De ce a plâns Nole? Putem să ne dăm cu părerea. Poate fix la finalul meciului s-a prins care e morala din filmul Hachikō. Poate și-a amintit o după-amiază din clasa a 8-a, când profa de biologie i-a dat două note de 2 pentru că a scris pe diagonala tezei că nu crede în virusuri microscopice și aia fost ziua în care el și-a promis că va mai vedea 2 și 2 doar când va câștiga 22 de Grand Slam-uri. Poate că să câștigi 22 de Grand Slam-uri chiar e o muncă psihică ce merge dincolo de flexibilitatea fibrei musculare, de rezistența tendoanelor și de limitele unui teren care – ne putem doar imagina – de pe la un punct încetează să mai fie o suprafață de joc pe care te afli și devine o suprafață pe care te afli într-o stare de agregare pe care putem doar pretinde că o mai pricepem pentru că altfel ar trebui să tăcem de vreo 10 ani și încă vreo cinci de-acum.
Poate Stefanos putea să servească mai bine în primul set. Poate putea să profite mai mult de momentele din setul 2 în care backhand-ul lui Nole coborâse din nori și se adăpa naiv din apele la care noi, altfel, ne închinăm. Poate putea mai mult în tiebreak. În oricare dintre ele. Sau poate Nole, Rafa și Fed pur și simplu sunt trei dintre jucătorii care au venit în tenis ca să câștige meciuri de tenis fără ca în vreun moment să fi jucat tenisul pe care toți ceilalți îl învățaseră și pe care îl jucau ei între ei.
ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE
Îmi place să cred că, undeva în toată povestea asta, pentru Nole, Rafa și Fed a încetat să mai fie o problemă de numere. Ce înseamnă acești jucători pentru tenis nu mai are legătură cu duelurile directe. S-au bătut între ei și s-au măsurat între linii până când ne-au făcut să ne urcăm pe pereți, ne-au coborât, acum vreo 7 ani ne plictisiseră, și apoi au luat-o de la capăt. Îmi place să cred că după ce toți trei au înțeles că din tenisul lor s-au format galaxii separate de lumea noastră, fiecare a continuat să tragă pentru propria căruță cosmică. Șanse bune să nu am deloc dreptate și oricine scrie aici pe la comentarii să aibă. Dar și asta e parte din magia tenisului pe care îl trăim: pentru că nimeni nu se așteaptă de la noi să înțelegem exact ce vedem, orice explicație are un loc pe raft.
Foto: Darrian Traynor/Getty Images
A fost, totuși, și un meci de tenis. În ultimii ani au fost necesare astfel de pretexte pentru că cealaltă variantă era să ne jucăm pe trotuar cu cuvinte în timp ce comentam creșterea ierbii și deshidratarea stafidelor. Nu există semn mai mare de conspirație decât să îl vezi în tribună pe Bill Gates, o tribună în care, pe partea cu loja lui Nole, putea fi observată și studiată cea mai mare densitate de nevaccinați din emisfera sudică. E și asta o chestie pentru care Nole ar trebui să ne mulțumească în fiecare zi: dacă nu eram noi, toți ăia ce nu am umblat cu detectoare de metal și uraniu pe lângă măști și seringi, Nole și-ar fi completat acum colecția de trofee doar cu blide de metal și frapiere nefolosite prin restaurant. Cu plăcere, mă!
În primul game de serviciu, pe Tsitsipas l-a salvat doar tunul la care îi e conectat umărul, după care în al doilea tocmai serviciul cu o dublă greșeală i-a adus lui Nole prima dușcă sănătoasă de break. Asta avea să transforme primul set într-o poveste doar în măsura în care bancurile cu calul intrat într-un bar pot fi numite romane polițiste. În primul set, lui Tsitsipas nu i-a intrat nimic la retur, iar punctele pe propriul serviciu au fost de cele mai multe ori o chinuială scăldată în deznădejde.
Tenisul e unul dintre sporturile în care problemele, atunci când există și sunt multe, trebuie abordate pe rând, ținând cont mai mult sau mai puțin de o prioritizare sumară a importanței organelor pe care le afectează. Pentru că îl ținea legat de picioare și, spre deosebire de Nole, Stefanos are numai două, grecul a început setul doi așezând pe foaie formula cu care serviciul să îi aducă puncte lui și nu adversarului. Pare matematică simplă, dar când la orizont e Nole, lucrurile se schimbă într-atât încât unii își uită prioritățile iar alții uită ce fețe nu apar pe drapelul țării la care se închină cu patos. Dar problemele pot arăta în multe feluri.
Foto: Lintao Zhang/Getty Images
De exemplu, unele probleme vin cu fundă și ți se așază la picioare doar ca să-ți sară ulterior în plete. Cum a fost impresia aia că backhand-ul lui Nole a prins carne tocată între dinți și ar fi locul în care să îți muți tot coșul cu ouă. Cu Nole pot exista momente de astea. Se mai deschide un geam și intră curentul, mai intră Baba Vanga în beci și pierde semnalul cu protejatul ei. Se întâmplă. Dar se întâmplă suficient de mult ca frecvență și durată încât să faci stânga pe dublă-continuă și să speri că zarul nu mai cade niciodată pe o altă muchie? Nu și nu. Trei puncte la rând, minge de set anulată la 5-4 pentru Tsitsipas și Nole a zburat ulterior și cu setul 2.
În continuare nu știu dacă ne facem un serviciu pretinzând că știm ce putea Tsitsipas să facă mai bine. Lista asta poate fi lungă. Se putea naște în 2010 și acum să fie junior, de exemplu. Sau putea să facă din fiecare greșeală neforțată și minge catapultată în aut câte un winner. Tenisul îți lasă impresia că soluțiile erau acolo. Dar, la fel ca în viață, a cunoaște drumul teoretic către obiectiv nu înseamnă neapărat că stă în puterea ta să îl și atingi. Și dacă nu mă credeți, vă invit să mergeți pe Lună. Baza NASA din Florida e la adresa Cape Canevral, FL32920, la intersecția Central Control Road cu Mercury Gemini Road.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
