Taylor Fritz – Frances Tiafoe: 4-6, 7-5, 4-6, 6-4, 6-1;

Îți poți da seama cât de greu e să ajungi într-o finală la US Open dacă niciun american nu mai făcuse asta de 18 ani. Totuși – deși nu știm sigur de pe-acum – sunt vești bune: spre deosebire de alte locuri în care au ajuns americanii, US Open are șanse bune să mai existe și anul viitor.

Pe o vreme pe care nu lași gâinile afară decât dacă vrei să faci economie de electricitate la AirFryer, Taylor și Frances au transformat o semifinală în finală, apoi în antrenament pentru serviciu și apoi în meci jucat până la finalizarea programului de stoarcere din mașina de spălat cu aburi în care s-a transformat arena Arthur Ashe.

Până să câștige Fritz, a câștigat Boss, furnizorul lui de echipament, care spre deosebire de Nike pare să facă îmbrăcăminte ce nu trebuie schimbată în meci mai des decât seturile de mingi. Că până la urmă asta îi lipsea lui Frances: după ce că a pierdut meciul, mai are și trei saci de maiouri de spălat.

Totuși, în prima oră și jumătate a meciului, Tiafoe părea că transpiră cu sens. A intrat teleghidat în teren, ca un aspirator-robot ce-și știe traseul și are reperele luate nu cu pixul pe foaie, ca un apostol aflat în faza de documentare a evangheliei, ci în hărți 3D și coordonate GPS. Tot ce-a făcut Fritz în primul set a fost să se țină de scaun și să încălzească furnalul din care avea să dezlănțuie lighene întregi de lavă peste un Frances redus la nivel de spectator neplătitor de bilet.

În setul doi, Fritz a câștigat 25 de puncte consecutive pe propriul serviciu și a pierdut unul singur. E posibil ca ăsta să fi fost cel mai bun set la serviciu pe care l-am văzut vreodată într-un meci în care joacă doi sportivi de cam același nivel. Că altfel mai vezi prăpăstii, dar se întâmplă când nu plătești abonament la Youtube și algoritmul te sare de la Nicki Minaj la Iuliana Beregoi.

Doar că tenisul e treaba asta ciudată în care punctele rămân într-adevăr pe tabelă, însă nicăieri altundeva nu se păstrează memoria jocului de mai devreme. Cu siguranță nu în creierul jucătorului, oricât s-ar chinui el să dea reluări.

Știința nu a ajuns la punctul în care să explice cum a putut Fritz să treacă de la un serviciu cu procentaj de aproape 100% în setul doi la break cedat cu prima ocazie în setul trei. Dar Frances e jucător de tenis, nu cercetător, așa că nu îl putem condamna că a înfulecat bucata de meci pusă sub nas și nu ne-a oferit un PowerPoint cu informații lămuritoare.

Și părea că Frances știe într-un final poezia. Că după opt ani în care a pierdut șase meciuri consecutive cu Fritz, atmosfera de dulap închis ermetic și deschis cu ranga e ce îi trebuia pentru a duce barca-n port la oră de maximă audiență. Părea. Pe final de set patru, Frances a avut 40-15 pe serviciu, dar apoi două duble greșeli au pus carul peste organele vitale ale boului și setul s-a răsturnat în căruța lui Fritz.

În zecile de minute ce au urmat, Tiafoe a dat sign out din punct de vedere mental. Fritz a început decisivul cu un break la prima ocazie ivită, a pierdut unul din raniță, dar apoi a făcut 5-1 cu un al treilea salt în spațiu, pentru că timpul deja se terminase pentru Tiafoe.

Frances spunea bucuros înainte de meci că sunt alte vremuri acum și explica bucuros cum au fost anii în care ajungeai într-un sfert de finală, vedeai că ai picat cu Rafa și te apucai de căutat bilete de avion.

Ce noroc pe el că a trecut cu bine de Epoca Big 3. Acum, hidra nu mai e, dar au rămas puii și gropile în asfalt în care deopotrivă cad flăcăi, dar din care constant răsar alții. Iar Fritz, veșnic prezentat ca mascul alfa al noii recolte de jucători de tenis americani, ajunge într-un final la iesle. Ca să mănânce sau ca să fie mâncat e o dilemă care mai are două zile până să primească răspuns.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.

Jannick Sinner – Jack Draper: 7-5, 7-6, 6-2;

Condițiile meteo din ziua semifinalelor băieților au fost atât de rele încât un britanic a ajuns să se plângă de vremea de afară. Asta trebuie să însemne ceva, în contextu în care – dacă vor căldură – britanicii trebuie să taie pe viu un animale sălbatic ce tocmai a alergat zece kilometri ca să vadă și ei niște aburi în aer. La fel de grețoasă precum imaginea asta a fost și umiditatea din New York.

Cinste arbitrilor care nu au dat penalizări pentru depășirea timpului alocat serviciului, în condițiile în care Sinner, de exemplu, după fiecare punct, mergea să își șteargă racheta și cei opt metri liniari de membre superioare.

Altfel, fără să joace cu cele mai bine ascuțite intenții și planuri, Sinner a trecut cu bine prin faza entuziasmului lui Draper și a fost mintea mai experimentată. Pentru că asta-i lumea în care am ajuns să trăim: una în care Jannick e vocea istoriei recente.

Totul părea să decurgă potrivit planului gândit de Draper, cu un joc bazat pe o dietă de mingi lungi și servicii de nedezgropat nici măcar cu ordin judecătoresc, până când la 4-3 Draper a greșit o urcare la fileu, i-a dat prima minge de break lui Sinner și apoi a trimis-o pe următoare nu doar în cross, ci aproape de primul rând de scaune de lângă teren.

Draper a făcut imediat rebreak, după un game în care a avut 40-0, iar Sinner și-a prins roțile-n deal tocmai când era pe punctul de a o salva a treia. Totuși, Draper a pierdut încă o dată serviciul la capătul unui game încheiat cu încă o dublă greșeală, iar apoi Sinner a câștigat la 0 pe tura lui.

După ce și-a schimbat încălțămintea în care picioarele îi concurau la 100 m liber din cauza umidității, Draper s-a întors pe teren pentru setul doi. Nu și serviciul lui, care a ajuns la un procentaj de 43%, iar asta s-a soldat cu o consecință ușor de anticipat: în cinci game-uri consecutive la serviciu, Sinner a avut măcar o minge de break.

Ce totuși a reușit Draper a fost să se asigure că publicul nu va mânca după lăsarea întunericului: britanicul a vomitat de patru ori chiar pe teren, chestia care l-a făcut pe comentator să presupună că omul se simte rău de la ceva ce a mâncat. Fiind vorba despre un englez în povestea asta, probabil că pur și simplu nu mai suporta expunerea la accentul newyorkez.

Însă pe o vreme în care dacă voiai apa doar trebuia să agiți sticla prin aer și să îți faci rost de un pai, resursele fizice ale lui Draper s-au epuizat rapid. Și a putut să pară că e o victorie în sine faptul că italianul nu a sărit gardul, iar setul și l-a câștigat doar la tiebreak după o aterizare forțată pe mână și niște minute de îngrijiri medicale în care putem confirma și noi că nu au fost folosite creme pe răni deschise.

Dar consecințele s-au văzut în setul trei, care nu a mai beneficiat de aportul vreunui scenariu complex: Sinner a făcut break rapid și s-a asigurat că are treabă în SUA și pentru ziua de duminică.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.