Labirinter

Viața nu-i corectă. Știm cu toții asta încă de la primul concurs de badminton la care am participat în clasa a patra și pe care l-a câștigat fiul primarului pentru că toți fluturașii necăjitului care a avut ghinionul de a ajunge în finală au căzut în afara terenului. Indiferent dacă au fost de fapt înăuntru sau nu.

La fel de nedreaptă-i viața când în timpul weekend-ului băgăm la maț fotbal mioritic întins ca o ciorbă lungită cu apă pe patru zile și vedem fiecare meci, 90 de minute de cazne în care mingea sare din picioarele amărâților noștri ca magneții cu același pol. Nu-i neapărat vina lor, însă: joacă și băieții de cât și când sunt plătiți. Iar cu mișcările de trupe din sectorul bugetar, să nu vă mirați dacă o să-i vedeți pe jucătorii de la Botoșani, Hermanstadt sau Clinceni că-și dau demisia de la echipă și se angajează la direcția Drumuri și Poduri, unde iau bani indiferent dacă aleargă sau nu prin noroaie, îi iau la timp și-n plus se bucură și de-o pensie specială dublată de risc la final de carieră.

Așadar, după 3 zile de pseudofotbal în care calitatea e la fel de concentrată ca alcoolul în apa plată (ați văzut Clinceni – Sepsi? Wow!), vine seara de Champions League, unde înghesuie ăștia 6 meciuri fabuloase care se joacă în același timp. Și apeși pe telecomanda aia până-i termini bateriile, numai să nu pierzi vreunul dintre cele 35 de goluri care cădeau ca meteoriții scăpați de sub control prin toată Europa. Viața nu-i corectă. Schimb 10 etape de Liga 1 pe un Salzburg – Bayern cinstit.

Real Madrid – Inter: 3-2

Real Madrid a ajuns la nivelul la care nu se mai agită să joace decât atunci când are meci cu echipe cu nume. Șahtior Donețk, Monchengladbach, Cadiz? Păi astea-s echipe? Intră băieții pe teren de parcă-s pe prag la Loft la Mamaia, cu păhărelul de prosecco între degetuțe și cu frezele făcute ca la nuntă. A, jucăm cu Barcelona sau cu Inter sau chiar cu Betis? Bagă frații albi în sfârșit a doua și pleacă de pe loc ca anvelopele de iarnă pe chiciură.

Până la urmă n-ai ce să contești la nivelul valorii jucătorilor. Nu cred că se îndoiește nimeni că Toni Kroos e mai bun decât toți jucătorii care au făcut parte de-a lungul istoriei din lotul celor de la Cadiz, de exemplu. Deci e evident că problema stă înfiptă într-un grad solemn de aroganță cu care oamenii intră pe teren. “Cum se cheamă ăștia? Munchenblgdadabah? Monșenblahbad? Muciînbarbah? Stai așa, cum se scrie? Shadihor Doțeng? Și de ce-i cheamă așa pe sărakii ăștia dacă joacă în Kiev? Cadiz? Ca-fucking-diz? Se trezește Benzema dimineață duminica să joace pe terenul de antrenament și să fie marcat de Fali și Cala? Păi pe ăștia-i cheamă ca pe vacile lu’ bunica, ce facem aici, jucăm demonstrative cu toți amărâții?”

Embed from Getty Images

Și așa, cu o atidudine invers proporțională celei care le-a adus trei Champions League-uri consecutive, oamenii de la Real Madrid se roagă să ajunge naibii în optimile din primăvară, acolo unde – vrei, nu vrei – dai doar de nume mari, care-l fac pe Ramos să scrâșnească din dinte și să-și scuipe-n palme înainte de a-și îndrepta pletele alea care-i cresc de pe față în toate direcțiile, de parcă-i bilă de discotecă.

Până atunci, însă, norocul celor de la Madrid e că-n grupe se mai pierd echipe cu nume care amintesc de perioadele de glorie ale fotbalului european, momentele alea în care pe italieni îi băteai doar dacă veneai la meci cu Excel-ul. Inter, de exemplu. Triplă câștigătoare de UCL plus niște titluri prin Italia. Eh, altfel joci, tati. Altfel intră pe teren Varane când se strofoacă să se concentreze la minge măcar cât să nu și-o bage singur în poartă. Altfel urlă Zidane la ei când de partea cealaltă a terenului stă Toni Conte, fost coleg de echipă la Juventus cu care a mâncat o conservă cinstită la margine de autostradă în vreo deplasare spre Torino prin anii 2000. Păi așa, nene, acum începe Champions League-ul pentru Real Madrid. Păi de ce-i mai zice Champions League dacă joacă-n competiție toți amețiții de la Mușendalbanh? Au câștigat ăia campionatul în Germania și nu știm noi? Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, Sergio Ramos are o întrebare legată de prezența Barcelonei în competiție.

Până să-i răspundem, însă, ne aducem aminte că Real Madrid și-a împărțit sămânța în toată Europa, ca Cristi Borcea, și asistăm la un gol al spaniolilor venit dintr-o fază liverpoolescă în care rolul damnatului Karius e luat de Ashraf Hakimi, care la un moment dat în viață a supt lapte de la țâța lui Zidane pe la Madrid înainte de a scormoni vizuine în fotbal pe la Dortmund și, de anul ăsta, Inter. Într-un moment de flashback care i-a întunecat creierul, Hakimi a inventat o frumusețe de assist de 40 de metri pentru Benzema, urmaș de vârf pe linie oportunistă al lui Inzaghi când vine vorba de simțul vizuinei și demn fiu al securității când vine vorba de interceptări.

Apoi s-a făcut 2-0. Ramos, cu capul. Ingredient clasic al rețetei. Ca făina trei nule-n cozonac. Golul cu numărul 100 pentru Sergiu la Real Madrid. Știu jucători care au trecut pe la Real și care n-au adunat 100 de minute, darămite 100 de goluri. Ca fundaș central. O performanță lăudabilă și care inspiră respect. Probabil că până și Piqué a dat din cap a confirmare citind rândurile astea. Până și Salah s-a ridicat în picioare și-a aplaudat din omoplat. În plus, cine zice că Ramos e un tip fără cap va trebui să explice cum a reușit să dea 55 de goluri cu dovleacul. Mare jucător, păcat că uneori îi intră bluescreen.

Embed from Getty Images

La 2-0, Madridul a intrat din nou în starea de nas fălfâit. Ignorând semnalele apăsate pe care Inter le ridicase ca pe norii de fum înaintea golurilor, băieții au frânat brusc la viteze de autostradă și-au dat urgent cu botul de bord. Prima repriză s-a terminat cu un gol al Interului care de fapt a fost al lui Nicolo Barella, chit că nu el a marcat de fapt. Dar el a inventat cea mai frumoasă pasă de gol a sezonului, pentru Lautaro Martinez, iar noi ținem statistica cu inima și literatura, nu cu creierul și matematica. Apoi, după pauză, fix când Zidane a pus mâna pe mâinile moarte Hazard și pe Asensio și le-a băgat să se spele între degete la dușuri, Inter a egalat după ce Casemiro a adormit la volan pe la mijlocul terenului și a generat un accident la care domn’ polițist Perisic s-a apucat să dea ditamai amenda.

Într-o echipă de veterani care se simt în Champions League cum mă simt eu în cele mai confortabile haine din șifonier, salvarea celor de la Madrid a venit din partea unor copii de 18 și 20 ani. Vinicius Junior, un tip care e în același timp cel mai tehnic jucător tânăr din lume și cel mai ratangiu jucător tânăr din lume, a inventat o pasă-harpon pentru Rodrygo, care a înfipt mingea-n poartă de la 16 metri și a adus primele 3 puncte pentru Madrid într-o grupă în care matematica, bunul simț și barba de călugăr a lui Ramos ne indicau inițial că Realul va juca cu frâna trasă și va da golgheterul competiției încă din decembrie.

Embed from Getty Images

Meciul nu s-a terminat fără o superbă ratare a lui Benzema, care are talentul unic de a fluctua în decursul unui singur meci între zeu și bolovan. De data asta, a dat pe lângă minge cu poarta goală, cum se cade când ești liderul echipei și sub fund îți arde focul iadului. Ce să mai înțeleagă și copiii ăia? Face și Vinicius ce vede.

Deocamdată, Madridul a scăpat de amenințarea suavă a unei eventuale optimi de finală contra lui CFR Cluj în Europa League. Dar mai sunt trei meciuri și Varane nu și-a dat decât un autogol până acum în acest sezon. Le lac a des poissons.

Embed from Getty Images

Alte meciuri notabile marți în Champions League

Șahtior Donețk – Borussia Mönchengladbach: 0-6
Atalanta – Liverpool: 0-5
RB Salzburg – Bayern München: 2-6

Cronicile acestor partide pot fi citite pe pagina de Patreon a blogului.

Become a Patron!