Paula Magna

---

Care v-ați dresat ceasul să ieșiți din birou, pe holuri, prin fundul curții, pe unde se poate, ca s-o vedeți pe Paula? Shuai Zhang s-a comportat ca lefegiii de la buget. Nu și-a permis acest lux, s-a trezit mai târziu, mai exact pe final de prim set. E drept că miroase a weekend încă de joi, cu toate că unele companii din China au trecut la programul de lucru 996, adică munca de la 9 dimineața la 9 seara, timp de 6 zile pe săptămână. La 4-0 pentru Badosa, Zhang a ținut să ne aducă aminte că este de două ori campioană de Grand Slam la dublu. Și-a folosit sufrageria ca spațiu de depozitare a bibelourilor de la Australian Open 2019 și US Open 2021.

Are și sferturi de GS la simplu. În 2016, la Melbourne, și în 2019, la Londra. 2016, o tempora! Singura noastră grijă în acel anotimp al vieții era scindarea societății prin promulgarea legii care interzicea fumatul în spațiile publice:

– E bine, nene, că nu se mai fumează. Îmi mirosea puloverul numai a fum. Păi, ce, eu mă duc să savurez un ostropel și apoi duhnesc o săptămână a tutun.
Corect, s-a rezolvat problema. Adică nu mai ieșim deloc la restaurant. Din punct de vedere financiar, e sport extrem.

Și mai era una, tot acum opt ani. Miliardarul Irinel Columbeanu alcătuia cu un realizator de emisiuni o listă scurtă de priorități (am găsit informațiile prin deranjarea motorului Google, evident). Iată-le:

1. Să fie fiică-sa fericită. Fiica lui Iri;
2. O Românie mai frumoasă;
3. Pace;
4. Mai mulți oameni de stat, iar România să semene cu Elveția.

Sper că i-a ieșit măcar primul punct, cu toate că am dubii consistente. Între timp, Irinel nu mai e miliardar, dar nici aporia “Banii nu aduc fericirea” nu merită depanare într-un service de filosofie. Shuai n-a profitat atunci, când bătea la porțile Marilor Șlemuri, pentru a păși suav în Top 20 și o paște pensia de pe poziția 595. Ce v-a apucat să vă lansați în rezoluții complicate? Cu spanioloaica a avut astăzi șansa punctului 4 de pe inventarul ipotetic al lui Columbeanu.

Setul întâi s-a deșurubat în numai 23 de minute, cu o Paula bine ancorată în chestiune. 6-1, cu schimburi scurte și iuți, știind că asiaticei îi vin mănușă raliurile mai lungi. Zheng a și renunțat în ultimele game-uri, economisind o brumă de energie pentru startul revanșei. La 2-0, i s-a așternut o minge de dublu break: cu toată știința numărului 19 mondial, și-ar fi croit drum spre decisiv. La noi în popor, când te strâng toate organele interne de frică sau din cauza stresului, se spune că treci printr-o cumpănă. La fel a suspinat și vorbitoarea de “muy bien” și “despacito”. A basculat spre 4-3, a dat în draci cu așii – raport 10-0, detaliu decisiv în tenisul feminin! – și a avansat și cu ajutorul erorilor neașteptate venite de după pârleaz. 7-6, cu 7-4 în tiebreak, și turneul de la Beijing mai are o șansă la inscripția “made in China” pe eticheta semifinalelor. Se numește Qinwen Zheng. Prestează mâine cu Andreeva.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

---

Matteo Berrettini – Christopher O’Connell 7-6, 7-6

Stimați turiști, dacă tot v-ați prins în sejurul cronicilor din care n-ar trebui să lipsească metaforele și nici comparațiile deplasate, ce-ar fi să ne folosim ochii minții pentru a analiza generoasa anatomie a lui Matteo? Vorbim despre un exponat pe care au înflorit uniform toate grupele musculare. Toate în același timp, printr-o fotosinteză specială, ca să aibă eroul destulă vreme să se bucure și de viață. Nu neapărat de tenis, căci dacă acesta ar fi fost obiectivul său principal, în aceste vremuri greu încercate i-am fi reperat pe Sinner, Alcaraz și pe toți ceilalți enoriași ATP rugându-se cu sfială la monumentul-jucătorilor-care-își-doresc-să-câștige-măcar-un-set-cu-atletul-născut-la-Roma.

