Odată cu încălzirea globală și cu toate nenoricirile astea naturale care apar din senin și ne strică cheful de vacanțe, nu ne mai mirăm că-n State vine uraganul din când în când. Mai ales că acolo venea oricum, doar știm că o dată la fiecare doi ani suntem inundați cu știri în care dezastrele naturale sunt botezate familiar, să nu-i șocheze pe cowboy când cumpără puști de la supermarket. Katrina, Irene, Sandy, Donald.
De data asta, însă, a venit în timp ce la New York se joacă tenis și asta ne cam deranjează. Ieri au fost tăiate din program trei sferturi dintre meciuri și-i mulțumim industriei arhitecturale de pe East Coast pentru că a pus acoperișuri la Flushing Meadows, că altfel scriam ieri cronici despre Câțu și Barna în loc să ne ocupăm de lucruri serioase care chiar schimbă lumea.
De notat însă că, în lipsa lui Federer, Nadal și Serena, toate luminile rampei sunt așezate suav pe vedeta incontestabilă a acestui US Open: veceul. Așa că notăm cum uraganul s-a stârnit fix în timp ce Tsitsipas a mers la vespasiană după ce-a pierdut un set. Și-a stat acolo fix cât să-i râcâie creierii lui Mannarino, care a pierdut dup-aia meciul. Nu știm ce face Tsitsipas când vizitează sala tronului și șade câte o oră pe-acolo, dar e cert că găsește ceva energii care plutesc în zonă și de care noi, muritorii, nu știm nimic. S-o spăla cu peria de toaletă pe dinți, probabil – asta e cam singura mișcare pe care n-a încercat-o nimeni până azi.
Cronicile de la US Open îți sunt oferite de:
Sorana Cîrstea – Shelby Rogers: 5-7, 2-6
Dacă e să te bată o americancă la tenis, există o listă lungă de nume grele care atârnă, au atârnat sau pasămite vor atârna greu la cântarul WTA.
Sorana a ales-o însă călău pe Shelby Rogers. Vecine de clasament, dar o fată al cărei joc e inodor și insipid, ca un pepene cules înainte de vreme.
Sori a avut 3-0 și 4-1 în primul set și prima impresie a fost că-mi va salva măcar o jumătate de noapte, câștigând rapid și chirurgical meciul ăsta în așteptarea potențialului Big Bang cu Ash Barty în turul următor. Ce meci ar fi fost, ce frumos ar fi ieșit povestea cu o victorie acolo!
Aici, însă, americancei i-a sunat ceasul la timp. Iar Sorana a mai dat semne de viață doar în două reprize mici în meciul ăsta: când a avut minge de set la 5-4 și când s-a prins că-i aproape de expulsie și s-a agățat de gâtul adversarei în ultimul game al meciului. Prea târziu, spectatorii își scoseseră deja chiloții cu steagul americii de la spălat și sfârâiau brisket-ul.
În rest, Sorana a fost nervoasă. S-a certat cu arbitrul, cu un copil de mingi, cu ea însăși, cu mingea, cu zgomotul de la US Open și a sfârșit cu o strângere selenară de mână la fileu, de parcă Shelby Rogers i-ar fi luat hainele de pe sârmă, nu altceva. Așa că probabil că s-ar fi certat și cu adversara dacă nu aveau ăia camere pe-acolo.
E joi spre vineri și am rămas cu o singură jucătoare la simplu New York. Aceeași.
Ash Barty – Clara Tauson: 6-1, 7-5
Să vă zic cum am văzut meciul ăsta: am mutat pe Eurosport la 1-0 la game-uri în primul set și 40-0 pentru Ash pe serviciul colegei din Dania. Așa că, lămurit complet de situație, am tras pe dreapta și m-am apucat să citesc tâmpenii pe internet, cu televizorul în surdină. Vreun sfert de oră mai târziu, m-am simțit ca-n Ziua Cârtiței feat. Zona Crepusculară, ca și cum aș fi intrat printr-un portal temporal: scorul era tot 1-0, iar fetele transpiraseră ca un instalator obez care nu nimerește filetul pe un cot 3/8 prin fereastra de vizitare de sub chiuvetă. „Cine v-a lucrat aici?” s-a transformat brusc în „Domnule, sper că nu mă facturați la oră”. Avea avantaj Ash, unul dintre cele 9 puncte de break din game-ul ăsta imens, iar de acolo a mai durat ceva până să-l bage în geantă și să-l verse în deșertul australian.
De aici încolo s-a dus sanie Barty, cu un scor aproape identic cu cel din primul tur, cu Vera Zvonareva (când fusese 6-1, 7-6), Acum a fost 6-1, 7-5 și probabil că Ash și-a asumat provocarea de a câștiga fiecare meci lăsându-i adversarei cu un game mai puțin pe tur ce trece. Că altă provocare nu prea pare să mai aibă fata asta prin tenisul feminin de azi.
