Unul dintre regretele pe care le avem când vine vorba de cronicile astea împletite este faptul că nu putem acoperi mai multe competiții decât o facem deja. Urlă cititorii-n căsuța de mail că vor mai mult tenis (“nu doar Grand Slam-uri, vrem și turnee mai mici, ITF-uri, turnee de amatori, turnee de tenis cu toporul, turnee de tenis-alpinism”), că vor mai mult fotbal, că-și doresc cronici de schi alpin, de lupte greco-romane, că vor să vadă cum am descrie un bolțar al Cristinei Neagu, că și-ar dori mai multă scrimă, că vor o cronică deșănțată a Campionatului Est-European de Tineret la aruncarea secerii și ciocanului. Ba chiar am primit acum vreo două zile o propunere indecentă să scriem cronici de snooker. Ne și simțim uneori ca la radiourile anilor ’90, în care principala sursă de venit erau dedicațiile contracost. Țin minte și acum cum ai mei mi-au făcut cadou de ziua mea o Macarenă cinstită pe care am pierdut-o însă cu grație din cauza unei diaree. Superbe momente pe stadionul din Regie, doamnelor și domnilor.

În fine, ziceam că regretăm că nu acoperim mai multe competiții. De exemplu, nu scriem despre fotbalul din campionatele importante. Of, câte ar fi de povestit despre combina agricolă PSG care taie spicele cu elan prin campionatul de crescători de brânză din Franța! Oho, cât am mai râde de Icardi, care cu o mână dă goluri, cu ailaltă o spală pe spate pe nevastă-sa! Ehe, câte ar fi de spus despre campionatul “gata, bă, acum e momentul” câștigat de Liverpool în sezonul ăsta, doar cine mai poate recupera o diferență de 7 puncte? Și băi nene, câte povești zac nescrise din Spania, acolo unde Real Madrid a intrat anul ăsta în picaj ca Felix Baumgartner din stratosferă, băieții luând șale de la Barcelona pe Bernabeu de două ori într-o săptămână. E adevărat că ajută faptul că ăștia au o sală a trofeelor și un muzeu frumos, cu muzică și ecrane și trofee pe care le poți pupa ca să-ți treacă durerea de coccis, dar toate astea sunt futile când băieții joacă de parcă nu și-au luat primele de Crăciun și au fost nevoiți să mănânce pâine cu untură și ceapă în loc de stridii și foie gras.

Ei, dar stați liniștiți, oameni buni. Nu credem noi în destin și-n alte povești cu supereroi, dar credem cu tărie în faptul că, odată ce ți-ai aruncat dosul pe tobogan, nu te mai poți opri decât în gârlă, indiferent de competiția în care joci. Așa că bine ați venit, fani ai Madridului, la cronica serii de Champions League. Știți, noi scriem cronici de vreo doi ani pe aici și până acum ați fost cam răsfățați, că trofeul ăla a cam luat forma bicepsului lui Ronaldo și a cheliei lui Zidane în ultimii ani. Dar, așa cum știm cu toții, faptul că jucătorii unui club ajung buchet de pătrunjel sub satâr în cronici nu e o chestiune de “dacă”, ci de “când”. Iar momentul ăla a venit, greilor. Să dăm drumul la nisipul din basculantă. Dă-i, dă-i, dă-i, dă-i, dă-i.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Real Madrid – Ajax 1-4

Înainte de orice, înainte de a începe să începem să învârtim cuțitul în rană cu bormașina, aș dori să vin cu o propunere relevantă și coerentă pentru titlul Managerul Anului în fotbal. Pentru că știm că valoarea unui antrenor este dată în special de deciziile inspirate care schimbă lucrurile radical pe teren, este evident că Zinedine Zidane ar trebui să câștige acest trofeu la finalul acestui sezon. După ce a lăsat un damf de vrajă pe teren pe când mângâia mingea ca pe sâni, fratele chel a reușit să ia 3 UCL-uri consecutive în doi ani și jumătate de antrenorat la Madrid, apoi să simtă-n tiroidă că vine prăjeala, moment în care s-a tirat rapid și fără să se uite-n urmă. Dacă ar fi avut plete, ar fi semănat cu Banderas plecând de la locul faptei în timp ce clădirile din spate explodează în amurg, dar așa nu putem decât să ne dăm seama că nici măcar Hollywood-ul nu mai ajunge la nivelul de storytelling al realității madrilene.

