Zorana

Cum e viața asta, fraților! Astăzi ești, mâine nu ești, vorba poetului și a contului de Twitter al lui Donald Trump. Anul trecut pe vremea asta aveam probleme imense care ne ocupau tot timpul și eram al dracului de surmenați cu toții. De exemplu, faptul că-n Australia ardeau tufișuri și că sălbaticii ăia nu-s în stare nici măcar să stingă un amărât de foc apărut în deșert. Era știrea cu care începeau știrile. Astăzi s-a umplut planeta de urticarie și lucrurile sunt ușor diferite când privim imaginile venite prin sârmă de la Melbourne. Facem ochii mari când vedem oameni care zâmbesc liniștiți în tribune și ne aducem aminte cum era viața când puteam proba un tricou fără să avem emoții că asta ne trimite la ATI. Vedem la televizor oameni fără măști și ne vine să-l trimitem pe Arafat peste ei, să-i bage-n marsupii două săptămâni.

Bine, nu-i atât de ușor să fii țară și să ajungi să-ți permiți aroganțe de genul ăsta. De exemplu, trebuie să reziști atacurilor Soranei Cîrstea și ale lui Nole Djokovic atunci când oamenii aterizează în Australia și-s trimiși în carantină până când se asigură toți că nimeni nu aduce cârcalaci de la cumpărături din mall Băneasa. Dar Australia a rezistat și i-a pus pe băieți și pe fete să bată mingea-n geam și să vadă Gambitul Reginei pe Netflix de cel puțin 48 de ori. S-a apucat Sorana să joace tenis pe tavan între două salate comandate de la bistro și să-și imagineze cum ar fi să-i bată pe ruși.

Povești din intersezon ar mai fi, să știți. Dar le mai las și celorlalți oameni care scriu cronici aici, că-i păcat să nu aibă subiecte doar pentru că a scris Meșter despre alegerile din SUA fix în prima zi de Australian Open.

Așa că mai rămâne să sper că încă n-ați luat-o razna complet cu opreliștile astea, că stocul de măști de calitate e încă gros și cald și că sunteți așezați ordonați la coadă la vaccin. La noi, lucrurile sunt bune. Porsche e alături de cronici pentru al patrulea an consecutiv, semn că n-ați citit degeaba textele astea, drept pentru care vă felicităm pentru noul Macan din garaj. Dacă nu până acum, poate de acum încolo.

În rest, cronicarii respiră. Meșter și-a extins aria de acoperire și și-a construit un proiect auto mișto (nu ești obligat să dai Like pe Facebook, dar vei avea interzis pe viață la cronici dacă nu o faci), Codruț scrie în continuare creativ despre orice ai prin casă sau prin companie, Radu bagă cărbuni la Starea Nației, iar Nic este, de la Australian Open, al patrulea cronicar de tenis al grupului. Îl testați voi de mâine încolo și încercați să râdeți cu poftă la ce scrie. Aveți milă, suflet, și-n același timp spațiu pe hard pentru idei și glumițe noi. Să-l susținem, e #NextGen, chit că la capitolul etate și tenis ne bate pe toți (cc Roger).

Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de:

Sorana Cîrstea – Patricia Țig: 6-2, 6-1

Problema cu Sorana e că în loc să rămână în memoria tuturor prin meciuri ca ăsta, în care ia volanul de toartă și se mișcă-n viraje ca Sebi Loeb pe omătul din Finlanda, dă drumul din când în când la artificii și umple internetul de culoare.

Cine-i Sorana? Jucătoarea care i-a trântit azi Patriciei o bătălie ca-n vremurile bune, de n-a lăsat nici măcar loc de Bună ziua la final (la propriu, fetele s-au salutat la fileu de parcă-s în partide politice diferite)? Sau jucătoarea care acum două zile se lua singură de guler și se arunca în pârâu în fața camerelor, bodogănindu-și antrenorul?

