A optimea minune a lumii

---

Nu e despre calificarea în optimi căreia i să dădeau la fel de multe șanse ca blestematei autostrăzi de pe Valea Prahovei, ca să nu mai stăm cu odorizant de eșapament în rât până la capătul minivacanței. Nu e despre victoria cu Ucraina, cu toate că acolo a funcționat perfect strategia autohtonă “îi trag preventiv un cap între fălci, abia apoi îl întreb de unde-i de loc”. Huiduiți pe Ghencea la amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, băieții ăștia care nu ne mai interesau și-au șters superficial picioarele pe preșul de la intrarea în Euro 2024 și l-au abordat cu vene de tip jgheaburi și burlane. Umflate de stăteau să plesnească, d-aia sunt utile vizitele medicale lungi și dese. Tropăind cu bocancii în sufragerie, știau că doar așa pot întoarce lumea pe dos.

Nu e nici despre imn pe care, în cele din urmă, am izbutit să-l învățăm de la un capăt la altul, chiar și cu două-trei slove din final pe care le mai bâjbâim. Zecile de mii de români din tribunele arenelor germane i-au făcut o reclamă Mioriței de mă minunez ce mai caută Regele Charles al III-lea pe la Windsor. Viața e tot mai grea în Marea Britanie, se vede și în jocul naționalei lui Southgate. Bossule, vinde tot de pe acolo și treci la Viscri! Dacă nu te-ai fi foit atâta vreme, ai fi prins alegerile locale din 9 iunie și, cu ceva noroc, acum ai fi purtat cu mândrie eșarfa de primar al comunei Bunești. Satul care ți-a furat inima după Regina Camilla e parte din această unitate administrativ-teritorială, ca să folosesc lexicul sărăcuț al ălora cu autostrada. Apropo, n-o vom vedea nici în următorul deceniu.

Iar guvernanților le crește inima să vadă atâția românași care practică nomadismul de dragul echipei naționale. Câte taxe și impozite o să achite bravii suporteri scoși din producție pentru a face atmosferă în galben, yummy! Le-am fript vecinilor din nord-est un 3-0, hop sistemul e-TVA. Bine că nu i-am învins și pe colegii lui Lukaku, cine știe ce s-ar mai fi pritocit pe la Palatul Victoria?! Și calificarea din această seară poate avea efecte devastatoare în economie, însă până se va goli de conținut și ultima sticlă de bere din frigider ne vom simți infailibili și răzbunați de un pumn de oameni pe care nu mai dădeam nicio ceapă degerată. Căci aici voiam să ajung: Rațiu, Stanciu, Man, tinerii ăștia ne-au împăcat cumva, ne-au făcut să-i râdem inflației în nas și să-i desenăm ANAF-ului mustăți. Ei ne dau prilejul să jonglăm exclusiv cu activele și să aruncăm pasivul la coș.

Numai naivii se așteptau să batem și neamul lui Skriniar. Pe hârtie, în statistici, peste tot, și slovacii ne erau superiori. Să ne uităm prin ce vestiare se schimbă respectivii, apoi să ne uităm în oglindă: pe final se temeau să mai forțeze. Le prindea bine și lor egalul, dar e exagerat să-i spui biscotto, adică blat, cum anticipau italienii. Imaturi am fost și noi, ceilalți care am râs la afirmațiile lui Edward Iordănescu, băiatul lui Tata Puiu care vedea ieșirea din grupe. Noi credeam că e ușa pe care unii deja s-au aciuat pe la casele lor, însă echipa asta, care și în această seară a avut de tras, și după golul de 1-0 al adversarilor, apoi și cu torențiala care i-a afectat structura de rezistență, a crezut în propriul destin. Să vii cu a patra șansă și să câștigi grupa, fentând astfel Spania și Franța, adversarii destinați locurilor 2 și 3, depășește energiile lumești.

Abia acum putem spune că își fac treaba iconițele lui Iordănescu senior. Ce făcea el când îi avea pe teren pe alde Gică și pe Ilie Dumitrescu era, de fapt, planning pentru generațiile care urmează. Pentru Edi. Și feciorul are niște caractere tari: Răzvan Marin, după penaltiul decis în camera VAR la atacul în doi timpi la Ianis, avea 33.000 de fani în spate și milioanele de inimi de acasă. Cum ar fi fost să rateze, chiar dacă mai era destul de jucat? Băiatul lui Petre Marin și-a mușcat buzele și a băgat în operație întregul clan de păianjeni care își făcea de treabă în vinclul porții slovacilor. 11 metri ca la mama lui și ștergeam combinațiile de cuvinte care se iscau involuntar după golul lui Duda. Cum să-ți dea un asemenea nume gol și să tremuri din cauza lui? Era ilogic și tot printr-o fentare a logicii fotbalistice – e o industrie în care noi suntem doar consumatori și mai producem pe ici, pe colo, artizanal – ne vom întoarce marți seară pe stadionul Bayern Munchen. Da, asta este o minune a lumii și vă mulțumim că ne-ați resuscitat mândria!

