În momentul în care Cătălina Ponor și-a terminat ieri exercițiul pe bârnă, aterizând ușor defect în salteaua din sala de gimnastică de la Rio, 44 de ani de istorie s-au auzit crăpând în milioane de bucăți într-o bubuitură care a deranjat acele aparatelor care măsoară activitatea seismică în zona Vrancea. Imaginea nu a semănat însă cu dezastrele care te iau prin surprindere pe la spate, cu o undă de șoc care te lovește în ceafă ca palma grea de la Deva, ci mai degrabă cu detonările controlate ale clădirilor care nu mai fac față cerințelor epocii și sunt eliminate din peisaj.

Din păcate, în peisajul nostru nu garantează nimeni că vechea clădire transformată în grămadă dezordonată va fi înlocuită de una modernă, high-tech, care să găzduiască oameni și povești prin care gimnastica să-și continue drumul. Asta chiar dacă în fața mormanului de moloz au rămas, prăfuite și demne, busturile oamenilor care au făcut ca România și Gimnastica să fie termeni sinonimi în cultura sportivă a Planetei. Iar peste bucățile de piatră distrusă, cu fier-betonul îndoit atârnându-le de gât ca niște coliere, gimnaștii veterani – ajunși să ne reprezinte la Rio pentru că în spatele lor trenurile s-au oprit, iar șinele au fost deja transformate în fier vechi – au pus ochii în pământ și-și așteaptă aplauzele de final.

A doua zi a finalelor pe aparate a programat ieri consecutiv competițiile de la sărituri masculin și bârnă feminin, acolo unde Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor au intrat pe saltea pentru a încerca să repare cu șurubelnița și o pensetă ce putea fi reparat după tsunami-ul care a aplatizat gimnastica românească înainte de Rio, când loturile noastre și-au făcut harakiri și nu au reușit să ajungă în timp la Urgență pentru a fi salvate înainte de Olimpiadă.

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault România, partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Cu un singur bronz Olimpic care stă în cuiul din perete și contrastează major cu cele opt titluri mondiale la sol și sărituri, Marian Drăgulescu a ajuns la Rio cu relaxarea cu care bătrânii satului le ofereau odinioară sfaturi tinerilor la șezătoare. La 36 de ani, o vârstă la care până și sportivii de la tir cu arcul încep să se intereseze în ce zile apare poștașul prin cartier, Drăgulescu a încercat să joace rol de alchimist și să transforme praful în aur sau măcar într-un metal asemănător care să mai înmoaie betonul armat de care ne apropiem cu viteză maximă într-o întâlnire de gradul trei programată exact finalul Olimpiadei braziliene.

Dacă ești neinițiat în gimnastică, proba de sărituri ar putea să pară inventată de o echipă în care Marian Drăgulescu a fost președinte executiv. Asta pentru că aproape fiecare gimnast încearcă să sară un “Drăgulescu”, o săritură cu un grad înalt de dificultate parafată de Marocan și care astăzi face parte din vocabularul uzual al gimnasticii masculine așa cum Panenka a devenit bucată din cultura fotbalistică mondială. Revenit pentru a doua oară în competițiile cu sclipici după retrageri anunțate, Drăgulescu a ajuns însă la vârsta în care privește cum tinerii încearcă să perfecționeze săritura care-i poartă numele într-un concurs în care-ți vine să intri prin televizor și să-i oferi o medalie chiar și pentru simplu fapt că le-a dat celorlalți concurenți o pâine caldă de mâncat.

Ieri, în finala de la Rio, Marian Drăgulescu a fost la un praf de magneziu de o medalie, reușind o medie a celor două sărituri egală cu cea a lui Kenzo Shirai, japonezul așezat la final pe locul al treilea de faptul că a avut note mai sănătoase la execuție. Cu un scor identic, 15.449, cei doi gimnaști au putut să fie dezlipiți doar de regulamentul care îi dă prioritate celui care reușește să monteze aerul condiționat cu cât mai puțin praf lăsat prin casă. Iar ca să adăugăm o sticlă de spirt pe rană, gimnastul român a avut medalia de bronz sub pernă până în ultimul moment al concursului, când săriturile rusului Denis Abliazin – argint, punctaj final 15.516 – l-au împins pe sportivul român la umbra nucului bătrân. Concursul a fost câștigat de nord-coreeanul Ri Se Gwang, cu 15,691, un tip care probabil că în timpul liber testează eficiența înălțimii gardului electric de la granița cu Coreea de Sud.

După ce Drăgulescu ne-a oferit dovada vie a faptului că nici măcar nu-ți trebuie milimetri sau miimi ca să ratezi o medalie olimpică, imaginea Cătălinei Ponor în finala de la bârnă a fost echivalentă cu cea a măștii de oxigen puse pe fața unui sport care după ce ne-a oferit motive de mândrie timp de o jumătate de secol se află acum pe patul de moarte și trăiește legat la trei aparate. Iar impresia asta a fost și mai apăsată la analiza scurtă a listei de concurente, care vin din țări pe care româncele le depășeau până acum ceva ani executându-și exercițiile cu ochii acoperiți și cu un picior legat de ceafă.

Când o armată rămasă fără muniție își trimite veteranul medaliat în războaiele anterioare călare pe un cal din pluș și cu furculița-n mână să se bată de unul singur cu ceilalți, ar trebui ca problema să fie căutată în strategia militară a țării, nu în curajul nebun al omului care a decis să transforme cocenii în buzdugane, luându-se de unul singur de guler cu adversarii. Dar Cătălina a ajuns la 28 de ani, o vârstă care în gimnastică pare una corectă doar dacă te numești Oksana Chusovitina, ești din Uzbekistan, iar acasă te așteaptă un copil de 17 ani.

O vârstă la care înțelegi, conștientizezi și ești pe alocuri afectat de presiune și de pretențiile hulpave ale unei țări care, atunci când are de ales între a-și susține singurul reprezentant care a avut mușchii și curajul de a ieși în față și a-i pune-n spate greutatea responsabilității sportului și eventual a imaginii țării, nu ezită să se comporte ca drojdierii din Vaslui care se uită chiorâș la jandarmi că nu-și fac treaba cu eficiență în timp ce ei fac groapă în pahare, acoperiți de inundații până la claviculă.

Cătălina a avut ezitări și erori în exercițiul din finala de la bârnă și a terminat pe locul al șaptelea din opt sportive participante. Concursul a fost câștigat surprinzător de olandeza Sanne Wevers, o gimnastă de 25 de ani care probabil că atunci când era mică visa la treningul României așa cum copiii visează astăzi la tricoul lui Messi și al lui Cristiano Ronaldo. Aceasta a reușit să le bată în finală pe americancele Lauren Hernandez și pe Simone Biles, lidera lotului Statelor Unite primind medalia de bronz după ce a fost aproape să vadă bârna de jos în sus după un element dificil ratat.

Într-o țară care nu-i în stare să stea-n echilibru nici măcar pe 238.000 de kilometri pătrați, Cătălina Ponor a reușit să se țină bine pe 10 centimetri și să ajungă la 26 de ani între cele mai bune gimnaste ale lumii la un aparat care dacă n-ar avea muchiile rotunjite ar putea fi considerat armă albă. Rămânem fără nicio medalie la feminin după vreo 50 de ani, dar Cătălina e ultimul om pe care-l poți acuza în toată povestea asta.

Una peste alta, România mai are o șansă la gimnastică masculin: Andrei Muntean, un sportiv de 23 de ani, concurează astăzi în finala de la paralele cu speranța că poate să scoată metal înnodând strâns două bare din lemn. Andrei nu este cotat printre favoriți, însă după ce o olandeză a reușit să câștige finala de la bârnă a fetelor avem confirmarea faptului că în gimnastică nu mai contează de unde sare iepurele, ci încotro se îndreaptă.

Celălalt român care a participat ieri în probele de la Rio a avut o zi pe care cronicarii ar numi-o bizară doar dacă și-ar dori să fie generoși la nivel emoțional. Marian Oprea, triplusaltistul care la Olimpiada de la Atena aducea în țară argint grecesc, a ratat toate cele trei încercări de sărituri din calificările probei la Rio după ce a călcat tot de atâtea ori pragul de start. Ajuns la 34 de ani, sportivul român și-a călcat la propriu singur în picioare șansele de a se întoarce din Brazilia cu un rezultat bun, oferindu-ne dovada perfectă a faptului că nu e sănătos să-ți petreci mult timp pe nisip pe timp de caniculă.

***

Momentul zilei de ieri de la Rio a fost oferit de finala cursei feminine de 400 de metri plat, acolo unde atleta Shaunae Miller a terminat cursa sărind aparent ca delfinul în bazin peste linia de finish în timp ce se duela umăr la umăr cu americanca Allyson Felix pentru prima poziție. Mișcarea, care nu este interzisă de niciun regulament, i-a dus medalia de aur atletei din Bahamas. Aceasta a calmat ulterior spiritele declarând că pur și simplu și-a pierdut echilibrul pe ultimii metri ai cursei, iar plonjonul care i-a adus Aurul olimpic fost pur și simplu o reacție naturală în momentul în care s-a împiedicat. “Mă gândeam doar la faptul că voi câștiga medalia de aur, iar în următorul moment m-am trezit pe jos. A fost o reacție cât se poate de insinctuală”, a declarat noua campioană olimpică la 400 de metri. Distanța dintre ea și locul al doila a fost de doar 0.07 secunde la finalul cursei.

Prinși cu sporturi în care am excelat pe vremea în care terenurile de sport erau utilizate pentru antrenamente, nu pentru mișcări de trupe imobiliare, tindem să ignorăm discipline care par dintr-un peisaj complet diferit de al nostru. Așa este și aruncarea ciocanului, o probă în care poloneza Anita Wlodarczyk este echivalentul unei echipe de fotbal care nu bate decât de la 3-0 în sus în toate meciurile de vreo doi ani încoace. La 31 de ani, Wlodarczyk a câștigat toate competițiile la care a participat din 2014 până acum, este singura femeie din lume care a aruncat ciocanul pe o distanță de peste 80 de metri, iar statisticile de la această disciplină au fost aruncate în sobă după ce numele sportivei din Polonia s-a așezat în timp lângă cele mai bune 11 aruncări feminine din istoria acestui sport. La Rio, Anita a bătut recordul mondial după ce aruncat 82.29 metri și a pus 5 metri și jumătate între ea și locul al doilea. Probabil că pe Wlodarczyk n-o supără niciodată niciun vecin.

Britanicul Mark Cavendish, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor în toate cele trei tururi cicliste majore ale Europei, a reușit în sfârșit să bage la ghiozdan și o medalie olimpică, câștigată la proba Omnium a cursei de ciclism pe velodromul de la Rio. Omnium, un soi de hexatlon dedicat cicliștilor, a fost câștigat de italianul Elia Viviani, iar Cavendish a terminat pe locul al doilea, dar a avut emoții pentru medalii după ce i-a băgat involuntar bețe-n roate la propriu într-una dintre probe celui care urma să câștige la final competiția.

Dacă nu erați convinși că Jocurile Olimpice unesc națiunile, ar fi trebuit să urmăriți partida de baschet dintre Argentina și Spania, desfășurată ieri la Rio. Pentru ca Brazilia să meargă mai departe, Spania trebuia să ia bătaie de la argentinieni, ceea ce i-a făcut pe suporterii locali să susțină – pe alocuri în stil fotbalistic – echipa țării pe care în mod normal o consideră un soi de Antichrist sportiv. Brazilienii și-au călcat însă pe suflete degeaba, pentru că Spania nu a repetat performanțele slabe din primele meciuri din grupe și a câștigat clar cu Argentina, 92-73, calificându-se în sferturi.

Au fost și finaluri ciudate de competiție ieri la Rio. Arbitrii de la box au dovedit încă o dată că fluieră a pagubă după ce rusul Evgeny Tishchenko a fost dat câștigător în fața kazahului Vasily Levit în finala categoriei grea (91 de kilograme) în ciuda faptului că a luat bătaie ca-n Vestul Sălbatic. Decizia unanimă a arbitrilor a fost întâmpinată cu brațele deschise și cu degetele mijlocii înălțate de publicul din sala de box a complexului olimpic. Nu e prima decizie primită cu sfinți și sărbători religioase de asistență, românul Mihai Nistor fiind trimis acasă în chiar primul tur al categoriei super grea (+91 de kilograme) după ce i-a îndoit degeaba țevile de scurgere iordanianului Iashaish.

În sfârșit, proba de înot maraton feminin (10.000 de metri), desfășurată în apele incerte de lângă Copacabana, a fost câștigată de olandeza Sharon van Rouwendaal, care probabil a fost trimisă încă de mică la școală înotând pe canale în loc să piardă bani cu transportul în comun. Finalul cursei a fost însă cu cântec, franțuzoaica Aurelie Muller câștigând inițial argintul după ce i-a dat apă italiencei Rachele Bruni cu câțiva centimetri înainte de final în timp ce sportivele se luptau pentru poziția a doua. Muller a fost ulterior descalificată după ce arbitrii au observat pe imaginile video cum aceasta a încercat să demonstreze Legea lui Arhimede cu ajutorul corpului rivalei din Italia.

În rest, Rio e cum l-am lăsat. Judoka egiptean Islam de Shehaby a fost trimis acasă pentru că a refuzat să-i strângă mâna la final rivalului israelian Or Sasson, cu care are de împărțit niște religie rămasă închistată în vremuri demult apuse, o cameră suspendată deasupra parcului olimpic a căzut de pe cabluri și a rănit ușor șapte persoane, iar campioana olimpică la săritura cu prăjina, americanca Jenn Suhr, îți petrece lată la pat timpul care a rămas până la calificările din proba sa din cauză că Brazilia a întâmpinat-o cu un virus necunoscut care a făcut-o să nu mai poată vorbi. Din fericire, Suhr nu participă la Olimpiada de Limba Engleză și nu trebuie să treacă peste vreo probă orală.

În sfârșit, după ce o curte judecătorească din Brazilia a hotărât că autoritățile ar comite o ilegalitate dacă ar oferi 85 de milioane de dolari pentru festivitățile de deschidere, respectiv de închidere a Jocurilor Olimpice și Paralimpice, Comitetul Internațional Paralimpic a ținut să calmeze zvonurile care anunțau că Jocurile Paralimpice, programate după terminarea celor Olimpice, vor fi anulate. Asta pentru că “Primarul din Rio ne-a asigurat că va plăti orice sumă este necesară pentru acoperirea costurilor extra”. La auzul acestei vești, favelele au început să facă valuri, în mijlocul bucuriei fiind auzite câteva artificii cu sunet dubios de apropiat de cel al kalașnikoavelor.

ROMÂNIA LA RIO: MEDALII ȘI MAȘINI

• AUR (1): Câte un Renault Kadjar Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Ana-Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu (Spadă feminin).
• ARGINT (1): Câte un Renault Captur Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Horia Tecău și Florin Mergea (Tenis dublu masculin).
• BRONZ (2): Câte un Renault Clio Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Gabriel Sâncrăian (Haltere 85 kg)
  Laura Oprea, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Mădălina Bereș, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Adelina Cojocariu, Iuliana Popa, Daniela Druncea (Canotaj 8+1)

ROMÂNIA LA RIO (marți, 14 august 2016)

• GIMNASTICĂ
  Andrei Muntean intră în finala masculină la paralele într-o probă care aduce ultima șansă a României la o medalie în gimnastică la Rio. Ora 20.
• ATLETISM
  Săritura în lungime: după ce în 2010 a luat argint la Jocurile Olimpice de tineret, Alina Rotaru (23 de ani) încearcă să se califice în finala probei la a doua sa competiție majoră la seniori. O putem vedea în noaptea de marți spre miercuri la ora 3:05.
• LUPTE GRECO-ROMANE
  Ion Panait, un sportiv de 35 de ani care are o poveste de viață remarcabilă, intră în calificările concursului la categoria 66 de kilograme într-o partidă contra rusului Islambek Albiev (Ora 16:00). Dacă lucrurile merg bine, finala categoriei e azi la ora 23:30;
  Supergreul Alin Alexuc-Ciurariu intră în optimi în competiție și va lupta la categoria 98 de kilograme împotriva egipteanului Hamdy Abdelwahab (Ora 16:32). Finala acestei categorii se va disputa la noapte, la ora 00:30.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.