Cronica asta e scrisă înaintea meciului Soranei, deci dacă cumva se va califica a noastră și are meci în turul al treilea cu australianca, e posibil să avem o idee vagă legată de scorul partidei. Forget it.
Alexander Zverev – Albert Ramos-Viñolas: 6-1, 6-0, 6-3
Cât blestem pe Nole dacă, fix în anul în care omul stă să facă Slam-ul ăl’ greu, toată lumea vorbește despre faptul că Zverev n-a mai pierdut un meci de pe vremea în care se mânca frișcă în tribune la Slam? Numai probleme în tenisul masculin, vă spun.
În rest, Sascha e bine, sănătos, se ține binișor pentru vârsta lui. A luat aurul la Jocurile Olimpice și și-a agățat în sfârșit de gât aurul ăla corect, apoi a venit la Cincinnati și a primit o vază imensă, bănuiesc că de la US Open se așteaptă să plece măcar cu o lucrare de Andy Warhol, ceva. Dacă n-ar fi avut brațul greu nu doar pe forehand, ci și prin living, mai că l-am lua sub o aripă și l-am ține-n față ca scut în fața atacului din toate direcțiile ale noii generații. Așa, îl avem pe Medvedev, care deși se mișcă de zici că-i decalibrat, măcar pare întreg la creier.
Dar măcar Zverev nu stă la veceu câte 19 secole, ca alții. E aici să joace tenis, nu să tragă apa de coadă. cc Nole.
Emma Răducanu – Shuai Zhang: 6-2, 6-4
Nu mai știu pe la ce pagină ați rămas citind-o pe Emma. E posibil să vă fi opintit în victoria contra Soranei de la Wimbledon, în turul al treilea, la prima ei participare pe tabloul unui Slam. Sau poate că sunteți în căutarea unui nou sprijin afectiv emoțional în contextul implacabilei retrageri a Simonei și al incertitudinilor legate de cealaltă potențial româncă tradusă în marile limbi străine, Bianca Andreescu. Sau poate că v-ați uitat la turneul de la Chicago și ați văzut-o în finala de acolo.
Oricum v-ați raporta la Emma, notați că e britanică și că vizitele la bunica din Pantelimon pentru a mânca sarmale, papanași, bulz, fripturică, salată boeuf și toate celelalte trebuincioase cu care ne așteaptă ai noștri când mergem în vizită – alimente care probabil că i-au întârziat explozia în tenis, per total – nu o fac româncă, oricât de mult ne-am dori să găsim cârlige și motive să ne uităm la tenis cu pasiune și după 2025.
Dar ne-am adunat aici să vorbim despre tenis, nu despre geopolitică, strategie și carbohidrați în exces. Iar la tenis, Emma stă excelent: nu doar că s-a calificat în turul al treilea, da’ fata are deja adunate cinci meciuri la US Open anul ăsta, pentru că vine din ghearele ascuțite ale calificărilor. Deci, dacă mai trece de două runde, va aduna meciuri cât pentru o finală de Slam. Chestie care oricum se va întâmpla mai devreme sau mai târziu la cum știm că învârte tenisul feminin pe lângă băț ca vata de zahăr. Amuzant ar fi foar să facă asta înaintea lui Coco Gauff, spre disperarea metricubică a lui Mouratoglou. Atunci o adopt și eu pe Emma – oricine-l face pe acritura de Patrick să urle de durere e fratele, coechiperul, concitadinul și conaționalul meu.
Bine, cu Sorribes Tormo îi va fi ceva mai greu decât cu Shuai Zhang și cu d-alde Mayar Sherif, însă vorba lui Gică Hagi: dacă talent, fata ne-a demonstrat deja tuturor.
Niculescu/Ruse – Hercog/Sevastova: 6-1, 5-7, 7-5
Dacă ar putea să voteze contra pauzelor forțate de împrejurări, fie ele naturale sau toaletate, Monica și Gabi ar ajunge la vot la deschiderea urnelor. Aveau 1-0 la seturi când s-a lăsat stihia peste New York, așa că meciul lor a continuat a doua zi, pe soare. Atât le-a trebuit Paulei Hercog și Sevastovei, găini bătrâne și trecute prin viață: în loc să întoarcă și celălalt obraz, creștinește, fetele s-au întors pe teren cu chef de râcă și au egalat la seturi după ce au învârtit al doilea set de la 3-5.
Ale noastre au returnat favorul în decisiv, după ce-au recuperat de la 0-3. Deci Gabi mai rămâne puțin la New York, chiar și dacă-i probabil cătrănită pentru că a fost evacuată la simplu de Vondrousova. Lasă, nene, măcar așa ai timp să negociezi cu Monica ce salariu îi vei da când te va antrena să iei Slam-ul ăla.
Aceste texte îți sunt oferite de:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.