Anakorda

E greu să mai găsești artificii în tenisul zilei de după o noapte în care am stat cu ochii cât racheta pe fiecare punct pe care Murray și Kokkinakis l-au expus ca la muzeu în meciul ăla legendar. Am scris aici despre el, nu mai reiau. A fost atât de multă adrenalină scursă prin toate cotloanele terenului, încât Andy nici n-a putut să doarmă prea mult: deși meciul care a durat 5 ore și 45 de minute s-a terminat la 4 dimineața, omul era pe la prânz la terenuri.

„Ce dracu’ faci aici, nene?” l-a întrebat Tsitsipas incert pe Murray când l-a văzut, înainte să se prindă că ar fi fost frumos să-l felicite înainte să-i numere cearcănele.

Așadar, nimic din ce vezi în următoarea zi de tenis nu pare tenis, ci un fel de supă lungită cu apă ca să se umple din nou oala.

Vika a bătut-o pe Keys, deși americanca luase primul set 6-1 (tocmai ai citit cronica partidei, nu te gândi că vom analiza prea apăsat un 1-6, 6-2, 6-1. Treaba fetelor cum fac lucrurile astea. Monica Niculescu și colega Golubic au trecut în optimile de la dublu (iar aici insistăm în tururile care vin pe subiect), iar Cameron Norrie a luat-o pem cocoașă de la cehul Lehecka, pentru ca briții să se-mbete doar vineri, nu și sâmbătă. Dar cea mai mare surpriză a venit dinspre Sebi Korda, care l-a exilat pe Daniil Medvedev de la Melbourne.

Vă zicem mai jos ce și cum.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

---

Sebastian Korda – Daniil Medvedev: 7-6, 6-3, 7-6

Mai țineți minte când ne minunam toți ca vaca la Monet de mecanica opintită a loviturilor lui Medevdev? Se întâmpla când Daniil devenea unul dintre puținii jucători din lume care reușeau să-și vâre ranga în crăpătura soclului celor trei grei din vârf de munte. Omul se alimenta din cârâiala tribunelor, alerga descentrat și scotea mingi decedate, iar loviturile înfundate și mai degrabă împinse decât izbite îl urcau la un moment dat, anul trecut, pe locul întâi mondial. Spre onoarea sa, asta se întâmpla când Federer era încă în activitate (teoretică), așa că rusul a devenit unul dintre puținii jucători contemporani cu Big Three care le-a mâncat ăstora cireașa de pe savarină.

Ei bine, un an înseamnă mult în tenis (puteți s-o întrebați și pe Emma asta, vă va răspunde la fel). Anul trecut pe vremea asta, Dănilă se îndrepta spre finala cu Nadal și, dacă nu se lovea de un taur furios în drum, ar fi și câștigat la Melbourne. Anul ăsta, după 12 luni cu o medie sub par de rezultate față de cutumă, Medvedev se apucă să caute avioane spre alte zări înaintea primului weekend din Australia și va ieși din Top 10 mondial. E adevărat, suferința matematică nu i se trage doar de la tenis, pentru că a trecut și printr-o operație de hernie la un moment dat. Asta (plus Thiem, plus Monfils, plus mulți alții) să ne fie tuturor reminder să nu mai tăbărâm pe Jaqueline o perioadă. E greu să urci muntele când te roade bocancul până la os.

Dar n-am vorbit nimic despre Sebi Korda, rușine să ne fie. Omul ne dovedește la Melbourne că poți să ai rezultate bune și dacă te-ai născut în familie de campion (cc Ianis). E adevărat că Sebastian n-a câștigat încă Australian Open, ca taică-su, iar optimile astea tot un soi de Glasgow Rangers par dacă le analizezi de la distanță. Însă Korda se pregătește pesemne de un an mare: în ultimul turneu înainte de AO a jucat finală cu Djokovic la Adelaide și l-a băgat în sperieți pe sârb după ce i-a luat primul set, de-a trebuit să se apuce Nole de incantații cu frunze de mentă și curmale ca să scape de scai.

Bonusul de după eliminarea lui Medvedev e că Sebi se trezește pe o parte de tablou curățică, în care s-a scăpat implicit de Nadal. Următoarea haltă e Hurkacz, apoi Nishioka sau Khachanov. Match-up-uri bune pentru americanul de 22 de ani care în ritmul ăsta va ajunge să se ia de pleată de cu Tsitsipas în semifinală.

Iga Swiatek – Cristina Bucșa: 6-0, 6-1

Nu știu cum vă raportați voi la Iga la primele meciuri într-un turneu mare. Mie, unuia, îmi apare un fel de petec de pirat pe ochi în zona sa de pe tabloul principal și ignor involuntar partidele ei pentru că știu foarte bine că nu voi învăța nimic suplimentar din ele. Sunt ca un copil care-și acoperă ochii atunci când părinții îl duc prima dată în târg la tăiatul porcului.