N-a fost cazul, nu va fi vreodată. Berrettini nu prea mai bate pe nimeni dintre băieții cei mari, statistica împunge rău la acest capitol. Pe zgura de la Gstaad, din Elveția, unde în iulie înșfăca trofeul în fața unui anonim francez, l-a făcut trifold pe Tsitsipas. Se pune? Nu prea. Pe Fane îl curăță și femeia de serviciu dacă îl prinde visător ca un poet care, în timpul liber, pune gresie și faianță ca să câștige și el o franzelă cinstită. Abia pe Sascha Zverev îl sufoca italianul anul trecut, la Wimbledon, dar legile memoriei au devenit atât de prețioase încât ne șterg cache-urile cu tot cu parolele esențiale.

Dincolo de fileu, pe hardul chinezesc, un australian sătul până peste cap de wild card-uri. Atât de obișnuit e cu ele că așteaptă unul ca să-și poată intra și pe tabloul principal al avionului de întoarcere pe țara-continent. E genul de tenismen care joacă pe caiet, dar care s-ar putea mândri că are tată irlandez. Doar babacul. Ca actorul Daniel Day-Lewis, care tot pe jumătate se trage de pe lângă Dublin. Apropo, sper ca acest O’Connell să fi aflat că monstrul sacru din “A Room with a View” sau “My Left Foot” revine pe sticlă după șapte ani. De ca și cum asta i-ar putea schimba starea de spirit ori lovitura de rever. Abia în 2020, adică la 26 de ani, își trecea pe caietul “de curat” prima victorie la un Grand Slam, ca să știm cu adevărat cu cine se întrecea Matei din Cetatea Eternă.

Dar pentru că forehandul lui Berre intră cu intermitențe, m-am lăsat captivat de meci. Tie-break în ambele manșe, și prima, și cea de-a doua duse dincolo de bariera lui 7, cu mingi de set și pentru Christopher. Și cu impresia că italianul, cu ale sale gambe de om de blocaj în volei care trebuie să sară concomitent cu atacul advers, a ajuns să trateze la fel victoriile și înfrângerile. Cade mingea unde trebuie sau patinează în aut? El oricum bombăne din aparatul de mestecat, se uită mereu în colțul de sus al tribunei și își promite mereu câte ceva. 11-9 și 8-6, scorurile departajărilor, au scos maximum din cât e dispus să ofere în acest moment finalistul de acum trei ani de la Londra. Și ce minunăție de as, cu un firesc pe care doar marii campioni și-l permit, l-a adus în ipostaza de a avea minge de meci! Și cât de puțin a durat bucuria de la final! Părea că tenisul îl ținuse din treabă, doar v-am zis că nu mai e main job-ul său.

Coco Gauff – Yulia Starodubtseva 2-6, 6-2, 6-2

Mircea e prins cu electricele lui, nici nu mai știe ce e acela tenis, pare că vag a auzit chiar și despre Simona Halep. Îl bâzâi cu un mesaj. Îi zic, nene, o face praf pe Gauff o ucraineancă de care nici părinții ei n-au auzit. Era aproape mâncat primul set, Yulia jongla cu trei game-uri în față și, când pleca pe forehand, se desprindeau brazde întregi din încrederea americancei. Atât de mult apăsa, iar defensiva numărului 6 planetar scârțâia din toate șaibele. Parcă era Gloria Buzău, cu tot respectul față de colegul Codruț Baciu, un fel de căpitan nejucător al cronicarilor.

– Potolește-te, man, nu are nicio șansă anonima pe care mi-o fluturi cu entuziasm. Nu eu zic, statistica spune că tot Coco va merge mai departe, m-a liniștit Meșter chiar și fără să se uite la meci. Eu căutam deja variante de titlu, părea că alt scenariu va veni doar direct la Comitetul Central, cu dedicație pentru Sergiu Nicolaescu. Fata din State arunca furioasă racheta la picioare încă de la finalul primului game, o raritate indiferent de sport. Băgase trei duble greșeli, începuse practic ghipsată, neuronul îi cerea barbiturice. Mama ei zâmbea condescendent din înaltul tribunei. Ca atunci când vede că ai luat doar 7 la prima compunere cu titlul “Vacanța la bunici”.

