Și a trecut și seara care ne-a dovedit că titlul “Kun Son nu se face primăvară” ar fi putut sta bine mersi cocoțat în vârful cronicii dacă Llorente nu și-ar fi luat pastilele alea bune anti-reumatism și n-ar fi făcut cure cu nămol în salonul de recuperare-pensionari din noul stadion al lui Tottenham.
Seara care i-a demonstrat lui Pep că unele lucruri în viață sunt rele, cum ar fi pierderea calificării, și altele și mai rele, cum ar fi părul lui Aguero, mai ales după ratarea penalty-ului din tur. Dar haideți să vedem și părțile bune. Fericirea băieților lui Pochettino, care au tras la jug ca un grup unit de tăurași, probabil rezultat al absenței lui Harry Kane. Seara în care am învățat multe (implicit părți din regulament) și-am rămas gândindu-ne la o frază a comentatorilor care ne va călăuzi calea fotbalistică de acum înainte. Și pe care și Guardiola ar trebui să o lipească pe pereții uzinei: “Cel mai bine e să câștigi atât prima, cât și a doua manșă”. Acum totul e clar.
Embed from Getty Images
A, și a fost seara în care s-a calificat și Liverpool, Klopp fiind mai degrabă interesat în meciul de la Porto de câteva tips & tricks de la Pepe despre cum să-l driblezi pe Messi în 3 pași simpli: cot, în, gură.
A, și s-o lămurim de pe-acum, să n-avem discuții la Tribunal: Spursul n-are coadă pentru că a fost păcălit inițial de vulpe. Chiar dacă asta a durat doar câteva secunde, atât cât i-a luat arbitrului Çakır să se prindă că vulpea stătea cu botul în offside.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Manchester City – Tottenham 4-3 (0-1 în tur)
Greu început de meci. Și nu neapărat pentru că mingea fusese perforată cu un cuțit de Pogba, care acceptă cu greu deopotrivă înfrângerile și frezele normale. Dar și pentru că Laporte încă nu înțelegea de ce albastrul deschis de pe tricoul lui seamănă atât de mult cu turcoazul de pe tricoul adversarilor. Și până să se dumirească, o gafase deja de două ori. Dar ajungem și acolo.
Și de-aici să te ții bine, că șutul nebun al lui Sterling nu a fost ca butoiul de varză care ajută familiile de la noi să treacă peste iarnă. Nu. N-a fost un gol obosit de 1-0 care să țină de fotbal tot meciul, cum vedem prin Liga 1. A fost golul care i-a activat lui Son partea cerebrală care-i aduce mereu aminte că fotbalul l-a salvat de armată, așa că sud-coreeanul a luat arpaleta și i-a clănțănit pe Cetățenii care încă se bucurau la primul gol atunci când ce Aymeric Ouvre La Porte i-a pasat la marginea careului de 16 metri.
Dar stai așa, unde te grăbești? Mai avem șorici. Nici nu ai avut timp să vezi și tu un story nou pus pe Instagram sau să cauți pe google cât a costat francezul, că Son mai bagă o fisă în tonomatul cu maimuțe al lui Laporte și îl face pe Ederson să sară ca pe nisipul de pe Copacabana, unde se duce el în vacanțe la bunici la țară. Răspunsul aici e simplu: ori Laporte încă nu își poate reveni după trauma golului primit de la Rivaldinho pe când francezul juca la Bilbao, iar Dinamo încerca să joace fotbal, ori are sechele din școala generală, când trebuia să se semneze la teste cu tot numele: Aymeric Jean Louis Gerard Alphonse Laporte. Părinți nehotărâți, trecem mai departe.
Dar nu e timp de căutat răspunsuri. De-abia bătea ceasul minutul 11 al meciului, iar Bernardo Silva făcea deja 2-2, după un șut deviat de Danny Rose. Toți cei îmbrăcați în turcoaz – sau ce culoare o fi aia, că toate-s la fel – oftează, în afară de Trippier, fericit în sfârșit că echipa sa a luat deja două goluri, iar el nu l-a marcat pe niciunul dintre acestea.
