Viața de suporter care are jucători de încurajat, iubit și suportat în cam fiecare săptămână din an e, după cum bine știm cu toții, o viață grea. Da, e adevărat că ne aflăm într-o formă foarte bună care ne permite să avem pretenții la cel puțin două-trei Grand Slam-uri pe an, dar am și muncit pentru asta. Își mai amintește cineva vremurile în care ne dispăreau compatrioții după 48 de ore de turneu iar nouă nu ne rămânea decât să ne dăm cu oamenii altora și să ne prefacem că ne cheamă Codjocaru, Federescu sau Del Petru? Multă suferință a fost, însă Regele Hagi a spus bine: „Cine muncește, lumea te vede”.
Fani și cronicari deopotrivă ne găsim astăzi într-una dintre zilele de revenire. Ieri am muncit, am tras la rame, am înfulecat din micii bucuriei și am făcut baie în socata victoriilor alor noastre și alor noștri, după cum s-a consemnat în cronica noastră atemporală. Azi? Relaxare în prima parte și un antrenament scurt – doar exersare de spasme și spaime – pentru ziua de mâine, când revin greuțele noastre. Ne-am făcut ieri treaba, iar azi ne-am putut plimba visători explicându-le Pliskovei și Muguruzei ce le așteaptă pe mai departe, ne-am bălăcit două ore în zgură cu Nadal, am mai probat niște sacouașe cu domnul Federer și ne-am încheiat ziua cu exerciții de cardio conduse la centru de perechile zvăpăiate Dimitrov – Cilic, respectiv Paire – Herbert. Băieți buni, dedicați, dar bine că suntem români și ale noastre bat în cinci ore tot tabloul principal.
Consemnăm de asemenea cu regret faptul că sora Kiki Bertens ne-a lăsat într-ale noastre după ce i s-a terminat bateria în partida cu Viktoria Kuzmova și a abandonat pă fizic, cum ar zice nea Puiu. Fată bună: nu ne place, dar ne place și e păcat să fim privați de scatoalcele unei favorite la trofeu. Dar fii pe liniște, Kiki: bea ceaiuri multe, citește cronicile de aici ca să știi ce ți-ar fi putut face adversarele și ne-auzim cu proxima ocazie.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
B. Paire – P. Herbert: 6-2, 6-2, 5-7, 6-7, 11-9
Începem vizita de la Roland-Garros cu meciul franco-francez dintre Benoit “Guleraș” Paire și Pierre Hugues Herbert. Adică, pe de o parte, un tip care mustește de 67 de tone de talent pe care le basculează în mereu în râpă cu ajutorul unui temperament care variază între coleric, sangvin și complet idiot. Pe de altă parte, un tip de 28 de ani despre care habar n-avem cum a ajuns pe locul 43 ATP, pentru că cea mai mare reușită a vieții e o finală în Grand Slam-ul de la Montpellier, în februarie anul ăsta, unde până să joace cu Tsonga în finală i-a eliminat pe Shapovalov și Berdych, ambii aflați într-o perioadă a carierei în care mai degrabă le iese rețeta de Beef Wellington a lui Ramsay decât un forehand în cross.
Embed from Getty Images
În meciul de azi, în care jucătorii au fost îmbrăcați la fel de Lacoste, l-am recunoscut pe Paire în imagini pentru că are barbuța aia de pădurar care-și duce veacul în Masivul Central Francez și e tipul ăla care la o oră de la începutul meciului a avut 2-0 la seturi, dar a fost nevoit să stea pe teren aproape un sfert de zi până să câștige decisivul cu 11-9, scor de pauză la handbal. Am fi completat cu faptul că joacă cu atitudinea unui tip care e gata să ia la bătaie copiii de mingi pentru că i-au aruncat prosopul cu partea udă în față, dar azi a fost ciudat de calm. Probabil că i-o fi trimis vreun vecin mesaj că i-au inundat ăia de sus bucătăria.
Embed from Getty Images
Unii ar spune că a fost meciul carierei pentru cei doi jucători, mai ales că francezii din tribună au terminat partida în picioare, aplaudând înveliți în lacrimi ca la acostarea americanilor. Dar suntem îndeajuns de trecuți prin viață ca să știm că pentru Paire a fost doar o nouă zi normală la locul de muncă: omul nu poate să trăiască fără adrenalină, chit că și-o ia din meciuri de 5 ore, dintr-o rachetă îndesată în ceafa vreunui arbitru sau din șocul pe care-l are când se vede în oglindă atunci când e vopsit pe cap într-o nuanță incertă.