Embed from Getty Images

E la fel de adevărat că atunci când îl schimbi pe Cristiano Ronaldo cu Mariano semnalizezi destul de clar intenția de staționare pe interzis. La fel, când îl scoți din poartă pe Navas, care ți-a băgat urecheatele-n cămară, și-l bagi în locul lui pe Courtois, statistic e foarte puțin probabil ca ăsta să reușească peformanțe mai bune. Adică nu-i musai să transferi jucători scumpi ca să te bați (și) la Cupa Spaniei, de exemplu.

Dar stați așa, că scriu deja de o jumătate de oră și nici măcar n-am ajuns la începutul meciului. Și e păcat, pentru că povestea partidei din prima seară a retururilor optimilor Champions League de anul ăsta n-a fost despre Real Madrid și despre cum s-a desfăcut fotbalul ăstora în acest sezon ca cerneala-n apă, ci despre cum o echipă de copii crescuți de la stadiul de pupe cu manualul de pase în brațe a reușit să bage dinamită în colonul bătrânului Bernabeu. Ajax, fraților. Dintre toate echipele cu mușchi și salarii lunare cu care ai putea să construiești autostradă spre fiecare veceu din fundul curții în Teleorman, s-a găsit tocmai Ajax să omoare balaurul după trei sezoane în care Bayern, Juventus, Atletico Madrid, PSG și toată șleahta cea vestită n-au reușit decât să ciobească imperceptibil carasul madrilen. Iar asta e o veste foarte bună pentru fotbal în general:

https://twitter.com/adriandelmonte/status/1103119247461347328

E adevărat ca la cum bate alizeul printre urechile ălora de la Madrid, e foarte probabil ca și Chiajna să fi avut la o adică o șansă reală să le usuce rufele cu barosul. Dar uite că pe lângă faptul că trebuie să știi fotbal, ai nevoie și de un pic de noroc să prinzi momentul și poziția perfecte în care să acroșezi tancul. Nu intri-n el frontal, ca Neymarul, că turela aia e gata să-ți scoată branhiile chiar și dacă e nefuncțională. Nu, frate. Analizezi situația și poziția, lași tancul să se-ntoarcă lent de pe-o parte pe alta, eventual îi dai impresia că după ce a bătut cu 2-1 în tur la Amsterdam nu mai are cum să piardă, îi dai binețe căpitanului advers care a decis foarte inspirat să-și ia concediu de odihnă în zi de inspecție tehnică și apoi amorsezi grenada pe care o strecori abil printre șenile. Și zbang!, explozia demonstrează că blindatul era de fapt din carton vopsit în negru “lovitură de ciocan”. Hai, bă, că-i ușor fotbalul.

Embed from Getty Images

Lucrurile sunt, deci, foarte simple. Bine, poate n-ar fi fost atât de simple dacă Varane ar fi băgat cartoful în pungă la faza aia din minutul 3 în care a rupt barele cu căpățâna. Și poate că astăzi ne-am fi ocupat plictisiți de Dortmund-Tottenham în loc să vorbim despre Ajax ca despre salvatorii fotbalului european. Dar uite că, la doar 15 minute după testul transversalei, Madridul respira deja a cârnați cu franjurii răsfirați. Niciodată în istoria echipei nu s-a întâmplat să ia două goluri acasă în primele 18 minute ale unui meci din cupele europene. Dar cum anii trecuți se băteau recorduri pozitive, vorba lui Gareth Bale: “The Lord giveth, and the Lord taketh“. Așa că n-a fost nevoie decât de o clătită a lui Kroos pentru ca Ajax să înceapă să danseze. Pe Bernabeu era liniște, însă. Încă. Oamenii sunt obișnuiți ca motorul s-o ia în sezonul ăsta abia de la a doua-a treia cheie, așa că nimeni nu prevedea încă avalanșa. Era o zi senină și frumoasă, o seară în care pimientos de padron intrau încă alunecând pe gâtlej prin casele suporterilor madrileni. Toate-n standarde.

Embed from Getty Images

Dar, așa cum am spus mai sus, Zidane a dat, Zidane a luat. Așa că, după ce a simțit cutremurul și s-a băgat urgentissim sub grindă, Zizou i-a mai dat indirect o șotârlă fostei sale echipe. Indirect cu mantă și la a treia mână, dacă vreți. Pentru că faza de la golul de 0-2, în care Dușan Tadici mi ți i-a înșirat pe ăia de la Real ca pe fluturi în insectar, a fost inspirată – zice fix autorul fazei, nu eu – din baletul cu mingea pe care-l executa Zizou pe vremea în care-și trăgea adversarii pe roată. Umblă vorba că necăjitul de Casemiro s-a trezit speriat în mod repetat azi noapte pentru că nu știe-ncotro a luat-o adversarul în visul urât pe care-l experimentează constant. Săracul Modrici a dormit cu Balonul de Aur sub plapumă, de teamă să nu vină rakeții sârbi să i-l ia și să i-l paseze fratelui Dușan. Vă zic, băieții au rămas cu sechele nasoale, mi-e că nu-și revin până la derby-ul cu Real Valladolid din weekend.

