Pauza de masă s-a cam terminat, fraților. După două luni de secetă în care ne-am uitat la meciurile amicale și oficiale ale echipelor de Liga 1 ca la bancurile cu polițiști, așteptând cu interes o poantă care nu mai vine, micile ecrane s-au reanimat brusc cu ajutorul fotbalului la voltaj ridicat din Champions League, vârful competițiilor dedicate cluburilor la nivel continental. Bine, între timp au mai existat enclave de fotbal sănătos, pentru că sunetul de crampoane ascuțite de prin campionatele țărilor cu apă caldă se aude din fericire și pe la posturile noastre TV dedicate fenomenului, însă una e să-i vezi pe geolgăi bătând mingea de pereții casei în familie, alta e să-i analizezi dansând în deplinătatea facultăților fizice pe muzica imnului Champions League.
Mai mult, am ajuns în faza optimilor competiției, ceea ce înseamnă că echipele adunate în grupe pentru a aduna bani care să le asigure viitorii doi-trei ani de respirație la pungă și jucătorii al căror scop este să facă schimb de tricouri cu oamenii din posterele pe care le au agățate prin camerele din cantonamente s-au cam vărsat spre matcă, privind de acum competiția la umbra nucului bătrân. În traducere, suntem într-un moment în care pe meniu au cam rămas doar felurile principale, antreurile fiind deja urme pe țevile de canalizare.
Și e ușor de înțeles asta imediat după ce arunci o privire pe lista echipelor rămase, acolo unde avem un asortiment de nume tradiționale care-și scot ochii an de an în încercarea de a pune mâna pe toartele trofeului și de echipe care la fel de tradițional stau ascunse în spate și le mai ard din când în când, atunci când contextul, temperatura, momentul și Neti Sandu o permit, câte o palmă peste ceafă greilor care nu prea înțeleg de unde-a aterizat scelerata care i-a scos brusc de pe traiect.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
PSG – Barcelona 4-0
Ei bine, dragii cronicarului, fix asta s-a întâmplat ieri, în prima seară de după pauza de respirație de iarnă. Am avut în față două partide din faza tur a optimilor, iar vârful de lance, sâmburele din avocado, paiul din Cola, orezul din sarmale, cănacul de pe căciulă și mina din creion a fost partida dintre Paris Saint Germain și Barcelona. Un meci a cărui prognoză ne indica la prima vedere o partidă echilibrată cu tendințe de precipitații și grindină spre francezi, mai ales având în vedere faptul că PSG nu mai ară cu naveta spațială prin campionat, ca pe vremea regretatului Zlatan, în timp ce Barcelona e fucking Barcelona, o echipă care a adunat mai multe trofee în ultimii 10 ani decât metaforele din operele complete ale lui Eminescu.
Ce au omis analiștii și specialiștii în auturi este însă faptul că la PSG s-a întâmplat o extorsiune a unui degajament într-o apă în vara trecută, iar plecarea călărețului Zlatan a coincis cu apariția generalului Unai Emery. Un tip care pe vremea când era fotbalist a cam amestecat în pilaf în gol prin Secunda Division, dar care a început să vâslească în ritm rock imediat după ce a preluat bagheta de dirijor, transformând Valencia și mai ales Sevilla în monștri și ridicând la fileu jucători metamorfozați din speranțe în asigurări de sănătate pentru suporterii celor două echipe. Cel mai important aspect legat de Emery este însă unul de context: cunoaște Barcelona ca pe propria cămară cu zacuscă, deci nu are nevoie de prea multe invitații la dans pentru a ieși pe ring pentru a transforma seara în spectacol fosforescent.
De exemplu, în meciul de la Paris care a deschis practic primăvara europeană la nivel intercluburi am asistat la echivalentul fotbalistic al tăierii mielului de Paști. Emery a citit perfect tactica unui Luis Enrique depășit de situație ca mărfarul de Ciulnița de TGV-ul de Lyon și a mizat pe o așezare în teren demnă de o partidă de șah în care pionii blochează adversarii, iar regele și regina oponenților – a se citi Messi și Suarez, plus ajutorul de bucătar Neymar – rămân tot meciul pe propriile poziții, exilați în spatele unor trupe care par lovite de molimă.
Acestea au fost condițiile de joc de la Paris, iar cei mai tineri dintre fanii Barcelonei, care nu au prins partidele catalanilor înainte de era luminată a lui Guardiola, au privit probabil în stare de șoc termic începutul unui meci în care favoriții lor, ghiocei tehnici care de obicei desenează curcubee pe teren, au fost călcați în careu cu bocancii de o trupă de gherilă care n-a avut milă de sufletele amărâte ale adversarilor. Pentru că în primele 10 minute am văzut deja că PSG și-a așezat cuțitele în jugulara Barcelonei și a insistat să o găurească în ciuda faptului că victima încerca să se guițe, primul gol al meciului a venit cumva natural.
S-a întâmplat în minutul 18, atunci când Angel di Maria, un tip rătăcit la Paris, dar căruia îi curge încă prin vene amestec de carburant cu aer de calitate produs în laboratoarele de la Madrid, a marcat dintr-o lovitură liberă de la 18 metri la care Ter Stegen, portarul Barcelonei, a avut reacția unui castravete într-un tablou cu natură moartă desenat de Tonitza (VIDEO). Rămânem în zona artistică și notăm și faptul că argentinianul a așezat mingea pe cadrul porții cu penseta într-o zonă în care neam de neamul portarilor Barcelonei nu a îndrăznit să ajungă vreodată.
Dacă echipele care marchează primele contra Barcelonei urmează de obicei traiectorii rectilinii uniforme spre propria poartă, masându-și careul pentru restul meciului în încercarea de a ciupi o victorie muncită ca la Rovine sau de a aduna măcar un punct după principiul less is more, PSG a continuat să bată în poartă ca Ștefan cel Mare în castel și a condus dansul de pe teren în mod clar, evident, cu accente de măcel. Atât de crunt, încât un copil care s-a uitat aseară la primul său meci ar fi pariat că echipa îmbrăcată într-un echipament de culoare incertă – un soi de verde-albastru-galben-Sprite – nu are cum să fie Barcelona având în vedere câte a auzit despre Messi în ultimii ani.
După ce Andre Gomes a ratat singura ocazie a catalanilor din prima repriză, aruncând cu boltă la ghenă o pasă excelentă a lui Neymar, PSG s-a distanțat la două goluri într-o fază la care Julian Draxler a marcat cu dreptul, piciorul său de rezervă. A fost momentul în care Messi și-a făcut apariția pe teren după modelul care urma să-i caracterizeze întreaga partidă: motorul Barcelonei a pierdut o minge la mijloc într-o încercare constipată de a dribla jumătate din populația Parisului, golul gazdelor venind la 5 secunde mai târziu, în urma unui contraatac ascuțit și dureros ca un vârf de compas intrat sub unghie (VIDEO).
Luis Enrique a dat semne că nu prea înțelege ce l-a lovit și a păstrat aceeași formulă și tactică de joc și după pauză, în ciuda faptului că era mai mult decât evident că echipa sa se învârte incontrolabil spre sol cu concentrarea unui elicopter căruia i-a sărit elicea. În aceste condiții de muncă, n-a durat mult până când s-a făcut 3-0, același Di Maria sărbătorindu-și ziua de naștere printr-un șut de la marginea careului cu care a recalculat geometria relativă a porții adverse, demonstrând că în unghiul de 90 de grade format de bare intră perfect un corp sferic (VIDEO).
Di Maria n-a fost însă singurul sărbătorit din echipa pariziană. Iar pentru că au observat că au în față o echipă venită la muncă cu chef de șantierist plătit cu ora, cei de la PSG au decis să-i ofere și lui Edinson Cavani ocazia de a face cinste cu un gol. Uruguayanul a închis astfel tabela la 4-0 cu un șut care a frezat iarba de pe Parc des Princes (VIDEO), un scor pe care catalanii îl experimentează atât de rar, încât probabil că întreg clubul a intrat în șoc termic, neștiind exact cum să reacționeze în caz de hipotermie într-atât de accelerată.
