Mi-e milă de oricine doarme profund la 5 dimineața, în loc să privească măreția unui Cressy sau a unei Cornet. Câte Grand Slamuri credeți că mai prindeți? Câți ani credeți că mai joacă Benoit Paire? Bucurați-vă de oamenii ăștia cât mai sunt pe teren, că mâine-poimâine revine Fed și iar nu mai ai loc de el.
Apropo de mai-marii jocului, mulți dintre voi m-ați întrebat: ”Dar, Codruț, fără Novak pe tablou, de ce mai scrii, de unde îți vin motivația și inspirația, oare nu-ți vine să te lași de cronici și să te apuci de cultivat sfeclă roșie?”.
Desigur că nu e ușor, vă răspund, iar sfecla roșie chiar nu-mi place. După atâția ani de critică constructivă la adresa unui om rezonabil și agreabil, nu e deloc ușor să ții cursul, atunci când el dispare dintr-un turneu de Grand Slam. Așa că îmi caut refugiul în altele, ca să n-o iau razna de supărare: în cozorocul Soranei, în revenirile lui Begu sau în berica lui Kyrgios. Sau, când anxietatea chiar bate la ușă ca ANAF-ul după o datorie de 13 lei, îmi spun că Roger pune la cale cea mai mare revenire din istoria sportului. Ipoteza mea este că s-a mutat într-o peșteră artificială din Alpi, poartă o mantie primită de la Credit Suisse când și-a deschis cont și e alături de cele mai luminate și variate minți. Îi plătește pe toți cu câte 10.000 de euro pe zi și le pretinde nimic altceva decât să-i prelungească cariera încă 10-15 ani. Ca să câștige (pentru noi, nu pentru el!) încă vreo 5-6 slamuri. Sună rezonabil?
ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Simona Halep – Beatriz Haddad Maia: 6-2, 6-0
Dă-te, că a venit tancul. Un T-34 de fabricație românească, (culmea!) care n-are nevoie de invitații la joc. Are 7-0 anul ăsta, iar cu jocul actual, fetele astea înalte ca molizii și stângace ca spaniolii se trezesc ba suite pe garduri, ba chemate la fileu să piardă. Și în plus, e contextul.
Oameni buni, dacă ascultați atent, puteți auzi unghiile favoritelor scrijelind Greenset-ul albastru de la Australian Open. Nu vor să plece, dar tenisul e pentru toată lumea. E pentru Tauson, care în timp ce plana deasupra lui Kontaveit a decis să renunțe la planul de joc stabilit cu antrenorul. E pentru Cornet, care habar n-avea cu cine urmează să joace, pentru că la începutul turneului s-a uitat pe tablou, dar dincolo de Muguruza nu s-a mai uitat, că deh…
În general, tenisul este pentru cine se lasă îmbrățișat de el. Dar atenție, că e o șmecherie aici. Tenisul e un uriaș ursuz, care strânge al dracului de tare. Te iubește și te abuzează, îți dă viață și scop, îți dă aer și ți-l suprimă, te urcă-n vârf și apoi te-ntreabă: ”de ce mă faci să te bat?”
Simona a intrat pe teren mai târziu decât spera toată lumea, pentru că pe Kyrgios l-a găsit inspirația să-l alerge un pic pe Medvedev. Un gest urât, dar necesar, ca să fie clar pentru alde Rafa că se poate. Așa că El Lider MaSimo n-avea niciun chef să stea până târziu în noapte, când gradul de morocăneală tinde să crească. A fugit repede la 3-0 în primul set, iar din momentul ăla, Simona a început să strângă pumnul și să se felicite zgomotos după winnere, cam cum fac eu când dau un mail foarte, foarte bun. Eu și Simona suntem foarte asemănători. Dacă se urnește, dacă-i intră serviciul, nu poți decât să faci ce fac oamenii din stația de RATB Obor: să aștepți și speri. În cazul de față, speranțele lui Haddad Maia s-au topit ca zahărul pe paharele din Rio. După o oră de joc, scorul era 6-2, 5-0. Not great, definitely terrible.
Dacă-și propune să nu ofere nimic, apăi Simona Halep nu oferă nimic. Ceea ce n-ar trebui să vă oprească pe voi să oferiți, totuși:
Pentru cardiacii etern menționați în știrile din sport, meciurile astea sunt bune. Scurte, intense, pline de învățăminte. Practic, sunt ospusul slujbelor de la biserică.
Următoarea adversară îi va fi Kovinic, într-un meci accesibil, acceptabil și accelerat. #ElLiderMaSiiiiiu
Foto: Mark Metcalfe / Getty Images
Sorana Cîrstea – Kristina Kucova: 6-2, 6-4
Avea Barbu ”Magiun”, pe vremuri, o tehnică excepțională de motivare a jucătorilor. Omul observa de pe margine faza de atac, ratarea se producea, iar el răcnea înțelept la atacantul său: ”Dă, bă, gol!”. Cam așa și cu fanii români de tenis care îmbracă, din fața televizorului, treningul de antrenor de tenis când joacă ale noastre. Să nu credeți că fac excepție: i-am dat mai multe sfaturi Soranei la viața mea decât propriilor prieteni. Printre preferatele mele: ”Urcăăă!”, ”Da’ pune, mă, o scurtă de-acolo”, ”Ai tot terenul în față și tu cauți contrepied-ul”. Sau evengreenul ”Cum să faci dublă greșeală la minge de game, Sorana?!”