Embed from Getty Images

Așadar, era deja 2-0 pentru Ajax pe Bernabeu în minutul 18, moment în care fanii lui Real au început să se caute din nou prin buzunare. Posesie avem? Avem. Șuturi pe poartă avem? Avem. Da’ la poartă? Avem și de-alea. Păi și ce dracu’ nu avem, de au ăștia 2-0? N-aveți chef, prieteni, că după ultimii cinci ani v-ați cam plictisit și ar fi momentul bun să mai reciclați câte un con-două-trei din plastic care ocupă degeaba lotul. Și nu aveți nici om care s-o bage-n poartă, pentru că la ritmul și nevoile lui Real e nevoie de mitralieră, nu de pistol cu capse.

Și mai e ceva: Lucas Vazquez și Vinicius, doi dintre cetățenii care au mai mișcat pe front în sezonul ăsta, s-au ales cu extorsiuni ale degajamentelor într-o apă și au fost nevoiți să iasă de pe teren înainte de pauză cu mușchii-n pungă. Era încă 2-0, scorul părea unul încă prietenos, așa că măcar ăștia doi au părăsit sala de ședințe în glorie. În schimb, înlocuitorii lor – Gareth Bale, care câștigă anual cât e tot bugetul întregului club olandez, și Marco Asensio – au căzut perfect pe muchie.

Embed from Getty Images

Până la pauză, Realul a continuat să joace fotbal după modelul găinilor fără cap lăsate să se miște libere-n ogradă. Dacă excludem o bară a lui Bale la singura fază mai luminoasă reușită de moștenitorul pe cale paternă al lui Ronaldo, pot spune fără teama de a greși că am avut o contribuție la fel de mare la jocul ofensiv al Madridului din poziția de șarpe încolăcit pe canapea pe care am adoptat-o aseară. În rest, la Ajax s-au mai ratat ocazii serioase, pentru că Sergio Ramos era în tribună cu o cruntă durere-n bucșă, filmând un documentar al celor de la Amazon, și i-a lăsat pe lupii tineri ai Realului să privească cu jind la culoarele despicate prin apărare de d-alde Tadici, Ziyech sau Neres. Luați de-aici schemă de jucător de o sută de milioane. Până și mijlocașii defensivi ai celor de la Ajax și-au permis să planteze iarbă-n fundurile fine ale adversarilor, la o adică. Ce să mai? A fost spectacol cu tigri și acrobați.

Embed from Getty Images

Dar așa s-a-ntâmplat (cu mai puțină eficiență, e adevărat) și-n meciul tur. Ajax a călărit Madridul până la pauză, apoi ăștia și-au adus aminte că e rost de harneală și au jucat în sfârșit fotbal, câștigându-și meciul. Scenariul a părut tras la indigo și în meciul de aseară: în primele 15 minute de după pauză, din careul olandezilor nu s-au auzit decât “Bă, iar am scăpat”-uri prelungite și dublate, pentru că Benzema și-a adus aminte că-i plătit să dea goluri, nu să cânte sexy prohodul. S-a ratat serios, s-au băgat cărbuni, s-a dat drumul la câini. Degeaba. După ce s-au dumirit că madrilenii pedalează de zor fără lanț, cei de la Ajax au mai aruncat un pumn de pământ pe trupul neînsuflețit al adversarului. Același Tadici, care a prins meciul vieții, a catapultat o bastârcă în vinclu și le-a scos aparatele din priză madrilenilor.

Embed from Getty Images

E adevărat că a fost nevoie de vreo 5 minute de parlamentări ulterioare pentru ca arbitrii să se dumirească dacă mingea ieșise sau nu din teren în faza care a dus la gol, dar până la urmă fizica, logica, matematica au învins (arbitru german, prieteni, ăștia umblă cu raportorul și rigla integrate în creiere) și golul s-a bifat pe caiet. 0-3, iar Tadici o luase deja pe propriul drum spre un 10 perfect în L’Equipe. Cică e doar al nouălea din istoria ziarului. Aș fi pariat că-l vedem de la anul la Madrid, dar sârbul are deja 30 de ani și toate semnalele arată că oamenii de acolo și-au cam pierdut răbdarea cu oamenii trecuți de vârsta lăpticului.

