Probabil vă întrebați acum ce s-a întâmplat și cât de jos a ajuns tenisul românesc dacă o cronică ce conține primul meci al Simonei Halep de la Roland-Garros e scrisă de un individ cu numele ăsta. Totuși, nu. Hângănuț nu e nici diminutiv, nici pseudonim. E numele unuia care vă basculează aici vreo 3000 de cuvinte din care ar trebui să înțelegeți la final că e o perioadă extraordinară în care să fii român. Sunt nou venit în lista de cronicari de pe site-ul ăsta, așa că bine v-am găsit, poftă bună, somn ușor și o zi excelentă. În funcție de cum vă prind că citiți textul ăsta. Încântat de cunoștință.
Și în 2019 ne-a plecat un ditai cârdul de jucători de tenis către Roland-Garros și Doamne, îți mulțumim fierbinte că au prins frică de textele noastre tăioase și continuă să ridice praful portocaliu de lângă Paris, îndesând în fileu cele mai fine și rafinate exemplare ale tenisului mondial. Bineînțeles că o fac de frica gurii lumii de pe aici, ne e din ce în ce mai clară treaba asta.
Fără prea multe alte cuvinte în plus față de cele care oricum sunt în plus în fiecare introducere de cronică pe aici, azi s-a cam vorbit la Paris utilizându-se celebrele cuvinte dacice: barză, viezure, mânz, victorie.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
S. Halep – Ajla Tomljanovic: 6-2, 3-6, 6-1
Și-a început drumul către a doua oală din argint care i se acordă jucătoarei cu cei mai capabili plămâni și cea mai mare disponibilitate la măturat tușele terenurilor de la Roland-Garros. Sigur că între meciul de azi al lui Halep și meciul de anul trecut din primul tur al slam-ului portocaliu am putea găsi numeroase asemănări. Și, la cum suntem noi, cel puțin la fel de multe motive pentru care să credem că în mai puțin de două săptămâni vom spune din nou „Bine, bă, a luat Roland-Garros-ul, dar ia să mai ia și altele, că nu e suficient”. De exemplu, la fel ca la RG 2018, primul meci al Simonei Halep a fost jucat de Simona Halep. Coincidență? N-aș prea crede. Analizele mele au arătat de asemenea că, la fel ca în 2018, Halep nu doar că a jucat primul meci în chiar primul tur, dar l-a și câștigat. Din nou, iată, în cronicile de pe cronici.ro vă oferim informațiile pe care alții le evită. Pentru că sunt incomode.
Embed from Getty Images
Sigur, ai fi zis că Simona Halep nu mai are chiar atât de multă presiune din partea noastră, că duminică am văzut-o la vot, săvârșindu-și datoria față de țară. Dar țara asta nu a ajuns în fruntea nenumăratelor topuri mondiale acceptând ceva mai puțin decât perfecțiunea. Și slavă cerurilor înnorate de la Paris că Simona a priceput și a intrat cu capsa pusă și glonț pe țeavă, când Ajla încă mai căuta în ierbarul de clasa a 6-a denumirile latinești ale florilor și buruienilor de pe noile echipamente Nike.
Apropo, disclaimer ca atunci când vă faceți abonament de telefonie mobilă: subsemnatul și Nike au o relație specială. Pot ăia produce și ștergare cu motive inspirate dintr-o reprezentare grafică a băltoacelor din Nepos. Cel mai probabil am cumpărat un asemenea ștergar, îl idolatrizez și nimic nu mă va determina să spun ceva de rău despre brand. Meșter, de exemplu, e la fel cu Puma. De Codruț nu știm nimic, dar fiind ochelarist, probabil că el e fascinat de branduri precum Gazeta Matematică. Nu-i rău, e un mix bun pe-aici.
Embed from Getty Images
Revenim la meci: când deja era 3-0 pentru Simona în primul set, era clar că australianca se află într-o mare criză și nu poate avea pretenții de la partida asta dacă nu face rost, în ordinea asta, de: un brâu cu motive florare care să se asorteze la echipament, de o năframă așișjderea și de o strategie care să-i garanteze că nu devine subiectul unei știri de un minut în principalul jurnal de sport al zilei. Normal, fiți siguri că știe fata cum se fac la noi știrile despre tenis. Nimeni nu-și dorește să ajungă pe-acolo, flancat de epitete ciudate, semne de exclamare și majuscule disperate.
Embed from Getty Images
Când a cântat cocoșul galic regulamentarele prime 30 de minute de joc, se consemna deja un civilizat 6-2 pentru Simona. Ar fi mers un set al doilea identic care să rezolve un meci care să țină cât o repriză de la fotbal? Ar fi mers, normal. Dar, la fel ca Simona, cred că noi, ca țară, am avut de gestionat prea multe schimbări în ultimele zile. O Simona care încheie meciuri într-o oră nu face bine nimănui.
Pe cale de consecință, ca să ne arate că nu e deloc străină de lucrurile care-i bucură pe fanii ei exigenți, Simo a pus în oală niște relaxare, a venit săritoarea de Ajla să toarne din sticlă niște polonice zdravene de tupeu și a ieșit o ciorbă ciudată, dar perfect mulată pe gustul uneia care trăiește bine-mersi după ce a combinat bucătăria croată cu cea de la Antipozi. Dar vedeți voi cum e viața asta, acest 3-6 din al doilea set ne-a făcut să zâmbim puțin. Ok, a însemnat set pierdut de Halep, dar parcă ieri destupam șampanii pe o combinație similară de cifre.
Embed from Getty Images
Pe undeva pe la ora la care se jelea o nouă cădere a Simonei, fata noastră a avut un moment de revoltă pe care cel mai probabil l-ați interpretat eronat. Se făcea că Simo dă cu mingea în zona gri a terenului portocaliu, pierde punctul și se răstește către tribună, cerând aplauze. Da, e foarte convenabil să credem că a strigat în direcția echipei ei, dar – slavă cerurilor din nou că vă luați informațiile din tenis din aceste cronici, și nu dintre știrile cu jaloane și bariere – vă putem spune că se răstea la colegul nostru, Codruț, care azi a ajuns la Paris și se vede treaba că nu prea e în forma pe care Simona o așteaptă de la el. Se va remedia, nu vă faceți griji. Fără o sinuzită zdravănă de la statul în frig plus un trofeu, Codruț nu se întoarce acasă.
Și dacă am lămurit-o și pe asta, putem discuta și despre setul trei. Dacă chiar crede cineva că sunt multe lucruri de spus. Ajla nu e degeaba pe locul 47 WTA, dar forma pe care o deține la ora la care vorbim ar putea fi cel mai bine descrisă de faptul că – scuze, Miki – la începutul lunii a pierdut în două seturi cu Mihaela Buzărnescu, iar de-atunci nu prea schimbat multe seturi de echipament la niciunul dintre turneele la care a mai fost. Da, nu zicem, fata a dat în minge ca în șnițele, dar asta nu te poate ajuta mai mult de un set. Oricât de bine bați, mai trebuie să știi să pui de-o garnitură în farfuria aia de meci și să pornești hota ca să nu te sufoci după o oră și jumătate de gătit. Dar nu-i nimic, Ajla. Noi te iubim tocmai pentru că azi ai fost cine ai fost și pentru că ai fost cum ai fost. Dar, în mod special, pentru că Simona și-a adus aminte în setul al treilea că este cine este.
Embed from Getty Images
Irina Begu – Lin Zhu: 6-1, 6-1
Când încă nici nu se făcuse bine lumină în ziua a treia de scandal parizian, din pâcla deasă care acoperă spațiul incert de dincolo de zidul Topului 100 WTA am zărit-o pe Irina Begu. Din spatele ei să se vadă oare Naomi Osaka? Ah, nu, nici vorbă, deși cam de genul ăsta de adversare ai noroc din momentul în care scapi hățurile clasamentului și ajungi la clasament cu trei cifre.
Embed from Getty Images
Lin Zhu și-a însușit rolul de posibil pansament pentru anul nefericit al Irinei și greu ai fi zis că se poate găsi o jucătoare mai potrivită pentru o dimineață rece de tenis în care șuba pe umeri, șosetele de lână trase până peste genunchi și sticla cu apă caldă pusă la șale sunt cel puțin la fel de importante precum aranjarea cu precizie chirurgicală a sticlelor lui Rafa Nadal. În timp ce Irina nu a prins tot anul vânt în pânze ca să lege mai mult de două victorii la vreun turneu, colega ei de peste drum se prezenta într-o stare și mai demnă de un cocktail făcut din trei măsuri de vodkă diluate-n rom și băut în timp ce vizionezi pe repeat episodul 1553 din „Tânăr și neliniștit”. În tot anul 2019, fata jucase un singur meci prin Europa și toate partidele câștigate în sezonul ăsta au fost adunate la turnee de a căror existență ne îndoim.
Embed from Getty Images
Știți cum se spune: foarte important nu este neapărat locul în care te afli, ci modul în care ai ajuns acolo. Adică e mai important drumul decât destinația, ca să ne înțeleagă și prietenii noștri de la Jilava. Eh, Begu și Zhu stau la câteva străzi distanță pe partea greșită a zidului care desparte prima sută mondială din WTA de celelalte multe sute de jucătoare. Lin Zhu pe 106, Irina pe 116. Diferența crucială e că, spre deosebire de Zhu, Irina doar a ieșit pentru o perioadă să adulmece hăul de dincolo de zid. Ok, pare că izul a cam amețit-o și că Irina a băgăt la ruletă câteva sute de puncte câștigate în anii trecuți, dar știm de la sporturi paralele că ocaziile se răzbună. Poate chiar de la meciul ăsta. Meci despre care, la modul serios, nu sunt multe de spus. Era și frig, stăteau fetele astea înfofolite și cu brumă-n păr, dar s-a terminat 6-1, 6-1. Cât de-o încălzire cinstită și un drum încurajator către turul al doilea.
N. Osaka – A. Schmiedlova: 0-6, 7-6, 6-1
Dacă circuitul WTA ar fi o cupă a corporațiilor, Naomi Osaka ar fi reprezentanta celei mai șmechere clinici de psihologie din lume. Chestie care probabil nu există, dar pe care o facem să existe de dragul discuției. Fata asta îmi produce o fascinație pe care îmi va fi greu să nu o descriu în vreo cinci pagini. Dar am milă de voi și păstrez idei crețe și pentru alte ocazii.
Încă de la primele conferințe de presă, cățărata pe #1 WTA spunea că, meh, e cam zgură pe aici, cam praf, meh, dar ea joacă, totuși. Să zică mersi ăștia de la Roland-Garros că fata nu mai e minoră, că la așa declarații era greu să nu te gândești „Aoleo, pe săraca au fată răpit-o ăștia de la WTA și o obligă să joace tenis?”. Dar nu, fraților, atitudinea asta e parte din Naomi. Pacea din mintea ei e ceva spre care întreaga societate ar trebui să aspire. Nici nu sunt sigur că a văzut-o pe Schmiedlova când a intrat pe teren și am mari dubii că a văzut tabela pe care scria 6-0 după nici 30 de minute de joc. Mă rog, „joc”.
Embed from Getty Images
Nu, Naomi se uita la ceas, mai sărea pe călcâie și din când în când se uita la cer. Da, Naomi, uite, și ăștia au păsări. Hai, joacă!
Cât despre Schmiedlova, săraca fată chiar nu a avut nicio vină. Ea, de felul ei, nu e străină de aerul rarefiat al clasamentului WTA. Are trei titluri WTA, dintre care unul luat chiar la București, iar toamna lui 2015 o găsea pe locul 26. Dacă nu s-ar fi tăiat maioneza la care învârtea de zor în ianuarie 2019 la Hobart, unde a și jucat finala, Schmiedlova probabil își flutura pletele blonde undeva mai sus de locul 96. Dar când ești în forma diformă în care se afla Schmiedlova și rupi furtunul pe numărul 1 mondial într-un set pe care-l câștigi cu 6-0, se ajunge la un paradox: e mai rău că tocmai ai luat setul decât îi e adversarei să te bată. Că adversarul, în cazul nostru Naomi, nu are ce să facă mai prost de atât. 13 greșeli neforțate și nicio lovitură direct câștigătoare sunt, de obicei, garanția că, da, ai atins nivelul cel mai de jos al jocului tău. De aici e mai rău doar dacă uiți ce-i cu chestia aia pe care o ții de mâner și să începi să dai cu piciorul în minge. Avem vaga bănuială că așa se apucă de fotbal ăștia de prin Liga 1, apropo.
