Când s-a terminat meciul și a rămas chircită între propriii genunchi pentru câteva secunde bune, plângând în hohote, Patricia și-a derulat probabil în minte mult mai multe decât a putut vreodată să zică cu voce tare prin social media sau prin interviurile rare pe care le dă ici-colo.
Zdelită de accidentări și de încercări extrasportive dureroase, Țig pare constant un râu învolburat care-și caută mereu albia. Implicit între puncte, unde pe frunte-i stau constant tatuate rigole adânci, la limita dintre concentrare și gânduri care-i zboară de pe teren. Înnoadă turnee mici cu „jokerii” pe care-i are în mânecă de la înghețarea clasamentului din 2021, moment venit după ce urcase pe locul 56 mondial, vârful absolut al carierei.
Patricia e într-un moment al carierei în care bucuria unei victorii la un Slam – prima după Roland-Garros-ul din 2020, cel jucat pe noroaie în toamna unui an păduchios – e cu atât mai mare cu cât orice meci în sine pare o bucurie prin simplul fapt că există.
Probabil că, per total, Țig va rămâne una dintre enigmele eterne ale tenisului feminin. Pentru că are talent cântărit la tonă, a demonstrat că poate câștiga meciuri mari și turnee decente (mai multe decât adversara sa de azi, etern plata Rebecca Marino, de exemplu), doar că intersecțiile dintre viață și sport au dus-o de multe ori spre direcții fără orizont. Și sportul de performanță nu-i carieră în IT, să-ți poți demonstra în special ție că poți să înveți Python și la 50 de ani. Dacă în fereastra în care fibra te ajută ai norocul ca mintea și inima să se suprapună, poți să fii mai mare decât ai putut spera vreodată. Dacă nu, ai șansa de a rămâne cu mai multe întrebări decât răspunsuri la final.
Patricia are 29 de ani și timp ar mai fi. Chiar dacă la următoarea haltă stă Pegula, gata să golească trenul de pasageri, cu sau fără bilet. Totul e ca rigolele alea din frunte să fie nivelate de cât mai multe momente în care Patricia plânge de fericire între genunchi.
Tim Clayton/Corbis via Getty Images
Tamara Korpatsch – Irina Begu: 6-3, 6-2
Sigur că scorul e dureros, mai ales că ne-am obișnuit ca Irina să fie unul dintre cele două faruri mari și late după care ne ghidăm în noaptea adâncă a ultimului an. Doar că, dacă ai văzut meciul ăsta, știi deja că nu se cade să forțăm nota, pentru că se putea încheia mult mai crunt, la nivel de demolare statistică.
Ne-a trecut pe lângă nas chiar și un miros acru de covrig în primul set, norocul care a contribuit la aparentul echilibru fiind că Tamara Korpatsch s-a văzut în celebrul autocar german și probabil o fi crezut că a câștigat meciul atunci când a palpat pe abdomen mingea de set la 5-0 în primul. Plus că una-i covrigul, alta-i bretzelul, dacă e s-o luăm strict după gust.
Obișnuiți să vedem Ministra Muncii la birou, ni s-a părut pe alocuri ireal când am observat că Irina a renunțat la mingi simple cu care altădată nu negocia decât după ce-și înfigea caninii în bășică. Dar având în vedere că Irina a jucat un singur meci în State în pregătirea US Open, un eșec la fel de rapid cu Bouzkova la Cincinnati, poate că înfrângerea asta era mai așteptată decât a părut la primul calcul al hârtiei.
La finalul meciului, Irina a confirmat că toată aventura americană ratată a fost de la o bubă fizică cauzată de o răceală monstruoasă, posibil ceva ramură covidiană – naiba știe pe la ce episod s-a mai ajuns cu serialul ăsta. Deci îi urăm însănătoșire grabnică și revenire cât mai rapidă pe metereze.
Julian Finney/Getty Images
Karolina Pliskova – Gabriela Ruse: 6-1, 6-4
Înmuind proporțiile, Gabi și Karolina s-au întâlnit la US Open într-un moment asemănător al carierelor lor. Ambele au mirosit vârful tenisului mondial (cehoaica a apucat chiar să se și sature cu prăjitura în vremurile sale bune), ambele au fost lovite de accidentări care le-au făcut să alunece în clasament (Gabi mai mult, că toboganul e al naibii de alunecos când nu ai apucat să pui ghearele pe Top 10) și ambele încearcă acum să revină în locul în care au demonstrat că merită să fie. Ba chiar ambele au în continuare zero Slam-uri, îngăduită-mi fie gluma etern dureroasă mai ales pentru cehoaică.
Problema e că parcursul ăsta sinuos paralel e identic ca formă, dar nu e identic ca impact. Pentru că Pliskova nu joacă doar visând la vremuri mai bune bazându-se pe elan și dorință, cum face Gabi, ci și cu un set complex și contondent de unelte agățate la brânaci. Unelte ascuțite în dinții celor mai mari nume ale tenisului ultimilor 15 ani, pe un eșantion reprezentativ care variază între Sharapova și Serena pe de o parte, Halep pe de altă parte și Iga pe toate părțile.
Așa că, atunci când au fost puse față în față, Pliskova a ieșit pe plus. Bineînțeles, situația a fost per total mult mai complexă decât atât: de exemplu, în setul al doilea, Gabi a chemat doctorul ca să înăbușească niște revoluții printre degetele de la picioare, deci n-au fost doar două tabele puse unul lângă altul din care matematica și-a extras rezultatul, iar tenisul a mai bifat un H2H.
