Pe Lysta Neagră

După atâtea zile, nopți și cronici de Grand Slam, Transylvania Open se simte ca o întoarcere la origini. Parcă ai fi un băiat care susține Manchester United, de pildă, dar când revine în satul său din Yorkshire își aduce aminte de echipa locală, care evoluează în liga a 12-a și își plătește jucătorii în halbe de bere și mezeluri.

Transylvania Open e un turneu profund uman, unde dai de jucătoare care n-au pagină de Wikipedia și uneori nu strâng nici 50 de like-uri la postările de pe Instagram. Dacă ești chiar la Cluj, ca domnul Mircea, posibil să le prinzi pe fete și cum vânează ofertele la fast-food, ba apoi să afli că au și credit la prima casă. Muritoare de rând sadea, deci, ceea ce pentru echipa de cronicari reprezintă o coborâre în normal.

Altfel, înainte să judecăm la sânge cum bat doamnele mingea în Ardeal, se cade să lăsăm două vorbe de bine și pentru clujeni. Oameni frumoși, cum își zic doar ei, care vor să concureze cu nemții măcar la prețul chiriilor. De salutat că au zămislit și un turneu de tenis, pe lângă atâtea festivaluri. Ba chiar unul spectaculos cromatic, pe mov, cât să-ți măsori în timp real astigmatismul. Totul civilizat, atmosferă relaxată și toate cele. În fine, mă opresc aici cu laudele, că în ritmul ăsta mai adaugă proprietarii 25% la chirie.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Sorana Cîrstea – Eva Lys: 3-6, 3-6

N-am fost niciodată favorit la un turneu, de fapt cam la nimic din ce-am întreprins până acum, ca să fiu corect cu mine însumi. Intuiesc însă că e destul de greu să te montezi într-o astfel de ipostază. Ca autosuficient din fire, chiar puțin cu nasul pe sus, cred că m-aș duce la un turneu la care sunt cap de serie numărul 1 la modul „ia uite-i și pe acești plebi micuți cum vor să se pună cu șeful lor”. Și probabil că aș face rapid cale întoarsă, că sportul nu tolerează îngâmfarea.

Sorana e altfel, responsabilă și călită în sute de bătălii care mai de care mai bizare, dar ghinionul ei a fost să dea peste o puștoaică de care vom mai auzi, cum ar spune comentatorii români școliți înainte de 1989. Nemțoaică născută în Kiev, dar îndeajuns de norocoasă încât părinții ei să treacă pe Germania după nici doi ani din viața ei, Eva Lys a venit la Cluj pregătită să sufere și să riște.

Lys a înhățat un break timpuriu și a returnat exasperant de precis atacurile Soranei, de n-ar fi zis nimeni că are cel puțin 115 jucătoare deasupra ei în clasamentul WTA. Pe Sorana o știm prea bine, că scriem despre aventurile ei prin circuit de atâta vreme și ne scoatem pălăriile în fața ei pentru că ne face să ne uităm la tenis cu pulsații, cât să nu fim doar analiști neutri și ursuzi. A noastră se încălzește mai greu uneori, e ușor capricioasă în joc adesea, dar când apucă să decoleze se sperie și floarea cea vestită din WTA.

Sunt însă și cazuri când lumina nu se mai aprinde în jocul Soranei. Ca azi, când românca nu și-a reglat serviciul, a greșit prea mult și n-a găsit nici acel „zvâc” care s-o scoată din încurcătură și să rezolve ecuația. Cîrstea s-a trezit condusă cu 2-5 în primul set și a lăsat senzația că de acolo dă drumul la „remontada”. Un break, condimentat cu puțină încordare din partea publicului, ne-a făcut să ne imaginăm deja o victorie în două seturi a domnișoarei din Târgoviște.

N-a fost să fie, că nu e mereu așa cum ai vrea să fie, vorba lui Uzzi. Sorana a pierdut primul set chiar pe propriul serviciu, în fața unei adversare care probabil a frecventat ceva cursuri de bune maniere, altfel nu se explică acele aplauze pentru adversară la unele puncte pierdute. 

Eva Lys și-a continuat evoluția de metronom și în manșa a doua, în timp ce publicul clujean și românii de acasă tot așteptau declicul din partea Soranei. Nemțoaica s-a dus repede la 2-0, apoi s-a văzut egalată, dar caruselul de break-uri tipic circuitului feminin a continuat în voie. Din nefericire, tot cu Eva în față, ca mereu în cele circa 70 de minute ale meciului. Sorana a cedat complet pe final, în ultimele două game-uri, iar germanca a terminat cu o victorie simetrică, spre satisfacția OCD-iștilor.