Până una-alta, e ambele. Hibrid care se încarcă la priză. Dar viața e generoasă, iar Sori are șansa să mai regleze cadrul și claritatea imaginii în turul al doilea, când o preia pe piept pe Petra Kvitova. Miercuri mâncăm cereale cu lapte și cu tenis. Din nou.

Simona Halep – Lizette Cabrera: 6-2, 6-1

În ritmul ăsta, australienii ne-o iau. O adoptă. Îi fac cadou un koala viu și-n pui de cangur din pluș, îi plasează o casă strategic la malul gârlei și-i scapă un pașaport diplomatic în geantă printre rachete. “Don’t worry, it’s just for when you need a beer, Simo”, i-ar spune și Darren în timp ce-o dă în consemn la graniță.

De niște ani, Simona se simte bine la Australian Open. E adevărat că la Melbourne au fost turnate și filme de groază pe alocuri, fie-i amintirea geroasă domnișoarei Lauren Davis, care ne-a demonstrat deunăzi că poți să stai cu inima pe colivie la 4 dimineața și dacă nu ești aproape să pierzi avionul. Dar, per total, structura pe care a zidit Darren soclul Simonei se potrivește arhitectural cu modul de viață al australienilor, iar asta o ajută mult pe a noastră în special în perioada de adaptare la turneu. Pentru că, dacă ați pus mâna pe o carte și-ați citit ce zic câștigătorii de Slam, o să aflați că tuturor le tremură gladiolele când e vorba de primul tur la petrecerile astea cu sclipici. De la deltoizii lui Nadal la grinda din care-i făcută Serena, toți au trac atunci când urcă pe scenă.

Simona a fost azi stâncă. I-a bârâit puțin radarul la serviciu într-un singur game, în rest i-a strălucit lama de cuțit în soarele verii australiene cum sclipesc dinții de leoaică în documentarele de pe Nat Geo înainte să se bage gazelă la desert. Bun meci. O încălzire ca la carte.

Bianca Andreescu – Mihaela Buzărnescu: 6-2, 4-6, 6-3

La 3-3 în setul decisiv, Miki a avut 40-0 pe serviciul lui Bibi. Dacă lua una dintre mingile alea de break, acum vorbeam probabil despre victorie. Nu ar fi fost ceva ieșit din comun, pentru că Buzărnescu și Andreescu au văzut mai multe cabinete medicale în ultimii doi ani decât mingi de tenis, deci fiecare lovitură putea să cadă, după caz, pe orice muchie inventată a mingii.

Dar a câștigat Bibi, care și-a adus aminte brusc (spre deosebire de noi) că-i campioană de Slam (spre deosebire de noi).

Nu s-a jucat rău, ba chiar Miki a avut o porțiune de meci – un set și-un pic, pe la mijlocul meciului – în care a tocat, impecabil, toate crengile uscate ale arțarului. A jucat Miki a noastră de parcă i-au pus ăștia motor în glezna aia Și era sănătos pentru minte și glezne ca Mihaela să-și câștige meciul ăsta, mai ales că nu dai la fiecare colț de stradă de campioane de Slam care se clatină și-și petrec o jumătate de meci râcâind rugina de pe țevi cu peria de sârmă.

Rămâne pe data viitoare. În măsura posibilităților.

Irina Begu – Nina Stojanovic: 3-6, 4-6

Regretul Irinei nu e neapărat c-a pierdut meciul ăsta cât că a pierdut ocazia de a juca în turul al doilea cu Serena Williams. Și știți cum e: când joci cu Mămica Lor te văd și camerele, te văd și spectatorii, te vedem și noi în HD fără să te căutăm prin catacombele Eurosport Player, iar dacă o prinzi cumva clătinată pe glezne și-o și bați, te văd mai ales sponsorii. Ai tu 30 de ani, dar pe tricou încap mereu niște pixeli care să-ți marineze gambele.

