Scorana Cîrstea

Să nu se supere Patrick Mouratoglou pe mine, dar uneori am impresia că jucătorii de tenis, incluzând aici și fetele, reușesc să depună destul efort, adică ajung să ne egaleze pe noi, cronicarii lu’ Meșter. Să vadă și ei cum e să pici nichelat de somn în pat după un text bine scris, împănat cu de toate, cu figurile de stil plantate la mână, cu paragrafele de tip burtă trase atent prin inele anti-anacolut și alți pași care țin de bucătăria internă. Cu alte cuvinte, nu doar noi transpirăm aici.

Ideea asta, păstrată mai bine de un deceniu la conservă, mi-a fost inspirată la o ședință cu părinții, de pe la școala primară a lu’ fecioru-miu. Știți întrunirile la care toată lumea încearcă să se evidențieze, să facă din scamele învățătoarei fire originale de bumbac, 100% Cotton? Eh, noi eram pe schimburi de păreri, cu forehand-ul, iar cadrul didactic, referindu-se la necontenita mișcare browniană a celor mici, ne-a servit scurta, lângă fileul conștiinței: “Dumneavoastră vă plângeți de prichindei? Aveți doar câte unul acasă, eu am treizeci zi de zi, aici cu mine.”

Hopa, sărutmâna, asta zic și eu. Când or scrijeli alde Zverev, Serena și Nole câte o brazdă de cronică, să nimerească din prima și titlul, căci la tastatură nu poți s-o dai dintr-a doua, atunci să ne tragem de șireturi! Paranteză: titlul de astăzi ar fi trebuit să fie în genul născocirilor de la Buftea, din zece-șaptesprezece cuvinte, ca să fii sigur că-ți iese ceva. Și că intră și lumea la cinema, altfel ne basculează Porsche pe toți.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Sorana Cîrstea – Veronika Kudermetova: 7-6, 3-6, 6-0

Revenirea în GS-uri a “primei rachete”, că n-o putem numi altfel pe Halep, pare s-o fi neliniștit pe Sori. Fusese și distribuită în crucea nopții – mă refer, evident, la ceasurile noastre – și-i picase o Veronikă la primul fel. Cum naiba să bați o Vera, ai ceva suflet în dotare, îți dă ghes și amintirea celebrului film din copilărie, ieși gata copleșită pe ciment. Ca să nu spun că terenurile extensibile de la US Open, alea pe care le pliezi la loc după ce se termină turneul, sunt înghesuite, nene. Parcă joci pe peronul gării, nu știi care-i trenul care te vizează sau când se țipă aut la tine sau la ăia care merg mai departe. Sau, mă rog, ținând cont de auditoriu, e ca în campusul studențesc în sesiune: vrei să tocești, dar ăia din camera alăturată ascultă Five Finger Death Punch până la refuz. Neah, nu faci treabă! Așa a început Cîrstea, cu 1-3 și cu sentimentul că orice ți-ar pica, rămâi cu restanța legată de gât.

Inconștiența frumoasă a tinereții te scoate însă, apasă când nu te aștepți pedala cea bună. Nu mai e Sorana la 20 de ani, dar orișicât, are acel ceva adolescentin, chiar și modul de a celebra un punct sau felul în care se încurajează. O face într-un soi de intimitate cu frontierele la vedere, se cuibărește într-o cazemată a emoțiilor consumate public și chiar se alimentează cu acest jemanfișism bine marketat. Văzând că adversara îi este superioară ca forță, dar și mai inflexibilă, a noastră a început să dea sălbatic în minge și, de la 2-4, s-a cocoțat la 5-4. Era pe acoperiș, îi muta cu un voleu de rever antena pe bulgari.

A avut și minge de set, însă Veronika, văzută favorită în acest meci, a evitat ostășește momentul și s-a ajuns în tiebreak. 5-2 Sori, but I’m so sorry. Rusoaica își învolburează returul, iar la 5-5 e ca la duel. Primul glonț îți poate excava cutia toracică. Românca i-a nimerit vesta Veronikăi și a mai beneficiat de un foc, la 6-5. Set și mă bucuram că nu trebuie să mai caut informații despre probabilitatea ca Arantxa Rus să aibă origini mioritice. Aveam cu cine să țin, nu devenisem fără voia-mi prizonierul nopții. Mă sfredelea măcar o palpitație care să-mi curenteze stomacul.  

