Mirra-s-ar lumea

Disclaimer pentru cei care aterizează la cronici pentru prima dată: au jucat o puștioaică de 16 ani cu finalista de la Wimbledon de anul trecut, doar că pentru a afla care-i una și care-i alta trebuie să avem o discuție serioasă.

Mirra Andreeva a pierdut anul trecut, pe Rod Laver Arena, finala copiilor. Cu o colegă de generație și de țară, Alina Korneeva, v-am zis de ea acum două zile. A și plâns Mirra la final, deci probabil că și-o fi pironit în minte ca, dacă mai calcă vreodată pe-acolo, să facă tot posibilul să nu-și mai mulgă ochii în public. 

Așa că Ons Jabeur a avut întrucâtva ghinionul de a nimeri în fața copilei fix când s-a întors la locul crimei, pregătită să apese capacul pe oală ca să-și înăbușească amintirile. E adevărat că tunisianca a jucat absolut infect și s-a aflat pe toată lungimea partidei în partea greșită a liniei fine dintre mingicăreală și clownerie. Dar asta nu-i neapărat problema domnișoarei Andreeva, care a trimis șocuri fine prin fibră optică către coloanele vertebrale ale tuturor jucătoarelor din circuit. Umblă vorba statistică că asta a fost prima victorie a Mirrei Andreeva în fața unei jucătoare din Top 10 mondial. La cum s-a jucat, însă, a părut că Andreeva a jucat pentru prima dată cu o jucătoare din afara Top 100.

Partea bună pentru Ons e că jena a durat doar 54 de minute. Mână de ajutor din partea regulamentelor de tenis, care nu te țin pe teren prea mult dacă văd că nu ești în apele tale. Dacă altădată se cârâie că tenisul nu are limită de timp, ca alte sporturi, și asta ne face să vedem epopei de 5 ore începute într-un an și terminate în altul, atunci când tai pe lângă linie se întâmplă inversul: tenisul te ajută să te ascunzi destul de repede prin vestiare, departe de ochii lumii și de pixul jurnaliștilor. 

Iar pe Ons o ajută azi că a jucat cu Andreeva, care-adună toate titlurile. Dacă lua bătălie în halul ăsta cu Camila Giorgi, de exemplu, pierdea rușinos Ons. Dacă a fost trosnită de Andreeva, a câștigat strălucit Mirra. Chestiune de abordare.

Partea bună pentru Ons și pentru colegele cu tuleie de prin circuit e că Mirra Andreeva nu are cum să joace în tot calendarul, pentru că-i limitată electronic de vârstă și de WTA să-și verse forehandul într-un număr redus de turnee. Mai puține competiții, mai puține șanse de umilință.

Aceste cronici îți sunt oferite de noul Porsche Panamera

Maria Timofeeva – Caroline Wozniacki: 1-6. 6-4, 6-1

Meciul dintre Maria Timofeeva și Caro Wozniacki a definitivat două dintre concluziile evidente ale acestei ediții Australian Open. În primul rând, rusoaicele de până-n 20 de ani par legate-n serie, ca becurile, și strălucesc ca LED-urile de Crăciun. Vezi – tot azi – bobârnacul pe care Andreeva l-a executat în jongleriile lui Jabeur. În al doilea rând, nu pare să fie cel mai bun turneu pentru recentele mame din circuit: Kerber, Osaka și Wozniacki au venit la Melbourne cu ideea că circuitul feminin e cum l-au lăsat înainte să îmbogățească lumea cu juniori, doar că realitatea din teren e că lucrurile s-au schimbat, au accelerat monumental, iar talentul nu-ți mai poate câștiga meciuri de unul singur doar pentru că dincolo de fileu stă o adolescentă hipnotizată de emoție și de respect pentru legenda cu care joacă.

Wozniacki, de exemplu, a apucat să mormăie că vine la Australian Open ca să câștige turneul, uitând atunci când l-a câștigat a făcut-o profitând de faptul adversara din finală se hrănea prin branule după eforturi masive în tururile anterioare. Nu dăm nume, că iar ni se acrește gâtul cu gândul la bazele sportive de lux de pe Riviera franceză. Iar după meciul de azi, cu o copilă aflată la primul său turneul de Slam la seniori, Wozniacki a rămas să plătească vreo două săptămâni de la ea apartamentul ăla de 200 de metri pătrați pe care l-a închiriat pentru toată familia, că la doi copii nu-ți mai permiți să stai într-o cameră de hotel în care-ți încap doar șlapii și-un geamantan. 