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Ucraina – Belgia 0-0

Aștepți seara de 26 iunie, nu întâmplător Ziua Drapelului Național, îți instalezi aparatură ca la NASA, cu sistem picture in picture (l-am văzut doar în filme, nici nu cred că există cu adevărat), și remarci cu coada ochiului că tovarășul Lukaku a intrat iarăși pe teren. Să ne înțelegem, stewarzii turneului din Germania au fost depășiți mai mereu, iar ca să-l oprești pe muntele din atacul Belgiei ai nevoie de armata NATO, de Vin Diesel, Gerard Butler și de alți eroi neperisabili de la Hollywood. Lui Bruce Willis îi urăm sănătate. După ce primești semnale evidente, toate cele trei goluri marcate la acest campionat fiindu-ți anulate de inteligența artificială, te poți cere pe margine. Pricepi că acest model nu mai este dorit. Sau n-ai urmărit horoscopul.

Am aflat și ce s-a întâmplat cu tricourile “dracilor roșii”, de părea că Dunărea, care izvorăște din landul Baden-Württemberg, își flutură valurile mai întâi prin șifonierul care se scutură pe De Bruyne și Vertonghen. De la noi, de acasă, pe lângă emoția firească, sigur au sosit și telefoane iscoditoare:

– V-am văzut, maică, nici la alergătură nu i-ați făcut pe neastâmpărații ăia. La final ziceai că i-a prins pe ei torențiala de la Frankfurt sau că au participat la operațiuni de salvare în zone lovite de inundații.

– Stai liniștită, mamaie, așa sunt rufele belgienilor, au o culoare și elemente suplimentare strălucitoare care amplifică impresia că transpiră, săracii de ei, ca porcii. De fapt, am păscut șeptelul cu Kipketer și Kiptanui mai mult decât ei. Mai lasă-mă și cu fandosiții ăștia!

Or fandosiții au intrat fără gaz în duelul cu ultima clasată. Care ultimă clasată, dacă mi se permite o clipă de sinceritate, se prezentase la apelul de dimineață al grupei cu marfa cea mai bună. După Belgia, se subînțelege. Și a avut poate cele mai limpezi situații de a marca în partida de adio, golgheterul primei ligi din Spania, Artem Dovbyk, luând adversarii la țintă atât din 6 metri, cât și de la marginea suprafeței de siguranță. Însă cel mai mare pericol a plutit deasupra căpățânilor vest-europene cu 10 minute înainte de finiș. Malinovskyi a înjghebat un corner cu mâner, imprimând un efect mârșav balonului.

Doar prezența de spirit a portarului, care probabil era în dialog deschis cu propriul înger păzitor, a putut salva Belgia de golul pe care scria cu litere de tipar “Destinație Bruxelles”. Aceeași reprezentativă care părăsește Euro 2024, în ciuda faptului că are în desagă 4 puncte, a tras la poartă și în minutele de prelungire, dar schimbul lui Courtois, cel mai bun goalkeeper al planetei, neconvocat din cauza surmenajului, și-a făcut datoria până la final. Încă îi tremură articulațiile, întreaga presiune se decantase pe spinarea lui. Cine l-ar mai fi luat la rost pe Lukaku, de pildă, pentru irosirea calificării? Omul marcase un hattrick în două meciuri, chiar dacă nu se pusese nici măcar o boabă. La schimbare, în minutul 90, parcă i-am citit pe buze uriașului Romelu un haiku arhicunoscut: “Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.”

Georgia – Portugalia 2-0

După ce am lăsat deoparte tricoul alor noștri, am căutat prin casă o combinație de culori care să copieze cromatica steagului de la Tbilisi. Mă folosesc de ocazie să le transmit comentatorilor români de orice sport că se pronunță Tbilisi, cu primele două consoane prinse cu adeziv din comerț, nu Ti-bi-lisi. Cred că am mai trecut o dată prin acest canon. O fi și obișnuința damă din înalta societate, însă e jenant să introduci cu forța sunete din altă poveste. M-am rătăcit în detalii și mi-am dat seama abia după deschiderea scorului că o victorie improbabilă a gruzinilor – nimeni nu luase în calcul drăcovenia – ne-ar schimba Slovenia din optimile de finală pe un adversar de calibru. Țările de Jos sau Olanda. Așadar, am refăcut paleta de nuanțe. Hai, Portugalia!

Îmbrăcați într-o formulă de rezervă, dar cu Cristiano aninat în geam pentru corespondență, lusitanii țineau doar la blazonul dinastiei de mingicari. Nu mai puteau pierde prima poziție. Știau și ei, totuși, ce le poate cerne sita pentru faza următoare. Deci, nu s-au dat chiar de ceasul morții pentru firma luminoasă de pe frontispiciu. Poate să și închidă la non-stop, cunoașteți vorba românească, astfel s-au desfășurat în câmpul muncii colegii matusalemicului Pepe. El a rămas în șezut, pe bancă. S-a și remarcat ușor absența bunicului când Kvaratskhelia, vedeta lui Napoli, s-a înfiletat în careu și a tras perfect la colțul lung. Era minutul 2, părea o fumigenă aruncată la întâmplare.