Nu e vina Igăi, care-și face treaba în liniște, curat, fără sincope, ca un elev sclipitor care-a scris cartea din care urmează să fie ascultat la chimie anorganică. E pur și simplu natura umană: când nu simți mirosul unei știri, când un câine a mușcat un om, e greu să te apuci să exersezi forehandul lexical în cross în văzul lumii.

Iga a câștigat. Asta e cronica. E ca pe vremea în care pe Nole-l lua plânsul la schimbul de terenuri dacă pierdea mai mult de 3 game-uri pe set, iar la set câștigat cu Nadal la Roland-Garros se dădea trofeu pentru întreaga activitate.

De acum însă se vede ceva mai mult nămol pe autostrada Igăi. urmează Rybakina, una dintre milioanele de one-slam wonders din ultimii ani. Apoi Coco Gauff. Apoi Pegula sau Krejcikova. Deci e posibil să ne ridicăm petecul de pirat de pe ochi și să lăsăm cealaltă jumătate de tablou să curgă în liniște. Acțiunea va fi aici.

Jelena Ostapenko – Kateryna Baindl: 6-3, 6-0

Scriu acum despre Nănașa, să nu ziceți cumva c-am ceva cu dânsa și c-o iau pe făraș doar la înfrângeri. Cum se va întâmpla în turul următor, în care o va înfoia Coco Gauff ca pe o pernă de puf.

Până se se califice în optimi, Leana a troznit deja două bagel-uri: domnișoarei Bondar, în turul al doilea, și ucrainencei Baindl. La ce chef de distrugere are Penko contra jucătoarelor care încep cu B, parcă mă bucur că n-a dat față în față cu Ana Bogdan. Suntem destul de mohorâți oricum după primele zile de tenis, chiar nu era cazul să mai învârtă și Nănașa cuțitul de prăjituri în rană.

Rezultatele de până acum îi garantează Jelenei că se va scrie de ea în cronici și anul ăsta, pentru că tocmai și-a asigurat locul 13 în clasamentul WTA după Australian Open. Trecând de colega ei de suferință din finala de Roland-Garros din 2017.

Pe de altă parte, dacă Nănașa va face Nănașa things cu Gauff și America va face cunoștință cu versiunea lustruită a uraganului leton, fata noastră va da apoi nas în nas cu Swiatek. Și la ce chef de tenis are Iga și în Australia, sunt șanse mari ca Leana să rămână să se consoleze cu probele de dublu și de dublu mixt, o altă zonă crepusculară în care baltica noastră preferată performează ca un bucătar cu potențial de 3 stele Michelin care n-a ieșit încă din propriul trib în jungla papuașă.

Jannik Sinner – Marton Fucsovics: 4-6, 4-6, 6-1, 6-2, 6-0

Nu știu cât or fi prins băieții ăștia din meciul-monstru al lui Murray de azi noapte, dar partida lor a semănat întrucâtva cu ce-am văzut în noaptea devoratorilor de tenis, faza pe Melbourne. În sensul că unul dintre jucători – tot cel slăbănog și târșâit – a revenit de la 0-2 la seturi și și-a câștigat meciul. De data asta a fost însă primul meci al zilei, deci magia nocturnă n-a existat, iar partida a durat doar 3 ore și 33 de minute, moment în care Murray de-abia se-ncălzea și se pregătea de revenire în partida cealaltă.

Asta și pentru că, odată centrat pe axă, motorul lui Sinner a funcționat împecabil și l-a trimis pe maghiar să stoarcă gulyas la altă masă: de la 0-2 în setul al patrulea, italianul a câștigat următoarele 12 game-uri consecutive. Ce nu face omul pentru un meci cu Tsitsipas în opimi?

Hubert Hurkacz – Denis Shapovalov: 7-6, 6-4, 1-6, 4-6, 6-3

Și aici era să se termine la fel, cu întârziatul la gară prinzând în final trenul. Doar că, spre deosebire de Sinner și de Murray, jucători ceva mai așezați și care-și joacă jetoanele așteptând mai degrabă ca adversarul să dea mingea-n porumb, Shapovalov dispune de o canitate limitată de răbdare și riscă aiurea în momente în care ar trebui să-ncerce să-și bage rădăcinile adânc în țărână.

Hurkacz, care pare urmașul central-european al lui Berdych în tenisul masculin, n-a ieșit cu multe în evidență azi. Nici măcar serviciul nu i-a fost stelar, așa cum te aștepți de la un tip de aproape doi metri care șterge șifonierul stând în fund pe scaun. Ba chiar al doilea serviciu a părut pe alocuri dureros, pentru că Hubert nu a reușit minute întregi să-și câștige un amărât de punct când n-a avut armele de foc cu el.

Dar meritul său e că nu s-a clătinat prea tare când Shapovalov a părut că zburdă pe tăpșan și că a revenit în ultimul game de la 0-40 pe propriul serviciu, presărându-i canadianului un ultim vârf de cuțit sare în ochișori cu un as care i s-a-nfipt în retină cu 223 de kilometri pe oră și a întrerupt permanent fotosinteza din frunza de arțar.