În gimnaziu mergeam destul de des în excursii cu școala, iar marea mea supărare era legată de faptul că foarte rar se întâmpla ca în excursii să vină și cei câțiva colegi cu care mă puteam distra. Nu prea ai chef de supică de gâscuță la restaurantul hotelului de două stele atunci când lângă tine nu sunt oamenii care fac lucrurile mai interesante.
Dar acum am mai crescut, am trei televizoare și singurul aparat din casă pe care nu pot vedea Eurosport e frigiderul, iar ziua a treia de Roland-Garros m-a reunit cu aproape toate româncele care au jucat tenis la Paris în istoria competiției.
Ceea ce e cu adevărat demn de scrijelit pe grinzi e că, în continuare, WTA+România=Love. Practic, în faza asta a competiției, contingentul de românce a trebuit împărțit pe trei zile astfel încât să nu înceapă bucătarii de la Roland Garros să facă bulz în loc de Boeuf Bourguignon.
Și pentru că niciun text nu are suficient de multe glumițe pestrițe, să începem cu glumele accesibile: nu putem cădea în penibilul și facilul de a discuta serios, pe cifre, despre anumite meciuri, dar vă pot anunța că Nănașa Ostapenko a revenit în lumea victoriilor la Roland-Garros. Optimiștii spun că e anul în care revine ca să rupă iarăși valul, în timp ce noi, oameni care nu mângâie pisica în răspăr, suntem de părere că victoria asta echivalează cu revenirea Gabrielei Firea în primărie, în ziua de luni: își uitase o icoană și pălăria din blană de nurcă.
Apăsați acum tastele 1, Like și Share, pentru că începem să discutăm neserios Istoria Contemporană a României așa cum unii nu au curaj să o spună, Lucian Boia nu are umor să o scrie, iar alții nu au suficientă nebunie să și-o imagineze.
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Irina Bara – Donna Vekić: 6-3, 6-4
Mulți nu înțelegem multe. Eu habar nu am ce spune Monica Bârlădeanu în ultima parte a reclamei de la Vodafone, în timp ce Donna nu a înțeles de ce România are două Simone Halep, dar pe una dintre ele o cheamă Irina Bara. Vă puteți uita oricât poftiți prin microscop după fisuri și ațe care să atârne, dar nu veți găsi vreun semn care să indice că Irina nu e din filmul ăsta.
La 25 de primăveri începute construind calendare WTA, Irina a arătat astăzi de parcă meciul cu Donna Vekić i-a fost teză de doctorat și a făcut trinitrotoluen dintr-un kilogram de făină de grâu.
Embed from Getty Images
Felul în care Irina a intrat în meciul ăsta te îmbie la o reacție paradoxală: îți vine să te așezi pe un șezlong lângă televizor și să te bucuri de liniștea pe care o emană după fiecare punct, deși știi foarte bine că faci asta în ciuda indicațiilor medicale și a sfaturilor venite de la specialiștii care ți-au spus că arterele îți sunt în pericol într-un astfel de set-up.
Meciul Irinei a fost întrerupt de ploaie de 98 de ori și ne-am așteptat ca de la un moment la altul să asistăm la grindină și la ninsoare. Care, la modul serios, par tot mai aproape de acoperișul de pe Philippe Chatrier. Nu e asta o problemă, că sigur nu le ia francezilor mai mult de 15 ani ca să înțeleagă și mișcarea de ridicare și evacuare a zăpezii de pe terenul de zgură. Chestii cu care fetele noastre sunt perfect obișnuite. Și poate și din cauza asta Irina nu a fost atât de incomodată de teren cum părea Donna.
Embed from Getty Images
După un set și jumătate în care a dus tava aproape de masă și deja simțeam mirosul de victorie de sub oala cu presiune, Irina a sughițat scurt și intens pe final. Doar că vesela i-a fost asigurată la trei companii, iar tenisul de până atunci arătase ca un bloc de gheață adus din Antarctica.
Cu de trei ori mai puține greșeli neforțate și un plus de 40 de procente pe serviciul al doilea, Irina a trecut-o pe Vekić prin toată materia, a scos tacticos toate culorile din echipamentul ei de fazan și a finalizat tradițional un meci pe care a părut că îl are în plan de la primul moment în care a putut să sară peste fileul de pe teren. Deloc rău pentru o primă apariție în cronicile noastre.
Embed from Getty Images
Ana Bogdan – Timea Babos: 6-4, 6-2
Știm ce nu poate face Ana atunci când capacitățile sale fizice pleacă de la serviciu înainte de terminarea programului și o lasă-n plin meci să se descurce. Ce poate face Ana atunci când reviziile sunt la zi, parametrii pe verde și talgerele balanței psihologice sunt perfecte echilibrate, ei bine, noi știam, dar astăzi a aflat și Timea Babos.
Fata vecinilor mai bate din când în când la ușa circuitului de simplu atunci când partenerele de dublu se plâng de migrene. Dar Timea care acum ceva ani era Top 20 e doar o amintire din statistici și din două-trei mingi pe meci. Era să scriu “de meci”, dar Timea nu mai pupă de ceva vreme așa ceva a simplu.
Ideea e că pentru a face pe Ana să-și împacheteze rochițele în bagaje e nevoie de mai mult decât un trecut semi-ilustru. Iar într-o zi bună a Anei e posibil ca nici măcar un prezent zdravăn să nu ajute. Cu tact în presărarea ingredientelor, a noastră a ținut bine hățurile meciului, deși Timea revenise în primul set de la 0-2 la 4-2. Un raliu de 11 lovituri pe care l-am consemnat cu spaimă în dreptul Anei la 5-4 pentru ea a fost momentul care a pus capacul peste oala cu presiune în care Timea a tot căutat păstârnacul, dar a găsit doar morcovul.
Foto: EPA/YOAN VALAT
Cu nițica mai mult echilibru, setul doi s-a rupt și el după un game de 6 minute la finalul căruia apărarea Timeei a capotat, iar Ana a plămădit un break-ul confirmat câteva minute mai târziu. Din 7 duble greșeli și un număr literalmente dublu de greșeli neforțate, Timea nu a putut scoate decât soluția pentru a închide definitiv geanta de tenis, în timp ce Ana a fost șefă la bilete și a împărțit dreptate la toate tușele disponibile în meniu.
Monica Niculescu – Danielle Collins: 6-2, 2-6, 1-6
Nu-mi place deloc să văd cum alții ne fură apusurile din oglinda retrovizoare, dar aș vrea să văd tot mai multe meciuri de tenis între români și jucători americani trecuți prin sistemul universitar. În primul rând pentru că, statistic, încă le cam umplem pletele de zgură. Dar mai ales pentru că, în felul ăsta, sper că în primul rând va începe să ne intereseze felul în care funcționează acel sistem, iar apoi care sunt beneficiile și cum l-am putea trece apa și la noi în ogradă. Până atunci, însă, ne minunăm că americancele joacă tenis la facultate și nu merg acolo pentru masterate primite prin poștă.
Embed from Getty Images
Cât despre Monicile din meciul de astăzi, Monica aia pe care-o cunoaștem noi a fost cea din setul 1. Această Monica a dat năvală peste Collins și a început să frece sâcâitor cu slice-ul pe tablă până când americanca a pus pe catedră două break-uri și a fugit speriată din clasă.
Statistica nu ar trebui să fie relevantă pentru primul set, pentru că într-un meci cu Monica Niculescu nu ai neapărat greșeli neforțate. Tot ce face Monica pe teren forțează adversarele să facă lucrurile pe care le-ar fi învățat doar dacă ar fi jucat tenis sub influența alcoolului. În plus, Monica a dictat la megafon comentarii argumentative pentru personajul principal al meciului: scurta din orice sfântă și preacucernică poziție.
Problema cu jocul Monicăi este însă că, în unele cazuri, funcționează bine doar atât timp cât adversara nu-l înțelege. Dacă într-un final încep să se aprindă beculețele de partea cealaltă a fileului, felinarele scapără și situația începe să arate ca dată de-a berbeleacul din vârf de deal către satul de vacanță. Aici apare și problema noastră, a fanilor de acasă, care suntem dezgustați de jocul Monicăi atunci când pierde, dar cerem brevete la OSIM atunci când produce victorii. Nu se face, fraților, pentru că fata la fel joacă, iar jocul ăla produce victorii neașteptate și înfrângeri pe alocuri incredibile.
Apropo de asta, în seturile 2 și 3 a cântat cu picioarele la trombon o Monica mult mai nervoasă și descumpănită. Dar măcar de Moni nu te poți plânge că nu încearcă orice e în limitele legale ale Codului Penal în vigoare. Am văzut inclusiv un serviciu underarm întâmpinat cu un prim moment de intuiție folosit corect din partea lui Collins și apoi niște zbierături amenințătoare venite tot de la americancă. Dar nu a mai mers nimic. Și așa s-a terminat un meci care a fost bun până când, din păcate, nu a mai fost.
Elena Rybakina – Sorana Cîrstea: 6-0, 6-3
Din fericire pentru voi, eu nu am ajuns sportiv de performanță. V-aș fi scos din sărite și v-aș fi adus la punctul în care, printre zeci de trofee, v-aș fi aruncat câte-un moment de miserupeală cosmică exact când vă era tocănița mai caldă și speranța mai arzătoare. Aș fi fost genul de sportiv care dacă își vede adversarul cu arsuri de gradul trei de la focul de aortă, aș fi început să fac economie la sticle de apă și rezerve de combustibil.
Uneori, lucrurile arată ca și cum adversarul a venit la teren cu cinci ore înainte iar tu ai arat un hectar de autostradă în ziua precedentă cu lopățica de nisip. Din fericire pentru voi, nu am ocazia să vă înnebunesc des cu filozofia mea în sport, dar fiți siguri că o aplic ori de câte ori văd un meci care nu îmi place. Voi de ce credeți că nu pupați nici azi cronică la meciul lui Rublev?
Revenind însă la Sorana, care a uitat-o la New York pe Sorana de la US Open: fata noastră a dat – ce-i drept – peste o Rybakina ce părea capabilă să mute terenul cu forehand-ul în alt județ dacă lucrurile nu ar fi ieșit așa cum și-a programat. Destul de rar vezi un prim serviciu cum are Rybakina. Dar, pe de altă parte, destul de rar vezi oameni care au o anvergură atât de mare a umerilor încât nu au avea nevoie de uscător când își scot cearșafurile de la spălat.
Embed from Getty Images
Cu câteva momente în care, prin game-uri răzlețe, Sorana a părut că prinde aderență, a noastră a sfârșit într-o acvaplanare de toată frumusețea în setul întâi. Apoi, impresia că în setul al doilea lucrurile au mers ceva mai bine e dată în mod fals doar de faptul că lucrurile au mers atât de prost în primul. În fond, dincolo de un break venit și plecat imediat, Sorana nu a mai legat între ele silabele exprimării sportive, în timp ce Rybakina a torăit lecția cât să o audă și părinții strămoșilor.
Novak Djokovic – Mikael Ymer: 6-0, 6-2, 6-3
Nu văd niciun viitor pentru sistemul ăsta profund nedrept în care unii jucători poate chiar promițători ajung să fie nevoiți să joace obligatoriu trei seturi în meciuri cu Nadal, Nole sau Federer. O dată o fi frumos să te desțelenească unul dintre grei, dar dacă vrei plăceri de-astea mă gândesc că te poți uita la meciuri pe net și nu e chiar obligatoriu să traversezi oceane și continente doar ca după o oră să te uiți la un scor ca îți dă de înțeles că doar banii lui mami și tati te-au ținut până acum în circuit.
Trebuie să cauți cu luneta puștii de vânătoare ca să găsești niște firimituri de tenis în orice ajunge să facă un adversar peste care dă cumva Nole în primele tururi ale unui Grand Slam. Iar sărmanul Mikael Ymer s-a trezit gândindu-se cu groază doar la două lucruri: o înfrângere în mai puțin de o oră și jumătate și ceea ce ar putea citi în cronica asta dacă e pe tură cronicarul nostru cu atestat de limba suedeză.
Totuși, Ymer poate posta pe contul de instagram tweener-ul cu care s-a asigurat că toată lumea îi va reține astăzi numele și arătat că are în trusa de scule niște chei cu care la un moment dat o să desfacă niscaiva șuruburi din circuit. Ideea e să nu le amaneteze până când pleacă meșterii consacrați, ăștia care primesc toate contractele momentan.
Pentru Nole a fost a 32 sau a 33 victorie consecutivă, în funcție de cât de retrograd sau nu priviți ideea de a izbi cu mingea un arbitru de linie, iar pentru sârb urmează în turul următor un alt meci super-complicat de trei seturi cu Ricardas Berankis.
Stefanos Tsitsipas – Jaume Munar: 4-6, 2-6, 6-1, 6-4, 6-4
Probabil că Tsitsipas are un soi de dependență ciudată pentru meciurile terminate într-un lac de sudoare și patru tone de emoție parcă crescută și porționată în laboratoarele Știrilor ProTV. Dar ce nu știe Tsitsipas e că, în afară de membrii familiei lui, nimeni nu prea fierbe la ora actuală pe meciurile lui și toți ne cam uităm chiorâș la felul în care un jucător de Top reușește constant să se pună în situații imposibile și să strice firma care spune că la băieții din circuit treaba e tot timpul clară în primele tururi.
Orișicât, Tsitsipas a reușit pentru prima dată în carieră să revină de la un 0-2 la seturi. Și asta într-un meci în care a urcat de 75 de ori la fileu. Nu e clar dacă pentru Tsitsipas acesta ar fi semnalul că începe să îi crească și niște scoarță cerebrală sub plete și o lasă mai moale cu acele fluctuații care fac ca jocul său să arate ca un grafic al cursului leu-euro între 5 moțiuni de cenzură din politica românească.
Embed from Getty Images
Cert este însă că Stef are anul ăsta două eliminări în primul tur, o evacuare în turul 3 la US Open și a venit la Roland Garros după o finală pierdută la Hamburg. Bine, omul e grec, cam la fel vine și caracatița la taverne: uneori multă, alteori puțină. Dar costă la fel, deci per total oamenii ies ok cu cheltuiala.
Denis Shapovalov – Gilles Simon: 6-2, 7-5, 5-7, 6-3
Acum, dacă întrebați, pare că vremurile în care Giluțu era numărul 6 mondial se întâmplau cam după ce am încheiat-o cu feudalismul. Oricum Gilles pare un moșneag încă de când era o tânără speranță, dar meritul lui e că a fost tot timpul prezent în viețile și după-amiezile noastre, fix ca unchiul ăla căruia îi filează ușor lampa, dar care e suficient de inofensiv încât să accepți fără probleme că înseamnă o farfurie în plus atunci când e de împărțit iahnia cu ciolan.
Shapovalov a intrat recent în Top 10 și mi se pare că e unul dintre puținii indivizii din circuit care se bucură de aprecierea colectivă a organizației pe care o conduce Meșter. După finala de la Roma, Shapovalov continuă în Paris munca bună pentru care îl recomandă talentul. Iar astăzi nu a avut deloc un traseu ușor, pentru că Simon e personificarea unui drum care pare drept și lin doar pentru că a plouat afară, iar craterele din asfalt sunt acoperite cu apă.
Embed from Getty Images
Afacerea meciului se putea schimba radical în setul al doilea, când Shapovalov a prins de pe marginea prăpastiei două mingi de set pe care Simon le construise tacticos de ceva vreme. Iar după o ultimă refulare de calm de ăla pasiv-agresiv, Gilles a lăsat-o la punctul mort în setul al patrulea, unul altfel înțesat de break-uri ca Sectorul 1 de hoți.
Andrey Rublev – Sam Querrey: 6-7, 6-7, 7-5, 6-4, 6-3
Dacă e cineva genul care ține cu jucătorii în formă așa cum țin eu cu LeBron James indiferent dacă merge la Heat, Lakers sau la Mega Image, atunci Rublev e calul pe care să vă pariați economiile în speranța că veți câștiga echivalentul tezaurului care ni se află tot la ruși. Rublev are 3 titluri câștigate într-un 2020 în care doar industria de drojdie și ăia de la Zewa au câștigat mai mult per total.
În 2020, Rublev are un scor direct de 4-2 cu jucătorii de Top 20 și la numărul total de victorii e întrecut doar de Djokovic. Și e destul de greu să nu-ți placă felul în care băietanul de 22 de ani așază notele pe portativ, cu toate că se mai găsesc de-ăștia care urăsc jucători de tenis pentru că au față de clowni nemachiați.
În clubul celor care nu îl prea înghit pe Rublev nici dacă devine compot de cireșe a intrat azi și Sam Querrey. Care, săracu’, chiar nu are nicio vină pentru faptul că a contribuit la prima revenire de la 0-2 din cariera rusului.
Embed from Getty Images
Querrey și cei ca el sunt jucători în cel mai bun caz monodimensionali. Sunt un fel de pescari care prind tone de pește excepțional pe care însă nu știu să-l gătească. Or asta devine într-un final o problemă atunci când gârla îngheață și pescuitul se mai poate face doar pe Playstation. În plus, chiar dacă pare un rocker tocilar, așa, Rublev chiar nu paște iepuri când vine vorba despre forță. Dovadă că a și prins 23 de ași, el plusând mai cu zvâc la capitolul estetic: doar 2 duble greșeli, față de cele 11 ale lui Querrey.
Per total, ne pare rău cumva pentru uriașul blând american, pentru că Querrey a rămas cam singurul jucător de doi metri din State pe care nu l-a tâmpit lipsa de oxigen de la înălțimi.
Embed from Getty Images
De servit la Roland-Garros în ziua a patra (miercuri, 30 septembrie)
S. Halep – I. Begu
S. Williams – T. Pironkova
V. Azarenka – A. Schmiedlova
C. Gauff – M. Trevisan
S. Errani – K. Bertens
R. Nadal – M. McDonald
A. Zverev – P.H. Herbert
D. Thiem – J. Sock
S. Wawrinka – D. Koepfer
D. Schwartzman – L. Giustino
B. Paire – F. Coria
A. Bogdan/R. Petereson – M. Bouzkova/A. Rus
M. Niculescu/M. Doi – I. Bara/F. Stollar
L. Paar/J. Wachaczyk – V. Kuzmova/Kr. Pliskova
A. Mitu/P. Țig – M. Brengle/Y.Sizikova
Aceste texte îți sunt oferite de:
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
