Azi a început, așadar, turneul WTA500 de la Stuttgart. Sau Porsche Tennis Grand Prix, pentru cunoscători.
Poreclit în popor ”turneul ăla cu trei mașini Porsche în capul terenului”. Una dintre ele, un Taycan 4S Sport Turismo, pleacă acasă la câștigătoare ca bonus după finală. Te mai și miri că-s aici toate vedetele din tenisul feminin când practic gestul ăsta dublează valoarea premiului primit cu trofeul: 120 și ceva de mii de euro.
Tot azi a fost imposibil să nu dai de Sorana Cîrstea prin Porsche Arena. Dacă era la fel de ubicuă și pe teren, n-o scoteai pe Sori de pe locul 1 mondial nici cu dalta în ultimii 15 ani.
Robert Prange/Getty Images
La prânz s-a antrenat cu Ons Jabeur, după amiază și-a obișnuit tălpile bocancilor cu zgura indoor din Germania într-un demonstrativ (Show Event i-au zis nemții) la care a participat și Andrea Petkovic – sper ca ați citit cartea aia, că va ascult; plus că mai vine una uite-acușica.
În rețetă s-au presărat și niște jucători invitați de pe la echipele de fotbal, hochei și ce sporturi s-au mai găsit prin Stuttgart și împrejurimi. O idee bună, care a adus destui oameni în tribune într-o zi de luni în care alte turnee chițăie a gol.
Foto: Eibner-Pressefoto/Roger Buerke/IMAGO
Sori a făcut echipă bună cu Jackson Cressey, hocheist canadian care dă-n puc la Bietigheim Steelers. A mai fost pe-acolo și Fabian Bretglow, portarul titular al celor de la VfB Stuttgart în Bundesliga. A fost un soi de Sports Festival concentrat, cum ar zice colegii din Cluj care se ocupă cu organizarea evenimentelor care toacă tălpi de adidași pe țărm de Someș.
În turneu, Sorana a căzut în primul tur cu Qinwen Zheng. Dacă pentru mulți e unul dintre zecile de nume care seamănă și care și-au făcut loc prin Top 100, pentru noi, ăștia care citim cronici și ne uităm la tenis nu doar pentru că pe Discovery sunt reclame, e finalista celui mai recent Australian Open. „Meștere, una-i hardul, alta-i zgura”, veți spune, pe bună dreptate. Apoi veți afla că Zheng e campioană la Palermo anul trecut, chit că la Roland-Garros n-a apucat să-și murdărească șosetele până să ia avionul retur spre ale dânsei.
Și ar mai fi și faptul că Sorana n-a apucat s-o ia pe Qinwen la discuții până acum prin circuit, așa că vom asista aici la o primă întâlnire pe nevăzute. Mizăm pe faptul că Sori are, totuși, vreo 10 ani de întâlniri de-astea în fața chinezoaicei, așa că n-ar trebui să i se îmbujoreze decisiv desagii.
Iar dacă e s-o zicem pe-aia dreaptă, se putea cădea mult mai rău. Cu 8 jucătoare din Top 10 WTA pe aici, un pic de ghinion te arunca în povârnișurile poloneze, te agăța de vârfurile bieloruse sau te tăvălea prin deșertul american.
Cronicile de la Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.
Paula Badosa – Diana Shnaider: 6-3, 6-4
Paula Badosa amintește în multe aspecte de Maria Sharapova, fără ca tenisul să fie, totuși, unul dintre ele. Iberica nu-i vreun monument de constanță prin desișurile WTA și parcă nu ți-ai pune baza în dânsa pe termen lung. Dar pe micuța Diana, de pe Volga, a devorat-o ca la aperitiv, fără să forjeze mai mult de a treia.
Rusoaica de 20 de ani, simpatică și cu tot viitorul în față, nu e recomandată celor cu OCD și nici autocorrect-ului care cere obsesiv Schneider. Shnaider ne amintește și ea de cineva. Pe undeva, ne face să ne gândim la maestra Ostapenko, eterna clientă a acestor cronici, deși Diana mai are mult avocado de balotat până să-și bage un Grand Slam în rucsac.
Eibner-Pressefoto/Roger Buerke/IMAGO
Meciul a durat o ora și trei sferturi nu pentru că ar fi fost pe muchie de cuțit, ci pentru că Badosa a așteptat victoria să vină la ea, nu s-a dus ea înspre dânsa. În primul set, după ce s-a detașat cu un break, Paula și-a dat examenul de rezistență la 4-2, pe propriul serviciu. A salvat acolo trei mingi de break și până la urmă s-a făcut cu setul.
În actul al doilea s-a mers cap la cap până la 3-3, cu observația că rusoaica a părut chiar și așa cu un pas în urma catalanei. Badosa a câștigat pe serviciul Dianei în al șaptelea game, iar la 5-3 a sărbătorit și prima minge de meci. Pe Shnaider a scos-o serviciul, dar în game-ul următor n-a putut decât să își prelungească șederea la Stuttgart cu trei, poate patru minute.
6-4 pentru Badosa, cât să nu-i scoată ochii Stefanos acasă, că el câștigă Masters la Monte Carlo și ea nu trece de primul tur la Stuttgart.