Speranțe erau. Mai mult, matematica ne arăta că Irina era favorită evidentă a acestui meci, în special după ce la turneul de încălzire de la Melbourne, nu mai departe de săptămâna trecută, Irina mi ți le-a înșirat pe sfoară pe Saisai Zheng, Sasnovich, dar mai ales pe Johanna Konta, victorie de care ne-am bucurat incontrolabil fără să avem neapărat motive pentru asta. Uităm, dar nu iertăm.

“Și totuși, cum de-a pierdut Irina?”, ne veți întreba. Păi a fost mereu în contratimp, cum ar zice profesorii de educație fizică: când ea câștiga un game, adversara câștiga 3. Când Irina reușea să revină și să egaleze, adversara se întindea din nou la câteva lungimi distanță, ca un arc contractat care-ți sare dintre degete la naiba-n praznic fix când ai impresia că l-ai strâns între burice. Altfel spus, adversara a fost mai bună, iar Irina a servit dureros astăzi, când a reușit doar două game-uri ceva mai relaxate pe propria servă. Mai ieși din astea la Herăstrău, dar la un Slam te bagă-n pereți până și numărul 100 mondial.

Emil Ruusuvuori – Gael Monfils 3-6, 6-4, 7-5, 3-6, 6-3

Istoria ne-a arătat că de la Gael te poți aștepta la absolut orice. Dacă e vreun jucător în tenisul de astăzi care să inventeze vreo lovitură care a rămas neinventată, ăla e fratele Gael. Pentru că omului îi lipsește cepul acela de pe creier care-i oprește pe ceilalți jucători din circuit să se întindă peste ceea ce știe fiecare că e limita fizicii în lovituri și mișcări. Monfils nu prea are limite, iar profesorii de kinetică de la facultățile de educație fizică și sport îl urăsc pentru că trebuie să actualizeze anual manualele.

Doar că, pe cât de deschisă e zona experimentală pentru Monfils, pe atât de închisă e zona rezultatelor în ultima perioadă. Omul nu a mai câștigat un meci în circuit din februarie 2020, deci de un an, iar în primul tur de la AO a luat din nou bătaie, în creierii nopții de duminică spre luni, de la un finlandez de 21 de ani căruia nici măcar familia nu știe să-i scrie corect numele. Da’ măcar i-au zis Emil, deci facem takeover și declarăm oficial faptul că avem un român cu orizonturi bune în Top 100 în circuitul masculin. E blond, deci conchidem că-i din Reghin, are rădăcini săsești și mergem înainte.

Apropo de lucruri la care nu te-aștepți de la Monfils, omul a izbucnit în plâns la conferința de presă de după meci după ce-a încercat să le explice jurnaliștilor francezi că se află în ceea ce în sport se numește blocaj mental, lucru care-l face să joace în esență ca Meșter. Încă o dovadă a faptului că peste 50% din tenis e de fapt creier. Că nu-i ca și cum l-ai putea bănui pe Monfils de lipsă de talent.

Angelique Kerber – Bernarda Pera: 0-6, 4-6

“Ăsta e tenisul”, a concluzionat nemțește Angie Kerber după meciul în care și-a luat o mămăiță de bătălie cum n-a mai prins de ceva vreme în primul tur al unui Slam. La un moment dat, pe la 6-0, 3-0 pentru Pera, sunaseră organizatorii la hotel să verifice dacă nu cumva Angie a adormit în camera în care a stat închisă 14 zile pentru că a avut ghinionul de a călători în avion cu un virus.

Spre onoarea ei, Angelica nu prea a pus rezultatul pe seama pauzei forțate. “Ea a jucat bine, am avut și eu șansele mele, dar nu le-am bifat când a trebuit” a spus Kerber despre adversara sa, altfel ascunsă perfect pe locul 66 WTA pentru a înainta adânc prin turneu fără s-o bage lumea prea tare-n seamă. Încă 3-4 meciuri și te trezești cu Bernanda prin sferturi. Dacă-i dai covrig lui Angie, poți orice.

