Așa, să vi-i pârăsc: râdeau colegii din alte ture de mine ieri după-amiază, că-mi hărăzește soarta numai bazaconii neinteresante de meciuri când se rânduiește calendarul nostru intern. Adică, ca să vă faceți o idee, Meșter a avut alaltăieri de comentat Altetico – Liverpool și PSG – Dortmund, Toma se pregătește săptămâna viitoare de Real – City, iar Andreea de Barcelona – Napoli și de Chelsea – Bayern.
Dar eu m-am ținut tare și le-am jurat că cei patru mânji mediocri pe care mi-i trimisese scârba de Fortuna o să mănânce jar cu sos de Viagra. Și mă bucur că și Leipzig și Atalanta le-au arătat ei lor. Le-au arătat așa bine că uite, acum nici nu știu cu ce meci să-ncep. Dar îi voi alege pe cei mai răpciugoși, că așa-s eu, îi am la suflet pe amărâți.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan
ATALANTA – VALENCIA 4-1
Când a ajuns Atalanta în grupele Champions League, se uita lumea la băieții ăștia fix cum se uita la mine când eram la Milano și intram în bermude în restaurante de fițe relative, într-un oraș în care și la 40 de grade (atâtea erau atunci, jur!) bărbații poartă costum și, de obicei, cravată. Când bergamontezii – sau cum le zice – au luat 4-0 în prima etapă de la Dinamo Zagreb, ceilalți clienți din Champions League au început să strâmbe din nas. Când, în al doilea meci, au luat-o iar, de data asta acasă, de la Șahtior, a venit direct managerul și a rugat-o pe săraca și despuiata Atalantă să pună urgent ceva puncte pe ea sau să părăsească incinta, că-i face de râs. Acum, la doar cinci meciuri mai târziu, băieții sunt cu un picior și jumătate în sferturi, adică în separeul bogaților. Că masa tocmai se strânge.
Embed from Getty Images
Și când te gândești că pălmașii din Bergamo joacă chiar la Milano, pe San Siro. Probabil pentru că stadionul lor e construit în același stil arhitehtonic ca sălile alea mișto de sport ale lui Năstase, care cădeau cu totul când dădeai cu mingea de tenis în ele. Mingea de tenis de masă. Și, dacă vi se pare că exagerez și veți spune ”hai, boss, Atalanta e echipă bună!”, să știți că-s de acord, este echipă bună, dar asta în nici un caz pentru că ar duce-o bine cu banii. Deși se pregătește să intre în cele mai bune 8 echipe de club din lume la fotbal, Atalanta nu este în top 10 nici măcar în Italia la salarii, de exemplu.
4-1 cu Valencia nici nu-i așa surprinzător, că aceiași agresori le-au spart mufele sezonul ăsta lui Torino (7-0 în deplasare), Udinese (7-1) sau Milan (5-0), printre alții. Și e simpatic la ei că nici măcar nu dau aceiași jucători golurile, pare că fac concurs între ei, ai dracului. Aseară, de exemplu, s-a găsit fundașul dreapta să dea două boabe. Asta și asta, ambele cu mișcări care fac parte mai degrabă din portofoliul unei extreme. Un băiat care tocmai se pregătea să se lase de fotbal înainte să fi auzit cineva de el în afara satului din Olanda din care provine. Nu-i timpul pierdut, omul s-a încălzit și de-abia așteaptă Euro 2020.
Embed from Getty Images
Și, când dau golurile alea multe, le mai dau și frumos. Cine n-a văzut golul lui Freuler (al treilea), cu mișcarea aia de o naturalețe vecină cu scârba care a așezat mingea cum Del Piero reușea pe vremuri transpirând parcă mai mult, ar face bine să-l caute. Sau, pentru că știu că vă e lene, l-am căutat eu pentru voi.
Mai e cazul să vă spun cu cine trebuie să țineți de acum, mai ales dacă ai voștri (cum ar fi Dinamo) sunt deja prin alte competiții (cum ar fi playout-ul Ligii 1)?
TOTTENHAM – RB LEIPZIG 0-1
Nu știu dacă compania-tătucă a celor de la Leipzig și Salzburg are vreun cuvânt de spus în meniurile jucătorilor celor două echipe, dar ați observat că ambele joacă de parcă fiecare jucător al lor a dat pe gât 10 doze de Red Bull pe drumul dinspre vestiar spre teren? Asta numesc eu și fotbal done right. Și marketing done right, la o adică.
Aproape la fel de lipsiți de umor ca vecinii în ale abuzului ofensiv de la Atalanta, doar că nițel mai ratangii, nemții i-au sărit la gât lui Mourinho încă de la primul fluier și au ratat la ocazii cum ratează Hagi al nostru acordurile.
Embed from Getty Images
Cu Kane și Son accidentați și cu patronii loviți și ei de ariciul de buzunare, deci practic ”fără atacanți nici în teren, darămite pe bancă”, cum el însuși declarase deunăzi, Mourinho a găsit pretextul perfect să bage în poartă nu doar autobuzul, ci tot RATB-ul, inclusiv metroul ușor. “Cum, într-un meci acasă cu Leipzig în sferturile UEFA Champions League?”, veți întreba, pe bună dreptate. Iar noi vom ridica din sprâncene, vom da rapid din ochi și vă vom întreba “Te-ai născut ieri sau ceva?”
Atunci când prima ta grijă e tentativa de omor a fotbalului, riști ca jucătorii să-ți intre și ei într-un soi de delir verdunesc, în care devin capabili de orice ca să-și apere reduta. Pentru că nimic altceva decât simpla decuplare a cortextului frontal de la participarea în luarea deciziilor nu poate explica faultul de jandarm român al lui Davies, care a dus la penalty, care a dus la singurul gol al meciului.
Embed from Getty Images
Și, dacă mai vreți să știți ceva despre abilitățile ofensive ale bietului Mourinho, aflați că Leipzig (echipă care joacă cu trei fundași centrali, ca pe vremea lui Nea Puiu) s-a deplasat la Londra practic fără fundașii titulari, că Orban, Konate și Upamecano au fost ba loviți, ba reținuți cu treabă. Una peste alta, nu știu cine să fi decăzut mai mult în ochii publicului decât Mourinho în ultimii 3-4 ani. E, săracul, la mare concurență cu politicienii români.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