Nu e capăt de țară pentru Sorana, care a trăit în cariera ei cât alții într-o viață. Victorii când nu mai credea nimeni, eșecuri când îi era lumea mai dragă, bonus recepții de cinci stele pe la turneele cu ștaif unde altele n-au intrare. Baiul e parcă mai mare pentru clujeni, care își făcuseră planul s-o vadă pe Sorana în weekend, la marea finală. Poate și pentru organizatori, că primele două favorite s-au evaporat încă de marți.

Gabriela Ruse – Alycia Parks: 6-2, 1-6, 6-4

Colege de dublu în cealaltă viață de la Transylvania Open, Ruse și Parks au făcut o bună propagandă diversității și-au încrucișat rachetele și la simplu. Și-au făcut-o la o oră la care în sfârșit clujenii ieșiseră de la corporații și isprăviseră programul zilnic de cărat hârtii. Localnicii au răzbit și prin traficul urbei, așa că au populat arena ca să susțină o compatrioată, chit că de fel Gabi e „mitică” de la București. Dar vorba aia, „e același sânge în vine”, bașca același pașaport.

Românca a fost mai vioaie în primul set, mai în toate zonele terenului și a înclinat balanța încă din game-ul al treilea, când a șterpelit un break, la 15. Evoluția lui Parks, născută în Atlanta și stabilită în Florida, a fost o surpriză cam neplăcută în prima manșă. Favorită, clasată mai bine în WTA, Alycia a părut totuși să aibă mobilitatea lui Budescu: orice schimbare de direcție a lui Ruse îi periclita nu doar punctul, ci și integritatea fizică.

Un 6-2 firesc pentru cum s-a desenat în primul set, deznodământ care a determinat-o pe americancă să apeleze la mișcarea atât de la modă în tenisul ultimilor ani: fuga-fuga la vestiare. O strategie care a funcționat pentru Parks, ca s-o zicem pe-a dreaptă. 

Chit că a fost la un pas să înceapă manșa a doua cu pierderea serviciului, jucătoarea din SUA s-a redresat, s-a lepădat de starea de irascibilitate din startul partidei și apoi a dominat setul. 6-1 fără drept de apel, un scor care pentru Ruse arată totuși mai rău decât jocul în sine. Românca a fost depășită, nu încape vorbă, dar diferența n-a fost uriașă, ci s-a făcut în momentele cheie. Cam ca-n viață, cum ar explica filosofii rurali.

Decisivul a fost o demonstrație de reziliență a Gabrielei Ruse și poate c-ar merge ca material motivațional pentru cei care au impresia că au ajuns într-un punct de unde nu mai au cum să o scoată la liman. Intrată deja în vrie, spre deosebire de adversara aflată pe val, românca s-a trezit cu două break-uri în minus după primele trei game-uri. 

Și de acolo, de foarte jos, a noastră s-a ridicat și a construit o revenire de poveste. Una cu atât mai prețioasă cu cât a venit în fața unei adversare care devenise tot mai sigură, tot mai precisă, aproape de cel mai bun nivel al ei. De asta-i frumos tenisul, indiferent de treaptă, că din când în când îți mai servește momente care pot fi recepționate drept lecții de viață.

Greet Minnen – Daria Snigur: 3-6, 2-6

Dacă mi-o prezentai pe domnișoara Daria Snigur înainte s-o văd pe teren, aș fi zic că ori e ong-istă, ori are job de birou la corporație, unde stă opt ore pe zi cu fundul pe scaun. Și aș fi adăugat că are nevoie de o vacanță la soare, că e cam albă și vitamina D naturală e mai indicată decât cea din suplimente. Sigur, Daria e și în centrul unei amintiri bizare pentru români: a fost ultima adversară a Simonei Halep, acum 14 luni de zile.

Rivala ei de la Cluj, belgianca Greet Minnen, părea mult mai fâșneață la prima strigare. Genul ăla de femeie la care, ca șuț, te gândești de două ori înainte să-i smulgi geanta pe bulevard. Nu de alta, dar pare că e oricând gata să dezvolte un sprint de felină rănită și apoi să te bată cu geanta până vine poliția. 

De altfel, și clasamentul WTA era de partea fetei din Turnhout. Doar că știm cu toții că ierarhia feminină are valoarea regulilor de circulație pentru români: pur orientativă. Cu racheta și mingea, ucraineanca Daria s-a descurcat infinit mai bine. Snigur a lăsat senzația că are și viteza a doua, uneori chiar și pe a treia, în condițiile în care belgianca nu stăpânea nici treapta întâia, ca și cum ar fi luat permisul de jucătoare de tenis la Pitești.