Eibner-Pressefoto/Roger Buerke/IMAGO
Veronika Kudermetova – Barbora Krejcikova: 5-7, 6-4, 6-4
Paradoxul meciului dintre Krejcikova și Kudermetova cea mare e că ambele au intrat pe teren cu gândul să termine repede, dar au sfârșit prin a juca cel mai lung meci din istoria turneului de la Stuttgart. A fost ca atunci când zici că mai stai cinci minute și te culci, iar peste vreo cinci ore te surprinzi că citești despre războiul dintre Hutu și Tutsi în Rwanda.
Senzația a fost că cele două se consideră mai merituoase decât un meci banal în primul tur, ca și cum organizatorii ar fi făcut bine să le pună, moț, direct pe tabloul din sferturi. Cu această atitudine de „o bat repede și mă duc la cină”, pe ele le-a prins 12 noaptea pe teren, pe Meșter în tribune, iar pe mine în fața laptopului.
Eibner-Pressefoto/Roger Buerke/IMAGO
Dar tot răul spre bine, vorba înțelepților împăcați cu soarta lor, pentru că ne-am clătit ochii la un meci mare, în toate sensurile. Kudermetova din Kazan s-a trezit în spate cu un set, 3-4 și 0-40, moment în care a părut să transmită, prin limbajul trupului, că ar pleca la hotel în orice condiții, doar să n-o prindă noaptea pe afară. Mintea, însă, i-a șoptit să rămână acolo și să lupte, mai ales că adversara Barbora era cu benzina pe ultimul cadran.
Revenită la încrucișat de rachete după două luni de pauză, cehoaica n-a uitat jocul, dar a lăsat ritmul acasă, undeva prin șifonier. Kudermetova, fată care nu-i de ieri, de azi prin sportul ăsta, a profitat până la urmă de oboseala rivalei. După o scurtă discuție cu propria-i rachetă și după ce a salvat mingi de break care veneau în rafale, ca bagajele de la cală, rusoaica a trimis meciul în decisiv.
Total neintuitiv, așa cum au fost toate cele trei ore de pe Centralul din Stuttgart, Krejcikova a luat un avans aparent liniștitor în ultimul act. S-a făcut 4-1 pentru doamna din Brno, care apoi a ajuns la un singur punct de 5-2. Ei bine, cam acolo s-a sucit roata. Veronika a început să adune punctele cu lejeritatea pe care și-o imagina în startul meciului, în timp ce Barbora se uita prin jur după un peco, pentru alimentare. N-a găsit, că acum trendul e pe stații de încărcare electrică chiar și-n orașul Porsche și Mercedes, așa că a trebuit să coboare steagul.
6-4 pentru Kudermetova, care se pregătește de duelul cu aproape compatrioata Elena Rybakina.
IMAGO
Sachia Vickery – Aliaksandra Sasnovich: 7-6, 7-5
Uvertura de la turneul de casă al prietenilor de la Porsche ne-a adus în cale două doamne care își găsesc prea rar loc în cronicile meșterite. Pe de-o parte, Sachia Vickery, probabil singurul om cu rădăcini în Guyana care nu reprezintă Olanda, ci bate mingea cu steagul Statelor Unite la profil. Și dacă tot am rămas cu atlasul deschis, să admitem că doar datorită ei am aflat că Hollywood e și un orășel în Florida, nu doar show-ul înstărit din California.
Dincolo de fileu, Aliaksandra Sasnovich, venită direct de pe străzile gri din Minsk. Vorba vine, că atât bielorusa, cât și americanca au tras tare pe Germania ca să prindă tabloul principal. Câte două bătălii de căciulă în calificări, cât să se acomodeze cu zgura de la Stuttgart și să prindă și-un schimbat complet de așternuturi la cazare. Una peste alta, duel care pe care, cu două fete care au trăit și vremuri mai luminoase prin WTA.
Eibner-Pressefoto/Roger Buerke/IMAGO
Pe teren, bielorusa a părut mai fâșneață și a furat privirile cu serviciul acela plici, ca și cum ar da cu racheta după muscă, nu în doamna „îmblănită”. Vickery, cu mișcarea aceea greoaie de număr zece care se autoexclude pe faza de apărare, a fost jucătoarea evident mai tehnică. „Fantezie, latini”, cum ar descrie Gică Hagi stilul doamnei care face mândru poporul din Guyana.
Au ieșit două seturi în care cele două s-au tras de tricou reciproc, cât să rămână aproape una de alta. Și a fost o bună propagandă făcută circuitului WTA, cu nu mai puțin de 11 break-uri rezultate din 23 de șanse de a sustrage serviciul adversarei. 23, aproximativ câte au într-o viață de om tenismeni ca Lehecka, Hurkacz sau Machac.
Până la urmă, Sachia e norocoasa care nu trebuie să facă check-out la hotel în seara asta. Americanca a greșit mai puțin și a scos din joben câteva lovituri de rafinament, fix când a fost nevoie mai mare. Și mai bine pentru Vickery e că s-a terminat joaca în două seturi, pentru că spre final, între puncte, părea istovită de ziceai că vine de la piață cu două sacoșe pline.
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