La 0-3, băieții de prin tribune au început să țâșnească spre metrou ca Ronaldo spre gol pe vremurile deja apuse. S-au rărit spectatorii de pe Bernabeu ca firele unei bluze din lână primite de la mătușa acum 20 de ani. Oamenii știau că nu merită nici măcar să fluture batiste albe, că săracu’ Solari, pus pe bancă să țină umbrela, are oricum zilele numărate. Uite, așa, la o poveste paralelă, aș miza pe faptul că vom asista la o nouă eră Mourinho la Madrid începând cu anul viitor. Se va termina ca de obicei cu un titlu, poate un nou trofeu de Champions League și apoi cu o demisie într-un sezon ca ăsta de acum. Dar hei, cine suntem noi să anticipăm ceea ce s-a întâmplat cu Mou la absolut fiecare debarcare pe la echipele din Europa?

Între timp, Asensio a decis să ne aducă aminte că acum un an și jumătate bătea singur la Barcelona ca la vinete și a mai redus din cantitatea de obidă printr-un gol care a contat cât frecția cu spirt medicinal după decapitare.

Embed from Getty Images

Asta pentru că tot de la Ajax a venit ultimul bobârnac. Fratele Lasse Schöne, de meserie zilier la mijlocul terenului, a fost acroșat de muză fix în meciul cu Madrid și a desenat o parabolă uniform accelerată peste Courtois, care la cei doi metri ai săi n-a fost în stare să înțeleagă ce l-a lovit. N-a vrut să dea așa (a recunoscut dup-aia), dar așa-i în serile în care îți stă părul perfect și agăți tot ce prinzi prin club.

Embed from Getty Images

Cu Navas prăvălit în propriii pumni pe bancă, cu Marcelo mestecând ceva dumnezei brazilieni prin tricou, cu secunzii Realului făcându-se că lucrează notând de zor pe niște carnețele ca să aibă motiv să-și primească salariile și luna asta, meciul s-a dus liniștit la culcare. Ajax se califică în sferturi și scoate din priză definitiv Realul, căruia i-a mai rămas doar să joace de plăcere în sezonul ăsta, sperând că va pune mâna măcar pe trofeul Bernabeu în meciul prin care-și va anunța lotul pentru noul sezon. Dar vorba lui unchiu-meu: prea multă zeamă-n ciorbă înseamnă că mănânc ceai. Așa că băieții au timp să-și pună ordine în gânduri, să cheltuiască niște sute de milioane pe oameni care știu încotro e poarta și să revină la anul mai curați, mai liniștiți, neprihăniți, purificați, dezinfectați de sudalmele care i-au acoperit în ultimii 5 ani, perioadă în care și-au pus în CV patru trofee UCL și și-au pus în cap toată Europa.

Iar dacă Zidane merită trofeul pentru Managerul Anului, în mod evident Sergio Ramos își dovedește din nou inspirația, galbenul primit în turul cu Ajax suspendându-l pentru primul meci din grupe de anul viitor. Meci ușor. #viziune #strategie #știință.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images

Dortmund – Tottenham 0-1

După ce au bătut la Zidul Galben ca la cai morți în tur, când le-au vârât în mină un 3-0 butucănos ca o piatră găsită-n șaorma, cei de la Tottenham au continuat să lucreze la mațele fotbalului învingând și-n retur.

Evident că nu am văzut meciul ăsta, pentru că în primul rând nu a contat, în al doilea rând nu a interesat pe nimeni (recunoașteți măcar că de-abia acum aflați că aseară s-a mai jucat un meci pe lângă cel de la Madrid), iar în al treilea rând s-a dat doar un gol, deci e simplu să scriem că a marcat din nou Kane și am făcut deja povestea partidei.

Embed from Getty Images

Din ce am înțeles de la cei care au preferat focul de tabără în loc de un concert rock sănătos, Dortmund a cam ratat din toate pozițiile, în timp ce Tottenham a marcat la singurul șut pe spațiul porții. Practic, a fost ca-n liceu când tu-nveți ca boul citind 7 cărți și subiectul pică din a opta și din singurele pagini pe care le-a citit tocilarul clasei.

Una peste alta, jos pălăria pentru Tottenham, care în vară și-n iarnă au investit în transferuri cât am investit eu în culturile de pangasius din Taiwan, reușind însă să ajungă până-n sferturile Champions League. Ceea ce nu se poate spune despre mine. Amin.