După o pauză de liniște care a durat până-n minutul 20, apărarea lui Tottenham mai primește un bobârnac în splină când De Bruyne centrează pe jos de pe partea dreaptă și toți fundașii lui Spurs se ascund de minge ca Messi de Fisc. La capătul călătoriei relaxate a pasei lui De Bruyne stătea Sterling, care a trimis-o la cazare în poarta lui Lloris.
Un Lloris care, dacă ar fi fost suporter al lui Tottenham și ar fi văzut meciul acasă, ar fi stins televizorul sau l-ar fi spart. Oare câți fani Spurs au făcut asta la golul de 3-2 al lui Sterling anticipând o avalanșă doar pentru ca a doua zi să afle că sunt într-o semifinală de cupă europeană serioasă după 57 de ani? Internetul ne zice că e cea mai lungă așteptare din istorie a unei echipe între două astfel de performanțe. Până acum. Adică până când o să dărâme recordul Dinamo și Steaua, care își propun revenirea în prim-planul fotbalului european în 11 martie 2087 la ora 22:00, conform unui plan foarte bine pus la punct, jucat la perfecțiune până acum (primul pas e să-ți adormi adversarii și e în derulare, nu mai puneți întrebări cretine) și detaliat la milimetru de strategii din Ștefan cel Mare și Ghen… din Ștefan cel Mare și Pipera. Bineînțeles că televizorul a fost oprit în special de Dan Petrescu și de Sorin Cârțu, maeștri ai firavului, care au crezut că au nimerit la handbal și au mutat rapid pe mult mai interesantul documentar cu Bear Grylls de pe Netflix.
Cu Pep Guardiola tunând și fulgerând pe margine și amenințând că cine nu dă gol se îmbracă de mâine cu bluză tricotată ca a lui, Silva, De Bruyne și Sterling ratează trei ocazii mari, făcându-l pe Pep să caute geamuri în care să dea cu pumnul, după modelul idolului său, Mirel Rădoi. Sergio Aguero e blocat de Alderweireld, al cărui nume poate fi utilizat cu succes ca parolă de wifi la bătaie cu Błaszczykowski, iar de partea cealaltă nou-intratul Fernando Llorente aproape reușește să surprindă apărarea lui City. Prin simplul fapt că încă joacă fotbal și că după 10 minute nu a leșinat de la cârcei.
Se sună de 4-2 și calificare pentru Manchester când De Bruyne reușește al treilea său assist al serii și îi servește lui Aguero meniul principal cu garnitură de gol pe colțul scurt, din 6 metri.
Și uite așa drumul spre finala UCL era deschis din nou pentru Guardiola după ce nu îi mai simțise briza-n branhii din 2011. Dar aveau dreptate ăi’ bătrâni care-au scris cărțile cu proverbe românești: cine n-are bătrân, să-l cumpere pe Llorente. Stai așa, cum adică? Adică uite așa frumos au intrat hăndrălăii lui Pochettino cu exacvatorul în visul lui Pep și au măzgălit scorul de pe tabelă, peste care au scris 4-3. A sărit Fernando Llorente la un corner bătut de Rose, a atins un pic mingea cu cotul și a trimis-o cu șoldul ăla lovit de artroză în poarta lui Ederson. Lângă el, Laporte și Company săreau ca două foci după mingea de la circ. Faza s-a judecat în Marele Tribunal VAR, iar arbitrul Cüneyt Çakır a concluzionat că a fost gol valabil. “Bă nene, ești turc?” s-a auzit urlând Guardiola într-o ardelenească aproximativă.