Embed from Getty Images
Dar da, pentru Herbert a fost meciul carierei, fără dubii. Și probabil că i-ar fi băgat dinții-n carotidă lui Benoit la îmbrățișarea aia de două minute de peste fileu cu care s-a terminat meciul ăsta fratricid. Dar stăteau camerele pe ei și era păcat să-și păteze hainele.
R. Nadal – Y. Maden: 6-1, 6-2, 6-4
Foarte greu de spus ce se întâmplă cu cariera lui Rafael Nadal. După ce la 11 ediții a plecat de la Roland-Garros cu trofeul, Rafa încearcă orice tertip posibil să nu bată la ochi și să treacă neobservat până la finală. La meciul cu Yannick Maden, de exemplu, Nadal s-a deghizat folosind un tricou verde fosforescent și a mințit la poartă că e agent de la circulație cu misiunea de a inspecta aparatul radar de la colțul terenului. Nici după ce a intrat pe zgură nu i-a fost cu mult mai simplu. Fiind abia turul al doilea al turneului, joci cu niște băieți semi-oarecare. Dar e musai să joci, că așa zice regulamentul.
Embed from Getty Images
Bineînțeles că Nadal se întreabă mereu „Cum să joc eu cu oamenii ăștia din moment ce practicăm sporturi diferite?”. Dileme de campion pe care bineînțeles că și noi le trăim cu fiecare cronică genial-epocală pe care o citiți aici versus cronicile publicate în alte locuri de pe internet.
Ca să nu se facă ora mesei, moment în care echipa tehnică îl sună când robotul de chirurgie a terminat să-i așeze tacâmurile pentru prânz lângă oala de ciorbă, Nadal a intrat de îndată pe teren nu neapărat pentru că ardea de nerăbdare să înfrunte puțin probabilele șarje ale lui Maden, ci pentru că-l jena șortul. Și știm cu toții că ar fi fost o risipă să și-l aranjeze în vestiar sau în orice altă zonă a arenei în care nu există camere de filmat care să transmită sfântul moment și în casele noastre.
Embed from Getty Images
Tovarășul arbitru Kader Nouni a fost singurul pus pe bancuri și l-a salutat pe Nadal cu un creștinesc „Time violation, cabron” încă de dinaintea primului punct. Asta e soarta campionului neînțeles: pe de-o parte te seacă toți la ficat că ai anulat sezonul de zgură pentru trei generații de jucători pe care de 15 ani îi tot trimiți acasă în mijloc de săptămână, când sunt trenurile mai aglomerate cu muncitori. Pe de altă parte, când ești băiat de comitet și îi dai și adversarului ocazia să mai studieze îmbinările tribunelor de pe Suzanne Langlen și modelul de cusătură folosit pentru fileu, vine plictisitul cocoțat în vârf de scaun să te latre că prea stai cu mâna-n dos.
Embed from Getty Images
Poate că Maden merita ceva mai mult de două ore pe terenurile de fițe de la Paris, că l-a prins venerabila vârstă de 29 de ani până să ajungă la capătul cozii și să prindă bilet de meci cu Nadal. În plus, omul spunea într-un interviu că e fanul lui LeBron James, chestie care reprezintă garanția faptului că Radu Hângănuț îți va dedica cel puțin un paragraf de cinci rânduri în cronica lui. Altfel, la 6-1, 6-2 și 6-4 nu poți să lungești mult povestea și să lași impresia că ai văzut apogeul tenisului și ar fi ceva complexe și mărețe învățăminte de tras pentru unul de teapa lui Nadal. Dar nici nu o să fim ăia care să spunem că neamțul a venit degeaba la meci și a parcat panzerul pe dos, stricând stilistica zilei. A fost băiat ordonat, a pus câteva scurte care mai nou par a fi armele preferate ale outsiderilor și a semnat conștiincios condica de înfrângere.
Embed from Getty Images
G. Dimitrov – M. Čilić: 6-7, 6-4, 4-6, 7-6, 6-3
„Sper să mai joc încă 10 ani”, cuvânta plin de speranță Dimitrov la o întâlnire recentă cu jurnaliștii care abia se abțineau să îl mai întrebe dacă Nicole Scherzinger cântă la duș. Zece ani nu e imposibil pentru un flăcău în floarea vârstei de 28 de ani, dar ce uită vecinul Dumi e că, dacă vrei să dai cu satârul în minge la vârsta la care ciudații invită în oraș studente de 20 de ani, trebuie să o lași moale cu excesele.
Embed from Getty Images
Oricum, toți suntem vizibil mai aproape de pensionare după mai bine de patru ore în care nea Dumitru și nea Marin și-au ne-au măcelărit liniștea unei zile altfel relaxate. Grigore, vezi tu, astea sunt excese din cauza cărora nu mai prindem noi multe alegeri prezidențiale. Iar tu nu o să te poți bucura cum se cuvine de revenirea Pussycat Dolls pe scenă.
Deci, după o zi întreagă în care am putut gusta antreuri plictisite venite de la gospodarii cunoscuți ai turneului, băieții ăștia doi cu succese în toate turneele care nu se numesc Roland-Garros au venit să își împartă cozile de rachete. De-ți lăsau impresia că ploaia a provocat colaps în recolte, iar vlăjganii ăștia se luptă pentru supraviețuire.
Embed from Getty Images
Frumos și foarte bine primit, pentru că băieții s-au purtat exemplar și au scos la tarabă tot ce-aveau mai bun prin cămară. Cu un plus pentru gagicarul Dimitrov, care în continuare nu pare să fie de părere că ar exista o diferență relevantă de oportunitate între o minge lovită printre picioare când e set decisiv și același procedeu executat într-un meci demonstrativ, cu fanfara din Pitaru făcând larmă în fundal. E mare păcat că orice meci în care la un moment dat scorul a fost egal a fost numit și „meci echilibrat”, pentru că acum se va spune că folosim clișee catalogând ciomăgeala Dimitrov-Cilic ca fiind un meci echilibrat. Dar pe cuvânt de cronicar că a fost. Și nu mă refer doar la faptul că în tiebreak-ul din setul 4 mi-a trecut prin cap că cronica din ziua 4 se va scrie în ziua 7 din cauză că ăștia-s nesătui și le place să joace nelimitat, ci mai degrabă mă gândeam că Cilic își va juca și meciul de retragere tot pe tura mea.
Dar așa e la modele astea mai vechi de jucători, crescuți cu parizer și fără tehnologie la vârf de deget: ceasul care indică nivelul de combustibil e doar o chestie bazată pe feeling. Chiar dacă pare că show-ul ar mai ține încă fo’ cinci zile, după încă 20 de minute se lasă un fum gros, aplaudăm puțin ca să ni se ducă pâcla din ochi și constatăm finalul. Dimitrov și-a dorit mai mult nu doar victoria, dar și să prindă de la hotel, dintr-un jacuzzi cu spumant și murături asortate pe margine, cronica asta minunată care consemnează un meci bun pentru copilul vecinilor.
Embed from Getty Images
R. Federer – O. Otte: 6-4, 6-3, 6-4
Vă invit să discutăm vreme de trei paragrafe despre eleganță și noroc. Domnul Federer o are pe prima, știm deja asta. De a doua nu prea are nevoie de obicei, pentru că e îndeajuns de talentat și sunt în măsură să îi prevăd un viitor luminos, cu o carieră cel puțin decentă și un trai îndestulat. Voi continua să folosesc formularea „domnul Federer” din motive care țin de statut și de vreo cinci steluțe „Bravo, ai stil” pe care Roger le are în plus față de mine, față de voi și chiar și față de Meșter, care ieri mi se lăuda că e fan Puma, iar azi îmi spunea că îi plac veșmintele de la Uniqlo. Da, îmi plac și mie când le văd pe Roger, dar pe site-ul lor se intră doar în baza seriei ultimului cupon de pensie, așa că mă abțin fie până când împlinesc vârsta, fie până când devin Roger Federer. Ceea ce, de acum recunosc până și fanii hardcore ai lui Fed, e cam același lucru de-acum.
Embed from Getty Images
Revenind la delirul scris, dacă l-am fi transplantat pe Roger în diferite momente critice ale istoriei umanității, astăzi am fi discutat despre perfecta relație de cooperare și întrajutorare dintre Cain și Abel, despre adorabila prietenie vikingo-franceză și despre felul în care portul nostru popular conține elemente precum cămașa cu butoni, sacoul cu rever lat și încălțămintea albă, în nuanța sufletului de urs panda mângâiat de un copil sub clar de lună.
