Amintirile mă Qinwenuiesc

Recunoașteți că vă era dor de un nou exponat în muzeul figurilor necunoscute care ne-au reconfigurat traseul zilelor de Slam. Lista e lungă și-o tot pomenim din când în când, atunci când Simona intră cu roțile pe acostament și-i nevoită să-și petreacă zeci de minute schimbând anvelope pe margine de drum, în miriște. Nu știi cum o prinde cheful de mecanică fină: uneori se întâmplă în mijlocul nopții australiene, alteori la finalul zilei de muncă, lăsându-ne să negociem ulterior direct cu mizeria unei seri ratate.

Qinwen Zheng are 19 ani și până la vârsta asta a apucat deja să dea binețe trenului Halep în ianuarie, când a trecut trenul de Constanța prin gară în semifinala de la Melbourne Summer Set, un turneu cântat în deschiderea Australian Open. De atunci, a pus femeia burtica pe carte și-a dezlegat reveruri încrucișate până a găsit soluția anagramelor inventate de Simona.

N-avem altă explicație pentru tsunamiul care a năruit din senin castelul pe care Simona încerca să-l ridice cu grijă în mijlocul deșertului. Cine-a mai văzut valuri în Sahel? Cine-a mușcat din colțul pâinii? De unde-au venit forehand-urile alea cu spin sângeros care făceau mingea să șteargă praful de pe acoperișul arenei Simonne-Mathieu?

Oricât de mult și-ar dori Sorana și Simona să nu fie comparate la niciun capitol, meciurile lor de ieri și de azi au semănat până la confuzie. Jumătate cozonac, cealaltă jumătate cărbune.

Azi, până la 6-2, 2-1, Simonei i se plimba vântul prin plete ca-n filmele de Oscar. Sunau viorile din incinte acustice invizibile și ploua cu miere.

Apoi, brusc, după un game monstruos pe care Simona l-a pierdut pe propriul serviciu, deși a avut opt sute de mii de mingi de 3-1, Simonei i-au apărut riduri pe frunte. Riduri are s-au transformat minut după minut în cratere. Pentru că mingile au sărit din rachetă de parcă erau cuburi din cauciuc, iar Simona a respirat din ce în ce mai greu, căutând aer, viață, formă, ritm, energie, orice în afară de muncă – pe aia încă o are, e parte din ADN.

S-au uscat astăzi bujorii la Paris. Probabil că cineva a uitat să schimbe apa din vază. Parles-vous français, monsieur?

Irina Begu – Ekaterina Alexandrova: 6-7, 6-3, 6-4

Între minunile tenisului se anumără și episoade dintr-astea, în care Djokovic devine brusc foarte interesat de meciul Irinei Begu. Șantier a fost meciul ăsta până la Big Bang. S-a muncit atât de mult, că la un moment dat eram gata să propun ca jucătorii de tenis să nu fie catalogați doar după stilul de joc, ci și după poziția în teren, ca la fotbal. Caz în care Begu și Alexandrova s-ar califica lejer după partida de azi pe flancuri, acolo unde se ară gazonul și de unde vin pasele și centrările pentru cei care iau Baloane de Aur.

Big Bang, zici, Meștere? Păi ce s-a întâmplat? Uite, asta s-a întâmplat:

Irina-Camelia Begu just bounced her racket into the crowd, supervisor has been called. pic.twitter.com/EiIBNDAH2I

— Damian Kust (@damiankust) May 26, 2022

A troznit Irina racheta de țărână, iar de acolo a sărit în zona geografică în care se afla un copil în tribună, fix în spatele arbitrului. Nu știm dacă l-a lovit sau cât de tare l-a lovit, dar jumătate din calificarea Irinei în turul al treilea la Roland-Garros îi este datorată mamei țâncului, care l-a anunțat urgent pe arbitrul că-i ok copilul, plânge pentru că nu suportă s-o vadă pe Irina condusă pe tabelă.

Acum, probabil că internetul se va rupe-n două. Unii vor spune că Irina ar fi trebuit descalificată, pentru că în tenis avem antecedente (Zdravo, Nole!) și nu prea merge să arunci cu rachetele-n capul copiilor din tribună invocând motivul pueril c-ai lipsit de la ora de fizică. Și vor avea dreptate. Alții vor spune că Irina n-a trântit de fapt racheta cu putere și că a avut ghinion cu deplasarea obiectelor, vorba celor de la Partizan, iar copilul n-a avut nimic din moment ce a văzut tot meciul în tribună. Și ei vor avea dreptate.

