Puține meciuri, multe goluri. O perfectă seară de Champions League, în care Anglia s-a luat de ciuf cu Elveția și Italia. Deloc surprinzător, întrucât, la ora meciurilor, în Regatul Unit se jucau meciuri din Championship, League 1, League 2, National League, Premier League South și alte vreo câteva campionate în care până și d-alde CFR Cluj ar avea dificultăți de adaptare. Ce să înțelegem din puzderia asta de meciuri? Păi, în primul rând că, deși prin insulă se strigă din ce în ce mai des ”mercenarii, mercenarii!”, fotbalul jucat este pe-acolo încă mai important decât show-ul de la televizor. Pe bune, când a fost ultima oară când s-a jucat vreun meci în România la oră de Champions League?
Bine, noi știm deja că UEFA nu lasă primele ligi să joace în paralel cu UCL, dar probabil că-i putem păcăli lejer spunându-le că Sepsi Sfântu Gheorghe – Chiajna e meci din divizia a patra. Dar chiar și dacă s-ar putea face asta: vi-i închipuiți voi pe Miriuță, Dică sau Pustai nevoiți să muncească marți sau miercuri seara? Come on, cum ar spune Kane, bineînțeles că nu. La noi, el patrón face multe măgării cu antrenorii și jucătorii, dar atât să facă: să-i oblige să joace marțea.
– Budi, vezi că ne-au programat mâine cu Dinamo.
– De la ce oră?
– 9 seara.
– Sunt accidentat, boss, ejnebun? Am luxație de entorsă.
– Ăăăă… ok. Denis, vezi că mâine ești căpitan. Jucăm de la 9 și trebuie să…
– N-am cum, mister, am programare la dentist, trebuie să-mi bage măseaua de minte-n cap.
Dar există încă un motiv pentru care Juventusul din București și cel al lui Buffon nu concurează niciodată concomitent pentru atenția microbistului român: universul nostru domestic nu este conceput pentru genul ăsta de războaie lăuntrice. Suntem făcuți să ne luptăm pentru ca televizorul să rămână pe meci, și nu pe DIVA; în niciun caz nu suntem făcuți să ne luptăm cu preferințele noastre (locale vs. europene) în serile de Ligă. Ar fi prea mult!
Dar haideți să vorbim un pic și de meciuri, că deja am ajuns să ne inventăm probleme. Că așa face omul când n-are echipă în Liga Campionilor – își dă singur pase la perete și speră să se uite trecătorii la el.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Juventus – Tottenham 2-2
Că tot vorbirăm de Gigi Buffon și ai lui, să începem cu ei. Vedeți, unii văd favoriți la titlu ba la Paris, ba la Madrid, ba la Manchester, ba se uită pe Rambla, că-s melancolici. Eu văd lucrurile un pic diferit. Juve rămâne Bătrâna Doamnă, și noi știm că toate Bătrânele Doamne de la noi știu tot ce se întâmplă pe scară și-n bloc, deci au șanse să ia cupa pe nesimțite, fără să afle nimeni.
Dacă ești genul ăla care se caută de popcorn, berică și perna preferată înainte de meci, probabil că întârzii, uneori, câteva minute după primul fluier. Prost obicei, prietene, sper că Higuain te-a dezvățat de el, măcar pe termen scurt. N-a făcut de două ori pop-pop porumbul în microunde, că gagiul a făcut 1-0 pentru Juve. Miralem Pjanić are cătătura similară cu cea a unui luptător de wrestling, doar că ura e pe bune la ăsta. Vine din Bosnia, așa că are rezerve de ranchiună necontrolată pe care le scoate din bocanc numai atunci când trebuie. De data asta, însă, o pasă șmecheră, din lovitură liberă, l-a găsit perfect demarcat pe Gonzalo, iar argentinianul s-a învârtit ca tirbușonul în careu și a marcat în minutul 2, nu a stat la discuții cum fac casierele la Mega între ele.
Embed from Getty Images
A fost un meci bun pentru atacantul lui Juve, una dintre vedetele subapreciate ale fotbalului european. Fratele Higuaín e un soi de Nissan Qashqai, că tot îi avem parteneri pe prietenii de la Nissan în seria de articole despre Champions League: se știe de când lumea că-i și bun, și puternic, și dotat până-n dinți, și mai accesibil decât alții de teapa lui, chiar dacă reclamele altora au mai multe artificii. Iar Allegri știe asta foarte bine, că altfel nu-i dădea task să bată toate penaltiurile, cum face Ianis la taică-său la fabrică. Deci, pe scurt, s-a făcut 2-0 din penalty în minutul 9, deși Lloris a ghicit colțul. Ca portar, la penalty, ai trei opțiuni: stânga, dreapta, mijloc. Este un job greu, al nervilor și al experienței, dar nu mai greu decât acela de extremă dreapta. Cum era, de pildă, Laurențiu Reghecampf. Omul avea mult mai multe decizii de luat în timpul unui meci: handicap, pauză-final, număr de cornere, când să ia roșu. Ehe, încetați să-i mai plângeți pe portari, sunt alții și mai necăjiți în cariera asta de fotbalist.
Embed from Getty Images
La 2-0 și cu Juve ”în control ferm”, vremea lui Kane a venit însă iarăși. Ca avioanele alea noi de la companiile low-cost: fără un program fix neapărat, dar pe care te poți bizui că, indiferent de vreme sau pasageri, își fac treaba. E drept, pasa lui Dele Alli (în acea fracțiune de secundă pe care doar Tag Heuerul de la mâna Sharapovei a putut s-o înregistreze) a făcut toții euroii. Buffon a ieșit la timp, așa cum a făcut-o de o mie de ori, iar împotriva unuia mai slab de înger ar fi intimidat și atacant, și minge, și supapa prin care intră aerul în minge. Dar Kane l-a făcut să arate un picuț ca un sac de gulii prăvălit în port. Era 2-1 și meciul se echilibra.
Embed from Getty Images
Dar stați, fraților, unde vă grăbiți așa la vestiare? Când toată lumea aștepta să sune de pauză, Juventus s-a trezit cu un nou penalty în bocanc și cu șansa de a le da 3 boabe ăstora de la Tottenham într-o singură repriză. Higuain a luat însă coțofana, a pus-o pe unșpe metri și a șutat în ea cu atâta sete, încât era și păcat să nu vedem unde merge o minge în care s-a șutat ca surdu-n clopot atunci când aceasta lovește transversala. A fost, de altfel, un penalty foarte ciudat. Gonzalo a tras pe centru, Lloris a stat și el pe centru, ca și cum ar fi știut unde dă ăsta mic și gras, dar mingea a lovit bara. Dacă se întâmpla în Botoșani – Voluntari, am fi băgat mâna-n foc c-a fost manetă. Dar la nivelul ăsta nu-i putem suspecta decât de coincidență și știință și tehnică.
Embed from Getty Images
Iar ratarea lui Higuain îl urmărea masiv spre finalul meciului. Christian Eriksen, probabil omul meciului, a făcut din Gigi pârleaz de duzină: a șutat dintr-o lovitură liberă de pe la 25 de metri pe jos pe colțul portarului și a dat gol. Acum știm toți că poarta are patru colțuri și oricine a jucat împotriva lui Buffon știe că toate patru sunt ale lui. Așa că probabil că Christiano Erikseano s-a gândit că oricum nu contează, de fapt, unde șutează. Deci măcar să tragă acolo unde îi e lui mai ușor. Zis și făcut. Nu l-a interesat de zid, nu s-a uitat unde pleacă și dacă pleacă Gigi și a tras tare și pe jos. Probabil că acum 10 ani mingea asta era scoasă de Buffon în șlapi și costum de Moș Crăciun, dar reflexele i s-au mai stins între timp. Asta e, nu toți putem fi Ion Iliescu.
Embed from Getty Images
În fine, cert e că pe 7 martie, cu o zi înainte ca bărbați în toată firea de pretutindeni să defileze pe străzi cu flori în mână, ca și când treaba asta ar fi normală, ei bine pe 7 martie, vom avea returul de pe Wembley. Iar dacă aș fi absolvit Școala de Arte și Mânării ”Laurențiu Reghecampf” din Cottbus, aș fi mers pe mâna Spurșilor la calificare. Dar eu am terminat ASE-ul, unde oameni bătrâni predau materii millenialșilor, deci normal că merg pe mâna ”expiraților” din Turin.
Embed from Getty Images
Basel – Manchester City 0-4
Au vrut băieții lui tata Wicky să facă o treabă bună și să scoată ceva puncte din buzunarele lui Pep, dar n-a fost chip să-i potolești pe nejucații ăia. Că în general lui Pep îi cam intră în buzunar și nu prea îi iese. Vorba comentatorului într-un puseu de umor fără intenție: ”Manchester City este acel gen de echipă care dă atâtea goluri câte poate”. Da, cam așa e. Ăștia de la UEFA i-au numit ”Runaway Premier League leaders”, iar acest ”Runaway” descrie foarte bine ce fac băieții în bleu meci de meci. Fug, scapă, te lasă în plata Domnului, să te lupți mai degrabă demonii proprii și să-ți vezi slăbiciunile îndeaproape. Trebuie să existe și o echipă d-asta, nu? Care să joace cu capul sus nu doar ca să vadă unde să dea următoarea pasă, ci și ca să vadă următorul record. De exemplu, Kun Agüero a dat iarăși gol în deplasare în Ligă. Până acum a dat în toate în sezonul ăsta, ceea ce este destul de dezgustător. Iar în total are 14 goluri în ultimele 11 meciuri în toate competițiile. Agüero este, practic, un soi de Bitcoin, doar că ăstuia nu-i scade valoarea peste noapte și nu transformă pe nimeni din ”investitor genial” în ”țepuit jenat”.
Embed from Getty Images
Dar până la Kun a fost Ilkay Gündoğan, alt tip care câștigă fani și bani așa cum respiră. Iar omul îi merită. Când joci ca el, e și păcat să n-ai elicopter lângă grătarul din spatele casei. În primul sfert de ceas, Ilkay a avut timp de trial-and-error până să strige ”Gööööl” din toți rărunchii. Mai întâi, o lovitură de cap scoasă Vaclik, urmată de o alta, care a făcut 1-0. Era abia minutul 15, iar elvețienii lui Federer înțelegeau că-n fotbal nu-i ca-n tenis, în principal pentru că la tenis nu poți cumpăra ce jucători vrei (sau mă rog, ce jucători rămân după ce-i ia PSG pe ăia scumpi) pe care s-o pui să joace pentru tine. Și se prindeau ăștia din Basel care-i baiul când se pune morișca cetățănească în clintire. Nu-i a bună deloc. Bernardo Silva a avut grijă ca nimeni din tabăra helveților să nu se trezească prea repede din pumni și i-a luat doar 4 minute ca să facă 2-0. Aici era momentul când chibiții care preferă sămânța la vrac au spus ”Da, frate, dar au și avut noroc să pice cu ăștia”. Emitenții vor uita de aceste cuvinte spuse în deplină cunoștință de cauză atunci când City vor face același lucru și cu alde Neymar, Messi, Cristiano și cine-o mai fi. Nu e o amenințare, doar un feeling.
Embed from Getty Images
Agüero, cum spuneam, și Guendogan imediat după pauză au urcat scorul în copac, până la 4-0. Încă o dovadă că șansa ține nu doar cu cei puternici ci, în general, cu cei îndeajuns de bogați să și-l permită pe Guardiola. În plus, este încă un argument adus în favoarea răbdării patronale. Asta încearcă și Edi Iordănescu să le explice șefilor de la Astra de atâta vreme: ”Cum ar spune tata, răbdarea și Biblia te scot din toate alea, șefu’. Numai uită-te la City – cîtă răbdare, câtă Biblie acolo!”. Evident, nu se mai pune problema calificării, ci poate doar a numărului de debutanți pe care managementul lui City îi are în minte pentru returul de peste trei săptâmâni.
Embed from Getty Images
În schimb, un cuvânt bun merită și expertul Vlăduț Munteanu, care avea un drept bunicel pe vremuri. Aseară, cu pixul și foile dictando în față, el opina profund: ”UItați-vă numai la posesie. Iar cum asta am spus totul”. Păi, Vlăduț, dacă ai spus deja totul, de ce nu te oprești din vorbit?
Ok, aseară a fost cum a fost, dar ce meciuri avem în seara asta? Nu contează, prieteni, ce meciuri avem azi, contează numai ce cronică avem azi. pentru că a venit timpul să recunoaștem deschis: nu sunteți aici pentru fotbal, ci ca să râdeți cu și de noi, corect? Dar, pentru că vrem să facem nițel SEO pe spinarea voastră și pentru că avem finala mai devreme decât credeam, hai să punem aici și partidele care stau la rând.
FC Porto – Liverpool
Real Madrid – PSG. Băi, Real Madrid – PSG, înțelegi?
Deci ne citim deseară iarăși, că n-aveți încotro.
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