Dar n-a fost să fie, chit că domnul Federer arată încă de parcă ar fi inventat mașina timpului. Astăzi s-a concentrat pe tenis doar ca să ne arate ce-am ratat atunci când am avut ocazia și nu l-am multiplicat (mă rog, a reușit el și singur asta, pe stil împins dublu sau nimic), revărsându-și bunătatea nețărmurită peste Oscar Otte, băiat venit în această cronică, în meci și în general în viață din postura de Lucky Loser. Să ne înțelegem, când îți pierzi meciul și mergi totuși mai departe doar ca să dai de Roger Federer, ăsta se poate numi noroc doar în măsura în care e norocos și porcul care nu a fost tăiat în ziua de Ignat pentru că s-a stricat frigiderul, dar își ia totuși cuțit între Crăciun și Revelion, când vine unchiul și schimbă condensatorul.
Embed from Getty Images
Cumva, nici noi și nici Otte nu putem spune când a fost semnată liberarea din post a neamțului. Se făcea că e 5-4 în primul set, Domnul era pe liniște și pace, colegul de salon trăgea să impresioneze audiența și pac, până am schimbat paharele de prosecco, era set pentru Roger. Totul lin, totul calculat, creioanele ascuțite, gulerașul îndoit pe dunga recomandată în manualul tehnic, hopa, era 2-0 la seturi. Am mai schimbat niște zâmbete, am mai gustat niște bucățele de scurte sub fileu prezentate cu voce joasă de către maestrul de ceremonii și ghinionistul Lucky Loser deja trăgea zâmbitor de fermoarul genții, căutându-și bilet pentru Târgul Cireșelor din Köln.
Embed from Getty Images
G. Muguruza – J. Larsson: 6-4, 6-1
Muguruza vine cu foame de scandal la RG după ce în 2019 a fost atât de bună, încât copiii din cartier o strigă acasă Muguluzăra. Fosta prințesă a turneului abia a pus degetul pe un sfert de finală la Indian Wells și a pierdut finala la ceea ce se numește „Abierto GNP Seguros”, dar noi știm că e de fapt Cupa Comunelor din Monterrey, Mexic, prima cum intri pe dreapta după graniță.
Este, deci, profund irelevant faptul că a câștigat în turul al doilea cu o domniță suedeză ce muncește cu ziua cam pe la toate turneele la care ajunge și care tot anul a avut o singură victorie până să coboare în stația de la Paris. Mai important e că Muguruza, după un prim set în care și-a transpirat toți nervii și abia a pus de-un 6-4, a găsit în traistă fața aia serioasă care la un moment le speria pe toate fetele de prin circuit. Ne-o amintim pe Garbiñe de pe vremea când pornea motoarele abia în fazele superioare ale turneelor, iar următorul lucru pe care îl mai auzeai clar era adversara care mulțumește pentru trofeul acordat locului 2. Și ne mai amintim că nu multe au capacitatea ei de a termina de săpat groapa din momentul în care pune mâna pe sapă. Anul ăsta nu am avut asemenea Garbiñe, dar poate că setul doi cu Larsson e un semnal. Sigur, veți descoperi de-a lungul vieții că eu dau pronosticuri chiar mai proaste decât Meșter, așa că nu trebuie să ne mirăm dacă tot ce am scris aici se va dovedi profund fals peste câteva zeci de ore.
Embed from Getty Images
Ka. Pliskova – K. Kucova: 6-2, 6-2
Pliskova cea Bună e locul al doilea mondial și ne obligă Soros să o promovăm în ciuda faptului că din două meciuri jucate până în prezent la RG, nu i-a ieșit nici măcar de un antrenament serios. Spre deosebire de toate fetele pe care le-am avut azi la masa portocalie, Karolina e o elevă silitoare și a luat tot anul note frumușele. A jucat finale, pe unele le-a câștigat ea, pe altele le-a pierdut tot ea și, ca să îi recunoaștem meritele până la capăt, când a fost pusă față în față cu dorințele și aspirațiile noastre, a luat o ștangă de la Simona Halep în Fed Cup. Merită așadar să scriem și să citim despre Karolina, că a fost acolo unde am avut nevoie de ea. La fel cum eu am fost probabil singurul om în viață care a simțit vreun interes față de meciul ei cu Kucova.