Cu adevărat șocant pentru noi, cei școliți la Școala De Antrenori Dă-te Mai Încolo, este că fetele astea câștigă în ciuda reticenței noastre și a reproșurilor în serie. Bine că arbitrii de scaun nu penalizează cu Coaching Violation și ieșirile în decor din fața TV-ului. Imaginați-vă un Mohamed Lahyani sau un Kader Nouni dând astfel de avertismente și ce dialoguri splendide ne-ar fi dat să auzim.
– Coaching?! For what?!
– Sorry, Sorana, dar Remus din Bîrlad a zis să-ți ridici un pic rochia, ca să servești mai tare pe-al doilea.
– Incredibil!
– Știu, Sori, dar astea sunt regulile: nu e ok să beneficiezi de insight-uri atât de profunde venite de-acasă.
Contra Kucovei, Sorana a jucat așa cum ai juca și tu dacă ai avea impresia că poți bate pe oricine. Brațul liber pe schimbător, genunchii odihniți, pe pilot automat, și un backhand care mușcă din dușmani. Dacă ești genul care nu pune la suflet slice-urile în out și, în general, neforțatele care vin la pachet, e o plăcere să te uiți la meciurile ei. Pentru că durează puțin, se joacă tare, iar Sorana are alergie la bullshit mai ceva ca un funcționar australian. În general, la meciurile Soranei se lasă cu șrapnel și e bine s-o pui să joace pe terenurile mari, unde spectatorii nu riscă accidentarea.
Două seturi care o trimit pe Sori într-un tur 3 contra Anastasiei Pavlyuchenkova. Care, la rândul ei, tocmai a bătut-o pe Sam Stosur și i-a încheiat astfel o carieră minunată la simplu, cu titlu la US Open și finală la Paris. Și se mai întreabă rușii dacă avem ceva cu ei…
Foto: Rob Prange / IMAGO
Irina Begu – Elise Mertens: 3-6, 2-6
Și vouă vă place Terenul 8 de la Australian Open? Tribunele sunt umbrite ca pe stadionul din Ovidiu, iar afișele cu ”Be an ace, cover your face” ne amintesc că deși copywritingul există încă din vremuri babiloniene, el a fost purtat de canguri în marsupiu ca să ajungă la maturitate. În plus, zgârie-norii orașului pot fi observați de pe linia de fund a Terenului 8 ca niște machete de lego care-ți iau 3 luni să le faci. Evident, ajută la toată splendoarea asta și dacă pe teren se află o româncă pentru care să te trezești la 4 dimineața.
Doar că match-up-ul ăsta nu e foarte profitabil pentru Irina. Nu a fost niciodată, iar istoricul său poate fi rezumat destul de simplu: Mertens bate în două seturi. Mereu zorită și hăituită, Irina nu reușește să se așeze la minge, așa că neforțatele sunt mai multe ca winnerele aproape întotdeauna. De-aia e bine să ții cu o jucătoare care n-are puncte slabe, gen Sabalenka.
În orice caz, Mertens pare genul de tocilară care-n liceu scria greșit intenționat în teză ca să copiezi după ea, iar apoi refăcea totul corect în utimele 10 minute. E genul de jucătoare care te inspiră. Să-ți anulezi ora de tenis în Herăstrău ca să te uiți mai bine pe Netflix.
Benoit Paire – Grigor Dimitrov: 6-4, 6-4, 6-7, 7-6
Dacă era după mine, m-aș fi prefăcut că meciul ăsta e finala turneului și aș fi scris toată cronica doar despre el. 3000 de cuvinte dintr-o suflare. Apoi, dacă m-ar fi certat lumea, aș fi băgat o djokovească: ”Păi, n-am știut șefu, mie mi-au zis de la site că pot să vin și să scriu”. Dacă nu va câștiga turneul ăsta, va trebui probabil să așteptăm până pe 5 iunie ca să vedem prima finală de Grand Slam a lui Benny. Nu e nicio tragedie, abia avem timp să mai exersăm un pic scurtele, să ne ne întreținem bărbile și așa mai departe. Ceci n’est pas un tennis champ.
Nu știu dacă ați observat, dar toți băieții din circuit se feresc de forehandul lui Paire. Știți de ce? Pentru că nimănui nu-i place să vadă o lișiță beteagă. În fine, Benny al nostru a câștigat pentru că a avut inima mai mare și tricoul mai ud, dar să recunoaștem: a fost genul de meci în care, din păcate, nu poate exista decât un învins.
Foto: Mackenzie Sweetnam / Getty Images
Daniil Medvedev – Nick Kyrgios: 7-6, 6-4, 4-6, 2-6
Kyrgios, frate. Mi ți-i stârnește pe toți în tribune, iar apoi, când stârneala asta începe să-l deranjeze la serviciu, se plânge arbitrului. Păi ce-am făcut, mânzule?
Ca mulți alți jucători importanți ai vremurilor noastre, cum ar fi Kohlschreiber, Gasquet sau Baciu, și Nick este frecventabil cam un set și atât. Lucrurile se liniștesc apoi și intră în normalul ăla previzibil, care l-au adus până pe locul 115 ATP. Asta dacă nu cumva joacă cu tribunele pline, la el acasă. Atunci se schimbă sarea de bucătărie, iar adrenalina ia locul apatiei dobândite în zeci și zeci de minute de antrenament la sală. Îl știți – bun la tenis, bun de gură. Omul e amuzant și simpatic, până și Kokkanakis o spune, care nu e nici amuzant, nici simpatic. Iar la AO, Kyrgios cam știe că pentru o glumă și-o ciorbă, degeaba vii, ma friend. Trebuie să pui picioarele la treabă, publicul în picioare și, dacă se poate, adversarul la colț. Ok, asta cu adversarul e mai greu, când e vorba de cel mai bun din lume.
De curând Kyggsy a sugerat că s-ar putea să sară peste sezonul de zgură de anul ăsta, pentru că n-are niciun chef să alerge in rally-uri de 30 de mingi cu alde Schwartzman. Am apelat la statisticienii noștri ca să aflăm când a fost ultima oară când NK a avut un schimb de 30 de mingi. Rezultatele au fost surpinzătoare: se întâmpla la Brisbane, împotriva unui perete, când Nick avea 5 ani. A pierdul punctul respectiv, dar a câștigat meciul.
Foto: DEAN LEWINS / IMAGO
Au fost momente în partida de azi când demența atmosferei a fost un pic cam mult chiar și pentru standardele unui clovn cu experiență ca Nick. Surpriza a fost însă că i-a servit bine de data asta, a luat setul 3, iar tribunele au fost parte din spectacol. La un moment dat, totul ținea cu el, iar dacă vă uitați atent, logo-ul KIA de pe fileu seamană al dracului de mult cu inițialele NK.
În vremea asta, Simona se uita la ceas și făcea mărunt din buze pe la vestiare; dar dacă e să te facă cineva să aștepți, mai bine să fie Nick și tenisul lui decât Tsitsipas și vezica lui.
La rândul său, Daniil își joacă din ce în ce mai bine rolul de viitor lider mondial și contender la slamuri în double digits. Omul ăsta poate fi un entertainer la fel de iscusit ca Nicholas, dar mai degrabă la microfon (sau în scris).
Pe teren, e calm ca un cocostârc împăiat. Iar asta îi oferă o armă în plus. Poți fi un mare campion și dacă te-apucă dracii și înjuri de dumnezei și lacrimi și sfinți, dar în cazurile astea, un nebun pe teren e de ajuns.
Nick nu o să câștige vreodată un Grand Slam, dar cu siguranță nu moare de foame după ce se retrage. Se poate face comentator, concurent la Survivor, showman profesionist sau chiar actor în reclamele de la Catena, iată:
Meci greu pentru australianul vostru preferat care, la conferință, a fost întrebat ce o să măncânce la cină. Iar răspunsul lui, fără glumă, a fost ceva de genul ”Nu știu omule, serviciul lui Daniil, în **** mea”.
Foto: Cameron Spencer / Getty Images
Emma Răducanu – Danka Kovinic: 4-6, 6-4, 3-6
Toamna nu-i ca vara, adică New Yorkul nu-i Australia. În mod normal, Emma ar fi trebuit s-o trimită politicos după acadele și amandine pe adversara ei de azi, care se află la cea mai bună performanță acum. Din păcate, cu cafeaua proastă și bășicile din palmă nu te joci. Românca noastră și britanica lor a primit îngrijiri medicale, însă forehandul i s-a transformat în slice, iar de-aici și până la porecla Rădulescu (salutare, Moni), nu a mai fost decât un pas lateral și defensiv.
Foto: Ella Ling / Shutterstock / IMAGO
Chiar și așa, setul doi a mers la Emma; și cum părea că durerile au mai lăsat-o, aveam toate motivele să sperăm la o întâlnire (îîîîn sfârșit) cu Halep, mai încolo. Ghinion, n-a fost să fie. Genul de ghinion pe care pormbeii au încercat să-l spulbere, dar n-au reușit.
Rămânem cu regretul că șefa clasei de la US Open se cam chinuie cu materiile de la o vreme. Dar e tânără, banii nu mai sunt o problemă, slavă domnului, iar rezultatele vor veni din nou.
Cum bine spunea domnul Nicolae Ciucă, într-un discurs pe frontul de la Turtucaia, good things come to those who wait.
Mâine o luăm de la capăt, așa că pace și drilluri, prieteni.
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