A doua rundă s-a jucat la scorul de 3-4, când cele două fete au ajuns de șase ori la egalitate. Sorana a salvat două puncte de break, însă pe a treia i-a lăsat-o oponentei. La noi era Vocea României, faza pe cocoși, cu toate că orologiul nu bătea mai mult de 2 și jumătate. Pesemne făceau și orătăniile galerie. Pentru decisiv, căci setul de față mergea la Vero cu 6-3. Acasă se mai închideau din televizoare, “e clar că dacă a pierdut doiul, o rupe aia în ultimul”, dar aveau de câștigat în primul rând facturile la energie. Și-așa s-au scumpit toate, lasă că citești a doua zi pe cronici.ro miezul evenimentului și alte lucruri care nu s-au petrecut.

Nu întâmplător traversează Sori un 2021 favorabil. Din jeleul materiei cenușii a făcut-o pe rusoaică: pur și simplu își mesteca pe vârful buzelor diverse mantre, îi arunca priviri crude și o pârpolea cu lovituri tot mai greu de soluționat. Era next level și obosise mai rigida Kudermetova, deși e născută cu șapte ani mai târziu. 1-0 fără pas greșit Cîrstea, apoi a făcut break pe seama a două duble erori ale rusoaicei. Nu se mai putea schimba nimic. Serviciul compatrioatei noastre era spirt, Veronika vedea deja 2D și ținea o rachetă de teracotă în mână. 6-0, ca marii sportivi care și-au luat cazare pe mai multe zile. Vii tocmai în SUA ca să stai la cort sau la hostel?

Novak Djokovic – Holgen Vitus Nodskov Rune: 6-1, 6-7, 6-2, 6-1

Nu va ține nimeni minte că Nole l-a bătut pe danezul care abia și-a făcut majoratul, într-un turneu prevăzut fără izul exotic de ocean à la Nadal și fără mirosul de pisc alpin, ca la mama lui Fed acasă. S-a înregistrat doar setul secund, când copilul Rune, cu nume lung, pe stilul brazilienilor, l-a întors pe sârb pe toate părțile, de se distrau ceilalți doi monștri, aflați acasă la semințe și bere.

Apropo, tu ce făceai la 18 ani? De pildă, feciorul din Copenhaga a ținut sus un raliu de 17 lovituri – cu Djoko, da? – și a avut 3-0, iar la 3-4, luat cu furie la tăbăcit de numărul 1 mondial, n-a plecat la domiciliu. Nici măcar la toaletă, ca Fănică Tsitsipas. Dacă l-ar fi avut antrenor pe Gheorghe Tadici, și-ar fi revenit după câteva reprize de mental coaching sponsorizate de Tourette. Ar fi aruncat prosopul și le-ar fi dat mesaj părinților că s-a rătăcit prin New York. Holger a preferat totuși altceva. I-a dat balcanicului de treabă, ieșind pe val la 5-4 și trântind ușa tiebreak-ului. 4-0 și trei mingi de set au produs destulă adrenalină pentru junele nordic, care apoi și-a consumat mica sa victorie în timp ce meciul curgea. Îi mai trebuie musculatură, mai are nevoie și de nervi, iar peste ani va uita probabil că, în America lui 2021, i-a subtilizat ditamai setul unui dinozaur al tenisului.     

Emma Răducanu – Stefanie Vögele: 6-2, 6-3

Obișnuită să confiște nițică proteină din fasolea granzilor, britanica de origine română și chineză se distrează cu fetele care sunt în afara topului 100. Cu ce viteză îi pleacă forehandul, câtă mobilitate manifestă, ce plăcere de a juca are Emma! Fiind pe jumătate de-a noastră, are nevoie de cucerirea unui Grand Slam ca să-și afle și defectele. I le-am înșira atunci pe toate, doar suntem oameni de nădejde. Până în momentul de glorie, trebuie să-și multiplice jocurile ca acela de marți seară, adică să nu rămână în triaj.

Unul dintre comentatorii americani i-au pomenit vizitele anuale la bunica din București. Carevasăzică, presa quality de sport de la noi e răsfoită și peste gârlă.

Alexander Zverev – Sam Querrey: 6-4, 7-5, 6-2

L-a atins Sașa pe american cu finețea cu care antrenorul român de fotbal Cosmin Olăroiu a fost deposedat de un ceas Richard Mille de 80.000 de dolari în timp ce căsca gura pe Via della Spiga din Milano: l-a îmbrățișat la derută, apoi a mărit pasul și, într-un târziu, a descoperit și sărmanul Querrey că-i lipsesc toate cele trei seturi. Bine, și el venise ușor demodat din punct de vedere vestimentar – Sam, nu Oli -, c-un tricou o idee mai mare. Un număr, nu mai mult, dacă mi se permite s-o fac pe chibițul industriei lui Bote și a madamei Iulia Albu.

