Stefanos cel Mare

Turneul de la Monte Carlo e unic în multe feluri. Mai există un singur loc în lumea asta în care în spate să poți avea o mare întindere de apă cu ambarcațiuni uriașe și lângă să existe sport de o calitate măcar similară. E vorba despre Galați, dar acolo nu se joacă turnee de tenis pentru că publicul nu e psihic pregătit pentru sporturi care nu se pot termina 0-0. 

Așa că rămân monegascii în lumea lor, cu familia regală în tribune, zâmbind cu toții, indiferent de generație, liniștiți că ăla micu` nu va ajunge niciodată să scrie un bestseller despre abuzurile comise în cămară. Și asta pentru simplul motiv că nimănui nu i-ar păsa mai mult decât ne pasă nouă de momentele în care se mai anunță o creștere de 5% pentru impozitul pe teren în Monaco.

Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.

În game-ul trei, când încă nici nu fuseseră folosite în meci toate mingile, Tsitsipas a reușit un un prim break și apoi încă unul. Asta pentru că Ruud lovește tare, dar a lăsat impresia că are de ajuns undeva până la o anumită oră. O chestie destul de ciudată, dacă te gândești la faptul că, în Monaco, expresia „timpul înseamnă bani” e privită și din perspectiva mai puțin comună în care, dacă ai suficient de mulți bani, timpul nu contează. Contează doar să îl ignori cu ajutorul unui Rolex.

În felul ăsta, Tsitsipas a continuat să agreseze serviciul lui Ruud cu perseverența și dedicarea cu care și Ruud a tras la rândul lui la căruța grecului. Pentru că asta e ceva ce știm de mii de ani: cooperarea întotdeauna ne duce mai repede către rezultatul final, oricare ar fi el. Echilibrul și-a permis loc de parcare în teren abia prin setul doi, când Ruud a început să mai folosească și pentru el forehand-ul, iar game-urile au început să arate mai mult ca niște secvențe dintr-o finală și mai puțin ca o situație în care un trecător cu plase mari în ghiozdan strânge cartofii căzuți în stradă dintr-o căruță ce s-a răsturnat de pe deal. 

Doar că Tsitsipas a avut nu doar accelerație, kerosen și o rachetă în loc de motor, ci și direcție. E ceva ce de obicei îi lipsește, pentru că experiența noastră cu el presupune zile întregi în care îl admirăm cum aleargă cu sens și nelipsite secvențe în care întrebi vecinii dacă l-au văzut pe băiatul cu plete, iar oamenii îl confundă cu bețivul satului și te trimit la birtu’ din gară. 

Inevitabila victorie bifată după un nou break venit chiar la momentul potrivit  ne-a arătat un Tsitsipas pe care, altfel, la turnee de Grand Slam îl căutăm, îl imaginăm, unii îl și visează, dar el există doar în imaginație. Fără vreo pretenție de profeție pentru anul în curs, e imposibil să nu te întrebi dacă trofeul de la Monte Carlo nu e doar încă o încercare a lui Stefanos de a se urca pe cea mai înaltă clădire, doar ca să aibă de unde să sară complet fără motiv, în vreo lună, la Roland Garros.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.