Bună ziua, aveți grijă de voi, evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi și bine v-am regăsit la o nouă cronică de tenis. După cum știți, textele publicate aici nu-s scrise de oameni care au chiar toate găinile-n coteț, așa că așteptați-vă la o serie de fenomene lingvistice extreme, precum metafore care zboară la înălțime coborâtă, hiperbolizări care transformă experiența digitală într-una personală și mai ales un ciclon de sarcasm ascuțit de care trebuie să te ferești în aceeași măsură în care e bine să te lași luat de val.
Cert e că nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără prietenii noștri de la Porsche, care în schimb ne cer doar să ne uităm la tenis, să dormim cât putem să nu iasă cu scurtcircuite, să scriem zilnic indiferent de vreme și să-i urmărim pe Instagram. Nu de alta, dar altfel oricum nu prea avem cum să-i urmărim, pentru că un 911 ne lasă să zacem în praf la orice oră. Considerați, deci, că plătiți biletul în primul rând al cronicii printr-un binemeritat follow.
Iar acum, că ne-am făcut cu toții datoria față de sponsor, să începem să ne facem datoria față de patrie și fiii ei care încă citesc texte lungi pe internet. Bravo, fii! Maestre, motor.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Simona Halep – Magda Linette 6-4 5-7 6-3
Hai, că ne-am prins. Ne-a luat ceva, dar ne-am prins: Simona nu e jucătoare de tenis, fraților. Ci o foarte, foarte, foarte bună actriță care ne livrează din două-n două zile superba piesă “Stai că te tai, stai că mor, stai că te tai din nou”. Text: Simona Halep. Muzică: Simona Halep. În rolul principal: Simona Halep. Decoruri portocalii: Roland-Garros. Decor maro: poporul român. Partener medical: orice farmacie aflată la maxim două minute de mers pe jos. Trebuie să te-ntorci repede, că-n meciurile recente ale Simonei nu știi dacă ratezi finalul de set, de meci sau de viață.
Embed from Getty Images
Glumim, normal că glumim, doar ne permitem. După ce tensiometrele ne-au dat eroare ca detectorul de radiații în mijlocul reactorului explodat la Cernobîl, ne permitem.
Și acum, câte ceva despre meci. A început plăcut, cum începe vântul să te mângâie pe plajă pe pielea arsă de soare. A fost 2-0 pentru Simona, apoi a egalat Linette – semn că am intrat în celebra depresiune halepiană post-summit, semn la rândul său că înspre adversară vor fi livrate în scurt timp fenomene meteorologice generate în special la nervi. Și așa a și fost: 5-2 pentru Simona și un prim set câștiga… a, ba nu, stai că iar ne-a intrat o roată-n groapă și turăm motorul aiurea și trezim blocul ca s-o scoatem. În fine, nu vă mai țin, că e târziu și poate nu vă lasă ăștia să citiți mult la reanimare: primul set s-a terminat 6-4. Iar asta a fost partea “Stai că te tai” a piesei pentru care ne-am adunat azi în fața ecranelor.
Embed from Getty Images
Un prim set în care am observat două curente literare majore pe arena Suzanne Lenglen în meciul jucat în turul al treilea al turneului în care fetele se luptă pentru trofeul Suzanne Lenglen. Mă scuzați, mi-a plăcut mereu să evoc imaginația franceză. Dar în cazul ăsta chiar e ok. Pentru că Suzanne Lenglen a fost la vremea ei un soi de Serena corcită cu Simona, cu Muguruza, cu Pliskova și cu Nadal. Adică n-au bătut-o adversarele cu anii, iar când îi luau câte-un set huruia spumantul ca-n cascadă.
Așadar, două curente sesizate clar pe teren: în timp ce Simona își făcea jocul clasic, țăcănind stânga-dreapta mingi la care icnetele s-au întețit pe măsură ce scorul făcea figuri, Magda Linette – o necunoscută pentru majoritatea publicului de tenis de la noi – inventa scurte bolnav de eficiente și mai ales trotila forehand-uri plate la care Simona reacționa cu o tradițională clătinare din cap.
Partea bună e că la fiecare ștangă a Magdei, Simona aduna vreo 3-4 boabe transpirate și muncite care au îndepărtat-o ușor pe tabelă. Și așa s-a făcut 5-3 în setul al doilea. Acu’ știm cu toții că atunci când ajunge la câteva puncte de meci, pe Simona n-o-ntorci aproape niciodată. Stâncă, nene. Inox. Există însă o excepție, când condițiile cumulate sunt: să se joace la Roland-Garros, să aibă meci cu o jucătoare care înoată în ape incerte în clasament și să o lase pe adversară să prindă curaj vreme de două-trei puncte, cât să înceapă aia să curețe vreo două tușe.
Embed from Getty Images
Așa s-au dus naibii cele 3 mingi de meci – dintre care două pe propriul serviciu – pe care Simona le-a adunat gram cu gram. Și s-au întors pe verso sub forma unei poloneze arțăgoase care s-a prins brusc că dacă nu-și murdărește pleurele cu zgură, sare din schemă. Deci, în loc să o luăm organizat spre dușuri, spre paturi sau spre cronici – în funcție de caz, iată-ne strângând canapeaua între fesieri, încercând să ne imaginăm cum ar fi ca deținătoarea trofeului să sară din schemă într-un meci din turul al doilea cu madam Linette după ce-a avut 3 mingi de meci. Iar asta a fost partea “stai că mor” a piesei jucate azi la Paris de formația vocal-instrumentală Simona & Garfunkel.
De aici, însă, a început epilogul. Pentru că Simo a părut prietenul ăla enervant căruia-i iese mereu de 1 aprilie farsa cu infarctul doar pentru a râde de tine cu lacrimi când încerci să silabisești panicat la 112 adresa la care să vină ambulanța.
Dacă în primele două seturi s-a muncit ca la canal timp de aproape o oră pe unitate, după 15-20 minute din setul decisiv era deja 5-1 pentru Simona după 6 game-uri în care Linette a părut că și-a spart brusc baia de ulei, în timp ce a noastră a descoperit pedala de accelerație. A fost momentul în care am început să regăsim oxigenul prin aer și să ne așezăm ceva mai relaxați pe marginea fotoliilor care ne-au fost alături în toate încercările de-a dreptul psihiatrice din ultimii ani.
Embed from Getty Images
Piesa nu s-a terminat însă fără ca Simona să simuleze un nou leșin. Cam pe la 5-3, așa. Dar când Magda s-a apropiat, apoi s-a aplecat să-i ia pulsul, Simo a prins-o de-o aripioară și a zvârlit-o în shredder, acolo unde ajung toate documentele care ar fi avut potențial, dar care la final nu rămân nici măcar pe hard.
Apoi a coborât cortina, lumea a aplaudat, iar Simo n-a mai ieșit la bis, pentru că era deja al doilea identic după cel din primul tur. Ceea ce nu vă doresc și dumneavoastră.
Embed from Getty Images
Irina Begu – Karolina Muchova: 1-6, 6-3, 6-4
Nu trecuseră decât vreo 30 de minute din meciul ăsta și am atentat deja la sertarul cu medicamente, acolo unde stau liniștite pilulele și siropurile în așteptarea unui viitor sfert halepian de vreo 7 ore cu te-miri-ce jucătoare de care părinții ei află că joacă tenis abia acum, c-o văd la televizor. De data asta, aveam nevoie urgentă de un antiinflamator care să alunge durerea cruntă de cap care mi se așternuse pe bombeu din două motive: în primul rând, mi-a picat curentul fix când Irina se pregătea să trotileze un rever și ăia de la call center m-au anunțat senini că defecțiunea va dura vreo 5 ore. În al doilea rând, sunt convins că acel rever a mers în aut, ca mai toate loviturile Irinei din primul set al meciului.
Embed from Getty Images
A fost momentul în care s-au făcut țăndări toate miștourile prietenilor care hăhăie ritmat când văd cele două powerbank-uri masive care-mi blochează jumătate de casă. Iar într-un discurs aproape Oscarian, le mulțumesc în același timp și pionierilor tehnologiilor mobile care au decis la un moment dat să înlocuiască butoanele telefoanelor cu ecrane cât porcul și să inventeze tableta. Și, nu în ultimul rând, celor care au făcut ca 4G-ul să existe.
Până când am conectat toate mufele și am așezat ecranele în ordinea importanței celor 8 meciuri pe care le vedeam în același timp, Irina făcuse deja break în setul al doilea și se pregătea să egaleze la seturi după alte două break-uri născute natural imediat după ce Irina s-a prins cum să contracareze miliardele de scurte de care Muchova a abuzat ca guvernul de OUG-uri. Bine, există o diferență notabilă între cele două situații: dacă ai noștri bagă hârtii cum apucă, Muchova are simțul mingii și știe cu dropshot-ul, fiind una dintre cele mai eficiente fete din circuit la capitolul ăsta. Așa că, dacă scurta reprezintă pentru majoritatea o soluție de ultim moment, Muchova a transformat-o în armă albă. Luați de-aici:
La ce sezon de tristă amintire a avut Irina, mă așteptam ca partida cu Muchova să fie complicată. Mai ales că cehoaica a găsit siguranțele corecte în primăvara asta, ajungând în finală la Praga. Dar e bine că Irina și-a demonstrat în primul rând sieși că poate să revină de la scoruri care altădată îi livrau apă-n puț până se ardea pompa.
Vestea și mai bună e că Irina nu dă de niciun balaur cel puțin două tururi de acum înainte. Sâmbătă va juca cu Anisimova, apoi, dacă o bate pe pseudo-Sharapova asta mică de 17 ani care tocmai i-a dat bolovan Sabalenkăi, va trage cu Alexandrova sau Bolsova. Nu știu cum vă sună vouă, dar mie-mi miroase a turneu numai bun pentru ca Irina să amestece puțin prin moral și prin conturi, că niște sute de mii de euro, acolo, nu fac rău la ten. A, că dup-aia vine direct Simona Halep într-un eventual sfert e deja poveste. S-ajungem noi să avem probleme de-astea și vedem pe loc cum împărțim mămăliga în farfurii.
Embed from Getty Images
Sorana Cîrstea – Aliona Bolsova: 6-7, 6-7
De fapt, dacă e să respectăm adevărul onomastic, Sorana a jucat astăzi cu Aliona Bolșova-Zadoinov, un nume cu o sonoritate care în momentul ăsta, la nici 24 de ore după ultimul episod din Cernobîl, îmi ridică părul pe mâini cu liftul supersonic. Iar săpăturile de-abia încep: Aliona joacă pentru Spania, dar s-a născut la Chișinău, ceea ce înseamnă că Sorana n-a avut nici măcar șansa de a primi indicații din tribune, pentru că auzea aia tot și-i băga Cesiu-137 în rachetă de-i plângea racordajul.
Embed from Getty Images
V-ați prins deja că încerc să-i găsesc motive Soranei. Asta pentru că în mod normal, fata noastră ar fi trebuit să sară prin tabloul de la Roland Garros ca iepurii prin crâng după ce a moștenit traseul rezemat de perete de Petra Kvitova. Știți povestea, nu mai revin: Petra, una dintre favoritele hârtiei și a pixelilor, s-a retras înainte de meciul cu Sorana din primul tur, ceea ce a însemnat că – tradițional – Cîrstea a preluat un culoar favorabil pe care în mod normal poți patina fără viraje.
Doar că Sorana n-a jucat azi doar cu Cernobîl și Kozlodui via Patatas bravas, ci și cu o ruptură fibrilară ascunsă undeva prin abdomen. O accidentare pe care o poți ține sub control la șah și darts, dar care la tenis îți sfâșie creierul la fiecare mișcare mai amplă decât simpla poziție de drepți. Adică de 67 de ori pe secundă, pentru că tenisul are darul de a transforma omul în titirez. Așa că în lista de ocări pe care le aruncăm la fiecare turneu de tenis se adaugă de astăzi, pe lângă Wozniacki, Nănașa și mai știu eu cine le-o pune piedici alor noastre fix când fetele au băgat a șasea spre luminița de la capătul tunelului, și rupturile musculare. Care au căzut în fața Soranei fix când fata făcuse finală și avea șanțul săpat spre vârfurile cu aer crocant ale turneului.
Embed from Getty Images
Naomi Osaka – Vika Azarenka: 4-6, 7-5 6-3
Ok, recunosc: Osaka începe să devină ciudățică. Adică iubesc felul ei de-a trece peste toate momentele din joc, fie ele nasoale sau fericite, cu fața aia betonată de pe care pare că au fost extirpați toți mușchii. Dar să vii la Roland-Garros și să le dai ăstora bluescreen timp de două tururi e prea mult până și pentru mine. În primul meci a luat pretzel de la Schmiedlova în primul set, apoi s-a întors și i-a întins ăleia maioul la uscat pe propriile-i mațe. În al doilea, care s-a jucat nedrept de devreme în competiție, Osaka a fost la două game-uri de evacuare, dar Vika a scăpat-o din mână. Și Osaka nu ia ostatici, ea dă cu lama când prinde momentul.
Embed from Getty Images
Meciul a fost altfel fabulos, o partidă excelentă, cu ritm bun, în care Vika a părut că are toate armele ca s-o scape pe Naomi de grija șosetelor spălate zilnic. Pentru că, nu știu dacă știți, dar Osaka iubește zgura cum iubesc politicienii girofarul. Ăla care vine după ei, nu ăla din coloanele oficiale. Per total, rămânem mulțumiți de două lucruri după meciul ăsta: primul ar fi că Osaka n-are cum s-o ducă-n ritmul ăsta până la final, așa cum niciun bețiv nu poate evita la nesfârșit toate șanțurile. Iar în al doilea rând, am văzut-o pe Osaka zâmbind pe teren. E adevărat că doar la final, când a salutat lumea de prin tribune. Iar miza mea e pe faptul că i-a plăcut cina balotată cu o seară înainte, că motive sportive de zâmbet la Naomi nu cred că pomenim noi curând.
Novak Djokovic – Henri Laaksonen: 6-1, 6-4, 6-3
Nu știu cum sunteți voi, dar eu îmi aduc aminte mereu de arborii de sequoia care o acuzau pe Simona că ajunge prin sferturi de Slam jucând cu toate junioarele găsite leșinate pe tablou. Oameni cu memorie de Drosophila melanogaster care uită că, pentru a avea o cifră mică în dreptul capului de serie, Simona a trebuit să înceapă să bată pe terenurile fără garduri crescute în umiditatea cruntă a verilor din Mamaia și să se cațere milimetru cu milimetru pe clasamente.
I-aș invita, de altfel, pe oamenii ăștia să analizeze traiectoria lui Nadal sau a lui Djokovic la Roland-Garros. Dacă Nadal s-a calificat în turul al treilea jucând cu niște băieți care au părut că au câștigat două ore de tenis cu Rafa la o campanie în care mesajele de sub capac îți pot aduce o bere, un set de chiloți strâmți, un curs de limba engleză fără profesor sau o întâlnire cu zeul zgurii, Djokovic e pe același trend. Azi, de exemplu, omul-elastic s-a întâlnit cu Henri Laaksonen. Un tip care a început tenisul în Finlanda, dar care s-a mutat la elvețieni, crezând probabil că reverul cu o mână curge la robinet în Zurich. Ei bine, nu că nu curge, dar omul a și făcut ceva tămbălău acum niște ani la lotul de Cupa Davis, când le-a amestecat elvețienilor carne de ren în lapte sau ceva de genul ăsta. A fost nasol, cu scandal și cu excluderi și amenzi, chestie despre care n-ai crede că e posibilă între niște băieți care nu trec pe la pașapoarte când zboară în spațiul Schengen.
Embed from Getty Images
În fine, ideea e că Djokovic a jucat cu băiatul ăsta, care e mai degrabă specie de challenger-uri și care a ajuns pentru prima dată în carieră în al doilea tur la un Slam. Așa că Nole a intat pe teren, a făcut niște stretching, între reprizele de fandări a returnat niște mingi și asta a fost: trei seturi, 18-8 la game-uri, 28 de broboane de sudoare consumate de Djokovic. Nasol, musai să mănânce trei smoothie-uri de chia.
Embed from Getty Images
Caroline Garcia – Anna Blinkova 6-1 4-6 4-6
Știi momentele alea din viață în care simți că nu-ți iese nimic, când îți vine să te închizi într-o cameră să asculți muzică ambientală și-ți dorești doar bagi clonțu’-n pernă? Ei, când se vi se va mai întâmpla asta, am o propunere de înviorare: luați înregistrarea meciului dintre Caroline Garcia și rusoaica Anna Blinkova și urmăriți reacția francezilor din tribune la ultimele două game-uri ale partidei. Un amestec de dezamăgire, uluire și desanctificare în direct care atunci când vine din partea francezilor face ca viața tuturor locuitorilor Planetei să pară una mai bună. Bineînțeles că e greu de înghițit faptul că prima jucătoare a țării își frige tigaia fix în turul al doilea, jucând cu o tipă despre care oamenii nu știau că există. Mai ales că Garcia luase primul set în viteză și părea că au tocmit-o ăia din federație să nu tocească prea mult zgura de pe Chatrier.
Embed from Getty Images
Așa că, atunci când Anna a urlat a bucurie după dubla cu care Caroline și-a închis singură meciul, a părut că rusoaica chiuie la înmormântare. Doar glasul ei pițigăiat s-a înfipt în difuzoare printre francezii care au făcut ochii mari și plânși. Știți reacția, e aceeași pe care-o au oamenii când torni cola-n vin. Dar momentul de grație a fost altul: în timp ce Caroline părăsea incinta în trombă, încercând să inventeze explicații ca să n-o pună taică-su cu genunchii pe coji de nucă, Anna a turnat votcă pe rana demiurgilor din tribune vorbind într-o franceză impecabilă, cu accent de Haute Savoie, la interviul pe care i l-au luat ăia pe teren. Ba chiar oamenii de prin circuit bagă mâna-n foc că fata îi dă rușine până și Andreei Petkovic la capitolul cărți citite. Game, set, șah mat, Paris.
De basculat vineri la Roland-Garros:
Masculin
13:15 R. Federer – C. Ruud
13:15 P. Carreno Busta – B. Paire
14:30 R. Nadal – D. Goffin
16:30 S. Wawrinka – G. Dimitrov
17:00 S. Tsitsipas – F. Krajinovic
Feminin
12:00 K. Pliskova – P. Martic
13:15 G. Muguruza – E. Svitolina
Dublu masculin
14:30 Rojer/Tecău – Berankis/Nishioka
14:30 Bopanna/Copil – Bonzi/Hoang
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