Au fost două seturi fără cine știe ce istoric, despărțite între ele de o scurtă vizită la vestiare a lui Minnen. Cert e că dacă Greet a căutat acolo soluția miraculoasă, cu o rugăciune sau o repriză de yoga, nu a găsit-o. Daria Snigur a dominat și al doilea set, chit că la un moment dat și-a pierdut serviciul. Până în turul următor, ucraineanca are timp să meargă la solar, deși cred că nici asta nu-i ieftin la Cluj.

Anna-Lena Friedsam – Ilona Ghioroaie: 6-1, 6-1

Dacă nu exista turneul clujean, probabil că n-aș fi auzit în vecii vecilor de stimabila Ilona Georgiana Ghioroaie, mai ales că domnișoara nu pare genul care să deranjeze paginile tabloidelor. Românca a apărut pe teren cu niște Nike-uri în picioare, iar logo-ul firmei se vedea și de la ea, de la Pitești. Dacă ar fi fost acolo domnul Alex Chipciu, critic de modă cu cazier și cu sufletul în Mogoșoaia, ar fi urlat că-s falși.

A noastră Ilona a intrat pe dreptunghiul mov cu multă voință, dar și cu emoții cât cuprinde. Poate pentru că de data asta o vedeau la TV și rudele, și prietenii, și dușmanii de pe Argeș în jos. Cert e că n-a ieșit deloc bine pentru româncă. Pe scurt, dacă Liechtenstein ar avea echivalent în tenis, ar fi taman Ilona Georgiana Ghioroaie. Doar Edi Iordănescu, antrenorul care vorbește mai mult decât antrenează, ar declara că are meci greu cu dânsa, că nu mai există jucătoare mici.

Anna-Lena Friedsam, nemțoaică din nord care în vremurile ei bune prindea și top 50 WTA, n-a cedat decât două game-uri în fața româncei. Ca să-i dăm ce-i al ei, Anna-Lena chiar a făcut o bună propagandă tenisului, cum ar zice nea Emil Grădinescu atunci când nu compune ode pentru FCSB. 

Între noi fie vorba, superficiali până în măduva oaselor, parcă nici nu ne așteptam să joace atât de precis o duduie din Germania care te cam duce cu gândul la nemții care vin în Mallorca și stau tot concediul să se bucure de băutura ieftină de pe insulă. În fine, poate și din cauza acestei ușurinte dezarmante de a cataloga oameni noi doar scriem despre tenis, că ne-am dezintegra dacă l-am juca.

Ana Bogdan – Viktoriya Tomova: 6-4, 6-1

Sunt jucătoare și jucătoare în circuitul WTA. A noastră Ana Bogdan este una dintre fetele atente la detalii, care chiar știu să asorteze ținuta cu evenimentul. Bluză mov la dreptunghi mov, cu siguranță că Ana ar primi aplauze energice la un concurs „Bravo, ai stil!”.

Bulgăroaica Tomova, în schimb, și-a făcut apariția parcă mai puțin șic, cu un cozoroc de rând agățat de cap, deși soarele e în vacanță și n-are timp să bată până-n Sala Polivalentă din Cluj. Viktoriya a pornit însă mai bine în meci, motivul principal pentru care cele două s-au prezentat la Cluj. Un break timpuriu pentru bulgăroaică, hotărâtă să-i pună bețe în roate româncei, mai bine clasată și mai cu pedigree în circuit.

Ana s-a acomodat cu suprafața în următoarele minute, iar în al patrulea game și-a luat break-ul înapoi. De acolo, jocul fetei din Sinaia a crescut progresiv, semn că a noastră e cu o ligă sau chiar două mai sus decât Tomova. Sofiota a cam rămas cu zbaterile și tresăririle de orgoliu, în timp ce Ana, concentrată și calmă, a adunat puncte gospodărește.

În al doilea set, Tomova a devenit tot mai nemulțumită de ea însăși. Și-a tot șoptit chestii prin barbă, dar parcă nici ea n-a înțeles exact ce trebuie să facă pentru a întoarce meciul, doar se știe că bulgara e limbă grea de tot. Ana Bogdan a iuțit și mai tare ritmul, a legat și câteva puncte spectaculoase, iar la final a obținut prima victorie la Transylvania Open. Genul ăla de succes care trebuie neapărat bifat și care vine la pachet cu plus de tonus și de încredere.

Foto: Transylvania Open