Măi oameni buni, ce blestem pe poporul ăsta: să fie nevoit să aleagă între un meci de-al unei echipe românești în Liga Campionilor și un protest al românilor în Piața Victoriei. Ptiu, grele deciziile astea de 23 august! Mărturisesc, am stat un pic în poziția gânditorului, cum face Ionuț Luțu când nu știe ce Fornetti să-și cumpere. Și am apelat la matematici superioare: a fost 0-0 în tur, deci avem șanse bune la calificare. Asta înseamnă că meciuri vor mai fi. Pe de altă parte, motive și ocazii de protest la șmecheriile ăstora vor fi de circa o sută de ori mai multe.

Deci am rămas în fața televizorului. Meșter s-a uitat la meci prin Bulgaria, unde a dat Marea Neagră de la noi pe marea ceva mai puțin neagră de la ei, iar pe calendarul de texte stabilit înaintea sezonului scria Codruț, deci iată-ne în fața meciului decisiv pentru conturile lui Gigi Becali. Ei bine, ne-am uitat și a fost foarte tare.

Embed from Getty Images

Chiar mi-era teamă că ne calificăm, ceea ce însemna că în felul ăsta va trebui să direcționăm miștourile înspre Sporting. Ceea ce n-ar fi fost chiar nasol, dar trebuie să recunoașteți că e mai amuzant când intrăm prin alunecare la ai noștri. Pentru că am mai citit pe aici, prin comentarii, că noi nu ținem cu ai noștri pe-aici. Așa este, noi suntem persoane oribile care râd când se împiedică Larie și se bucură când MM se taie la bărbierit.

Este și normal, pentru că cele mai bune glume care s-au făcut de-a lungul timpului pe site-ul ăsta s-au făcut pe seama celor care au stat la coadă la pașapoarte în Pipera. Românii, fraților! Material de glume încă de pe vremea lui Caragiale încoace. Ia uitați ce simplu e: care e diferența dintre Alibec și un cartof? Păi, unul e plin de carbohidrați și are formă ciudată, iar celălalt crește în pământ.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

FCSB – Sporting 1-5

Revenim. Ăsta a fost un meci complet atipic. Nu se întâmplă în fiecare zi ca FCSB și echipa cu care joacă să dea împreună 6 goluri. Bravo, FCSB! Așa că haideți să o luăm cu începutul.

Mai întâi, ne-am uitat la prologul partidei, în care Ogăraru a arătat că poate discuta despre fotbal, Steaua și viață mai așezat și mai bine decât mulți alți băieți cărora le place sticla. Imediat după, a venit un scurt interviu cu ultimul mare antrenor al Stelei. Nu, nu Protasov. E vorba de de Olăroiu, care de ceva vreme arată ca un Moș Crăciun foarte bogat. Oli vorbește despre bășică fix la fel ca atunci când a plecat din țară, ceea ce înseamnă că el i-a învățat pe băieții ăia de la Al Hilar fotbal, nu ei pe el.

Embed from Getty Images

Adevărul e că ce naiba să-l mai înveți pe unul care are a făcut semifinală de Cupa UEFA? E ca și când te-ai aștepta ca Ivan Ljubičić să-l mai școlească pe Federer după atâtea realizări. Da, prieteni, Oli e un fel de Federer, ați înțeles bine. De pildă, haideți să notăm acest aforism splendid: ”0-0 este un scor foarte periculos”. Oare n-ar fi mai simplu, mai bine, să-i rugăm pe acești crunți filosofi ai bretonului tuns la nivel de gazon să ne spună care scor nu este periculos? Nu știu dacă ați observat, dar oricâte goluri s-ar da și oricum s-ar termina meciul, băieților din fotbal le miroase a primejdie. De exemplu, un 9-7 în tur este periculos? S-a întânit adesea Cosmin cu scorul acesta super tricky? Poate ar trebui să-l întrebăm și pe Ilie Dumitrescu despre asta.

Ok, așa cum ați putut deduce deja, și astăzi vom taxa jucatorii, antrenorii, suporterii și comentatorii. Pentru că, iarăși ușor de intuit, le-am face mai bine pe toate. Fără îndoială. De arbitraj nu mai zic. Dacă am arbitra noi, n-ar fi nevoie de tehnologie în fotbal.

Embed from Getty Images

Nu începe bine meciul că avem primul motiv real de optimism: gazonul nu arată chiar așa rău, ne spun comentatorii. Ba chiar plusează: ”La încălzire, nu au sărit brazde”. Am ajuns să calculăm calitatea unui covor de iarbă în numărul de brazde care nu sare din el. Vi-i imaginați pe cei de la Madrid sau Barcelona sau United numărând mușuroaie? Practic, este tot ce-și poate dori un iubitor de fotbal: un gazon măcar ne-oribil. Apropo de gazon, suporterii Stelei tresar iarăși când află că joacă Budescu. Sau, cum îl alintă Dică, Budi. Porecla lui Budescu este Budi, nu altfel. Budi. Îmi doresc ca primul rezultat după căutarea ”Tania Budi” pe Google să ducă, de azi înainte, la articolul ăsta. De-aia scriu des Budi. Budi. Sau o fi Budy?

Meciul începe cu o fază interesantă în secunda 30 pe care, din păcate, o ratez. Că eram la baie. Ca Niță în afara careului, timingul meu este cam prost uneori. Dar haideți că vom vorbi despre toate la vremea lor. Apropo de vremuri, nu vi se pare Gelson Martins seamănă un pic cu Makanaky? Mie da, iar dacă ți-a venit chef de hip-hop contemporan la faza asta, poți abandona lectura acestui text. Nu e cine crezi tu.

Embed from Getty Images

Prima fază notabilă a meciului este un exterior trimis cu putere în aut de Denis Alibec. A vrut să dea o pasă de geniu, să-l vadă și pe el Daum, așa cum îi vede pe Ivan la Krasnodar sau pe Stancu la Bursaspor, dar se pare că nemții au probleme doar cu vederea de aproape. În fine, Alibec bagă un exterior de kinogramă, dar nu reușește decât să nimerească un băiet de mingi care nu se aștepta la asta. Că așa e Denis al nostru: de la agonie la azbest. Tatuat, nevrotic, căpitan. Un fel Johnny Depp în filmul ăla cu pirații.

Embed from Getty Images

Dar haideți că ne-am luat cu altele și a dat gol Sporting. Minutul 13. O bâlbâială în careu, o rezervă de-a portughezilor, un marcaj ca-n mall și ăsta a fost golul. Dar nimic nu-l poate face pe Cosmin Băleanu să renunțe la visele lui. Suntem înștiințați că încă se poate.

Și s-a putut, într-adevăr. Parțial. Singurul gol al FCSB a venit șapte minute mai târziu, după o fază timbrată de Alibec și trimisă la oficiu de Junior Morais. În ciuda golului, Denis Alibec a rămas ciufut. Pentru că tipul ăsta e nervos tot timpul omul. Dar ziceți și voi acu’: ce motive are? Este căpitanul echipei cu cel mai mare buget din țară (că dacă zicem că-i cea mai bună ne sare clasamentul din Liga 1 în cap), e titular mereu – cu excepția momentelor în care patronul îi dă o lecție morală și-l pune să rânească în grajd în ziua meciului – și este iubit de suporteri și antrenori.

Și totuși, el continuă să răcnească la toată lumea pe teren, ia galbene într-o veselie și își poartă maioul ăla nigligé mereu scos din pantaloni. Dar e bun, îl acceptăm așa cum e. Mai ales că a ajuns să fie cam singura speranță că se poate mai mult. Nu o avea el clauze de reziliere de sute de milioane, ca portughezii, dar e bun.

Tot bun este și Cătălin Golofca, care la FC Botoșani avea o clauză de reziliere de 30 de caserole cu salată de vinete. Botoșaniul l-a trimis la București, dar Botoșaniul a rămas cu Cătălin pentru totdeauna. Cătălin s-a și tuns proaspăt pentru meciul ăsta, să dea bine-n poze dacă-l vede vreun scouter. Dar hei, până la urmă îi prinde bine un zero mare pe laterale în meciul din Liga 1 de sâmbătă tocmai contra fostei sale echipe.

Vestea proastă până la pauză este că jucăm foarte prost. Vestea bună este că în Piața Victoriei s-au strâns câteva sute de oameni. Până ca arbitrul să fluiere finalul primei reprize, Alibec mai preia o minge la marginea careului, se întoarce spre poartă ca un pick-up în noroi și șutează cu stângul. Pe mijlocul porții, așa cum faci la penalty-uri când vrei să păcălești portarul. Dar aici n-a fost penalty și nici n-a executat tipul ăla de la Juventus București care a încercat scăriță și nicovală în minutul 94 în ultima etapă din campionat. Deci eroare 404. Încercați din nou.

Embed from Getty Images

1-1 la pauză. Meșter ne transmite din Bulgaria că se uită la meci pe un post american (acolo unde Alibec a ajuns să fie pronunțat “Alibeci”) și că acolo vezi la pauză toate golurile din restul meciurilor de UEFA Champions League. Cu grafice profi și explicații tactice pentru fiecare. Cam ca la noi, doar că invers.

Repriza a doua începe iarăși bine pentru jucăria lui nea Gigi. În minutul 48, Alibec scoate o lovitură liberă pe care alege să nu o bată el. Repetăm, că e eveniment mai rar decât instalarea unui guvern cu creier în loc de tărâțe în România: SĂ NU O BATĂ EL. Altruismul său ridică sprâncene de aici și până departe, însă rezultatul loviturii libere bătute de Momcilovic îi servește lui Denis drept învățătură de minte: ”Denis, puiuțu’ mamii, nu-i mai lăsa pe incompetenții ăștia să bată nimic! Poate doar autul de poartă, dacă ți-e lene sau ești mahmur, dar atât!”

Embed from Getty Images

Ne aflăm în minutul 55 și, vorba lui Heidegger, suntem pe ei și pe mama lor, tati! Este o perioadă bună a jocului, când oamenii din tribună, mulți și pătimași, chiar speră la o calificare. Pasele curg, șuturile vin. Genul ăla de perioadă a jocului când Dică încetează să mai fie peltic. Că la el e pe fond psihic, știți. Când suferă de sindromul impostorului și nu știe nici el ce mama dracu’ caută la Steaua fără să fi demonstrat pe undeva că e antrenor cu miros de Champions League, vorbește ca pisica Sylvester. Umblă vorba că nea Gigi vorbește cu el la telefon chiar și când se află amândoi în aceeași cameră, că Dicanio îl scuipă prin strungăreață când zice ”Da, fă trăifi”.

Embed from Getty Images

Dar dominația Stelei este, în general, ca prezența lui Sergio Ramos pe un teren de fotbal: de scurtă durată. În minutul 59, portarul Niță iese aiurea din careu la o pasă în adâncime către Marcos Acuña. Cumva, Niță crede că tot ce zboară se prinde în mânuși. Dar în fotbal nu este chiar așa, să știți. Se face 2-1, iar șansele alor noștri devin mici de tot. Precum spunea un mare antrenor care profesează în străinătate – nu mai dăm nume, că toți zic oricum aceleași lucruri – scorul de 2-1 este foarte periculos, pentru că 2 este mai mare decât 1. Iar patru minute mai târziu, Gelson face 3-1 cu un șut frumos, relaxat, fără bătai de cap. Cei mai bucuroși de acest scor erau apropiații lui Mironică. Mihai pusese pariu cu toți că Steaua bate cu 12-0 și se califică. Dar Mironică este atât de stelist, încât la scorul de 1-3 el încă spera să se termine 12-0.

Embed from Getty Images

Ca în meciurile trecute, problemele de joc ale steliștilor se acutizează când Alibec începe să obosească. Noi nu suntem medici, doar scriem deseori pe lângă subiect, așa cum v-am obișnuit deja de vreun an și ceva, dar părerea unanimă între noi este că Alibec este anemic. Pur și simplu nu se hrănește, uită să servească prânzul, săracu’, nu știm nici noi prea bine. Ceva se întâmplă cu băiatul ăsta. De altfel, ultima oară când Steaua a reușit performanța de a nu lua gol într-un meci, Claudiu Răducanu negocia o ciorbă cu Ilinca.

La 1-3, lumea începea să plece acasă deja, că la Muncii se aglomerează repede și la ore de Champions League nu mai găsești tramvaie. Păcat, că goluri s-au mai dat. Mai întâi, Bas Dost, vedeta olandeză cu nume de star rock (sau, mă rog, cu ajutorul imaginației chiar și cu nume de iaurt cu Bifidus Essensis), care fusese ținut pe bancă, a găsit de cuviință s-o trimită cu bara, pe lângă Niță.

Dar stați așa, că suntem în minutul 74 și nu am spus mai nimic de Budescu. Trebuie să corijăm scăparea asta: Budescu a fost schimbat la pauză. Ok, mult mai bine acum. Și ar mai fi ceva de notat: ieri, 23 august 2017, Gabriel Enache a dat o centrare bună. Or fi avut americanii eclipsa aia mișto, care vine o dată la 99 de ani, dar avem și noi evenimentele noastre majore pe aici, să ne înțelegem. Și așa cum americanii se uitau la soare cu ochelari speciali, și suporterii de la peluze se uită la centrările lui Enache cu căști speciale, să nu le zboare nebunu’ căpățâna. Mai ales că Stadionul Național e aproape de Pantelimon, unde, se știe, BUG Mafia cânta încă de acum 20 de ani despre căpățâni zburate. Băieții de la BUG Mafia au fost niște vizionari.

Embed from Getty Images

În fine, vărsarea meciului în absolut îi aparține lui Harlem-Eddy Gnohere. Care, intrat în meci prim minutul 60, reușește să atingă mingea circa 20 de minute mai târziu: o pasă elegantă la adversar cu tibia. Înainte să joace la Steaua – poate știți treaba asta – Eddy a mai jucat la Mons, Dinamo București și Ed, Edd & Eddy.

Minutul 87 aduce și ultimul gol al partidei. Rodrigo Andres Battaglia pune latul dintr-un metru și face 5-1 pentru portughezi. Pare un scor dur, însă stați să ne gândim puțin: 5 la 1 are marele avantaj de a nu fi 6 la 1. Corect? Că dacă mai luau unul, băieții lui Dică ar fi spus că e un omagiu adus tenisului în general și Simonei Halep în particular. Dar așa, rămâne un omagiu adus neputinței. 5 to 1, baby, cum ar spune Jim Morrison.

Declarațiile după meci au fost mai bune decât meciul. Alegem una la întâmplare. Denis Alibec: “Sporting era o echipă de bătut. Nu am simțit nicio diferență față de echipa din tur“.

Sau, cum spunea marele Sdrobiș după un 1-8 al echipei sale, “putea fi 3-3”.

CSKA Moscow – Young Boys: 2-0

Ce bine e să fii echipă rusească zilele astea! O lume întreagă te suspectează de tot ce e mai rău, dar pe tine nu te interesează morișca nedemnă a zvonurilor, că doar gazele trebuie plătite de ceilalți, iar talent pe piață există. Te doare la basca abundenței.

După o victorie în deplasare la Berna, meciul de aseară a fost chiar și mai simplu pentru moscoviți. În minutul 45, Mario Fernandes, un jucător despre care putem presupune că nu se bucură prea tare că vine iarna, conlucrează cu capul lui Kasim Nuhu, iar Shchennikov dă primul gol al meciului.

Elvețienii, care dacă nu le-ar impune UEFA n-ar călca nici morți în capitala Rusiei, au fost încântați să plece de acolo cu doar două goluri luate. Pentru că în minutul 64 Vitinho îi pasează lui Alan Dzogoev, care o pune de 2-0. Și uite așa, mare surpriză, țineți-vă distonocalmul la îndemână, rușii joacă iar în grupe. Alături de cei de la Spartak Moscova, care sunt și mai cu stea în frunte: intră în urna 1 la tragerea la sorți, alături de Real Madrid. Barcelona e în urna a doua. Ca să înțelegeți cum stăm.

Embed from Getty Images

FC Copenhaga – FC Qarabag: 2-1

Alături de cele 250 de grame pe care Alibec le-a dat jos până la ora meciului, surpriza serii a venit din Danemarca. Danezii au reușit – așa cum ni se părea normal într-o lume fără petrol și dictatori – să bată. Dar, pentru că în tur s-au făcut de sârmă, pierzând cu 1-0, acest 2-1 de aseară a fost inutil.

În primul când, când pierzi calificarea la o echipă antrenată de unul pe care îl cheamă Gurban Gurbanov trebuie să stai tu cu tine și să îți pui niște întrebări înainte de a-ți da două-trei palme de control. De altfel, totul arăta relativ OK până prin minutul 63,r când azerii au egalat prin Dino Ndlovu. Înțelegi de aici că meciul a fost unul antrenant și a putut fi urmărit pe aplicația online a celor de la Telekom, din câte am înțeles, dar aplicația aia cade la fel de des precum curentul în Voluntari, deci nu putem ști niciodată dacă a fost sau cum a fost.

În minutul 66, Ankersen dă o pasă perfectă în adâncime pentru Pavlović, care aduce victoria Copenhagăi. Victoria nu a adus calificarea, dar a adus pucte în clasamentul UEFA Danemarcei, ceea ce este foarte frustrant pentru noi. În calitate de cetățean român fără echipă preferată, o spun fără echivoc: aș dori ca capra vecinului de la nord să moară de râie.

Embed from Getty Images

Liverpool – Hoffenheim 4-2

Încă un meci în care s-au înscris 6 goluri, încă o dovadă că Steaua poate fi egala echipelor din Anglia. Cu scorul general de 6-3, băieții lui Klopp și-au îndeplinit deja obiectvul pentru sezonul în curs: grupele Ligii Campionilor. De-acum încolo, tot ce vine este bonus.

În 11 minute, totul se terminase. ”La vârsta asta, e normal”, își spune Teixeira în minte citind rândurile de față, dovedind că n-a înțeles prea bine despre ce e vorba. O dublă a lui Emre Can plus reușitele lui Salah și Firmino i-au lăsat pe nemți în soarele mai puțin arzător al grupelor Europa League. Cineva trebuie să joace și la păcănele, nu doar la masa de blackjack.

Embed from Getty Images

Slavia Prague – APOEL Nicosia: 0-0

Apoel Nicosia a trecut pe la Viitorul lui Hagi ca să ia talent și acum a ajuns în grupele Ligii. Giorgos Donis s-a întors la cârma ciprioților și a reușit, pentru a doua oară, să califice echipa în grajdul cu lipițani. A fost un meci de infarct, hai pre-infarct, hai o piele de găină sinceră, hai o furnicătură în degete, terminat cu scorul de 0-0 pe terenul celor de la Slavia. Nu ocaziile au lipsit, ci inspirația atacanților. La final, după 0-2 în tur și acest 0-0 la retur, a venit Olăroiu și i-a atenționat pe cehi să nu se culce pe-o ureche, că 0-0… Știți voi.
– Dar, Cosmin, meciurile s-au încheiat. Ce mai e periculos la scorul ăsta acuma?
– Eu atâta vă zic, aveți grijă, le-a răspuns Oli misterios, în admirația investitorului numărul 1 de la Steaua, care trăgea cu urechea, puțin mai încolo.

UEFA Champions League. Playoff, retur