Novak Djokovic – Jeremy Chardy: 6-3, 6-1, 6-2

Dragoș Suciu, comentatorul meciului pe Eurosport, observa curios la începutul partidei că Chardy are o mișcare diferită la serviciu. Probabil că fără să fi schimbat mișcarea la serviciu, scorul ar fi fost mult mai dur. Îl bătea Djokovic rău de tot.

Serena Williams – Laura Siegemund: 6-1, 6-1

Sper că sunteți de acord cu mine când spun că Serena o poate târî așa fără discuție încă 10 ani pe puțin. Când vii la Australian Open la 39 de ani și bați cu 6-1, 6-1 în primul tur un titirez nonconformist ca Siegemund, de la care te aștepți să facă absolut orice-i regulamentar posibil ca să te enerveze într-un meci, e evident că femeia are destul gaz în centrală. Nu știe nimeni dacă va reuși să mai ia un Slam, visul de-o viață a carierei sale, dar e cert că motorul duduie sănătos.

Între timp, dacă cu tenisul n-are probleme, Serena încearcă să puncteze și pe extracurriculare, prezentând un nou episod al serialului “Nike, file din poveste”. De data asta, Serena s-a prezentat la Melbourne cu o costumație care la Wimbledon i-ar face rost americancei de interdicție să se apropie la 25 de kilometri de terenuri. Un costum mulat, cu un picior lung și unul scurt, inspirat din viața și activitatea atletei Florence Griffith Joyner. Frumos tribut, adâncă aducere-aminte. Pe lângă asta, jambierele Laurei Siegemund sunt breloc de chei.

Prima zi de tenis de la Australian Open ne-a mai învățat că:

• Iga Swiatek nu-i făcută din același lut acrilic din care-i modelată Leana Ostapenko. Fata a bătut-o azi în primul tur cu 6-1 6-3 pe Arantxa Rus, livrând jocul ei-ștampilă peste necazurile olandezei cu nume românesc. Sperăm în continuare ca numele cu ecou carpatin să nu fie mereu vreun trigger constant de talent, că nu mai vedem titluri.
  
• Fratele mic al familiei Zverev poate fi numit în sfârșit Zverev și atât. Pentru că fratele mare e de acum reporter Eurosport, s-o fi săturat și el să iasă mereu nervos și trist din fiecare deplasare pe care-o bifează cu tenisul. Sascha a câștigat azi îmbrăcat într-un maiou care dă mai degrabă-n baschet decât în tenis, dar emoțiuni a cam avut, pentru că americanul Marcos Giron i-a luat primul set și l-a chinuit serios în al doilea. A câștigat Zverev în 4.
  
• Lumea dată peste cap de virus, tinerețea enervantă a unora și faptul că NextGen-ul e constant ca un butoi de varză murată lăsat să coboare pe deal la Căpâlna face ca primul tur de la Slam-uri să ne rezerve meciuri care altfel nu prea ar fi avut ce să caute într-un moment în care abia ce ne antrenăm ochii să urmărească din nou o sferă verde pe ecrane. Shapovalov și Sinner au jucat astăzi la Melbourne în închiderea primei zile de turneu un meci care după umilul meu cap poate să se transforme în niște ani fără discuție în finală de Slam. Încă n-avem rezultatul, dar este 2-2 la seturi în momentul în care scriu aceste cuvinte, deci canadienii au șanse să găsească din nou motive să se laude că au inventat tenisul.
  
• Tot la capitolul “meciuri grele pe care nu te aștepți să le vezi în turul întâi la un Slam” se califică și Nishikori – Carreno Busta, câștigat de spaniol în trei seturi, dar și Dimitrov – Cilic, meci care sună cel puțin a sfert de finală de acum niște ani pe la US Open. A bătut Dimitrov, după care și-a pus o mască pe care strălucea steagul Bulgariei. Din păcate, prin televizor nu s-a simțit dacă masca a fost marinată în zeamă de castraveți înainte, pentru un grad de protecție mai adânc.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Susține cronicile pe Patreon