Și? Cum ați petrecut aseară? Ați pus geană pe geană știind că de acum nu va mai trebui să căutați argumente în discuțiile cu haterii pentru care câștigarea unui turneu de Grand Slam transformă un jucător mediocru într-unul meh, acceptabil, măcar pentru 24 de ore? Stați liniștiți, e singura referire la ratoni în textul de azi, pentru că momente ca astea trebuie savurate, nu înnobilate cu bale. Bale, nu Bale. Ați înțeles voi, cei aterizați pe la tenis dinspre fotbal.
Deci să dăm haterilor ce-i al haterilor, că la momentul ăsta nu trec prin clipe tocmai ușoare: fără îndelunga lor stare de veghe și fără completele lor sfaturi tehnico-tactice, Simona ar fi rămas aceeași jucătoare mediocră ajunsă doar pe locul 1 mondial. Ok, așa este, sunt deja vreo 7-8 luni de când e acolo, dar nici valoarea jucătoarelor de acum nu e ce era acum 30 de ani, nici prețul tonei de orzoaică nu mai e ca pe vremea lui Ceașcă. Ia să se fi născut mai devreme să joace cu Steffi Graf, frate. Păi acolo se vedea valoarea, iar Simona s-a dovedit mult prea slabă mental pentru a se naște în epoca aia. Oricine poate să se nască acum, ce mare chestie?
Embed from Getty Images
În cronica de sărbătoare de ieri, printre paharele de șampanie fină de-aia bună, de la mătușa de la țară, desfăcută cu acestă ocazie, am uitat să-i transmitem mulțumiri cordiale Mihaelei Buzărnescu. Care, dacă ne întrebați pe noi, merita cel puțin o jumătate de toartă din trofeul Simonei de la Roland Garros. Pentru că atunci când o scoți în decor pe zâna rachetuță Svitolina dintr-o jumătate de tablou care altfel abundă de iubitoare ale zgurei cum abundă clădirea guvernului de specialiști, meriți măcar o bătaie amicală pe umăr. Sunt absolut convins că, datorită acelei victorii, Simona a consumat cel puțin un litru de motorină la suta de metri mai puțin în finală. Și nu e puțin lucru, fraților, c-am făcut azi plinul la benzinărie și-am crezut că-mi citește fata de la ghișeu numerele câștigătoare la 6/49 când mi-a zis cât trebuie să plătesc.
În fine, haideți să lăsăm deoparte meciul Simonei, că are și fata nevoie de liniște să pupe cupa Suzanne Lenglen, că-i mare, nu ca platourile alea câștigate până acum, pe care din două buze le acopereai complet. În plus, trebuie să mai păstrăm câteva poante și pentru Wimbledon și US Open, că la cum a jucat asta mică mi-e că iar au de lucru Salvările sâmbăta.
Trecem brusc și iremediabil la finala băieților, așadar, principalul motiv pentru care ne-am adunat astăzi aici. Mă rog, finala băiatului. Dar să nu anticipăm.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Rafael Nadal – Dominic Thiem: 6-4, 6-3, 6-2
Ziceam ceva de 6/49 ceva mai sus, iar introducerea scurtă a meciului dintre Nadal și Thiem ajunge în aceeași zonă. Pentru că așa trebuie să se simtă băieții ăștia de prin ATP atunci când combinația de destin, noroc, valoare, tupeu și kick la serviciu îi aduce față în față cu Hydra spaniolă: ca la 6/49. Știi că întotdeauna există o șansă să câștigi, dar mai degrabă ești convins că bați drumul degeaba până la chioșc să pui bilet.
Embed from Getty Images
Dacă nu se va întâmpla ceva de dimensiuni catastrofice în următorii ani, Rafa Nadal va câștiga în continuare trofeul la Roland Garros cu lejeritatea cu care-și scoate subansamblele dintre craci înainte de serviciu. Evident, fanii tenisului și mai ales spectatorii care au plătit niște sute de euro ca să aibă loc pe Chatrier duminică sperau ca acest eveniment astronomic de proporții să aibă loc azi. Mai ales în condițiile în care dincolo de fileu se afla Dominic Thiem, vorbitor nativ de germană îndulcită cu Sacher, deci inginer prin excelență, un băiet considerat de mulți singurul cetățean al planetei care are diametrul necesar pe țeavă ca să-i spargă-n cap un cofraj cu ouă patronului spaniol.
