Laserge, frate

Napoli. 25 februarie 2020. Orașul e luat cu asalt de fotbal mai ceva ca supermarket-ul de la Piața Gorjului de cetățenii în căutare de pate de pui la conservă, făină, anvelope de vară, bețișoare de urechi și, practic, orice să-i țină în viață 5 campionate de UCL de acum înainte. Cu alte cuvinte, oamenii se ascund de virus ca golul de Messi în seara minunată de Liga Campionilor în care am aflat că degeaba îți pui măscuță în preajma lui Bayern, pentru că oricum o să-ți tușească 3 goluri în față și o să te bage-n boală. Băieții pogorâți pe limbi de foc de la München nu au antidot și, zic eu, e posibil ca singurul mod ca cineva să-i oprească pe hăndrălăii ăștia e să le dea de pe acum trofeul. Zic eu, Andreea, tocmai întoarsă de la supermarket-ul de fotbal, unde m-am luptat cu Barcelona pentru ultima fărâmă de inspirație de pe raft.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan

NAPOLI – BARCELONA 1-1

Oare inima lui Messi a fost măcar un pic zdruncinată de tot tam-tam-ul creat de oamenii din Napoli pe motivul sosirii lui în patria lui “padre”? Titanul venea în vizită acasă la Dumnezeu. Sau o fi fost invers? Messi cel Mare, Maradona cel Sfânt. Măi, oameni buni, l-ați plictisit, părerea mea. Gata cu superlativele astea, are și omul o limită. A dat 4 goluri etapa trecută în campionat și ați năvălit peste el mai ceva ca londonezii către porțile de ieșire din stadion la golul 2 al lui Gnabry (din celălalt meci, puțină răbdare, vine și ăla). Mai lăsați-l un pic să respire și nu vă mai bulbucați atât, că-i piere cheful.

Prima întrebare e oare la ce minut din meci a căscat Maradona, plescăind din gură și pipăind după paharul cu apă de pe noptieră, înghițind apoi ceva dintr-un tubușor, probabil vitamina C, că trebuie să-și întărească omul imunitatea în perioada asta dificilă, plescăind din nou, scărpinându-se un pic la subsoară și oftând agale. Joacă extratereștrii, zici? După tubul cu minimarțieni, fotbalul văzut în pleoape e cel mai frumos.

Embed from Getty Images

Se anunța un meci încins. Atât de încins, încât îți era greu să acorzi câteva secunde și meciului de la Londra, dintre Chelsea și Bayern. Dorul de tiki-taka atrage. “Eu și Ilie o să ne uităm cu 3 ochi la Barcelona,” spune Raț în studioul Digi. Nu știu la voi cum e, dar și eu simt că în serile de UCL mi se aliniază toate chakrele pe axul central și, după o meditație scurtă însoțită de niște semințe sparte, mi se deschide ochiul minții. Al treilea ochi, prieteni. Ăla care clipește special pentru meciurile Barcelonei.

Cu echipa peticită din cauza absențelor lui Sergi Roberto, Jordi Alba, Suarez și Dembele, catalanii și-au petrecut timpul pe teren încercând să găsească un pretext pentru egal. Așa că băieții lui Quique au ținut de pătlăgică, să simtă că fac și ei ceva în deplasarea de la Napoli. “Da’ mai țineți și voi de ea”, au răbufnit după juma de oră cei veniți din Spania. Zielinski a ascultat mormântal, a pasat către Mertens, care a poftit-o în poartă cu adevăratul șut pentru care ter Stegen și-a făcut provizii de popcorn. Que Belleza, mai ales celebrarea de gol, o scălâmbăială pe care generația tânără care joacă fotbal în fața blocului va fi doritoare să o imite. Viitorul lumii sună bine, virusurile pot să mai aștepte. 

Embed from Getty Images

Dar poate sunt prea rea cu Mertens, poate așa ți se umflă limba de nu-ți mai încape în gură când îl egalezi la goluri pe cel mai bun marcator din istoria lui Napoli, Marek Hamsik. Nu știu ce să zic, în România nu am văzut lucruri și goluri de genul.

Prima repriză a trecut mai greu decât o conferință a lui Bogdan Argeș Vintilă. Catalanii n-au dat niciun șut pe poartă. Teoretic, le păstrează pentru El Clasico, că vine-n weekend. Cum zicea un celebru cantautor, “La pomul lăudat, nici mere nu face”.

Prima repriză s-a încheiat cu grecul Manolas intonând o melodie tradițională grecească intitulată “Amintirile”. Manolas, băiatul care le-a smuls pe sub ușă calificarea catalanilor în sferturile UCL din 2018. A trimis balonul puțin pe lângă bara din stânga lui ter Stegen. Puțin pe lângă, dar destul de adânc în buboiul catalan. I-a iertat de data asta, dar poftim daruri de la greci.

Concentrarea napoletanilor a ieșit mai târziu de la vestiare, rămânând să mai tragă cu ochiul la fotbalul care se juca (unilateral) la Londra. Mai mult, Mertens face buba la nici 10 minute după pauză și dă cu pace. Busquets trimite o pasă care ne amintește că Barcelona mai are puls, iar Semedo e la capătul ei și i-o servește lui Griezmann pentru 1-1. Francezul ne transmite cu ocazia asta că nu contează cât de lung ai părul, atât timp cât bentița roz ține departe bretonul. Și victoria lui Napoli deopotrivă. Griezmann a reușit până acum 24 de goluri în UCL, egalându-i d-alde pe Suarez, Higuain, Paul Scholes, Figo și Florinel Coman. Și a reușit recordul ca în prima repriză să atingă mingea mai puțin decât toți jucătorii de pe teren. Chiar dacă-i numărăm și pe portari. 24 de goluri, 24 de AVC-uri făcute de telespectatori la celebrarea golului prin celebra metodă marioneta.

Embed from Getty Images

Până la final, ter Stegen a fost omul potrivit la locul potrivit între băieții lui Gattuso și poartă. Spre final, Vidal a luat două cartonașe galbene în 0.17 secunde după o intrare obraznică și apoi o proptire a crestei de cocoș red junglefowl în fruntea lui Mario Rui. Vidal e o specie aparte, ne-ar trebui o cronică suplimentară să analizăm în detaliu această fericită încrucișare între om, șopârlă și găină.

r“We will try to be brave”, zicea înainte de meci domnul Quique Setién cu alură de domn profesor de istorie care nu are tupeu să-și certe elevii, ci bate cu pixul în catedră, acoperit de vacarm și biluțe din hârtie mototolită cu scuipat. Domn profesor nu-și ceartă elevii de la Barcelona din simplul motiv că unul dintre ei e Messi. Și-apoi, credeți-l pe cuvânt: a fost emoționat la primul lui meci în UCL. Păi ce caută atitudinea asta la Barcelona, nea Sutien? Un fel de “aş putea îndrăzni să am curajul de-a cuteza să mă calific mai departe?” De partea cealaltă, Gattuso, cu alură de măcelar sictirit, are o strategie diferită și probabil că discursul tactic include termenii “Napoli”, “cămătari”, “gunoi” și “canini”. Absolut motivațional.

Embed from Getty Images

CHELSEA – BAYERN MÜNCHEN 0-3

Chelsea venea cu fuleu înainte de întâlnirea cu nemții. Bătuse 2-1 cu Tottenham în campionat, tot orașul era în frenezie, optimismul fierbea în ceaiuri. Apoi, băieții lui Lampard și-au amintit brusc de faptul că, la ultima escală a lui Bayern la Londra, ăștia i-au cocoșat pe cei de la Spurs cu 7 vaccinuri. După un calcul simplu, practic un economic x-y+x egal z, de unde îl scoți pe y, te ștergi cu el de lacrimi și îl întrebi câte x goluri vei primi tu, îți dai seama că nu are nicio valoare victoria ta cu Tottenham și, practic, te rogi și faci mătănii ca tu să scapi teafăr și nevătămat din această tăvăleală. Prin urmare, pe la ora 10, 10 și ceva, s-a surpat construcția londoneză de 3-4-2-1 într-o apă, Tamisa îi zice, după care s-au auzit clopotele: 3-0 pentru Bayern.

Pentru că toată lumea a turuit zilele astea de finala UCL din 2012 jucată de cele două echipe și câștigată de Chelsea la penalty-uri după ce Schweinsteiger a zgâlțâit bara, englezii au uitat de ratările de atunci ale lui Bayern. Așa cum au uitat și aseară de ratările din primele 45 de minute și au crezut că se vor târî până la fundul găleții fără să le cadă vreun cutter pe creștet. Coman, Lewandovski și Müller în două rânduri au dat târcoale porții lui Caballero. Sau asta să fi fost o tactică de amețire a londonezilor? Uite cum nu știm noi să lovim cu capul, uite cum nu marcăm în prima repriză și îl lăsăm chiar și pe Giroud puțin liber, pentru că oricum știm că doar o să se întindă un pic după minge și o lustruiește ca să fie gata pentru repriza a doua, când ne activăm. Să fi fost oare așa?  

Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt și nici nu avem timp acum să discutăm, pentru că ajungem la capitolul Serge Gnabry. Tânăr și Neliniștit, episodul 2. De-abia episodul 2, țineți minte, că vin sezoane întregi cu băiatul ăsta întorcându-se suav în fața camerelor.

Serge are 6 goluri sezonul ăsta de UCL, toate înfipte în porți londoneze. Crescut la Arsenal, e acuzat des că vede Londra într-o singură culoare.  Lewa știe că nu e vorba despre roșu de Bayern, dar nu se supără și îi livrează în continuare mingi în bocanc.

London still red.. #FCB pic.twitter.com/3108THrtzv

— Serge Gnabry (@SergeGnabry) February 25, 2020

Așa se face că minutele 51 și 54 pun sare grunjoasă pe rana lui Chelsea. Circuitul șapei în natură: Neuer degajează, mingea ajunge la Lewa, care i-o trimite cu capul lui Serge Gnabry și începe să facă pârtie pe stânga către poarta lui Cabalerro. Gnabry i-o trimite înapoi, cât să mai aibă puțin timp să mai tragă aer în piept până se pomenește iar cu ea în picior. Final cu șut la colțul lung. Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Dacă se putea fluiera atunci, Chelsea ar fi plecat împăcată la vestiare. Altfel, au alergat cu toții ca găinile după porumb, așteptând restul de 5 goluri, ca-n comedia cu Spurs. Dar Bayern avea să fie o echipă finuță, adoptând tactica balenei cu cocoașă. Care amețește întâi prada și abia apoi se înfruptă din ea. La capăt de lance stă Marele Alb, rechinul Lewandovski, care face 3-0 pe tabelă și îl depăsește pe Haaland în clasamentul marcatorilor în Liga Campionilor. Gata, gâgă, te și vedeai Balon de Aur, este?

Lui Marcos Alonso nu i-a convenit deloc poziția miel și l-a pocnit pe polonez ca să nu plece acasă cu mâna goală. Dacă tot zice șturlubaticul ăla de Gnabry că Londra e roșie, un roșu în plus nu strică. Ai zice că gestul ăsta ne arată că englezii nu știu să piardă. La o a doua analiză, Alonso e spaniol. Cert e că echipele din Londra încep să se perfecționeze în arta bavareză, pe care o vor aprofunda și în retur. Numai Coronavirusul îi mai salvează pe ăștia.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan