Sunt zile în care îți zburdă mintea la taxe și impozite, la ordonanțe-trenuleț și la alte drăcovenii, dar și după-amiezi în care îi mulțumești Providenței că te-ai născut. Doar pentru că abonamentul obișnuit la Internet îți permite să fii martorul unei manifestări sportive aparent ordinare. Aparent, căci aici se întâmplă lucruri, se inversează polii magnetici, ne-o cheamă postum înapoi pe Laika în spațiu și ni se promit condiții de viață și pe alte planete. Avem voie să credem orice, universul sportului în care doi bipezi aleargă o sferă îmblănită așteaptă cerere pentru viză din partea Soarelui. Aici suntem.
După ce s-au retras zeii Federer și Nadal, am tot încercat să ne facem chip cioplit după diverși băieți de mare ispravă. Personal, încă nu pot fi un suporter al lui Sinner, nu mă prinde, sunt pe alt meridian. E adevărat că am ceva și cu cipilica aia, mai ales că mi-s purtător fervent de șapcă. Alcaraz, în schimb, e genul de campion pentru care amâni și o cezariană – de jucat se joacă acum, în reluare nu mai are niciun haz. Iar spaniolul e molipsitor și prin norocul care-l înconjoară. De pildă, a avut șansa de a închide ziua de marți de la Australian Open jucând cu Dumnezeu. Tenis, da, dar nu orice tenis.
Întâmplător, sub frizura gimnazială a lui Nole – am tot pomenit-o și în alți ani, dar e ca un talisman – s-a ascuns Creatorul. I-a venit pe chelie pofta de a-l întinde pe Carlitos în toate părțile, de a-l trage de toți mușchii, de a-i asigura un somn de 48 de ore. Neîntors. Ca să-i creezi asemenea neplăceri starului care își consumă celebritatea de foarte tânăr, e obligatoriu să-l controlezi psihic, să-l domini ca după ce l-ai ținut în beciurile Miliției preț de două săptămâni și să fii foarte atent la reflexele sale de felină. L-a învins Djokovic, dar ăsta micu’ n-a fost departe de a duce nebunia de meci în decisiv. Acolo, după un efort de le suflau celor doi plămânii pe umeri, ar fi fost posibil să-l răpună pe sârbul pentru care încă nu s-au inventat toate epitetele pe care le merită.
Foto: Imago
Să dai de atâtea ori cu serviciul la exterior în dreptunghiul lui Alcaraz e o combinație de forță mentală, tupeu balcanic și experiența care se vede doar pe tarla, nu și în podoaba capilară a lui Novak. Tratat sau nu după o problemă simțită la picior în finalul primului set, belgrădeanul revenit de la vestiare a tăiat coada mâței, apelând și la alte măsuri precum Hagi Tudose, pentru a nu risipi energie și nici alte mișcări riscante. Dar s-a ajuns în manșa a patra și la schimburi de 33 de mingi, cu Djoko alergând ca apucatul între fileu și linia de fund, cu loburi frustrante pentru spaniol și cu mingi care se urcau ca râia pe fileu.
Blockbuster e puțin spus, e și clișeu. Extratereștrii există, uneori joacă între ei, chiar dacă unul e născut când pe Calea Lactee existau doar două benzi pe sens.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de Porsche.
Nănașa a fost zgârcită la vedere în acest turneu, profund inospitalieră. La single, s-a externat din primul tur. Noroc că la dublu letonei i-au picat alde Gabi Ruse în cale, altfel cine ar mai fi dat cu crucea de ea prin acest labirint, mai ales când e aglomerație pe plantația oficială? Ostapenko e spectacol în sine, te uiți la ea și dacă nu știi tenis, o urmărești atent și în zilele în care ai alte lucruri de făcut. Un Mare Șlem ar trebui să-i poarte prenumele. Și dacă ești ancorat pe masa de operație, parcă tot îți vine să arunci un ochi la show, măcar când servește. Dar când e să fie, vrei totuși s-o vezi exclusiv pe ea, nu să-ți vicieze bucuria elemente reziduale.
Leana se și maturizează, nu mai adoarme îmbrăcată. I s-o fi ițit în zațul de pe fundul ceștii că va nimeri peste un număr 294 mondial care e, totuși, o bestie. Astfel a eliminat-o Bencic la simplu, însă ea își aranjase un back-up convenabil. În tenisul în care te calci pe picioare, a mers pe varianta cea mai sigură – face echipă din acest ianuarie cu Su-Wei Hsieh, o taiwaneză de 39 de ani la care se închină toți aspiranții la medalii în disciplina în care poți să și stai de vorbă. Că ai cu cine. E zeiță în acest sport, un fel de Titi Aur în materie de condus preventiv sau Elisabeta Polihroniade din epoca în care tutorialele cu regine și nebuni se vedeau doar la Album Duminical.