Zverev e perfect utilat pentru a trage la trofeu, pe el doar prezența fratelui Mișa în studiourile Eurosport îl trage în jos. Îi ia din sclipire. Cel mare e obiectiv la meciurile mezinului ca mister Ilie Dumitrescu la jocurile FCSB-ului: are dreptate când nu are și invers.

Gael Monfils – Federico Coria: 6-3, 6-2, 6-2

Arena pe care a apărut cel mai simpatic francez de la Belmondo încoace a fost full. Nici n-aveam alte așteptări, Gael fiind romanticul care îți va cânta de inimă bleu-ciel și după o alertă de tsunami. Rămâne acolo, pe banca din parc, zâmbește candid ca marele Jean-Paul, îți umple sufletul de bucurie și cumva, ca prin magie, nu simți torenții. Habar n-am cum se numește procedeul utilizat și ieri de câteva ori: forehand din săritură, o țopăială pe care nimeni altcineva n-o poate executa la fel de spectaculos. Un slam-dunk al tenisului, poezie de cenaclu pe bune. I-a ieșit și un soi de no look pass, ca la fotbal, adică a trimis peste fileu uitându-se în tribună, iar Coria, vrăjit de partenerul Svitolinei, i-a urmărit privirea și a tras în zid. Vrăjit din punct de vedere sportiv, ca să nu sufere Elina.

Monfils nu va face purici la Flushing Meadows, în ciuda prestației lejere care îl duce în turul secund. Sigur va da de vreo fire mineralizată care îi va demonstra că sportul alb e chestiune serioasă, nu bâlci. Și ce haios dialoga cu cameramanul, la un refreshment de pe margine! A crescut în ochii mei și nevastă-sa.

Ash Barty – Vera Zvonareva: 6-1, 7-6

Un’ te grăbești, Ash? Cineva trebuie s-o fi chestionat pe australiancă, prea intrase în numai șase minute într-un nemestecat 3-0. Ce, te crezi, Tyson? Avem și noi reclame, oamenii ăia au cumpărat bilete, mai stai cu noi, mai coboară printre pământeni, lasă mintea să se odihnească! Aș. Barty, cu serviciul ei care te lasă fără serviciu, a călcat profund și s-a oprit la 6-1. Zvonareva, care pișcă prin a ei expresivitate, cu ochii cât mingea, dar măcar sunt albaștri, are talent actoricesc, se pretează pe dramă. Sau pantomimă, că a vorbit în șoaptă și s-a schimonosit aproape tot meciul. Până când a simțit că lidera mondială are presiunea scăzută în pneuri: i-a împins un holzșurub cât o zi de Mare Șlem de s-a chinuit fata de la Antipozi să n-ajungă pe jantă la vestiare.

Nu e doar zvon, Simona poate să prindă încredere. Ori Ash a jucat teatru, însă am văzut-o suferind în finalul setului secund, când rusoaica de 36 de ani a dat ciobănește în obiect. De la 5-4 pentru Barty, a făcut break și a dus jocul în 6-6. Tiebreak, cu punct de meci anulat australiencei transformat în minge de set pentru ea. Nu i-a ieșit. Măcar am avut și altceva de povestit.

Pablo Carreno-Busta – Maxime Cressy: 7-5, 6-4, 1-6, 4-6, 6-7

Rețetă clasică. Bomba startului la US Open avea nevoie de un spaniol de pe locul 12 și de un localnic de pe poziția 151. Localnic, dar născut la Paris. Detalii, nu interesează pe nimeni. Nici pe Pablo, care își făcuse un antrenament bun în primele două seturi. Apoi a părut că nu suferă după al treilea, pierdut destul de clar. La plecarea în rampă, fără asistență, i-a cârâit motorul și s-a văzut obligat să coboare și să împingă la mașină. 1-0, 2-1, 3-2, cap la cap, până în punctul culminant: tiebreak-ul din setul 5.   

Atunci i-a luat-o motorul din loc, a avut 5-2 și patru mingi de calificare. Patru! Dar la 7-7 i s-a desprins radiatorul, dintr-un voleu de rever al lui Cressy. Really crazy! O singură șansă de a-l bate pe Carreno-Busta a avut necunoscutul Maxime și a fructificat-o cu precizie chirurgicală. Era dată expresia asta, e fumată, poate că ar fi mers altă rimă, dar am rămas și eu fără baterie.

Altfel, Kyrgios l-a înțepat de la distanță pe Tsitsipas, fără să scape de bătaia încasată de la Bautista-Agut, Medvedev e bine. La fel și Osaka, iar Seppi și Fucsovics au ambalat un joc de cinci seturi, cu tiebreak în decisiv care a mocnit până la 15-13!

Pliskova, comerciala, nu soră-sa, Bencic, Swiatek și Kvitova au bifat ca bugetarele. N-au rămas peste program.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: