Cu ceva chiar am rămas din orele de psihologie din liceu. Și în niciun caz nu este vorba despre talentul supraomenesc de a ținti colegi cu proiectilele de hârtie lansate din pixuri dezafectate transformate în arme de vânătoare. Am făcut asta în vremuri în care toți adulții le reproșau copiilor lor că nu au făcut armata, deci sper că luptele din sala B3 a liceului din Bistrița să îmi poată fi cândva echivalate cu stagiul militar.
Dincolo de preocupările care țineau de protejarea libertății poporului meu, de la psihologie îmi amintesc niște explicații complicate din care eu am rămas cu faptul că avem un creier comod, care în permanență ar prefera să stea la aceeași priză și să primească doar ceea ce e lejer și cât mai previzibil. De asta unii ajung să voteze PSD chiar și în lipsa găleții cu făină și de asta comandăm de pe aceleași site-uri chiar dacă de atâtea ori ne-am bălăcărit cu ăia de la call center.
Pentru că ne e bine la căpuț atunci când putem să punem pe masă măcar câteva talgere în echilibru, în timp ce în tot restul vieții noastră aleargă viruși și ni se scălămbăie arătări publice devenite faimoase pentru că le înoată câinele. Iar aici intră și relația noastră de love-hate-hai că-s de-ai noștri cu Roland Garros. Poți pune acoperiș pe Chatrier, dar nu poți acoperi cu toată țigla lumii capacitatea francezilor de a le reaminti tuturor că sunt frați cu noi. L-am văzut pentru prima dată după US Open pe Nole înapoi la piscina cu hăhăieli și e de înțeles motivul pentru care se simte atât de bine la Paris: după scăpările organizatorice de la meciul său de azi, Djokovic poate înfige capătul rotund al rachetei în strunga dinților unui arbitru și tot ar fi al doilea cel mai provocat pe orizontală om din acel complex sportiv. Poate chiar al treilea, că nu îmi e clar dacă Roland Garros are și un co-CEO.
Embed from Getty Images
Cert e că francezii au uitat că la Paris plouă-n octombrie, așa că pe arena cu acoperiș de jde milioane de euro s-a tras azi folia și s-a intervenit cu lopeți și roabă, ca la Carei. Au fost momente drăgălașe care au mai difuzat din aroma amară a celor două meciuri pe jumătate românești terminate, ambele, cu covrigel primit de fete noastre.
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Patricia Țig – Fiona Ferro: 6-7, 6-4, 0-6
Dacă aș intra mâine în biroul Ministrului Educației și i-aș spune că învățământul românesc e leit ca tenisul din circuitul WTA, vorbele mele ar fi scrijelite cu cuiul ruginit în fiecare WC turcesc aflat în curtea școlilor gimnaziale rurale.
Și aș avea dreptate, doar că nu ar fi de bine. Avem tendința păcătoasă dar scuzabilă prin like-uri și share-uri la această cronică de a crede că tenisul e construit din fetițele cu păr lins încadrat de cozoroc Adidas și de grija pe care o are Angie Kerber pentru spațiul pe care îl mai are pe piept pentru sponsori. Dar, la fel ca în educație, nici tenisul nu e la bază despre olimpici, ci mai degrabă despre suferință.
Embed from Getty Images
Tenisul real nu e ăla din semifinalele în care o așteptăm de patru ori pe an, bătând din toc nervoși, pe Simona, ci mai degrabă cel al fetelor care au săpat în tranșee cu furculița la care au mâncat în poală pe la turnee de 15.000 de euro. Tenisul e mai ales despre fetele și băieții ăștia care într-un final nesperat și visat au prins deschisă ușa unui Grand Slam ce îți poate acoperi din două tururi gaura pe care ți-au dat-o ultimii doi ani. Sezoane în care te-ai lăsat de tenis de trei ori pe zi și încă o dată după rugăciunea de seară.
Iar când toată suferința asta intră în teren, ea nu are niciun brand pe ea. Are numai sete de a excava toată zgura și de a sacrifica smalțul de pe canini în încercarea de a mușca o bucată cât mai mare din parcela pe care fiecare jucător și jucătoare a promis că o să ajungă în compunerea de la final de clasa a patra.
Și toată desfășurarea asta de forțe cataclismice obișnuite în general să mute visuri prin munți nu arată tot timpul ca o Afrodita a tenisului atunci când pornești televizorul. Uneori e doar durere îmbibată în nervi transpirați și scrâșnit din dinți care fac delfinii din ocean să tresară de la mii de kilometri. Și asta, dragi prieteni ai sportului cu mingea în balta portocalie, a fost descrierea cadrului în care Patricia și-a încercat cheile în ușa săptămânii a doua de la Roland Garros.
Embed from Getty Images
Plantate pe arena centrală ca să se mai bucure și francezii de ceva după ce croissantele le-au venit înecate în apă de la streașină, Patricia și Fiona au purces la un concurs de arat-viteză.
Cu șanse de set și dialoguri strigate cu tribunele, Patricia a pus benzină fără plumb în loc de balsam peste primul set și l-a pierdut într-un tiebreak care abia mâine dimineață ne va durea pe toți. Totuși, ca să ne putem căuta și cârjele, Patricia a topit miriștea în setul doi, pe care l-a câștigat, după care a dat rachetă pe covrig și a primit un bagel copt la perfecție în setul decisiv.
Sofia Kenin – Irina Bara: 6-2, 6-0
Într-un concurs Miss Univers al sporturilor, tenisul e concurenta aia superbă și sofisticată care vrea să câștige spunându-ți că vrea pacea mondială. Și o crezi, că e albă și frumoasă. Și o votezi. După vezi că pleacă de pe scenă și observi cum un porumbel îi botează tiara, iar ea scoate de sub rochia de satin un lansator de rachete și trage la ghici în toți copacii pe care îi vede. Iar la final, când nu mai găsești frunză fără ADN de pasăre, tenisul privește circumspect celelalte candidate și face contestație pentru că alte concurente au purtat rochii cu imprimeuri non-vegane.
Nu poți iubi tenisul și să îi promiți că nu vei pleca de lângă el nici până la frigider, pentru că tenisul e sportul în care poți pierde un set cu 0-6, deși diferența de puncte câștigate nu e mai mare de 6. Tenisul e chestia asta meschină care îți va anula munca și te va obliga să te întorci la primul vers exact cum profa de română te punea să repeți Luceafărul de la titlu de fiecare dată când spuneai „în cercuri se răstește” în loc de „rotește”.
Embed from Getty Images
Exact asta i s-a întâmplat azi Irinei Bara, care a plecat de pe teren fără șosete pentru că de la 2-0 în favoarea ei nu a mai reușit să bage ața-n ac și mingea-ntre linii nici cu slujbe plătite la 5 mănăstiri. În plus față de argumentul conspirației mondiale împotriva fetelor de obârșie dacică, mai putem trece la capitolul comorbidități tenisistice și serviciul Irinei. Când viteza mingii nu ți-ar aduce nici măcar o lună de suspendare a permisului la o întâlnire în localitate cu MCV-ul Poliției Rutiere, șansele să mergi foarte adânc prin tunelurile unui Grand Slam ajung inevitabil să țină mai mult de magie decât de statistică.
Partea în continuare bună e că Irina a scos capul pe geam, a văzut cum e aerul, a ieșit la joacă, iar acum își poate duce sculele cât de sus vrea ea ca să-și facă o căsuță-n plopul clasamentului WTA.
Embed from Getty Images
Novak Djokovic – Elahi Galan: 6-0, 6-3, 6-2
A fost cu adevărat impresionant pe alocuri jocul la serviciu reușit de Galan. O evoluție care a culminat în primul game al partidei cu o servă reușită pe la 0-40.
Lucrurile s-au precipitat cu adevărat la 0-2 în defavoarea lui Galan: columbianul a reușit să piardă punctul după ce a ținut mingea în teren mai bine de 12 schimburi. Omul este primul columbian aflat pe locul 153 ATP care izbutește să lovească de mai mult de 6 ori mingea într-un schimb cu Djokovic.
Embed from Getty Images
Fanii lui Nole au avut numeroase ocazii în care să fie îngrijorați pentru soarta setului al doilea, în care am putut vedea adevărata valoare a lui Elahi Galan: nicidecum 0 game-uri, așa cum s-a întâmplat complet întâmplător în setul inaugural, ci un total incredibil de trei game-uri, toate fiind realizate cu Novak Djokovic pe teren. În setul al treilea, Galan chiar și-a permis să nu mai forțeze și a avut nevoie de numai două game-uri câștigate pentru a pierde triumfător partida.
Planul tactic al columbianului a funcționat de minune: Galan este cel care va avea ziua de luni liberă, în timp ce Djokovic continuă chinul și povara seriei de invincibilitate, fiind nevoit să apere un record de 34 de meciuri fără înfrângere în 2020. Nole a căzut, iată, direct în plasa vicleanului tenismen columbian. Bravo, Galan.
Embed from Getty Images
Andrey Rublev – Kevin Anderson: 6-3, 6-2, 6-3
Rublev e ceea ce ar ieși dacă Sam Querrey, ursul din desenele cu Mașa si Groot din Guardians of the Galaxy ar fi trebuit să construiască împreună un jucător de tenis la ora de biologie. Omul trăiește și mai ales supraviețuiește dramei de a fi unul dintre cei mai eficienți tenismeni dintr-un an cataclismic pentru sport, dar chiar și-așa nu-l place nimeni.
Deloc în apărarea lui a venit azi faptul că a jucat cu Kevin Anderson, un tip din generația de tenismeni care a intrat în sportul ăsta cu toporul ascuns în husa tablei de șah. S-a jucat pe bază de serviciu și s-a pierdut pe bază de retur, dar eu am rămas totuși cu ceva din meciul ăsta: fiind primul al zilei, l-am ascultat în timp ce am montat pentru prima dată în viață un dulap de la Ikea. Cine spunea că nu pot fi extrase lucruri bune din tenis, indiferent de meci, habar n-avea ce vorbește.
Embed from Getty Images
Paula Badosa – Jelena Ostapenko: 6-4, 6-3
Salutăm cu durere dispariția din fața micilor ecrane a tuturor fanilor declarați ai aranjamentelor capilare în formă de sarmale și ai cocurilor cu bureței prinși la coadă. Chiar dacă de data asta i-a luat mai mult decât de obicei ca să elibereze tarlaua, Nănașa a plecat totuși în treaba ei înainte să înceapă să pară că a prins iar forehand-ul de coadă.
Paula Badosa are doar 22 de ani și tocmai ne-a redat încrederea că generația tânără poate răspunde nevoilor celor mai bătrâni și chinuiți de ororile trecutului. Nu trebuie să ne plătească astea mici pensiile, dar e suficient să ne ridice cadrul atunci când ajungem inevitabil la aceeași bordură enervantă la care ne uităm amintindu-ne cum ne-am spart în ea 10 lăzi de șampanie. Ehe, ce vremuri.
Embed from Getty Images
Petra Kvitova – Annie Fernandez: 7-5, 6-3
Nu voiam să scap ocazia de a vorbi despre jucătoarea mea preferată înainte să intre în malaxorul în care își tot scapă degetele și șuvițele idilice în ultimul timp.
Petra a ajuns la 90 de victorii pe tabloul principal de la Roland-Garros. Dar mai important decât faptul că Petra a făcut până la urmă ceea ce cam face tot timpul e faptul că a revenit de la 1-5 în primul set al unui meci cu o jucătoare care n-avea încă buletin când Simona și mai-sus-menționata Nănașă Leana jucau finală la Roland-Garros. La 18 ani și ceva mărunțiș, Petra a scăpat-o de dilema sărbătoririi unui mare succes fără alcool și a revenit ca să câștige cu 7-5.
Există totuși niște criblură de bună calitate sub roțile încleite ale Petrei, care nu a mai prins săptămâna a doua la Roland Garros din 2015. Iar vestea bună pentru kvitoviști e că traseul arată lejer pentru cehoaică: niște Zhang Shuai și nimic mai sus de locul 66 WTA în perspectiva sferturilor.
Embed from Getty Images
Danielle Collins – Garbiñe Muguruza: 7-5, 2-6, 6-4
Paranteză înainte să vorbim despre meci: nu știu dacă ați observat asta, dar orice meci de tenis în care ambii jucători sunt îmbrăcați complet în negru primește automat o doză apăsată de dramatism. Parcă am fi apăsat butonul de cheat și am pus personaje din jocurile cu sniperi să-și paseze grenade peste fileu.
Embed from Getty Images
Meciul ăsta a fost testul pentru momentul în care Roland-Garros va deveni circ ambulant și se va plimba prin Europa poposind în orice curte în care există o prelată, o roabă și o lopată. Fetele au început pe un teren, apoi a început ploaia, astfel că au făcut o pauză și au reluat munca pe terenul central. Noroc că Djokovic l-a alergat rapid pe Galan, că altfel n-o mai auzeam pe Muguruza urlând din cauza cocoșilor.
Tragem direct la țintă: setul decisiv, în care s-a jucat cu hârlețele pe masă. Ca pe tot parcursul zilei, scurtele au fost garanția că mingea nu mai mișcă din zgura pufoasa îmbibată de ploaia căzută pe lângă acoperișul extraterestru. În timp ce eu admiram multitudinea de momente în care mi-am pus speranțele în Garbiñe și în capacitatea ei de a fi eliminată numai de Simona Halep, Collins a recuperat două break-uri, i-a anulat lui Garbi alte câteva șanse de decolare către săptămâna a doua și s-a înhămat la câștigarea meciului după vreo 2 ore și ceva de muncă în tranșee portocalii.
Și uite-așa, deși a avut 3-0 și 4-2, Garbiñe a reușit să piardă meciul. O trecem la daune colaterale. Asta e, o să stăm și noi mai relaxați în finala dintre Simona și Jabeur sâmbăta viitoare.
Embed from Getty Images
De servit la Roland-Garros în ziua 8 (duminică, 4 octombrie)
S. Halep – I. Swiatek
E. Svitolina – C. Garcia
R. Nadal – S. Korda
D. Thiem – H. Gaston
A. Zverev – J. Sinner
A. Mitu/P. Țig – T. Babos/K. Mladenovic
JJ. Rojer/H. Tecău – M. Pavic/B. Soares
JUNIORI
N.D. Ionel – S. Cuenin
Aceste texte îți sunt oferite de:
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