Pe Woz a usturat-o rău înfrângerea asta, pentru că n-a fost o bătaie oarecare venită natural. Probabil că, la întoarcerea în circuit după 3 ani de pauză, daneza și-o fi luat-o reper de pregătire și tehnică pe Sorana, doar că a învățat fix paginile greșite din manual. Așa se face că Wozniacki a făcut o Sorană azi, pentru că la un moment dat avea 6-1 și 2-0 înainte să-și verse fierea pe caldarâm. 

Una peste alta, a fost însă victoria tenisului în fața jocului implacabil strâns cu cureaua al danezei, care dă impresia că vine dintr-o eră trecută a tenisul. Una în care mingea pusă enervant de insistent înapoi în teren putea să-ți câștige meciul doar pentru că adversarele nu aveau răbdare și tun. Azi, fetele de generație nouă au răbdare antrenată pe scroll-ul infinit de pe TikTok, iar cu tunul stau din ce în ce mai bine de când cu explozia sălilor de fitness. 

Novak Djokovic – Alexei Popyrin: 6-3, 4-6, 7-6, 6-3

Când ești obișnuit ca Nole să bage piroane-n telemea în fiecare tur până-n finalele de Slam, un debut de turneu ca cel de la Melbourne ridică sprâncene până-n exosferă. Mai ales că, după ce am văzut tragerea la sorți, concluzia tuturor specialiștilor era că până prin sferturi poate să joace cu o mână legată după ceafă pentru ca adversarii să nu aibă căderi psihice definitive și hotărâtoare pentru propriile cariere.

Zis și făcut: pe Nole-l deranjează vizibil încheietura mâinii drepte în începutul ăsta de Slam, așa că iată-ne în situația în care d-alde Prizmic și Popyrin, care de obicei sunt ingrediente din cocă, nu din umplutură, îl bagă pe sârb în corzi și se-apucă să-i care upercuturi. Sunt și ei atât de surprinși de situațiile în care sunt puși, încât habar n-au cum să îmbrățișeze momentul.

Popyrin, de exemplu, a fost de câteva ori nu la un punct, ci la un deget de a avea 2-1 la seturi cu Nole la Australian Open. O situație în care s-au aflat mai puțini oameni de pe planetă decât numărul celor care au pășit pe Lună. Ce-a făcut Alexei în momentul ăla? Păi a sucombat la propria lansare, ca rachetele cărora au uitat ăștia să le strângă un șurub. Cu tribunele în spate, cu Australia ținându-l în brațe și cu nadaliștii și federerienii alături de el de la distanță, Popyrin s-a simțit brusc mai singur decât a fost vreodată în întreaga carieră în fața fiarei tumefiate de pe partea cealaltă de teren. Probabil că a simțit brusc cum broboanele de transpirație sapă ravene între omoplați și fesieri, învârtindu-i mintea ca pe cercurile de la păcănele.

https://twitter.com/eurosport/status/1747595087289151931

Tradiționalul piron din telemea a fost până acum un șurub care încearcă să intre prin fier-beton, iar senzația pe care o avem urmrind hălci lungi din meciuri e că șoșonii lui Nole au găuri în talpă și asta-i face greu spre imposibil drumul încă foarte lung spre finală. Dar am mai văzut episodul ăsta în seriale anterioare, iar personajul principal a scăpat de fiecare dată, deși e înconjurat de hiene atrase de mirosul de încheietură fumegândă.

Urmează Etcheverry, despre care o să înțelegem mai jos că-i place să se-nvârtă cu scara de zugrav prin magazinele de antichități. Are cineva curaj să-i spună lui Tomas că sudoarea se topește-n pânză?

Tomas Etcheverry – Gael Monfils: 6-4, 6-4, 6-4

Argentinianul Etcheverry e în vârful carierei sale. Are 24 de ani, bate la poarta locului 30 mondial și a acceptat recent o ofertă din partea Casei de Pensii, unde devine cel mai eficient angajat pe care l-a avut vreodată instituția.

În cele două tururi trecute la Australian Open până acum, Tomiță i-a trimis la andrele pe Murray și pe Monfils și a făcut-o cu stil, în trei seturi. Nu i-a chinuit pe săracii oameni, că de la un moment dat încolo nu se cade să-i ții 4 ore în picioare, ca pe animale.

Și povestea devine interesantă când te uiți în coada partidelor jucate de Etcheverry anul trecut, unde i-a retezat, printre alții, pe Fognini, pe Lajovic, pe Ramos-Vinolas și din nou pe Murray, semn că omul nostru e tipul care ia de braț persoanele în vârstă când le vede că vor să treacă strada doar ca să le lase-n mijlocul bulevardului.

Practic, dintre virtuozii cu istorie în sport, doar Wawrinka și Djokovic au scăpat recent de călăul de unchieși. Și ghiciți cu cine are meci Etcheverry în turul al treilea în condițiile în care Stan e deja înfipt până-n coate în fondue la Verbier.