Dacă vă așteptați (sau, mai rău, sperați) la o seară liniștită de fotbal, ei bine, nu v-ați făcut bine socotelile. Cu Suarez și Messi în zi bună, Barcelona e înspăimântătoare, însă ce dracului s-a întâmplat cu fotbalul dacă nici 3-0 pe Camp Nou nu mai e un scor sigur? Răspunsul corect: Liverpool s-a întâmplat, nene! Orice altă echipă s-ar fi prăvălit sub greutatea statutului de underdog. Dar nu și copiii de toate națiile ai lui Klopp.

Fără Firmino și Salah, ambii în tribune, ambii cu dureri în diverse zone ale corpului, munca englezilor pentru calificare părea la fel de ușoară ca o drumeție spre vârful Kangchenjunga. Însă minuni din astea s-au mai văzut, iar dacă ești sficient de bătrân, îți amintești de câteva. În orice caz, motto-ul britanic mereu a fost ”Bă, noi o să încercăm”. Iar dintre toți britanicii ăștia, parcă Liverpool sunt cei mai frumoși. Indiferent de scor, temperatură sau gradul de ciufuțenie a Reginei, oamenii ăștia joacă fotbal. So f*ck it, let’s do this, au zis roșățeii lui Jürgen.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Liverpool – Barcelona: 4-0

Încă din minutul 7 au venit primele semne ale haosului fabulos ce avea să fie meciul ăsta. Iar semnele astea au venit sub forma unui gol care a electrocutat stadionul. Henderson șutează bine, Ter Stegen apără, dar Origi pune piciorul și face 1-0 din buza porții. Moment în care mi-am amintit de una dintre trupele mișto de la noi, Domnul Goe, care are o piesă frumi de tot. Îi zice ”Golan”, iar printre versuri, le avem pe acestea:

Sunt golan, sunt derbedeu
Aroganță și tupeu
Gol dau mereu din careu

Embed from Getty Images

În ceea ce mă privește, aș fi fost dispus să-mi pariez toate economiile și colecția de tricouri de tenis că Liverpool nu va întoarce meciul cum a făcut-o. Nu după ce am văzut ratările Barcelonei. Iar culmea, după primul gol, până și Messi punea osul și făcea apărarea. Vorba lui Grădinescu – nu e de glumă cu ăștia. De altfel, comentatorul partidei, unul din preferații mei, aduce un pic cu profesorii vechi din State, care, după o carieră bună, primesc așa-numita tenure. Adică job pe viață. Moment în care începe să li se cam rupă. Emil al nostru zice vrute și nevrute, e chill și-l doare la bască. Azi face mișto de arbitri, mâine de suporterii care sparg semințe și tot așa. E ok, nu ne plângem. Dacă se transformă într-un Banciu (perioada pre-sociopatie), e bine. 

Apoi, am avut intrările lui Fabinho. Băiatul ăsta ar putea să aplice la un job în cadrul Pușcașilor Marini dacă treaba cu fotbalul nu mai merge. 

Embed from Getty Images

Părerea mea este că unul din punctele-cheie ale acestui meci au fost cornerele. Încăpățânarea Barçei de a ploua mingi în careu este rizibilă înclusiv cu Las Palmas prin Cupă, darămite cu Liverpool, echipă ai cărei jucători sărbătoresc fazele fixe chiar și când nu le bat ei . În general, cetățeanul cu buletin de Liverpool se bucură în mod egal la corner și la ajutorul de șomaj. Again, people: nu e de joacă cu ăștia.

Revenind la Barcelona și nevolnicia absolută din seara asta, trebuie să spun că anii au trecut și viața s-a schimbat. Profund, știu, Chirilă m-ar aplauda. Însă ca fan vechi al acestei echipe, încă din perioada când Cartianu nu ținea cu ea și lucrurile-n lume erau frumoase, sunt surprins de o chestie: după atâta timp, la capitolul fundași centrali, mai bine decât Piqué nu s-a putut. Nu s-a putut, frățioare. Ce-l recomandă pe Gerry ca titular incontestabil în ceea ce înseamnă echipa Barçei (ca să-l cităm trecător și pe Mister Cornel)? Ei bine, numero uno: este înalt. Pique este înalt și, așa cum știm, băieții înalți au trecere la performanță. Crouch e înalt, Kyrgios e înalt, tipul ăla din Two And A Half Men, însurat cu Judith, era înalt.

Apoi, plasamentul. Nemuritor termen care desemnează, în 99% din cazuri, nimic altceva decât ocuparea spațiului. Rarisim skill! Personal, dacă mai aud o data cuvântul ”plasament”, voi distruge măsuța asta luată de la Mobexpert folosindu-mă de nimic altceva decât de propria frunte. Îmi dau ochelarii jos înaine, să nu o zgârii. Cine îl ține pe băiatul ăsta titular de atâta vreme, oameni buni? Shakira? Djokovic? Nevasta lui Valverde? Râd și fundașii de la Sepsi Sfântu Așteaptă, băi!

Embed from Getty Images

În fine, în tot timpul ăsta, Meșter și Cio o ardeau cu bere bună și distracție prin cribul lui Cipri Marica. Oribil și sub centură! Dezgustător de-a dreptul! De când îl știu, Meșter pune gust-ul în dezgustător, să știți.

Revenind la meci, trebuie să spunem vreo două vorbe și despre căpitanul lui Liverpool, Jordan Henderson. L-am declarat MVP-ul meciului. Most Vulnerable Player. Când te uitai, era pe jos, fie lovit de Lenglet, fie cu glezna sucită de câte un coechipier mai creativ. Amuzant, dar nu prea. Nu pentru Klopp, care nu ne-a arătat dantura aia a lui perfectă tot meciul. Stresat rău.

Dar, apropo de MVP, pe bune acum, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren mi s-a părut Robertson. Cică Gary Neville (ăl’ normal dintre frați) ar fi spus despre el că e fundașul cu cel mai solid progres din Europa. Mi-e greu să cred că Gary urmărește evoluțiile lui Luchin sau Gligorov, care fac minuni la Călărași, dar ceva-ceva s-ar putea să fi intuit acolo. Robertson are tot ce-i trebuie ca să câștige Liga Campionilor și-n plus, e scoțian, deci tot ce are păstrează pentru el. 

Embed from Getty Images

Revenind la fotbal, că de-aia ne-am adunat în fața monitoarelor: repriza întâi nu s-a prezentat decât cu un gol, însă cea de-a doua avea să se revanșeze cu vârf și îndesat. În primul rând, de remarcat cursele tânărului Shaqiri, care a arătat că e un tip extrem de inteligent pe teren. Poate nu la fel de inteligent ca un alt număr 23 îmbrăcat în roșu cândva, dar, oricum, al naibii de isteț.

Bun, iar apoi, vorba poetului, a început nebunia. Prefațată de două ratări succesive, la cele două porți. Mai întâi, van Dijk încercat un călcâi din 6 metri, care s-a oprit în brațele lui ter Tegen. Frumos, nimic de zis, însă dacă te cheamă Virgil, nu poți emite pretenții la goluri magnifice, sorry. Apoi, Suarez a ratat singur cu portarul, în uralele celor care odinioară îi aplaudau latul magic și dinții de Freddy Mercury. Se schimbă vinilul, cântă altfel muzica.

Embed from Getty Images

Primul gol din seara asta marcat de Wijnaldum a apăsat pe butoanele ”Delir” și ”Speranță” pe banca lui Liverpool. La Klopp însă, în afară de un zbucium de 0.245 secunde, nu am văzut nimic.

Trei minuțele mai târziu, același băiat născut în suburbiile Rotterdamului a găsit o trambulină în mijlocul careului catalan, s-a înălțat ca labradorul după minge și a înfipt-o la vinclu. Piqué, băiat înalt și frumos, așa cum am stabilit deja, a privit cu ochii ăia albaștri de White Walker cum mingea de fotbal îl depășește în toate felurile posibile și imposibile. Dacă nici în momentul ăla Valverde nu s-a gândit că era bine dacă-l transfera pe Băluță, echipa asta chiar nu mai are vreo șansă.

Embed from Getty Images

La 3-0 și cu perspectiva prelungirilor sub nas, tribunele voiau mai mult, iar Barcelona s-a trezit brusc foarte conștientă de ce se petrece. Tocmai pierdea iarăși o calificare pe care a avut-o în gheata atacanților săi (n.m. înghețata de fistic de la Roma trebuie încercată măcar o dată în viață). Și, la fel de brusc, au început să paseze cu frică. Mărunt, spre înapoi, ca o mașină de gunoi care caută să se strecoare printre GT-R-uri. 

Iar în minutul 79, la o fază pe care mi-aș fi imaginat-o venind mai degrabă de la Messi și ai lui, totul s-a dus naibii pentru catalani. Alexander-Arnold a mers să bată un corner, apoi s-a răzgândit, apoi s-a răzgândit în privința răzgânditului și a bătut rapid, ca la fotbalul de sală. Pe fază n-a fost decât Origi, pentru că jucătorii Barcelonei erau cu gândul încă la ultimul episod din Game of Thrones.

Jordi Alba: ”Deci mai are un singur dragon acuma?”
Piqué: ”Deocamdată da, dar nu se știe. Și sunt dinozauri, nu dragoni”

4-0. Puteți spune orice, dar ziua de 7 mai nu le priește barcelonezilor de nicio culoare. (LMA Marius, Loți, Helmuth & restul, apropo). Iar ce-i măreț și lui Dumnezeu îi place, deci putem să ne relaxăm – așa a fost să fie. Fani ai Barcelonei și fani ai lui City, Liverpool a fost mai bună azi.

Thou shalt never walk alone. #LIVBAR

— God (@TheTweetOfGod) May 7, 2019

Odată ce s-a intrat în ultimele 10 minute, băieții lui Klopp au început să se resimtă și ei fizic. Că deh, sunt oameni, nu mașini de fotbal, ca d-alde Cristiano Ronaldo, care la ora la care scriem aceste rânduri se pregătește să-i facă franjuri pe ăia de la Atalanta. Van Dijk, de pildă, e cel mai scump fundaș din lume și cică n-a fost driblat niciodată sezonul ăsta. Dar e hipersensibil și suferă de o boală rară a oaselor. La 4-0, sufli spre el și pică-n cap, la fel de ușor precum caprele alea. Dar nu Virgil a fost showman-ul astăzi, ci toată echipa lui.

Însă mă gândeam eu așa: FC Barcelona, club influent și foarte bogat, încă mai are o șansă la calificare. Poate dacă ar vorbi cu Erdogan, să se repete meciul? Ar putea să funcționeze. Să pună Arda Turan o vorbă bună, că tot e împrumutat prin Turcia zilele astea. Glume, na.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images Embed from Getty Images

Eheee, dacă ar fi fost don Andres pe teren în alea 5 minute de prelungiri, altfel ar fi stat lucrurile acum. Dar n-a fost și nici nu va mai fi, așa că să-l lăsăm pe Iniesta să-și vadă de supușii săi din Japonia și să ne îndreptăm atenția și spre eroul absent al zilei: Mo Salah. Accidentat și îngândurat vreme de 60 de minute, apoi încordat, iar la final, zâmbitor și cu hanoracul desfăcut. Pe tricou, cele trei cuvinte din care marile echipe fac pilde pentru muritori: Never Give Up.

Cât despre Messi, a bătut o lovitură liberă în zid. Dumnezeu a adormit ascultând The Yellow Submarine în seara asta.

Embed from Getty Images