Foto: Getty
Su-Wei deține șapte trofee de GS la dublu, a fost no. 1 cât a avut chef, iar pe la Melbourne a trecut cu rost mai ales anul trecut, devenind în premieră campioană. Dacă-i freacă și un nes balticei noastre nărăvașe, e aproape perfectă. Cu Osta la umbra aceleiași cazemate, Hsieh nu risipise niciun set în 2025, însă e drept că acum întâlnea o echipă deja sudată. Gabriela Ruse și Marta Kostyuk joacă împreună de peste doi ani și jumătate. Cu toate acestea, și după ce rataseră a doua manșă, una în care românca și ucraineanca s-au redresat în ultimele două game-uri, favoritele au aplicat o strategie infailibilă.
Veterana, o finuță care a văzut destule la viața ei, broda și aplica slice-uri, în vreme ce din fundul grădinii se înnegrea cerul de coasele și topoarele Lenuței. E aproape imposibil să obții mai mult dacă după fileu ceasornicarul apare cu gardă de corp, cu o banală pensetă s-au rezolvat afaceri absolut oribile și în Breaking Bad.
Trec minutele, se duc orele, iar Coco încă se întreabă ce a lovit-o. Mai jucase cu Paulica, la ultimele șezători chiar îi venise de hac fără să transpire cât pentru o echipă de salahori pe șantier la 30 de grade. Precizare pentru amatorii ocazionali de ițit arătătorul în mulțime: autorul a fost gamer într-o viață anterioară și se dă în vânt după figuri de stil din bagajul emoțional al lui Jack Spintecătorul, dar pe timpul săvârșirii acestei cronici nu a fost sacrificat nici măcar un pui de gostat. Parol, veganii din lumea întreagă să mă judece!
Așadar, mai bătuse asta mică la spanioloaică, știa că o poate expedia ușor în triaj, chiar dacă Badosa încă mai are acasă poze înrămate de când era număr 2 mondial. Ei bine, acea Badosa, ladies and gentlemen, a revenit în dimineața acestei zile. În carne și articulații. S-a nimerit să fie în toiul Grand Slam-ului din Australia de mi-a bubuit-o pe Gauff tocmai când acesteia din urmă i se părea că drumul până la trofeu se simplifică. Trecută parcă printr-o revizie totală, iberica a ieșit alta pe porțile atelierului de mecanică – arc și suliță a fost pe tot terenul, venind la fileu precum karma de la care ai așteptări să te mai păsuiască. Dar nu e mereu cum poftești, pentru unii niciodată nu se încarcă sută la sută rezoluțiile din noaptea de Revelion.
Foto: Getty
Și pe fund a întors stoluri de mingi Paula, lovind și cu forehandul, dar și pe rever multe dintre intențiile ascuțite ale favoritei de a merge în semifinale. Departajarea s-a făcut în coada primului set, când Gauff, după o rutină care presupunea că nu poate fi altcineva la timonă, s-a trezit brusc ca șoferul de camion care driblează tahograful. Jucătoarea din Spania a comis break cu premeditare și a închis cu 7-5. Coco a holbat ochii, mai pierduse primul set în ultimele două directe, însă de data asta era pusă la încercare de altă mașinărie. 2-0, repede 5-2 și, în ciuda faptului că sportiva din State propunea șah cu grenade pe post de pioni, istoria s-a scurs într-un “caliente” 6-4.
Dar a fost meci, nu parada modei, iar dacă o prinzi pe Badosa prin sferturile unui Grand Slam, pricepi deja că se derulează și nenorociri. Încercase prima dată gustul acestei fierturi nobile în iunie 2021, la Roland Garros. În același timp, naționala Italiei înșfăca Europeanul de Fotbal aferent anului 2020, pandemia de Covid-19 încă grohăia în capul mesei, iar Cascada Bigăr se prăbușea din cauze naturale. Și acum e bine, forfota e verișoară primară cu progresul: Trump a revenit furios la Casa Albă, iar un loc de parcare în Cluj-Napoca ar putea costa până la 20.000 de coco. Rămânem cu ochii-felinar pe fluxuri. Cine știe ce se mai poate petrece?
Da, Sașa e aici, însă abundența de figuri interesante din balul australian îl privase de cronică separată. Nici nouă nu ne convine să luăm în gazdă păcatul că Pouille și Humbert, onomatopee à la Louis de Funès, sunt numele cele mai serioase care îi fuseseră presărate în cale. Cu americanul Paul, în schimb, s-a prestat ca pentru Oscar, fie și unul de nișă, vorba colegilor din redacția remote. Neamțul, supărat încă de când s-a îndepărtat de maternitate, vede inamici și pe norișorii care îl transportă pe Dumnezeu până la pâinea, laptele și mierea comercializate de producători locali.
