Eala, bala, portocala

---

Dacă Victor Pițurcă ar fi comentat tenis, ar fi decretat că „nu mai există echipe mici” și i-ar fi stâlcit grosolan numele lui Alex Eala. Filipineza e totuși mică, dar ca vârstă, iar experții îi prevăd un viitor grozav în WTA. Până atunci, puștoaica mai are sute de ore de muncă, activitate care nu pare să o sperie. Dimpotrivă, Eala trage de ea și în pauzele dintre puncte, când își exersează în gol reverul precum narcisiștii care-și încordează bicepșii în tramvai, în drum spre sală.

Sorana n-are caracteristicile filipinezei, nici PR-ul ei, dar ripostează prin maturitate, experiență cu carul și modul adolescentin în care acoperă tot terenul. Și ce mai știe a noastră e să câștige și atunci când nu-i neapărat în cea mai bună formă, ba chiar într-un moment în care se părea că planetele s-au aliat și au pus de-o aliniere pentru aia mică.

După un start de meci în termenii și condițiile WTA, cu patru break-uri, Sorana a pus piciorul în prag și a potolit elanul adversarei, ca de la maestru la învățăcel. Cîrstea a găsit antidot pentru jocul fără floricele al asiaticei, a dominat punctele și a închis lejer un prim set fără cine știe ce întorsături. Al doilea act a funcționat pe același tipar, cu Sorana care s-a dus în liniște la 5-3. Ne pregăteam deja s-o „acuzăm” că răpune visurile tineretului muncitoresc fără ca măcar să transpire.

Tocmai atunci s-a găsit Eala să facă paradă și să onoreze comparațiile alea cu Coco Gauff. De la minge de meci pentru a noastră s-a ajuns în tiebreak, unde filipineza a lăsat iar impresia că se topește. Cum-necum, a rezistat, s-a zbătut și a câștigat prelungirile la 6. 

De la șansa porcului în Ajun, filipineza nu doar că s-a metamorfozat și a împins meciul în decisiv, dar acolo s-a și distanțat la 3-1. Odată cu scorul ăsta, am călătorit un pic înapoi în timp, în vremurile în care draga de Sorana era în stare să arunce la coș un meci din absolut orice punct favorabil ei. Românca a inspirat patru secunde, a ținut aerul în piept și a expirat, cât să se scuture de cele rele și să se lanseze din nou pe traiectoria corectă. 

A noastră a preluat din nou frâiele și a dus treaba la bun sfârșit, la capătul unui joc care a durat cu un set mai mult decât și-ar fi închipuit. Următoarea pe lista Soranei e ditamai Iga Swiatek, un meci din care nu ai decât de câștigat. Chiar dacă pierzi, ceea ce-i firesc în fața roboțicăi, măcar ți-ai prelungit șederea la Madrid cu două zile. Dacă o și bați pe polacă, deja schimbăm foaia.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.

---

Madison Keys – Irina Begu: 7-6, 7-6

Când o vor întreba nepoții, peste ani, cum de a pierdut cu Madison Keys în acea amiază de aprilie, la Madrid, Irinei îi va veni greu să explice. Nu de alta, dar a noastră a făcut cum scrie la cartea de tenis pe mai toată durata meciului. Disciplinată, liniară, cu brațul ferm, Begu parcă a vrut să-i transmită „Regelui” că românii pot fi și nordici, nu mereu latini și capricioși.

Trimisă pe terenul 7 de la Madrid, unde camera TV principală pare sprijinită de mecla unui biet copil de mingi, doar ca să reducă organizatorii cheltuielile, Irina a pornit cu un game la 0. Primul break l-a „arestat” americanca, care pesemne că-și imagina că va confisca o victorie lejeră de etapă cu a noastră, cât să-i rămână răgaz și de o sesiune de shopping pe Gran Vía.

Dar numai ușor nu i-a fost doamnei din Florida cu Irina. A noastră a chiulit la lecțiile tradiționale de plecat capul, în schimb are potențial să predea cursuri de cum să-ți depășești propriile limite. Din fotoliul de cronicar nespecialist, cu prea puține apucături patriotice, Begu mi-a părut mai mereu jucătoarea care dirijează circulația. Keys a fost cea sub presiune, cea care a trebuit să gestioneze 13 mingi de break și a scos-o la liman doar pentru că a urzit câteva lovituri de jucătoare de top 10.

Ajutată și de faptul că diferența dintre primul și al doilea serviciu al americancei e precum cea dintre prima zi la noul loc de muncă și ziua în care ești dat afară, Irina a chinuit-o crâncen pe Madison în fiecare game al jocului. La 5-4, în primul act, Begu putea chiar să adauge unu în dreptul seturilor câștigate, dar Keys a supraviețuit după ce a „spart” mingea la serviciu.

Irina și-a etalat și ea stofa de supraviețuitoare, în al doilea set, când a salvat cinci mingi de meci. În final, pe româncă au alungat-o de la Madrid două tiebreak-uri, primul cedat la trei, al doilea la șase. E ca și cum ai fi eliminat la lovituri de departajare, așa că nu-i loc de mustrări de conștiință. Mai cu seamă când revii după șapte luni de concediu forțat, te-ai călit cu jucătoare part-time în Antalya, dar tocmai ce i-ai răvășit încrederea numărului 20 mondial.

