cândva, demult, când eram mici și făceam grele, bunicii ne cam arătau vestiarul. Am crescut, au crescut și bunicii, și unii dintre ei ajung să mai lanseze câte un cuvânt-ciocan atât de rar, că nu-l găsești nici la Alibec în vocabular când îl schimbă Dică. Și oricât i-am iubi, știm cu toții că regulamentul nu ține cont de vârstă ca după 35 de ani să poți să-njuri fără probleme arbitrul, din moment ce până atunci ți-ai plătit asigurările de sănătate la stat. Indiferent că #respect sau #legend pe Instagram.
Pe jumătate melancolici, pe jumătate triști, ne-am amintit în același timp cum demult, pe vremea în care Messi și Ronaldo încă-și făceau propriile omlete, Buffon rămânea pe teren când Zidane îi scormonea cu chelia-n intercostali lui Materazzi. Acum a rămas pe teren Zidane, semn că roata se întoarce sau, așa cum zice celălalt Gigi celebru în fotbalul mondial, “Biruitorul, dacă sunt curat și mă duc la biserică, îmi dă puncte.”
Embed from Getty Images
Aseară au fost punctele lui Zidane, care a privit aparent relaxat cum Ronaldo mai bagă o fisă în mașinăria de goluri în care contorul se învârte dezaxat și rezolvă un meci care altfel urma să fie decis în prelungiri și, probabil, la penalty-uri pe care arbitrul nu mai era nevoit să le fluiere, că veneau singure. Un șut în vinclu direct spre semifinale, bătut cu precizia celui care după atâția ani nu vrea nicicum să înțeleagă că-l credem că face sute de abdomene pe zi (VIDEO). Diferența e că el își dă tricoul jos doar când nu are deja un galben, aviz românilor de la U19.
Embed from Getty Images
În final, decât să ne supărăm, mai bine un cântec vesel să cântăm: dacă băieții ăștia se pupă după un meci în care le-a sărit smalțul, să ne bucurăm și noi că am apucat să-i vedem în carne, oase și nervi.
Bayern – Sevilla 0-0 (în tur 2-1)
Aici așteptam potențial de întoarcere a scorului din tur, dramă și lacrimi, dar m-am convins în minutul 2 că nu va fi așa. Adică atunci când a dat primul gol Mandžukić și am mutat pe Real – Juventus. Și nu m-am mai uitat înapoi.
O să vă zic pe scurt ce-am reținut din rezumat, atunci când am reușit să țin ochii deschiși: mingi plouate, trimise în careu, fără rezultat. Șuturi pe poartă date de Robben și Ribery, seriale de Reșița pe lângă ce aveam în program dincolo. Lovituri libere bătute de James Rodriguez, încercările lui Lewandowski de a da al 18394-lea gol, fără rezultat în afară de ploape grele. De jucat a jucat și Sevilla, dar ei au mizat mai mult pe bare. Că tare frumos a mai lovit-o Correa prin minutul 60. Același Correa rămâne cu un suvenir frumos din vizita la Munchen: un cartonaș roșu obținut după un fault la Javi Martinez pe final de meci. Probabil că idolul lui e Buffon și a vrut măcar o dată să fie ca el.
Embed from Getty Images
Pe motiv că Ben Yedder și-a consumat toate golurile cu United, iar Navas toate autogolurile în turul cu nemții, Sevilla face cale-ntoarsă la ale ei: la lupta din campionat pentru un loc mai slăbuț, dar mai călduț, de Europa League.
Ne revedem în semifinale, cu două combinații între Real, Bayern, AS Roma și Liverpool. Orice ar fi, You’ll never walk alone, pentru că vom fi aici, pe meterezele fotbalului de la grupa mare, la care tragem cu ochiul de pe fereastră, suiți pe vârfuri și făcând mișto. Doar știm cu toții vorba marelui Hagi: “Când faci bine, îți pică bine.”
Între timp, luați și votați golul sferturilor pe site-ul prietenilor noștri de la Nissan. Pentru că e păcat să-i lăsăm pe alții să decidă pentru noi când vine vorba de politică, fotbal și crema din eclere.
Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.