Cine era outsidera care îi întindea nervii la maximum? Starodubtseva, aflată la turneul carierei de până acum. Sferturi, după ce le-a aliniat pe Siegemund, Siniakova și Avanesyan, iar acum înrăma un 6-2 de uns pe suflet. Ochii americancei se priveau reciproc, era o glumă nepermis de proastă. Cui îi păsa că sportiva de la limita de est a Europei are nume kilometric? În variantă completă sună și mai și: Yulia Volodymyrivna Starodubtseva. Se termină competiția până i-l parcurgi pe silabe. Tabelul lui Mendeleev se scursese parșiv în buletinul fetei din Ucraina. O dată cu el și puțină nebunie. Câtă vreme Gauff a bâjbâit tenisul, ea a livrat pe săturate. A pus-o și în patru labe pe favorită. În CV are și serviciu, știe și cu așii, i se observă și o alcalinitate în priviri. Am putea s-o reîntâlnim și prin GS-uri.

Numai că jucătoarea din Atlanta coabitează de ceva timp cu impresia că, oricât de mult s-ar autodepăși, tot e departe de ce ar fi trebuit să agonisească până la 20 de ani. Doar nu se compară cu performerii de linie, ea însăși a recunoscut că o idolatrizează pe Serena Williams. Artizanat, cum ar veni. Și a răsturnat totul pe teren, și-a rupt planurile inițiale și a devenit kamikaze. A avut și noroc la câteva lovituri, dar ni se tot inoculează că Zeița Fortuna flirtează cu cei puternici. S-a oprit doar la câte două game-uri pierdute în manșele 2 și 3. A cocoșat-o cu bătaia pe biata Yulia, ce să ne mai ascundem după cuvinte. Simte și Starodubtseva cum este să te prinzi în hora celor care contează. O s-o doară șalele, o să învețe că elongația vertebrală e, înainte de toate, terapie.

Stan Wawrinka – Giovanni Mpetshi Perricard 7-6, 7-6

Tinerelul ăla cu așii, băiatul care la Wimbledon turna dintr-una 51 de bucăți pe tarlaua tot mai inundată a lui Sebastian Korda într-o partidă de cinci seturi, cu patru tiebreak-uri, a dat nas în nas cu Stan the Man. Când s-a pus problema ridicării acestui munte de om, natura s-a lăsat greu de exercițiul creației. Cu intervenții a făcut-o. Giovanni are 2.04 metri, cu antrenament își va dubla forța, dar și până atunci e obstacol greu de împachetat. Cine nu știe de unde să înceapă, se va inspira din înregistrarea partidei în care elvețianul a etalat încă o demonstrație de manual.

Nu are rost să mai pomenesc alura de old-boy a lui Wawrinka. Grăitoare e ipostaza cu el pășind spre linia de fund. Rotunjor, așa cum este de câțiva ani, duce pasul săltăreț exact ca gospodarii care se grăbesc sâmbăta dimineața ca să prindă cea mai proaspătă marfă din piață. În spatele său ar putea trăncăni un cărucior pentru vinete, cartofi sau ceapă – n-ai putea paria că insul respectiv încă frecventează o partitură excelentă în condițiile neprielnice marii performanțe în care i se scaldă trupul. Dacă nici acum n-am făcut abuz de eufemisme, înseamnă că niciodată n-am exersat această figură de retorică. Apropo, sandalele cu șosete negre unde sunt? Unde-i sunt sandalele?

Mpetshi Perricard a plecat conform așteptărilor. Restul meciului a fost altfel, nu startul. Game la zero, lovituri puternice, voleuri spectaculoase, nu și foarte multe puncte direct din serviciu. Stan a produs suplimentar, detaliu care a contat, mai ales că departajarea celor doi aflați unul de altul la aproape două decenii de existență s-a făcut numai în tiebreak. Waw era creditat cu a doua șansă în partidă, poate și din acest motiv a exultat ca în tinerețe după autul francezului care bloca tabela de la Shanghai. 7-6, 7-6, cu separarea făcută la 2 și la 6, iar elevul, în ciuda faptului că și-a prins profesorul în ținută de grătar cu prietenii, i s-a adresat tot cu “dumneavoastră”.

Vorba cântecului, junele nu va regreta că n-a prins măcar decisiv cu elvețianul. Se va foi toată noaptea pentru că nu a încercat în plus, că n-a îndrăznit să creadă că-l va putea elimina pe cel care doar la Londra n-a izbutit să se încoroneze. Dar care mâine-poimâine va protesta că nu-i mai aduce poștașul pensia. În ambele runde, mingi de set i-au traversat bazinul emoțional micului-mare Giovanni. Nu te lași de tenis după o asemenea ispravă, dar e legitim să te întrebi de ce nu te-ai apucat de baschet. Sau de șah.

---