Au fost lăsați fără pită tușierii și se claxonează direct din computer când evadează mingea dincolo de tușe? Așa o fi, însă Zverev își păstrează acel dinte împotrivă. E un fel de “lasă că vă știu eu pe voi, ăștia cu tehnologia, că le furați oamenilor atât datele personale, cât și mingile oficiale.” Și pentru că toate i se întâmplă numai lui, în setul secund, pe un retur sănătos al germanului, o pană de pasăre de mari dimensiuni i-a aterizat din peluză prin anvergura brațelor. Asta a fost o aterizare la care s-a aplaudat și la Antipozi. Iarăși motiv de scandal, omul zăbovind câteva minute lângă foișorul arbitrului.
Te superi, cum să nu? Data viitoare poate se desprinde roata vreunui avion sau mai știm noi ce. Se subînțelege, m-am subsumat deja umorilor lui Sașa. Dacă se scutură struțul sau cine știe ce înaripată, nu mai e tenis, ci safari. Sau bătaie cu perne. Alexander intrase oricum în pană de idei, reușind doar în tiebreak să-i dea cu terenul în cap lui Tommy. S-a scuturat și el apoi de gânduri și greutăți, prilej pentru yankeu să-l ușureze de manșa de a treia. A părut, totuși, doar o acțiune de marketing, căci încă mai are de modelat niște pixeli la propria imagine. În ultima reprezentație, actualul număr 2 planetar a fost aproape de bagel. A defilat cu o minge de 6-0. A lăsat-o fix în zona în care își tundea acvila din perciuni, dar după tușă.
Zverev e iarăși semifinalist la Melbourne, ca și anul trecut. Pare să nu fi tras nici acum biletul norocos, cu toate că în 2024 trecea tocmai de Alcaraz în sferturi și pierdea la Medvedev ultima carte pentru finală. Daniil e acasă din precambrianul actualei ediții, nici nu mai știi dacă vine muntele la Mahomed sau invers.
Problema cu Pavlyuchenkova este că nu știi când o găsești în vână maximă. Nu are constituția atletică a unei Wonder Woman, iar asta e arma ei secretă, dacă o întâlnești fără să-i cunoști skill-urile. Forța e cu ea, nene. Când ajunge să catapulteze din viteză o directă în lung de linie, se poate întâmpla o fracturare hidraulică și energia telurică se pulverizează toată în atmosferă. Mi-e și teamă să duc ideea mai departe, deja simt că am pășit pe un teren periculos.
Sunt pregătit și de eventuale mustrări, doar avem cititori cu centură neagră în orice:
– Prietene, ce exagerezi! Oricum, impresia este că și la fizică ai fost modest.
– Corect și foarte corect, dar Anastasia și-a permis să-i ia un set Arynei. Nu se mai întâmplase de doi ani ca bielorusa să piardă manșă pe tărâm australian, e o raritate care trebuie tăvălită prin pesmet și poezie. Așa ne încasăm și noi banii, poate ne crește și cota, mai primim niște love-uri și add-uri pe rețelele sociale. Câștiguri pe linie, ipotetic.
Sabalenka n-a primit cu ofrande riposta ușor ilegală a rusoaicei, doar e campioana ultimelor două ediții și pare genul de om care ține la blazon. Mai și eliberează în acest sens decibeli pe tunul cavității bucale, ea și fizic e plămădită ca o femeie din sfera fantasticului. Îți face cunoștință cu Iadul, cu precădere atunci când absența smereniei te păcălește că Saba e istorie. Era doar chestiune de timp până când sol-aer-urile fiarei originare din Minsk își vor doborî țintele. La 4-3 în decisiv, s-a potcovit un break, s-a strâns din dinți de plângea cleștele în cabinetul stomatologic, nu pacientul, și s-a ajuns la game-ul la finalul căruia campioana a ratat o singură minge.
Foto: Imago
Duelul, o încrucișare plină de vitalitate, ca pentru o finală de mare turneu, a tras după el și nivelul evenimentelor conexe. Istovitor jug! De pildă, prietenul Anastasiei a fost surprins în tribune într-o ținută care cu greu poate fi ridiculizată în acest an, deși abia suntem în ianuarie. El are voie să creadă că era echipat business sau că se afișase smart office. În realitate, omul a apărut în pijamale ca de spital. Măcar erau nou-nouțe. Trăise și o nebunie de meci.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
