Simone de Pouvoir

E mult verde la Wimbledon, așa că nu-i de mirare că, zilele astea, mândrele noastre au dat buzna pe splendida iarbă londoneză. Până la urmă, orice biet român, a cărui existență se împarte fatidic între slalomul zilnic printre mașini burdușite pe trotuarele patriei și ce rămâne după asta, tânjește după un petic de iarbă cinstit. Vă dați seama, așadar, ce bucurie pe ale noastre, când și-au dat seama că iarba de pe Londra nu vine la pachet cu ticăit de avarii și resturi de mici de pe la grătare.

Pesemne că româncele au tras aer în piept și au tușit puțin mai întâi, că n-au mai simțit cum fumul de eșapament se scurge-n plâmâni, ca la mama acasă. După care le-a venit să se întindă oleacă pe gazonul ăla ideal, să mănânce un sendviș în timp ce admiră văzduhul și să-și spună că n-ar mai pleca în veci de acolo.

Wimbledon chiar are aerul ăsta relaxant, fraților, mai ales dacă te gândești că e singurul loc din lume unde doamnele și domnișoarele nu se ceartă că-s îmbrăcate la fel.

În fine, lăsând deoparte analiza mediului înconjurător, să nu trecem așa lejer peste faptul că România a avut șapte (7) fete pe tabloul principal de la Wimbledon 2022. E un număr uriaș, mai ales în contextul în care flăcăii români cu rachete văd Londra numai în city break-uri, și asta dacă-s oferte la companiile aeriene.

Dac-ar fi inventivi, până și cei mai încrâncenați conservatori români ar învăța din pățania asta. În loc să turuie imbecil că locul femeii e invariabil la cratiță, ar putea să le trimită pe doamne pe terenul de tenis, că așa e tradiția împământenită pe meleagurile astea în ultimul deceniu.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Paula Badosa – Irina Bara: 6-3, 6-2

Apropo de ținutele vestimentare de la Wimbledon, unde se etalează exclusiv albul neprihănit, ca la nunțile cu prințese, am trăit câteva momente de confuzie la meciul dintre Bara și Badosa. În vreo două rânduri, am încurcat-o pe Irina cu Paula, că amândouă s-au înfrumusețat pe la aceeași coafeză și au poposit în Anglia cu șepcuțe cumpărate de la același negustor.

Dacă Irina n-ar fi avut cu vreo 20 de centimetri mai puțin decât spanioloaica, te-ai fi uitat la ele ca la CSU și FC U Craiova, fără să știi care-i care. Noroc cu măsura de playmaker de manual a româncei din Ștei, care altfel s-a ridicat la înălțimea adversarei în destule momente ale jocului.

Ca orice ardeleancă autentică, Irinuca s-a urnit greu în carieră, mai ales în probele de simplu. A ajuns pe tabloul principal la un Grand Slam abia în 2020, la 25 de ani, vârstă la care, de pildă, Ashleigh Barty s-a plictisit de atâtea succese și s-a dus frumușel acasă. Acum, după doar zece meciuri oficiale pe iarbă, Irina a prins turul doi la Londra, unde a alergat-o zdravăn pe ditamai Badosa. În ritmul ăsta, peste doi-trei ani rupe norii și o spurcă românii pe Facebook că se poticnește în semifinalele vreunui Grand Slam, no?

Bihoreanca a zburdat pe teren, cu entuziasmul unui gurmand venit pentru prima dată într-un restaurant Michelin. Pe ideea că cine știe când o să mai prindă ea o zi de miercuri la Wimbledon, Irina a lovit cu sete în fiecare minge, cât a putut, cum ar comenta cel mai pasionat de tenis analist politic. N-a fost suficient pentru victorie, deși Badosa a lăsat senzația că abia mângâie pedala de accelerație.

De altfel, faptul că tot întârzie să-și atingă potențialul maxim e marea problemă a ibericei născute la New York și stabilită, ca orice bogătaș fără pic de imaginație, în cel mai supraestimat oraș din lume: Dubai. Exact ca un fotbalist din România, Paula Badosa dă mereu impresia că poate mai mult. Și-ar fi bine să vină cândva upgrade-ul mult așteptat al spanioloaicei, că ne dorim cu toții să transpire puțin și regina Iga Swiatek.

Petra Kvitova – Ana Bogdan: 6-1, 7-6

Kvitova cea vicleană ne-a păcălit și pe mine, și pe Ana Bogdan în startul meciului. Cehoaica făcuse deja 3-0 cât eu nici nu ginisem poziția cea mai confortabilă în canapea, în vreme ce a noastră trăia cu impresia că încă nu s-a încheiat încălzirea. Prima senzație a fost că partida o să dureze mai puțin decât face Ana cu mașina din Sinaia natală până-n Predealul învecinat.