Mike Stobe/Getty Images
Dar, deși e cronica meciului dintre Karo și Gabi, asta nu e cronica partidei dintre Gabi și Karo. Pentru că din toată distracția de la New York, Gabi ar trebui să rămână cu lista de victorii din calificări. O listă care la un turneu WTA 125 ar fi dus-o probabil până prin semifinale. Mladenovic, Galfi și Yastremska au mușcat din balustradă în meciurile cu Gabi, care a adunat trei victorii consecutive, sunetul unui motor care se trezește la viață după o pauză în umbra garajului.
Va fi o toamnă caldă pentru Gabi. Dar până atunci, a noastră are de dezlegat niște careuri de cuvinte încrucișate peste fileu alături de colega Marta Kostyuk la dublu. Doar semifinalele alea de la Australian Open și de la Madrid nu s-au bifat prin tragere la sorți.
Sofia Kenin – Ana Bogdan: 7-6, 6-4
Ana Bogdan a trecut în meciul ăsta printr-o experiență pe care Naționala de fotbal, de exemplu, nu o va avea niciodată: cum să conduci tot meciul, să pari mereu în control, să fii mai bună decât adversara, să o neutralizezi acasă la ea pe o fostă campioană de slam, dar să pierzi partida. În două seturi.
Ana a fost un film perfect cu un final pe care regizorul l-a făcut terci. Un soi de Lost care n-a durat, totuși, 6 ani, ci mai puțin de două ore. Dar ne-a lăsat în dimineața zilei de miercuri (sau în seara a dracului de târzie a zilei de marți, depinde cât de uiți la tenis în perioada asta) cu același gust incert pe papile. Ne-a plăcut, dar s-a terminat prost. Am mai vrea o dată, dar s-a dus și altul ca ăsta nu va mai veni. „We have to go back” o fi visat Ana toată noaptea de după.
Ana a părut că înhață primul set când a făcut break și a avut 5-4 și serviciul, doar că și-a pierdut fisa la zero, iar în tiebreak a lăsat-o turbina. Apoi a început din nou, sisific: 4-1 în setul al doilea, toate sistemele funcționau impecabil, rotițele se-nvârteau unctuos, apoi s-a întâmplat un dublu break al Sofiei și ne-am trezit cu toții scărpinându-ne în creștete și întrebându-ne ce naiba ne-a lovit. Cu câteva minute mai devreme aveam decisiv și tenisul ne-a lăsat cu o călduroasă aducere-aminte.
Știința de a închide setul și meciul e o materie pe care nu prea o poți învăța decât practic. Și e posibil ca uneltele care funcționează în turneele și meciurile mici să nu se potrivească când trebuie închise clanțele porților masive ale slam-urilor. O fi și asta o lecție numai bună de pus în practică pe viitor.
Foto: Javier Rojas / IMAGO
Daniil Medvedev – Attila Balazs: 6-1, 6-1, 6-0
Se zice că primul meci de la un Slam e mereu greu, indiferent cu cine cazi la tragerea la sorți. Evidamment, legea asta nescrisă nu li se aplică lui Djokovic și Igăi, care de ceva vreme folosesc primul tur de la turneele grase ca să testeze rezistența la pete de antiperspirant și la UV a echipamentului mereu nou pentru fiecare Slam în parte.
Când vine vorba de US Open, nici Medvedev nu se prea strofoacă. Indiferent de cât s-a zbătut ca o știucă în căldare în restul anului, lui Daniil îi cresc picioare suplimentare când intră pe cimentul de la New York, plus că pare că nu se mai clatină ca de obicei, probabil pentru că reia intempestiv comunicarea ca nava-mamă.
E adevărat că a avut și noroc rusul: a căzut în primul tur cu vecinul Attila Balazs, un tip despre care știam că s-a retras din tenis acum vreo 7-8 ani ca să se-apuce de antrenat copii. Omul a revenit însă pe teren (probabil s-a prins că nu le face față părinților, o specie pe alocuri nefrecventabilă când vine vorba de tenis) și de ceva vreme se bagă-n turnee pe ușa din spate, ajutat de un clasament protejat după reguli pe care oricum nu le-nțelege aproape nimeni.
Omul nostru adună câteva zeci de mii de euro pe an pentru că ia bătaie în primul tur la Slam-uri și la turnee cu ștaif de doi ani încoace și cam atât. Scoruri de neprezentare colț cu distrugerea în masă.
Cu toate astea, ca să înțelegem cât de mult te păcălește televizorul, luați scorul de la meciul ăsta și fiți convinși că, dacă ați atins racheta doar prin turnee de amatori și eventual vreun an pe la juniori, onor Balazs vă rupe pe genunchi dacă vă prinde pe vreun teren și ați fi fericiți să-i luați un punct amărât scăpat eventual în aut.
Despre Medvedev nu aș fi atât de sigur, mai ales că dacă-l bagi pe zgură e posibil să-l bați prin implozie psihică. La US Open, însă, Daniil e pe la același nivel cu d-alde Nole și Alcaraz la ora asta, chit că mai nimeni nu-i râde-n clopot.
Sarah Stier/Getty Images
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
