Nu știu câți dintre cei adunați pe internetul lui 2019 credeți în semne, dar primul semn că nu va fi fost bine pentru Liverpool a fost la un-doi-ul ăla din minutul 3. Van Dijk s-a prostit la o minge în tușă, Rakitic a recuperat muncitorește, i-a dat-o lui Coutinho și-a fugit glonț spre Raiul de dincolo de linie, ăsta i-o dădu înapoi și croatul mi ți-era deja cu golul în castron. A ratat pen’c-a fost prost. Dar, ca la fiecare un-doi, a fost ceva în naturalețea molcomă a acestui procedeu care ne-a arătat că antrenorul e de-o parte, dar fotbaliștii sunt în cealaltă și, la o adică, tot ca pe maidan ți-o fac când îi prinzi cu chef.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Și acel prim semn a fost abia cel mai firav. Semnul cu adevărat solid s-a arătat la cracii strecurați de Jordi Alba lui Salah, cu fix 30 de secunde înainte ca același Alba să paseze dintr-o altă dimensiune galatică înspre demarcarea prin gaură de vierme a lui Suarez. Să vă mai zicem de finalizare? Luis l-a trimis la non stop pe verișorul Alisson și a marcat golul atacantului perfect: cu talpa, din alunecare, detonare perfect controlată. Mulți îl ridică-n slăvi pe Messi după meciul de aseară, dar Suarez și Alba au fost (deși poate departe de Messi, e drept), peste tot lotul lui Liverpool adunat. Și nu-i nevoie să analizezi mai mult decât mișcările atât de lăudatului van Dijk la faza asta: cât timp Suarez a țâșnit spre minge ca dopul din sticla de șampanie agitată, olandezul era lița aia care ține dopul și despre care habar n-ai pe unde ai pus-o când oamenii se simt deja bine la Revelion.

Apoi au venit ocaziile. Mané juca totuși țurca la Metz când Messi dădea 91 de goluri pentru aceeași echipă a lui de azi, în sezonul 2011-2012. L-o fi făcut Klopp fotbalist și pe ăsta (ca pe mulți alții din lotul lui Liverpool, de altfel), dar tot nu-l poate învăța să pună latul când e cazul să n-aibă emoții. Așa cum a fost după o pasă copiată de Henderson de pe fițuica lui Alba.

Embed from Getty Images

”Barcelona a știut să sufere”, au dedus specialiștii Digi Sport la finalul meciului, după care au lăudat Liverpool atât de mult de ne-am amintit (iar) de vorba aia nemuritoare a lui Shankly, antrenor la Liverpool, după ce echipa lui pierdea cu 5-1 o deplasare în Cupa Campionilor la Ajax: ”Nu ne putem face jocul împotriva echipelor ăstora defensive de pe continent”.

Embed from Getty Images

Tot așa și ăștia de la Barcelona cea suferindă: s-au apărat o oră după gol, au băut apă, au făcut plajă, au stat la bârfă prin careu, dar atacanții lui Liverpool tot n-au dat-o-n ațe, poate și pentru că singurul atacant era de fapt pe bancă și Wijnaldum alerga bezmetic în no man’s land-ul dintre Busquets și Pique + Lenglet.

Dacă zeii aveau cont de Facebook, azi i-ar fi dat lui Messi toate like-urile din lume. La fix 14 ani după primul gol al cumătrului Leo, împotriva lu’ Albacete, o mișcare de pinball cu Fabinho la ultima pasă (involuntară) și un genunchi țicnit al lui Suarez i-au pus ăstuia o minge pe piept și toată poarta (goală) dinaintea-i, cu același van Dijk prins din nou pironit pe călcâie, cum te prind verișorii în baie cu pantalonii în vine când ai uitat să încui ușa. Messi n-a vrut să bage mingea-n poartă cu fundul, că nu era deontologic, dar a fost 2-0. Și era suficient.

Sau nu era suficient?

Când a sunat ceasul pentru lovitura aia liberă de la 30 de metri a Barcelonei, după cel puțin 5 ocazii mari ale cormoranilor lui Daea, taică-miu-mi zice: ”Ce-ar fi ca acum să le-o dea ăsta de aici?”. Și n-a apucat să termine fraza cu totul, că Messi al nostru a ocolit zidul cu o teleghidată ca-n filmele cu rachete și racheți și-a deranjat muștele care executau mișcări du-te vino la întretăierea barelor agentului Cooper.

Embed from Getty Images

Chiar dacă acum s-a uitat la televizor la meci, vă reamintesc că anul trecut, aproximativ pe vremea astea, în turul sferturilor, ăl’ frumos și mândru executa o foarfecă care a pus stadionul lui Juventus în cârje. Știind cum se înhață unul pe altul când e cazul să sară pe cifre, probabil că Messi a așteptat tot anul și și-a calculat perfect lovitura asta liberă, doar ca să-i arate lui Cristi că un gol din semifinală poate fi pe alocuri chiar și mai crocant. Jocuri și mize ale zeilor, n-are rost să ne băgăm între ei, că oricum nu înțelegem nimic din săgețile alea care ne trec printre urechi săptămână de săptămână.

La 3-0 meciul părea jucat, cum ar zice Emil Grădinescu. Ar fi fost și mai jucat dacă Dembele, căruia creierul i-a părut rămas blocat pe Duck TV, ar fi dat și golul 4 la ultima fază, când a omorât o fază la care vreo 98 de oameni de la Barcelona – jucători, maseuri, magazineri, bucătari, instalatori – scăpaseră singuri cu portarul. Dar probabil că pișca prea tare dacă se ofticau bieții englezi că s-au prezentat de la bun început. Iar Liverpool poate fi furioasă că tot ea a fost aia care-a zis mersi că n-a luat mai multe, la final.

Salah? Salah a dat o bară cu poarta goală. Allah a cam fost argentinian în seara asta.