Djokovic începe să semene cu regele cam sur din poveste, care ar vrea să se retragă, să-și vadă și el de ospețe și nevastă, dar nici nu-i pregătit să lase tronul pe fesa oricui. Poate că s-ar descotorosi de coroană în favoarea unui june care-l doboară în luptă dreaptă. Numai că degeaba se învârte prin zonă o ceată de autoproclamați prinți, sculptați la trup și încrezători în dânșii, că niciunul nu-l dovedește pe Nole.
În ultimele 48 de ore, au încercat să-l dea jos pe sârb băieții din aripa cehă a circuitului. Cehii, flăcăi faimoși pentru alura lor militărească și pentru faptul că turtesc mingea când ajung să dea în ea. Cum au venit, așa au și plecat, fără ca măcar să-l clintească pe Nole. Sârbul a ieșit fără zgârietură din meciurile cu Machac și acum Lehecka, iar senzația e că nici măcar nu a încordat toți mușchii.
Cu băiatul din Mlada Boleslav, Djokovic nu numai că a fost mai rapid, mai precis, mai bun la luptă brută. Dar a și dominat meciul tactic, cât să te întrebi dacă Lehecka își concepe strategia de joc tot la sala de forță, cu același antrenor care-l învață cum să tragă de gantere. La cum a abordat jocul Jiri, ședința lui tactică s-a limitat la un strașnic „pe el, pe mama lui”. Diferența de interpretare a jocului între cei doi a fost cum e cea de interpretare a partiturii între Placido Domingo și Dani Mocanu.
Fred Lee/Getty Images
Ca să înțelegem supremația lui Nole, ne chiorâm la cifre. Cehul a avut trei mingi de break toată seara și toate trei în același game. A și concretizat una, dar în rest a trăit doar din bâzdoaca de la serviciu și mici firimituri pe care le-a cules în momentele în care Djokovic, om până la proba contrarie, și-a mai tras sufletul. Sârbul a produs trei break-uri, din 11 oportunități, și s-a impus drept „alfa” încă din primele game-uri ale meciului.
Tot ce-a încercat cehul în ultimele două seturi, în principiu să lovească tare și apăsat, a fost futil. Nole a răspuns cu calm și inteligență, precum un unchi care are răbdare să-și bată nepotul și de o sută de ori la skandenberg. Tot ce-a putut Jiri a fost să trimită ultimul act în tiebreak, unde însă i-au cam dârdâit palmele. A sfârșit nervos pe sine, ceea ce nu-i rău, dacă asta îl va îndrepta spre studiu. E rău doar dacă din eșecul ăsta concluzionează că trebuie să mai tragă la piept.
Cât despre Nole, data viitoare vine Alcaraz să-l doboare. Alt calibru, altă minte, las scris aici că se lasă sigur și cu zgârieturi.
(Photo by Fred Lee/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de Porsche.
„Idei carieră dacă mă las de tenis.” „Cum să faci reconversie profesională.” Așa arată probabil cele mai recente căutări pe Google ale sărmanei Mirra Andreeva. În ochii ei de liceană care încă poartă tricouri cu artistul ei favorit, Sabalenka tocmai a devenit moșul ăla care le sparge mingea copiilor din fața blocului și le distruge visele.
O înfrângere o mai accepți, chiar și la 17 ani. Dar să vină tanti asta din Belarus și să te urecheze în văzul întregii lumi e motiv de rebeliune și de reconsiderat viitorul. Și adevărul e că, fie vorba între noi, Aryna are adesea stilul ăsta care dezarmează și domnișoare mai coapte de atât. Te căpăcește și o face în așa manieră încât să-ți răscolească valorile și credințele.
Ca să ne dăm seama cum stăm, Sabalenka a alergat-o azi pe Andreeva până în punctul în care micuța Mirra a avut impresia că trebuie să se ducă și până la chioșcul de peste drum, după țigări. Primul set a durat puțin peste 20 de minute, iar Andreeva a bifat punct pe serviciul adversarei abia spre finalul lui. Un game, cât să nu înfulece covrigul, a fost tot ce-a putut culege puștoaica din Krasnoyarsk, mutată pe Coasta de Azur, ca orice rus care nu trăiește din salariu.
Mark Avellino/Anadolu via Getty Images
Al doilea set a fost cam pe același calapod, dar măcar a trecut bariera unei jumătăți de oră de joc. Aryna a continuat procesul de demolare și de sădit neîncredere cu un joc mult prea complex pentru nivelul oponentei sale. „Mirra, dans!”, părea să comande Sabalenka, în timp ce mixa mingile în profunzime cu scurtele și zâmbărea la sprinturile adversarei. Doamna din Minsk s-a desprins devreme și în al doilea act, pe care l-a închis tot fără emoții. Un mic plus pentru Andreeva, care a bălmăjit câte ceva, echivalentul a trei mingi de break ratate, după tăcerea apăsătoare din primul set.