Embed from Getty Images
Desigur, la fel ca-n fotbalul românesc, toate astea rămân la nivelul de speranță, pentru că realitatea se stropșește la noi cu limbă de piton. Chiar și în condițiile în care, undeva prin setul al treilea, Rafa a chemat medicul din cauză că un deget al mâinii stângi și-a cerut independența față de Republica Nadalia și și-a luat liber fix în finala turneului. Practic, spaniolul a câștigat meciul în nouă degete. Data viitoare o să ne demonstreze, probabil, că poate fără o mână, apoi fără rachetă.
Embed from Getty Images
Finala cu Thiem fost un meci care a semănat cu întreg turneul lui Nadal, care la rândul lui a părut un film cu Liam Neeson. Știți povestea: niște băieți îi răpesc fiica în prima jumătate de film, iar apoi privim răzbunați cum Neeson îi la ciomag pe toți și le-o dă biblic, arătându-le cel mai scurt drum spre propria geneză. Practic, singura diferență e că Nadal nu trece prin prima parte și intră direct cu șuriul printre adversari, transformându-i în cifre statistice. Adversari care cad precum casele de pe coastă ale americanilor atunci când mai vedem prin știri cum se lovesc de uragane.
Embed from Getty Images
Austriacul s-a trezit astăzi exact în mijlocul știrilor, semănând cu tipul intervievat în mijlocul gârlei ad-hoc de Cătălin Radu Tănase după ce trece stihia. Deși e cunoscut în circuit ca un personaj care stă sănătos în bocanci și scoate din rachetă vaccinuri care de altfel l-au și catapultat în finală, Thiem a părut în meciul ăsta – poate cu excepția primei jumătăți a primului set – un tip plătit de organizatori pentru a-și folosi mâinile exclusiv cu scopul a trage de timp pentru ca spectatorii care au prins bilet la finală să nu ceară refund. Că-s francezi și, în fine, ne-am lămurit cu ăștia în cronicile anterioare.
Nadal a intrat în teren atât de hotărât să-și adauge în palmares al unșpelea trofeu la Roland Garros, încât ar fi bătut lejer până și un alt Nadal, o clonă perfectă a originalului, dacă ar fi stat de cealaltă parte a fileului.
Embed from Getty Images
Asta a fost senzația pe care am avut-o cu toții: că vedem la muncă un tip care poate scoate mingi din orice poziție, transformând drepte adverse de care noi, cei normali, am fi divorțat fără replică, în contraatacuri pe care adversarul le primește cu scuturile coborâte. În faza de atac, Nadal și-a pus la treabă clasicele cârlige de stânga care adună mai multe rotații pe minut decât un motor de Porsche 911 Turbo și care, după ce cad pe zgură, sar direct în tribune, de-s nevoiți francezii să schimbe seturile de mingi mai des decât își aranjează Rafa pleata la serviciu. Impresia generală e că ai nevoie de o echipă de supereroi din filmele americane pentru a putea să ridici pretenții în meciurile cu Nadal pe zgură, suprafață care pentru spaniol are ceva din farmecul pe care-l avea terenul agricol pentru Ion al lui Rebreanu.
Iar Nadal a câștigat al 11-lea său Roland Garros pierzând un singur set. Și te gândești că azi-mâine începe Wimbledonul și că acolo spaniolul n–are decât două titluri.
Embed from Getty Images
Dar mai avem o speranță că circuitul ATP poate reveni cu picioarele pe pământ după biciurile spaniole peste glezne: Roger Federer revine în sezonul de iarbă chiar de săptămâna viitoare, când elvețianul va scoate coasa pe gazon la Stuttgart și va încerca să ne explice o parte din secretele biologice ale vacilor mov. Și cum pare că în sezonul ăsta, la fel ca anul trecut, Nadal se îndoaie doar sub adierea reverului lui Roger, nutrim speranțe că luna iulie va fi ceva mai variată din punctul de vedere al armelor scoase de armatele beligerante.
Embed from Getty Images
Încă ceva: când Simona Halep lua trofeul de la Roland Garros în competiția juniorilor, acum 10 ani, Nadal era deja cvadruplu campion la seniori la turneul de la Paris. Iar dacă Rafa continuă în ritmul ăsta, nu-i exclus să joace finala din 2040 cu George Halep, speranță a tenisului românesc și fiul cvintuplei câștigătoare de Grand Slam, legendă a sportului mondial.
Până atunci, să vă cadă serviciul pe tușă cum le-au căzut la stomac adversarilor lui Nadal meciurile de la Roland Garros 2018. Ne recitim la Wimbledon și la Mondialul din Rusia. Păi ce, credeați că scăpați?
Namasté, hai ai noștri.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
