Tomas Machac – Carlos Alcaraz: 7-6, 7-5

Nu-i chiar cea mai veselă zi pentru tenisul spaniol. În ziua în care monumentul Rafa a anunțat oficial că lasă definitiv tenisul în noiembrie, după meciurile din Cupa Davis, Carlos Alcaraz s-a poticnit la Shanghai. Și așa a dat apă la moară exegeților care trâmbițează că nu se mai fabrică, domnule, tenismeni ca pe vremuri.

Pentru murcian, a fost o zi de joi în care lucrurile s-au aliniat precum o mașină parcată pe dos, vorba clasicilor. Istovit după atâtea zile de joacă prin îndepărtata Chină, dat peste cap de vestea că idolul Nadal se retrage, Alcaraz s-a trezit, colac peste pupăză, față-n față cu Tomas Machac. Un flăcău care nu știe să te ia ușor și, asemenea compatriotului Jiri Lehecka, cel care-l caftea fără drept de apel pe Nadal la Madrid în luna martie, nu-i sensibilizat de momente festive.

Tomas e tipul acela de jucător greu de abordat, pe care-l bați dacă îndeplinești simultan două condiții: să transpiri 100% și să dai drumul la ceva virtuozități în momentele cheie. Alcaraz a făcut asta parțial, doar pe bucăți, ca și cum mintea îi tot fugea la Rafa Nadal. Și n-a fost de ajuns pentru victorie.

În primul set, murcianul a inventat două-trei lovituri de geniu, a rupt ritmul în câteva rânduri, insuficient însă pentru a-l bruia pe Machac, cu al său psihic de statuie. Când are racheta-n mână și servește, cehul dă impresia că lumea toată e a lui. Clădit pe școală veche, Tomas are și meritul că nu prea se sperie de nimic. Bărbat adevărat, genul care bibilește încrezător la instalația electrică și umblă fără teamă pe la țevile de la baie, că doar n-o fi fizică cuantică. Caracteristicile astea s-au văzut în tiebreak, unde Machac s-a distanțat rapid la 5-2 și a închis apoi setul la 5.

Somnolența lui Carlitos s-a prelungit în debutul actului secund. Cehul a spart bariera break-urilor în game-ul trei și a continuat să bombardeze terenul spaniolului. Doar că Machac, cu toate calitățile sale, n-are prea multe straturi. Nu ascunde nuanțe tehnice, n-are zvâc latin în dânsul. La 3-2, după cinci mingi de break ale lui Alcaraz, cehul și-a pierdut serviciul. Iar impresia generală e că de acolo pornește și „remontada”, mai ales că în murcian zac toate resursele bune.

Doar că ce-i scris e scris. Machac a deschis dreapta, a pălmuit mingea și a mai făcut un break, la 5-5, fix când doare mai tare. Cehul a isprăvit apoi meciul pe serviciul său, cu un game la 0. Cum ziceam, nu-i chiar cea mai veselă zi pentru tenisul spaniol.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

Jannik Sinner – Daniil Medvedev: 6-1, 6-4

Știți cum e viața asta, există genul acela de oameni care provoacă emoții extreme. Oameni pe care fie îi iubești, fie îi urăști. Cu prietenul Jannik Sinner e similar, dar un pic altfel. Ori îl urăști, ori îl urăști mai puțin. Cale de mijloc nu există. Și tocmai de asta, când demantelează un adversar, fie el și rus, primul reflex nu e să-l aplauzi, ci să te gândești cine ar putea să-i vină de hac pe viitor. Bine, cel puțin așa simt eu, iar sufletul meu nu-i literă de lege. Generalizez doar pentru că pot.