Embed from Getty Images
Begu/Buzărnescu – Kichenok/Ostapenko : 7-6, 3-6, 4-6
La începutul cronicilor făceam apel la memoria voastră să putem vorbi în tihnă despre vremurile cumplite prin care a trecut tenisul nostru în timp ce gustăm o ciorbă bună și admirăm clasamentul WTA la zi, plin de nume românești. O altă modalitate prin care v-ați fi putut aminti de acele vremuri a fost meciul ăsta de dublu care a fost de fapt compus dintr-un meci de simplu între victimele colaterale Begu și Kichenok pe de-o parte și cuplul jelaniei și al suferinței format din Miki a nostră și Nașa Leană a nimănui, ambele pornite să omoare tenisul.
Embed from Getty Images
Așa erau meciurile alor noștri pre-Sorana, Simona, Irina, Monica și restul: aveam una-două fete altfel bine intenționate, mergeau ele pe la turneu, după două zile cădeam la pace cu tabloul de simplu, în dimineața de dublu dădeam o palmă și situațiilor de acolo, după care ne adunam toți pe canapele și așteptam să mai facă Gloria Bistrița un blat și toată lumea să se prefacă cinstită.
O regulă nescrisă pe care o fac eu oficială chiar acum e aceea că, dacă un meci de dublu feminin durează mai mult de două ore și jumătate, e ceva stricat în recipientul în care a fost turnat. Intervin, evident, și variabilele: e un meci în care sunt implicate Sam Stosur într-o tabără și Mladenovic în cealaltă? Dacă da, ne uităm. Foarte probabil să fie meciul de dublu al anului. Dar dacă joacă Miki a noastră împachetată la umăr ca un borcan de zacuscă trimis cu trenul către o cameră de cămin din Regie și Ostapenko cea pusă pe masacrat orice idee aveam despre câștigătoarele de Grand Slam-uri? Nu garantez, dar garantez că ăla afe potențialul de fi un meci rău. Rău de tot.
S-au bifat cam toate posibilitățile de „așa nu” pentru orice lovitură din catalog și s-a luptat crâncen, în gol. S-a dat cu sete și s-a muncit ca în tranșeele în care te afli de obicei când nu ți-a mers nimic tot anul și cauți orice denivelare pe care să te sprijini și să poți scoate capul măcar cât de cât. N-a fost să fie: Leana și colega au bătut în final, ocazie numai bună să ne reînnoim jurămintele sincere de iubire pentru fata asta, ale cărei singure meciuri relevante câștigate la Roland Garros au avut la capătul prost al rachetei o româncă. Sau două, începând de azi.
Embed from Getty Images
Mitu/Putintseva- Kasatkina/Kontaveit: 4-6, 1-6
Meciul ăsta s-a agățat de neputintseva Andreei și a colegei ei. Era chiar păcat să plece Yulia acasă și să nu folosim jocul ăsta de cuvinte, mai ales că nu a fost un meci cu mari suferințe la mijloc. Kasatkina se aranjase deja cu niște zile de cazare în campus, dar celelalte trei fete erau cu bagajele la poartă și check-out-ul făcut după ce turneul de simplu a avut începutul și sfârșitul în aceeași zi. Mă rog, fără Andreea, care n-a mai jucat la simplu pe tabloul principal al unui turneu WTA din 2016, când a fost băgată în fața cozii cu un wildcard la București. Dublul de azi a fost cu plus pentru Kasatkina și Kontaveit, care așază o nuanță nouă în povestea cu „pentru a câștiga la dublu nu e neapărat să fii mare jucător de simplu”.
De basculat joi la Roland-Garros:
Masculin
12:00 D. Thiem – A. Bublik
13:15 N. Djokovic – H. Laaksonen
15:15 A. Mannarino – G. Monfils
15:15 J. del Potro – Y. Nishioka
Feminin
12:00 S. Cîrstea – A. Bolsova
12:00 N. Osaka – V. Azarenka
13:15 I. Begu – K. Muchova
14:00 S. Williams – K. Nara
17:15 S. Halep – M. Linette
Dublu feminin
12:00 Bara/Jakupovic – Dobrovski/Xu
12:00 Olaru/Jurak – Friedsam/Siegemund
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