Lorenzo Sonego – Richard Gasquet: 6-2, 7-5

Nu era neapărat de ascuțit penița meciul dintre italian și franțuz, dar realizez că Richard Gasquet e o constantă în viața mea. Băiatul din Béziers m-a însoțit în toate momentele importante din existența mea, la fel ca miopia. Când am terminat liceul, Gasquet juca tenis. Am isprăvit, cu voia Domnului și toleranța profesorilor, facultatea, Gasquet era tot la tenis. M-am însurat, am devenit tată, am schimbat țara, iar nenea Gasquet era tot pe teren, evident, cu racheta între degete.

Cu Sonego, Richard a bifat al o mielea meci în ATP, bornă atinsă până azi doar de Nole Djokovic, Rafa Nadal și Fernando Verdasco. Iar de primii doi, cel puțin, știm că nu-s neapărat pe treaba lor și ațipesc cu racheta-n mâna noaptea, doar ca să fie gata de antrenament când deschid ochii.

Gasquet a pierdut meciul, că odată cu anii nu i s-a rărit doar părul, ci și rezistența în fața jucătorilor mai tineri care își petrec aniversările la antrenament și își cântăresc atent fiecare masă. Francezul n-a pierdut însă dragostea publicului, pe care l-a și dezmierdat cu câteva puncte spectaculoase.

https://twitter.com/TennisTV/status/1783470397192646966

Dacă adăugăm în paharul pe jumătate plin și amintirile cu Richard când își lăsa trei sferturi de inimă pe teren, avem un „cult hero” al acestui sport, vorba aia. Și n-o prinde el două mii de meciuri în ATP, dar aș pune rămășag că tot mă va însoți în alte câteva borne esențiale din viața-mi.

Jelena Ostapenko – Jessica Bouzas Maneiro: 6-3, 6-1

Empatizez nițel cu Leana, în ideea în care tovarășa continuă joaca la Madrid și va intra curând pe mâna colegilor cronicari. Letona ar fi putut să evite tastele veninoase ale „meșteriților”, dacă ar fi avut înțelepciunea să fie un oaspete politicos pentru tânăra sa gazdă, domnișoara Jessica Bouzas.

Juna de 21 de ani, din Galicia, tocmai îi oprise muzicuța compatrioatei Paula Badosa și năzuia, ca orice începător, să producă impresie în fața alor săi. Dar noi știm prea bine că Ostapenko e expertă în curmatul de visuri. Până la ora actuală, îndrăzneața din Riga e singura ființă care i-a pus pe cronicari să rescrie un text, ca la școală, atunci când s-a trezit în ultimul ceas s-o bată pe Simona la Roland Garros.

Altfel, Ostapenko i-a stins lumina Jessicăi în stilul ei clasic. Mingi troznite, puncte scurte, cât să n-o apuce gâfâitul pe zgură, și o agresivitate vecină cu hărțuirea. Iberica a ținut ritmul doar în prima jumătate a setului de debut, și atunci doar parțial. Leana a deformat mingea în ciuda esteticii, din toate pozițiile, și prinde cel puțin încă un meci la Madrid. Plus măcar o cronică în care meșterii nu fac uz de perie.

Rafael Nadal – Darwin Blanch: 6-1, 6-0

Tentația e să-i acordăm micuțului Blanch, de la noi putere, o minunăție de premiu Darwin, după ce s-a pricopsit cu un singur game, echivalentul unei linguri de lemn, din duelul cu Rafa Nadal. Dar am avut și noi cândva 16 primăveri, poate și idoli, așa că știm cum e să ți-o ia mintea și genunchii razna când ai în față o eminență. Chiar există circumstanțe atenuante pentru uriașul la stat, de 190 de centimetri, din Florida.

Americanul a fost convins că știe ce are de făcut până în clipa în care l-a zărit pe Rafa, în toată splendoarea sa, în tunelul de la vestiare. Odată ce și-a intersectat privirea cu mallorquinul, lui Darwin i-a venit inima pe gât. A tot încercat s-o tragă înapoi, dar starea asta avea să-l sâcâie tot meciul. Ba chiar i-a fost accentuată de publicul madrilen, care nu l-a băgat în seamă și și-a canalizat energia toată pe Nadal, cum era și firesc.

La 37 de ani și un istoric bogat de accidentări și probleme, Rafa și-a regăsit zâmbetul pe arena Manolo Santana. Bașca, și un joc total, ca-n zilele de glorie, în care ne-am amintit și de dreapta aia care de-a lungul anilor ne-a epuizat metaforele. Sănătos, cu ritm și poftă de joc, spaniolul a zburdat ca un grataragiu la iarbă verde și, la fiecare punct, a trecut peste fileu o minge în plus față de adversarul său.

Exhibiția nadaliană n-a durat mult, cam o oră cu totul, mai ales din pricina incapacității lui Blanch de a-l incomoda în vreun fel pe idolul lui. La un moment dat, am sperat chiar că adolescentul o să țipe măcar înspre Rafa, ca să-l sperie și să-i dea turația înapoi. N-a fost cazul, așa că Nadal se califică fluierând în runda următoare. Îl așteaptă acolo Alex de Miñaur, băiat de alt calibru, cu alte pretenții și cu genunchi stabili, care nu se zdruncină în fața unei legende. Cel puțin nu chiar de la vestiare.

---