A fost a 18-a victorie consecutivă pentru Sabalenka la Australian Open. O hegemonie, cum ar proclama conducătorii din fotbalul românesc după două victorii, una obținută cu arbitrii. Practic, bielorusa a confiscat turneul de la Melbourne. Australienii au senzația că-i Slamul lor, dar e al ei.
Hei, vezi câți bani a câștigat Olga Danilovic la Australian Open. Așa ar suna titlurile presei din Belgrad, dacă presa din Belgrad ar fi scrisă la București. Dar vă zic două victorii mai valoroase dobândite de tânăra Olga după sejurul de la Melbourne. O dată, s-a prezentat lumii. Apoi, i-au rămas de adăugat la catastif imaginile cu Nole Djokovic care se uita la TV și suferea pentru ea la meciul cu Pegula, din turul trei.
Și nu că banii n-ar fi importanți. Sunt, dar realitatea e că Olga îi are deja de acasă. Belgrădeanca nu cară în spinare povestea fotbalistului sud-american crescut prin favele. Tătăl ei, Predrag, e fost mare baschetbalist, trecut prin NBA, acolo unde milioanele de dolari cresc în copaci și așteaptă să fie culese. Mama, jurnalistă, dar v-am zis deja că tatăl ei câștiga grămezi de bani. Ca să înțeleagă și domnul cititor CTP, Olga își putea îndeplini visele bicisnice chiar de-ar fi făcut legământ cu canapeaua și cluburile de fițe.
Robert Prange/Getty Images
În fața Paulei Badosa, pe Margaret Court, Olga n-a mai găsit hitul. Vina nu-i neapărat a ei, ci mai degrabă a adversarei, care se scaldă în cele mai bune ape ale ei în Australia. În primul set, Paula a avut efect de somnifer pentru sârboaică. Alarma disperată a Olgăi a sunat abia în al doilea act, în care s-a clătit la ochi, și-a suflecat mânecile și i-a băgat ibericei în casă aproximativ jumătate bucată mort.
Condusă cu 2-5, catalana s-a redresat, că doar are și cu ce. A închis apoi duelul în tiebreak, la 2, și senzația e că poate prinde sâmbăta viitoare tot la Melbourne. Ca să joace, nu ca să exploreze scena gastronomică locală, precum amicul Tsitsipas.
În acest momente, gândul îmi zboară la fotbaliștii patriei, care sacrifică strategic cupele europene pentru campionat, pe motiv că tușesc și îi doare la operație dacă joacă din trei în trei zile. După care vine Jack Draper la duelul cu Alcaraz. În ultimele cinci zile, britanicul a dansat trei meciuri de câte cinci seturi fiecare, caz de targă pentru noi, muritorii de rând.
Sigur, titlul de glorie vine la pachet și cu nota de plată, pentru că nu s-a inventat corp omenesc care să suporte așa nebunie. Indiferent de dietă, recuperare, vitaminizare sau mouratoglou. A pățit-o azi señor Fokina, apărut la meciul cu Tommy Paul după două reprezentații de cinci seturi. Previzibil, Alejandro s-a dezintegrat și a șterpelit doar trei game-uri, mari și late, în trei seturi contra americanului.
Și a pățit-o și Jack Draper, care după două seturi a ridicat mâna întru pace și s-a cerut afară. Ce-i drept, asta nu înseamnă că, voios și odihnit, englezul ar fi emis pretenții în fața lui ditamai Alcaraz. Deznodământul ar fi fost același, doar numărul de seturi ar fi fost diferit.
Mark Avellino/Anadolu via Getty Images
În primul set, cât a pus pe masă ultimele sale picături de energie, Draper i-a încălzit nițel sângele lui Alcaraz. Britanicul a fost la un pas să facă primul break-ul și să-l încurce rău pe murcian. Nu l-a făcut, dar tot l-a încurcat pe Carlos spre finalul actului, când a revenit de la 2-5. Până la urmă, Alcaraz a scos-o la capăt la potou, cu o lovitură de semnătură care l-a prins pe britanic în unghiul mort, între linia de fund și fileu.
Spaniolul și-a întețit atacurile în al doilea set, în timp ce Draper părea că are nevoie de două zile de somn ca să se pună picioare. Spre final, londonezul a cam renunțat să mai alerge la mingile care nu cădeau în zona lui de confort, oricum restrânsă drastic din cauza oboselii. 6-1, după care britanicul a ridicat steagul capitulării. Încă o gară bifată pentru Alcaraz în drumul spre trofeu. Următoarea oprire, posibil Nole. Stație mare de tot, dar gândește-te că o treci. O mână și două degete sunt deja pe trofeu.
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.