În primul set al meciului, nord-italianul l-a redus pe Daniil la statutul de copil de mingi care a câștigat o tombolă buclucașă și are dreptul să schimbe câteva mingi cu liderul ATP. Impresia a fost de meci demonstrativ, unul în care Sinner nu vrea să-l bucure pe sărmanul copil și să-i construiască amintiri de neuitat, ci doar să-l bată de să-l usuce. În acest ambient bizar, Medvedev a avut dificultăți în a lua puncte pe serviciul lui Sinner. A văzut azi 0-40 mai des decât schimbă camerele de hotel.

Fără chinezi în tribune cu care să se certe, că era oră de productivitate în urbe, Medvedev s-a concentrat pe arbitru, identificat în stil tsitsipasian drept inamic și sursă a tuturor problemelor sale. O imensă fugă de responsabilitate, așa ar numi atitudinea rusului psihologul rău. Reacție pur emoțională în fața unui eveniment negativ, ar zice psihologul bun.

După un set risipit în jumătate de oră, asta dacă mai punem câteva minute de la noi, Medvedev a jucat și cartea durerilor la umăr. A cerut un time-out medical, parcă mai mult pentru a arăta lumii că problemele fizice l-au făcut să joace ca un amator, nicidecum roșcovanul.

Setul doi a fost mai bun pentru Medvedev, asta și pentru că mai rău însemna să-i cadă un picior acolo pe teren, odată cu tot puținul păr din cap. Italianul a continuat să joace la cel mai înalt nivel și s-a desprins la 2-2, după care a conservat avantajul fără bătăi de cap. Un mic twist a avut loc în ultimul game, când Sinner a servit pentru meci și Daniil a produs prima și singura lui minge de break. Cu ea a rămas. Jannik a rezolvat micuța încurcătură și merge în semifinale.

Așadar, cine poate să-i vină de hac roșcatului?

Wang Xinyu – Jessica Pegula: 6-3, 7-5

Chinezii știu jocul numerelor, istoria e martoră. Dacă-s mulți, câtă frunză și iarbă, șansele sunt să apară și cineva cu stea în frunte. În fotbal nu le-a ieșit și nici nu se întrevede luminița, că-i mai posibil să fie soare în Anglia decât să avem vreodată un Messi chinez. Dar în tenis, măcar pe la turneele locale, mai sare iepurele.

S-au învârtit atât de multe chinezoaice pe la turneele de la Beijing și Wuhan, încât întrebarea firească era ce favorită va coborî steagul în fața unei localnice semi anonime. A căzut, iată, doamna Jessica Pegula. Cumva simbolic, pentru că o americancă sadea, cu atât mai mult o fiică prosperă a capitalismului extrem, care are dolari în conturi mai mulți decât au chinezii chinezi, nu are cum să se simtă bine în patria lucrurilor făcute pe vapor.

După ce și-a luat bătută de la Paula Badosa, la Beijing, a venit momentul să se încline fără glorie și-n fața lui Wang Xinyu, o tânără pionieră din Shenzhen. O oră și 35 de minute a durat chinul lui Pegula, timp în care miliardara a reușit performanța de a colecționa o singură oportunitate de break. Fructificată, ce-i drept, dar asta nu schimbă puținul americancei.

În schimb, Wang s-a simțit în apele ei, precum un chinez care împarte o locuință de 20 metri pătrați cu alți trei chinezi. Nu doar c-a servit impecabil, dar i-a deranjat rotițele Pegulei în fiecare game în deplasare. Ditamai numărul trei mondial a tremurat la toate game-urile pe propriul serviciu, încă o dovadă că ar trebui să găsim altă întrebuințare clasamentului WTA, nu cea de clasament.

Marele succes al Jessicăi în acest meci a fost că a rezistat până la 3-3 în setul doi. Apoi, la 3-5, a avut un moment de tresărire, dar a fost un soi de zbatere a mortului care e mort, dar încă mai mișcă nițel. Wang Xinyu e în sferturi, deocamdată doar ea dintre armata de chinezoaice. Om vedea dacă mai sare acolo și alt iepure local.

Ionuț Axinescu

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.