Ce nu ne spune scorul final e că City a dat de fapt golul calificării în minutul 93. Doar că degeaba a alergat Sterling ca-n desene animate după 5-3, pentru că boaba a fost anulată după ce același VAR și-a mai făcut o dată datoria de a ne scoate de sub dictatura arbitrarului fluierat. Bineînțeles că, la fel ca atunci când nu citești instrucțiunile de folosire de pe prăjitorul de pâine înainte să-i faci gaură vecinului de la etaj în veceu, regulamentul e clar, chiar dacă părerile amatorilor care nu l-au citit niciodată sunt împărțite: a fost sau n-a fost offside? Eu, după ce nu l-am ascultat pe maestro Crăciunescu în direct, zic așa: nu contează cine a pasat, cine l-a vopsit pe Aguero, cine i-a croșetat puloverul lui Pep, cine le-a zis comentatorilor că al doilea G în numele Gundogan nu se pronunță, cine l-a omorât pe Kennedy și cine a spart geamul la Cancelarie. Contează cine a atins ultimul mingea pasată spre Aguero – aflat în afara jocului – înainte ca ăsta să i-o paseze lui Sterling, care s-o bage în plasă și să-i acorde lui Pep câteva secunde de bucurie pură urmate de o noapte de migrene. Fenomen cunoscut în lumea psihologiei sub denumirea oficială Efectul Mihaela. Același Pep pe care l-am descoperit ca pe un fin amator de lectură de calitate când a început să recite din George Topârceanu: “Ce-ai cu noi, bă? Pentru ce să dăm cu VAR?”
În final, propun să le dăm Spurșilor ce-i al Spurșilor: biletul dus spre întâlnirea din semifinale cu Ajax, acolo unde, vorba șefei de scară, orice om îi este teamă de copiii ăia.
Mulți zic că pentru City urmează o ședință de terapie după reacția de pe Twitter. Eu că e ceva normal să-ți iasă cârnatul ăla de litere când vrei să-l feliciți fair play pe Alderweireld pentru victorie.
Partea bună e că City și Tottenham se iau de gulere în weekend din nou. În Premier League, tot la City acasă. Meci la care gazdele au mult mai multe șanse de victorie din simplul motiv că în Premier League nu există încă VAR.
Porto – Liverpool 1-4 (0-2 în tur)
Știu că sunteți persoane ocupate, dar haideți să facem un efort împreună și să părem interesați și de meciul ăsta. Credeți-mă, sunt lucruri mult mai puțin importante pe care le veți face azi decât este să citiți și despre meciul Porto-Liverpool.
După desaga cu goluri de dincolo, ne-am îndreptat atenția spre mânjii lui Klopp, care l-au lăsat pe Marega, băiat simplu din Mali, să rateze în primele 25 de minute din celelalte 179 de poziții pe care le ocolise în meciul tur. Între ratările foarte eficiente ale lui Marega, Liverpool n-a prea văzut mingea până prin minutul 26. Doar că ăstora le dai un deget și ei îți iau toată calificarea: Mo Salah trimite un șut trist către poarta lui Casillas, Mané îl interceptează cu paza de coastă și îl împinge în poartă, moment în care cei mai optimiști suporteri ai celor de la Porto au sunat la hotline 0800TERAPIE.
Embed from Getty Images
Golul de 2-0 a venit abia după pauză, pentru că turiștii din Liverpool le-au mai lăsat niște timp de respiro gazdelor. Însă doar Pepe a profitat de momentele astea romantice, încercând să dea niște tradiționali pumni în ficat pe ici, pe colo. Trent-Alexander Arnold îi oferă ofrandă regelui o pasă perfectă, iar Salah încheie conturile în această dublă manșă. Ulterior, pe la 3-1 pentru Liverpool, Porto nu mai putea să spere decât ca Apocalipsa să se întâmple într-o seară de miercuri, pentru ca viitoarele specii care vor locui Terra să nu găsească pe Wikipedia rezultatul ăsta rușinos.
A dat și Porto un gol (prin Militao, care se încălzește pe margine pentru Real Madrid și dă goluri în UCL pentru a demonstra că loc de binețe ar cam fi), însă Virgil van Dijk a terminat socotelile scurt și cuprinzător cu cel mai periculos scor din fotbal: 4-1 în deplasare. Pentru că, iată, acesta te face să joci cu Barcelona în semifinale.
Vom avea, deci, Tottenham – Ajax și Barcelona – Liverpool. Om trece noi cumva și peste greutățile astea.
Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.