Românca a dat primul semnal de viață târziu, abia în finalul primului set, când a lungit la infinit ultimul game. Vreo 10-12 minute s-a chinuit cehoaica să-și adjudece primul act, timp în care alde Nick Kyrgios, de exemplu, iscă trei scandaluri virale și scuipă doi spectatori.

Până la 1-6, 1-5, Ana Bogdan a fost cam ca un tânăr absolvent fără experiență care caută în zadar de lucru: a încercat de toate și nimic nu a mers. Totul pe fondul unui joc solid al cehoaicei, care i-a făcut pe spectatori să-și verifice insistent telefoanele, ca nu cumva să sune 2014 și să-și ceară campioana înapoi. Clișeu sau nu, în mișcările Petrei se cam simte ADN-ul de laureat la Wimbledon.

Dar Ana s-a întremat la spartul târgului, cât să nu o lase pe Kvitova să triumfe fără stres și nici pe jurnaliștii repeziți să dea „publish” la știrea aia că „românca a pierdut fără drept de apel”. Eliberată de orice fel de presiune, ca după un retreat în munți, a noastră a luat cinci game-uri la rând și nu doar că a speriat-o pe Petra, dar i-a și aprins pe românii din tribune. S-au auzit scandări și câțiva „Bravo” răcniți cu sete. Dacă Ana ar fi câștigat setul, sunt convins că ar fi venit și aia cu „Pe mama ei”, așa de mare era hype-ul.

N-a fost să fie, cu toate că a noastră a avut două mingi de set și apoi a ținut aproape în tie-break. Înfrângerea e înfrângere, sigur, dar măcar Ana poate să fie mulțumită că i-a scos niște peri albi Kvitovei. Nu e mult, dar it’s honest work.

Simona Halep – Kirsten Flipkens: 7-5, 6-4

Când a apărut cu ochelarii de soare pleoștiți pe nănău, tot românul s-a gândit că madame Flipkens vrea să-și ascundă ridurile tot mai pronunțate, ca orice femeie căreia îi bate pensia la ușă. Numai că pensionarii belgieni nu-s ca cei români, să îmbrățișeze cu drag sedentarismul și să se plimbe strategic, doar până la Catena și înapoi. Vesticii ăștia drăcoși fac mișcare la orice vârstă, indiferent de ce le scrie în buletin.

Așa că-n loc de o bunicuță zurlie care alintă pisici și așteaptă să sune poștașul cu pensia, pe terenul 2 am văzut o Kirsten efervescentă, cu zvâc și chef de distracție. Belgianca chiar s-a bucurat de tot ce i s-a întâmplat în meciul ăsta, de zici c-a mers la un specialist în pozitivism și terapia sufletului. Zâmbea și când lua game după game pe serviciul firav al Simonei, dar a surâs fără râcă și-n momentul în care a noastră și-a dat restart și s-a pus inginerește pe adunat puncte.

După un start în care a părut că are o oarecare jenă în a-i semna retragerea adversarei, Halep a răbufnit la 2-5. A lăsat-o brusc ceva mai moale cu respectul față de longevitatea lui Flipkens și, cu părere de rău, i-a arătat belgiencei că e din altă ligă. Cinci game-uri consecutive câștigate categoric, cu comoditatea aceea tipică sportivului care pur și simplu e mai valoros în orice context, chiar și lipsit de chef ori trezit din somn noaptea, pe la 3.

Și pentru că istoria se repetă, cum știe până și un elev de nota cinci, setul doi a păstrat aceleași coordonate. Zâmbăreața Kirsten a zburdat pe teren și a cerut cu insistență aplauzele celor prezenți, ca orice angajat la petrecerea de adio, în timp ce Simona a debordat de eleganță și nu s-a grăbit deloc să fie urâcioasa aia care sparge bairamul.

Românca a revenit cu stil, de la 1-4, și la final a dezvăluit încă o latură din materialul ei de campioană desăvârșită. Cu naturalețea, clasa și empatia sportivului conștient că adversarul a muncit pe brânci ca să ajungă până aici, Simona a îmbrățișat-o cu căldură pe o Flipkens în lacrimi. Au fost vreo zece secunde în care belgianca, strâns ținută în brațe de a noastră, și-a revăzut toată cariera prin fața ochilor. Pesemne că de asta și-a ridicat în sfârșit și ochelarii ăia de soare, ca să vadă totul mai clar.

beautiful embrace between Halep and Flipkens at the conclusion of her last singles match pic.twitter.com/w4E8ZT5yLB

— Ryan (@Some1NamedRyan) June 30, 2022

Iga Swiatek – Lesley Pattinama Kerkhove: 6-4, 4-6, 6-3

Dragi devoratori de cronici meșterite sârguincios, una dintre știrile zilei e că metronomul Iga Swiatek a tras o sperietură grozavă în fața olandezei cu nume pe care să-l dai copiilor la dictare atunci când vrei să-i lași corigenți.