Așa că avem un moment rar în istoria internetului în care toată lumea are dreptate. A reușit Irina ce n-a reușit nimeni în toată istoria digitală.

Pe de altă parte, e rachetă, normal că decolează.

Alexandrova va fi cea mai supărată pe treaba asta, pentru că era-ntr-un moment în care conducea meciul destul de clar, iar de acolo Irina a revenit și a lins spuma de pe lapte. Rusoaica s-a și oțărât la supervizor, de altfel, explicându-i că ce-a făcut Irina e război în toată regula cu poporul francez, nu operațiune specială de aruncare a rachetei în zgură.

Poate că era însă momentul să profităm și noi, măcar o dată-n viață, de relaxarea cu care francezii își organizează slam-ul.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Leolia Jeanjean – Karolina Pliskova: 6-2, 6-2

Da, este adevărat, Pliskova joacă de la revenirea după accidentare în modul avion, cu multe dintre sisteme oprite. Și da, este adevărat, Leolia Jeanjean a jucat acasă și a avut parte de o tonă de ghes din partea publicului, care a simțit miros de sânge ceh și a lătrat ca la Cupa Davis pe Simonne-Mathieu, terenul pe care cu o zi înainte săpaseră tranșee Alcaraz și Ramos-Vinolas.

Dar, cu toate astea, nu uităm faptul că madam Leolia a aterizat forțat la Roland-Garros din străfundurile locului 200+ WTA și că-și îneacă de obicei amarul prin ITF-uri, acolo unde joacă cât joacă și câștigă cât câștigă, ca să fim clari ca Ilie Dumitrescu în analiza tactică a meciurilor de Champions League.

Jeanjean are atât un nume delicios și o prezență simpatică, cât și o istorie zbuciumată în tenis. Are 26 de ani, dar s-a lăsat de tenis vreo 4 sezoane din cauza unui genunchi cam haiduc, iar ediția asta a Garros-ului e primul Slam la care participă. A primit invitație din partea federației franceze, iar acum s-a calificat în turul al treilea, deci va primi probabil chiar și poză pe site-ul oficial WTA cu ocazia asta. Iar din banii pe care-i primește o să-și plătească datoriile înainte de a privi înainte cu optimism. Că înapoi se uită tot prostul. Don’t look back in anger, cum ar zice Oasis.

Deci nu mai poate Leolia că Pliskova a venit cu rezervorul gol la turneul ăsta. E victorie cu favorita 8, se mănâncă tort și se bea spumant fără limită azi în Montpellier, iar în turul următor jucăm cu Irina Begu. Deci ne bucurăm indiferent de cine trece mai departe. Hai a noastră sau a lor, important e să fie oamenii fericiți.

Iga Swiatek – Alison Riske: 6-0, 6-2

De vreo trei luni încoace, racheta nu-ți tace, bătaia nu-ți place și dai mii de cioace, roboțel dibace.

Swiatek și-a făcut brutărie și livrează covrigi fierbinți care te ard în cerul gurii și-ți fac gaură-n molari. Am ajuns să nu ne mai gândim dacă va câștiga Roland-Garros (și orice alt turneu pe orice suprafață și din orice sport, la o adică), ci dacă va reuși sau nu să se-nvârtă de-un 6-0 cinstit în finala aia, că avem și noi treabă sâmbătă, 4 iunie, n-are rost să ne pierdem ziua numărând șepci albe pe pereți portocalii.

Iga devine ce era Nadal, cu diferența că nu-și aranjează singură cârpele de sub haine, ci le înfige adânc adversarelor pe conductă, prinzându-li-le apoi de epiglotă.

Alize Cornet – Jelena Ostapenko: 6-0, 1-6, 6-3

Jelena Ostapenko are o anumită grație și eleganță, o finețe și-o structură sensibilă a mișcărilor și a loviturilor. Și o kinetică și o gestică din care înțelegi că-și repectă adversara și-și iubește sportul și dorește să fie un model pentru tineri și pentru cei care urmăresc pentru prima dată tenisul.

Ca o focă închisă-ntr-un butoi, așa.

Îmi pare rău că părăsește această ediție a turneului de la Rolans-Garros. Ne va lipsi cum ne vor lipsi statisticile ei cârne: 48-5 la greșeli neforțate în meciul cu Alize Cornet. Nănașa nu are nicio limită când vine vorba de cifre pe care trebuie să le domine.

A fost o zi interesantă de tenis. Zi care confirmă oficial că anul 2017 nu a existat, indiferent cât de mult încearcă ăștia să ne convingă că nu trăim într-un fel de Truman Show și că totul a fost cât se poate de real.