Embed from Getty Images
Doar că Osaka nu uită. Tace ea de parcă se bate cu Klaus la Premiul Nobel pentru Pace, dar în mintea ei se construiește în liniște revenirea. Și dacă nu se construiește o strategie, măcar e liniște. Liniștea aia care îl face pe adversar să transpire în tălpi și să se întrebe în prosop:
– Băi, i-am dat 6-0 și sunt la un pas să o urc în rata de Tokyo, de ce nu se crizează? Ba stai așa, de ce mă crizez eu? Naomi, ieși din capul meu!.
Nu avem încă microfoane instalate în creierele jucătoarelor (se lucrează încă la asta, sper să fim gata mai repede decât pun ăștia de la Paris reflectoare care să le permită să lase meciurile să se joace și după căderea întuericului), dar puteți fi siguri că Osaka era genul de copil care în primele 40 de minute ale tezei la fizică citea Harry Potter. Relaxată și fără griji. Două minute mai căuta pe net modalități prin care să eviți încrețirea părului când e umiditate afară, apoi rezolva testul și era trimisă la Olimpiada pe județ. Cam așa a lăsat-o și pe Schmiedlova până la punctul în care slovaca a servit pentru meci. Era 5-4 în setul al doilea și singura care știa cât de departe e victoria era oropsita de Anna. Tiebreak-ul a venit de unde toți îl așteptau, iar setul decisiv a fost echivalentul ultimelor cinci minute din teza la fizică: “Dom’ profesor, nu vă supărați, ceva Rebus nu aveți la dumneavoastră? Că am terminat și mă cam plictisesc”
Embed from Getty Images
J. M. del Potro – N. Jarry: 3-6, 6-2, 6-1, 6-4
Vorbim despre meciul ăsta nu neapărat pentru că ar fi fost mai interesant decât semi-maratonul executat de Millman și Zverev, de exemplu, ci pentru că îmi pun credința în Jarry va juca într-o bună zi cu Thomas Fabbiano și că vom putea titra, descătușați, “Tom și Jarry”.
Altfel, Jarry și-a tras în cap roba de tânără speranță și a început să dea topoare la temelia lui del Potro. Serviciu bun, niște scurte absolut delicioase preparate cu migală la înălțimea aia a lui de doi metri și, ca să piperăm cronica și cu un truism, „un tonus bun”. Dar del Potro nu mai e la vârsta la care gustă ieșirile tinerilor. Băiatul ăsta a văzut multe. Și nu spun asta pentru că uneori am impresia că omul are 75 de ani de când e în circuit, ci pentru că literalmente a văzut multe. Ca să folosim o șmecherie statistică, am putea spune că del Potro are în dreptul Slam-urilor câștigate o cifră cu doar 50% mai mică decât numărul total de meciuri câștigate de Jarry la Slam-uri. De fapt e matematică de clasa a treia: del Potro are un Grand Slam, iar Jarry încă nu a trecut de două victorii pe la întrunirile astea. Dar trebuie să recunoașteți că, pus astfel în context, a sunat impresionant. De-aia vă și zicem de ceva vreme să căscați ochii la știri, că le învârt ăștia de n-au aere.
Embed from Getty Images
Totuși, pe viitor ne va fi destul de greu să îl iubim pe Nicolas Jarry dacă o ține în ritmul ăsta: ok, omul a jucat finală la Geneva, unde a pierdut în tiebreak cu Alexander Zverev, iar la Barcelona și-a racordat racheta în uimirea unora ca Granollers, Dimitrov sau – surpriză – același Zverev, dar ni l-a și bătut pe Marius Copil o dată, la Roma. Băiete, destul cu nonconformismul, revizuiește-ți atitudinea!