Era minutul 71, iar catalanii au înțeles ușor cam târziu că fotbalul se joacă, totuși, pe goluri, nu pe amintiri ale hattrick-urilor de efect din meciurile contra celor de la Las Palmas. Cu Rakitic introdus în sfârșit în teren de un manager căzut pe lângă subiect ca studenții la examenul de semiotică, Barcelona a încercat să preseze careul advers, însă a reușit maxim o bară, și aia căzută după o fază încurcată precum cubul lui Rubik, deci departe de a fi rezultatul unei scheme de joc desenate pe gazon după modelul cu care ne-a obișnuit echipa de la poalele lui Tibidabo.
Probabil că un 0-4 în optimi, într-un moment în care te așteptai mai degrabă la o alergare ușoară de primăvară, ustură ceva mai mult decât anteriorul 0-4 îmbrățișat de catalani, care a avut loc contra lui Bayern într-o semifinală de Champions League în care echipa avea probleme cu antrenorul, Messi lipsea de pe teren, iar arbitrul s-a decis să ignore regulamentul și să-i împingă pe nemți de la spate după modelul brevetat (și) de campionatul românesc. Iar Barcelona are de acum o singură soluție pentru a trece peste craterul lăsat în urmă de meteoritul parizian: un meci perfect în returul de pe Camp Nou în care apărarea să nu mai dea semne de febră tifoidă, mijlocul să învețe din nou să lege pase mai lungi de cinci metri, iar atacul să existe pur și simplu, pentru că Suarez a fost dat dispărut prin Interpol și e căutat cu câini care miros mușcăturile de pe grumazurile adversarilor în speranța că vor da de un tehnician dentar care să-l recunoască pe uruguayan după ștampilă.
Cât despre PSG, probabil că un gol pe terenul Barcelonei le va asigura calificarea în sferturi în condițiile în care în acest caz își vor permite implicit să-l lase pe Messi să marcheze cinci goluri, ca Dudu Georgescu pe vremuri.
Benfica – Borussia Dortmund 1-0
Jucat în paralel cu partida-vedetă de la Paris, meciul dintre Benfica și Borussia Durtmund a fost urmărit exclusiv de fanii celor două echipe și de comentatorii TV care au tras paiul scurt, căzând pe tura proastă la serviciu.
Povestea partidei din Portugalia a fost oarecum asemănătoare la nivel de premise, pentru că Dortmund venea la Lisabona cu elanul echipei care a reușit să exileze Real Madrid pe locul al doilea în grupe, în timp ce Benfica nu părea mai mult decât o buturugă în dreptul unui car german care ne-a demonstrat de-a lungul ultimilor ani că are capacitatea de a dribla ușor orice fel de obstacol apărut din senin sau nu pe direcția de rulare.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Calculul hârtiei a ținut de această dată, pentru că Dortmund a fost echipa cu inițiativă câmpenească, încercând din răsputeri să găurească firava pungă din plastic în care portghezii au cărat un meci întreg un gol venit la singurul lor șut pe poartă. S-a întâmplat în minutul 48, atunci când grecul Kostas Mitroglou, cunoscut în basmele românești drept personajul care ne-a omorât pruncii în barajul pentru mondialul din 2014 din Brazilia, a marcat împingând mingea în poartă după o fază bălbâită ca muzica lui Scatman John (VIDEO).
Dortmund a avut sub braț tot ce era nevoie pentru a câștiga acest meci: o posesie monstruoasă (70-30), patruzeci de miliarde de șuturi la și pe poartă, o găleată de cornere, o canistră de ocazii imense și de vreo trei ori mai multe pase decât adversarii. Ba chiar și un penalty, pe care însă Aubameyang l-a ratat după un model pe care-l vedem rar pe terenurile de fotbal cu pedigree: șut puternic pe mijlocul porții apărat de portarul care nu s-a mișcat de pe loc (VIDEO).
S-a terminat 1-0 pentru Benfica, însă portughezii privesc cu îndeajuns de multă groază spre returul de la Dortmund, acolo unde nemții au toate șansele să răstoarne roaba cu goluri dacă vor continua să marșeze pe aceeași gamă.
[table id=64 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
