Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale, am hotărât să-mi iau soarta-n propriile mâini și să creez o Românie mai bună. Și cum pentru cei de peste 80 de kile o Românie mai bună înseamnă mai bună la gust, mi-am atârnat șorțul de sternocleidomastoidian și am purces la fabricat. Cu ajutorul maestrului Hădean, care mi-a fost alături psihic fără să știe (n.m. maestre, te pun icoană în bucătărie, să-mi crape ceapa roșie, dă-mi poză!) și cu umărul Rețete cu poze, noul proiect Ceva bun, m-am înarmat cu o zi liberă și cu lista de chestii luate încă de aseară de la magazine și am tras o rafală. Dedicată Elizei, care a trecut în 1 decembrie peste 420 de kilometri prin ploaie, ninsoare și România și a ajuns fix când toate erau gata. A fost așa:
1. Primul meci a început printr-un atac prin învăluire al unor biscuiți care s-au lovit însă în apropierea porții de unt topit și de două linguri cu apă. Pentru că au amețit de la atâta alergat, au fost eliminați 10 minute în cuptor, pe fundul unei tăvi. Între timp, la adversari s-au încălzit brânza dulce, zahărul brun, niște amidon, zahărul vanilat, și frații gemeni Esență (Rom și Vanilie), plus niște ouă transferate recent. Echipa a fost destul de omogenă și s-a așezat peste biscuiții răciți încă de la începutul meciului. Partida a durat 30 de minute la cuptor, iar peste meci a căzut un sos de zmeură inventat de patronul gazdelor din dulceață de casă și câteva linguri de lapte. Tabela a înghețat apoi în frigider câteva ore. Scorul final a fost bun. Rău.
2. În a doua partidă a zilei au jucat patru cartofi contra unor felii de usturoi și de ceapă tăiate repede, cum m-a învățat maestrul Jamie într-una dintre cărțile lui. Dumnezeu să-l îmburde-n rai. Usturoiul și ceapa s-au infiltrat destul de adânc în liniile adversarilor, tâind felii late cât jumătate de deget. Peste meci a căzut o ploaie de sare de mare și piper proaspăt măcinate, plus niște ardei Cayenne. Și rozmarin. Și ulei de măsline în stropi. Meciul a trecut printr-o perioadă neinteresantă timp de o oră, cât timp echipele au stat la vestiare la foc mic. La final, arbitrul a presărat niște brânză, preferând această metodă de final în locul untului.
2 bis. Strâns legată de meciul al doilea a fost partida dintre 500 de grame de ciuperci de cultură pe care antrenorul le-a masat și le spălat înainte să le pună să fiarbă 5 minute. Au fost însă scoase repede de pe teren și puse la uscat, să dea randament mai târziu. Echipa adversă a fost formată dintr-o combinație de ceapă și usturoi călite peste care a fost aruncat în tigaie un piept de pui făcut bucăți de câteva fente ale patronului. În meci și-au făcut apariția și ciupercile, iar peste vreo 10 minute totul s-a transformat în sportul alb cu ajutorul unei cutii de smântână. Sare, piper și din nou ardei Cayenne proaspăt măcinat. Meciul s-a încheiat când asistența a scăzut și s-a transformat într-un sos ceva mai gros.
Selecționatelor echipelor 2 și 2bis au jucat finala în farfurie. Și și-au făcut noi fani.
Inspirat de:
– Cheesecake cu căpșune zmeură (by sabina-madalina)
– Cartofi copți cu usturoi (by bucătarmaniac)
– Tocăniță de gălbiori ciuperci cu smântână (by dulciurifeldefel)
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