Tecău/Rojer – Garin/Londero: 6-3, 7-6
Revenim la români și aterizăm vreme de câteva paragrafe în probele de Roland Garros despre care altfel am auzi doar prin weekend-ul finalelor. Noi însă am fost binecuvântați de zeul tenisului, Rafa, și avem reprezentanți de carieră pe terenurile de dublu. Da, e Simona pe locul 3 al clasamentului WTA, dar ar fi cazul să apreciem mai mult faptul că Horică îi e credincios tovarășului Rojer și băieții ăștia sunt capi de serie peste tot pe unde-i prindem.
Embed from Getty Images
În a treia zi de open franțuzesc au intrat băieții pe turnantă și au dat peste doi tineri îndrăgostiți în materie de dublu masculin. Clasamente de simplu frumoase, servicii bune, atitudine corectă, dar Garin și Londero au părut uneori că joacă pe un teren prea mare pentru ei. La stânga, băi Garine, dacă așa ți-a spus Londero, că uite cum ai lăsat ditamai hectarul liber.
Paradoxal, din primul set câștigat de Tecău și Rojer nu adversarii au ieșit cel mai prost, ci staff-ul care avea grijă de meci. La cum izbeau craii noștri smash-urile în zgură (da, Iuliene, ești român, las-o așa), mi-e că la final de turneu o să pună ăștia pe nota de plată a țării avreo 10-15 mingi care nu mai sunt de găsit. Pe scurt și foarte scurt, Londero și Garin și-au mai revenit în setul doi și chiar au tras energic la un tiebreak, doar că Tecău și Rojer mănâncă la micul dejun șmecherași de-ăștia care vin la ciupeală.
Copil/Bopanna – Klassen/Venus: 6-3, 7-6
Declarăm deschis în mod oficial procesul de resuscitare sportivă a lui Marius Copil. Dacă la simplu nu mai e simplu de când l-a scos pe Stan Wawrinka din Balcani la turneul de la Sofia, medicul prescrie niște partide zdravene de dublu cu un asistent care știe meserie. În persoana lui Rohan Bopanna, care are în CV mai multe meciuri de dublu decât are Marius minute jucate în carieră la simplu.
Normal că nu are nicio logică ce ziceam câteva paragrafe de mai sus, agățând cu bara față, deloc subtil, jucătorii care intră pe tabloul de dublu doar ca să își revină din mahmureala experiențelor neplăcute de la turneele de simplu. Dar consecvența e oricum o calitate supraevaluată, așa că haideți să ne bucurăm împreună de faptul că Marius și Bopanna au coborât bariera peste traseul șui Klaasen și Venus. Pentru că ăștia doi nu erau tocmai abur pe oglindă, ci ditai favoriții 6 ai competiției.
Dar să nu fim modești și rezervați: victoria a venit într-un stil autoritar, așa cum ne revenim noi din orice suferință. Zic doar atât: 6-3 în 18 minute și niște tenis serios abia în setul doi, când era deja prea târziu pentru ca adversarii să revină și pentru ca Marius să anuleze camera la hotel pe care oricum o rezervase pentru măcar o săptămână. Așa că al nostru mai rămâne prin zonă, dacă tot a descoperit e o zgură de mâncat la dublu pe la Paris.
De basculat miercuri la Roland-Garros:
Masculin
12:00 S. Tsitsipas – H. Dellien
13:15 R. Nadal – Y. Maden
13:15 K. Nishikori – J. Tsonga
15:15 G. Dimitrov – M. Cilic
15:15 R. Federer – O. Otte
Feminin
12:00 E. Svitolina – K. Kozlova
12:00 G. Muguruza – J. Larsson
12:00 S. Stephens – S. Sorribes Tormo
14:00 Ka. Pliskova – K. Kucova
Dublu feminin
12:00 Mitu/Putintseva – Kasatkina/Kontaveit
13:20 Begu/Buzărnescu – Kichenok/Ostapenko
Mixt
17:15 Buzărnescu/Inglot – Jurak/Krajicek
17:15 Olaru/Skugor – Peschke/Koolhof
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