Altfel, Georgia era pe picior de plecare și băiatul care activează de ceva vreme în cetatea lui Maradona nu se remarcase la European. L-a ajutat și indiferența portughezilor, cu toată implicarea de pe parcurs a campioanei din 2016, cu nervozitatea lui Ronaldo, care a încasat și un cartonaș galben, și cu nebunia din primele 10 minute ale părții secunde. În decurs de 120 de secunde, Portugalia a fost la o falangă de 1-1, după unul dintre șuturile turneului (ștanța îi aparține lui Dalot), pentru ca în faza imediat următoare centralul să fie chemat la monitor. Se consumase ceva tare într-o acțiune precedentă.

În careul celor deja conduși pe tabelă se cântase la fluierul unui vârf al Georgiei, iar penaltiul convertit lejer de Mikautadze ne și scotea la imprimantă numele oponentului de marți seară. Nu mai era loc de tușe în creion și abia aștept să răsfoiesc gazetele de sport ale continentului. La România – Slovacia, experții fără ocupație vedeau biscotto, pișcoturi și prosecco. Nu se holba nimeni în farfuria galonatei reprezentative a statului cu ieșire la Atlantic. Și, dacă ar fi să mă raportez la zvonistica generală, trebuia să fie cazată în laboratorul cofetăriei. Demnitatea era o garnitură obligatorie în strachina săracilor din Balcani, întrucât la iberici se digeră proteina și fără fibre ajutătoare.

Cehia – Turcia 1-2

Cu îngrijorarea într-o mână, în speranța că Portugalia lui Ronaldo nu va fi la originea uneia dintre cele mai mari surprize de la Campionatul European, și cu ochii pe duelul cehilor cu Turcia. Astfel am continuat o seară care a validat noul nume al naționalei lui Iordănescu cel mic, Generația de Suflet. Aici era de preferat orice altceva decât victoria țării cu capitala la Praga. E aceea în care dăm o fugă când e aglomerat la Sinaia. Simpla prezență a unui român cu fluierul între dinți la acest joc putea asigura un confort mental, dar era vorba de Istvan Kovacs. Omul are talentul de a coagula felurite forțe și ambiții greu de stăvilit.

Iubitorii de cifre erau mulțumiți la final. Cu Istvan la centru s-a mai bătut un record, fiind acordate cele mai multe cartonașe din istoria turneelor finale de pe încărunțitul continent. A împărțit Iști al nostru atenții colorate până la vestiare, i-a înnobilat și pe cei de pe băncile tehnice, a eliminat și după ultimul fluier, dar și în primele 20 de minute după o schemă de călușar executată pe glezna unui turc. Cehia a rămas în zece și toată România își scuipa nervii pe Portugalia: cât de mult ne-am fi dorit o regăsire cu Slovenia! Acum 23 de ani, într-un noiembrie ploios pe Ghencea, ne otrăvea cu arsenic. Și cu Rudonja, lunganul ăla care nu dăduse niciun gol pentru națională, dar care a găsit de cuviință să-și dea lucrarea de licență cu noi. În poarta lui Stelea. Transpirat, apoi murat de apa căzută din cer, am fost aproape de pneumonia vieții. Îmi amintesc că am revenit acasă, la Galați, într-un autocar rămas și fără geamurile din spate. Uimitor că încă mișc, nu-i așa?

La fel a încercat să-și ducă mai departe crucea și echipa lui Hasek. A rezistat în inferioritate numerică până în minutul 52, când Calhanoglu, cel mai titrat jucător al otomanilor, a prins un exterior de carnaval și a apretat gulerul din dreapta al plasei cehești. A fost momentul în care cineva, de pe margine, le-a adus aminte celor din Țara Boemiei că istoria se poate repeta și fără să fii acuzat de însușire frauduloasă a drepturilor de proprietate:

– S-au mai minunat unii că-s turcii câtă frunză și iarbă și, cu toate acestea, Măria Ta, i-au șifonat!

– Nu știm dacă-s chiar atât de mulți acum, dar măcar un om și un gol în plus tot au. Să încercăm și noi, s-au încurajat ei.

Au egalat după câteva smuciri în careul mic, fază analizată în camera mobilă de arbitraj, și s-ar fi felicitat că n-au pierdut, chiar și ratând calificarea în optimi. Cu toate acestea, în ultimele secunde, un anume Tosun a driblat în pași de vals doi fundași și a depus în coș oul câștigător. Vals era, că mă și întrebam ce treabă are oastea lui arkadaš cu dansurile astea distinse. Mă așteptam la geamparale, dar artistul a dat de înțeles că i-ar fi căzut mingea în brațe. S-ar fi dat henț, doar v-am zis că printre ei alerga și un valah intransigent. Bine, nu-i chiar valah, că-i originar din Carei, dar cine stabilește până unde se întindeau ținuturile lui Mihai Viteazul?