Kerkhove, aterizată pe tabloul principal la Wimbledon după ce astrele s-au aliniat în favoarea ei, a condus cu 4-2 în primul set, pe care l-a cedat în cele din urmă. Olandeza a dereglat însă mașinăria de Varșovia în actul următor, pe care l-a câștigat cu 6-4. Ba era chiar să o strice de tot în startul setului decisiv, când a irosit două șanse de break.

Swiatek și-a reparat la timp soft-ul șubrezit zdravăn și a câștigat până la urmă, ajungând la 37 de victorii consecutive în WTA. În mod normal, aș fi zis că or să mai vină măcar încă 37 de succese, că Iga nu prea are cu cine prin circuit, Dar stimabila Lesley Pattinama le-a redat speranța celorlalte fete. Cine știe, poate cândva o să vină și ziua aia în care Iga va pierde două seturi în același meci.

Nick Kyrgios – Filip Krajinovic: 6-2, 6-3, 6-1

Frumuseților, da’ ceva din meciul lui Kyrgios ați apucat să vedeți azi?

Știu că s-a jucat în buricul zilei, fix când întorceați Excel-urile alea să se prăjească și pe partea ailaltă. Dar, dacă găsiți pe undeva highlights sau meciul întreg, puteți să renunțați la două episoade din te-miri-ce serial care nu expiră curând pe Netflix ca să-l vedeți pe un tip care, dacă nu avea două-trei capse explodate, era lejer în Top 5. Cu șanse reale să fi fost primul care spărgea pe bune ghețarii permanenți pe care i-au plantat ăia trei în vârf de munte.

Întrebați-l doar pe Nole de câte ori l-a bătut pe Nicu și veți vedea ce înseamnă un monolit bazaltic din talent în care se casc mereu crevase la atingeri de puf și de pene și de picături de coada șoricelului.

Excepțional a fost Nicu azi. Nici Krajinovic nu-i vreun fel gourmet, dar a fost înghițit azi ca o șaorma amuse bouche de dimensiunea unei sarmale.

Rafael Nadal – Ricardas Berankis: 6-4, 6-4, 4-6, 6-3

Dacă ar fi pus să comenteze prestațiile lui Nadal la Wimbledon 2022, filosoful contemporan Cornel Dinu ar spune pe-un ton grav că spaniolul „încă se caută”. După ce în turul inaugural i-a cedat un set argentinianului Cerundolo, Rafa i-a oferit și necunoscutului Berankis ocazia să-și sune rudele, prietenii și dușmanii de la Vilnius ca să se laude cu marea lui realizare.

Pentru lituanian, care până la 32 de ani nu s-a apropiat măcar de top 100 ATP, chiar a fost un moment de referință. Peste ani, puștanii de la blocul lui o să-l știe drept „nenea ăla care a câștigat un set cu Nadal”.

În schimb, pentru gigantul din Manacor a fost genul ăla de victorie pe care vrei s-o uiți repede. Te duci la hotel, faci un duș și te îndoiești puțin de tine, după care pui capul pe pernă și-ți zici „slavă Domnului c-am scăpat”. Oricum, următorii adversari ai lui Nadal n-au motive să zâmbească. Señor Rafa câștigă fără emoții și când prestează submediocru, așa că nu-i greu de anticipat ce se va întâmpla când o să ridice nivelul.

Mihaela Buzărnescu – Coco Gauff: 2-6, 3-6

Ploaia și Nadal, care a pierdut un set în fața unui băiat anonim din Lituania, au împins startul meciului dintre Miki și Coco aproape de ora de culcare a americancei de 18 ani. Din nefericire pentru a noastră, micuța Gauff n-a dat semne de somnolență și s-a pus direct pe bubuit mingi în terenul lui Buzărnescu.

Miki n-a găsit replica într-ale tenisului, dar măcar a punctat masiv la impresia artistică. Și nu mă refer doar la schimburile alea lungi sau la cele câteva revere câștigătoare în lung de linie. Bucureșteanca e în top 5 WTA la mutre spectaculoase etalate între puncte. Într-un circuit în care tot mai multe fete par că lucrează separat la cenzurarea emoțiilor, Miki a noastră nu se ferește să fie naturală.

Cât despre Coco, vedeta în ascensiune din tenisul feminin, nu-s multe de zis. Au lăudat-o îndeajuns comentatorii britanici, fascinați de tot ce face pe teren adolescenta din Atlanta. O să o ridicăm în slăvi și pe aici, nu-i bai, însă cu mai mult spor când n-o s-o bată pe una de ale noastre.