Marta seducției

---

Cum tronează mașina aia rezervată câștigătoarei turneului de la Stuttgart, cât de mult ar fi meritat-o fetele astea două s-o împartă! Pentru cum au jucat în primele două seturi, să le fie feliată ca la surori, tu volanul, eu frânele și așa mai departe, iar pentru minunăția de tenis din decisiv să primească fiecare câte una nou-nouță.

Categoric, am fost martorii meciului anului de până acum în tenisul feminin, o capodoperă pentru tăria de caracter din final, cu toate stângăciile de până atunci, o piesă rară pentru felul în care, pe fondul unei presiuni care creștea direct proporțional cu tensiunea diastolică (aia mică-i mare, cum spunem noi, românii), ieșeau combinațiile care în primele douăzeci de gameuri nu existaseră nici în faza de studiu de fezabilitate.

Kostyuk, de departe jucătoarea turneului, indiferent ce se va mai întâmpla în ultimele trei jocuri pentru trofeu, și-a analizat din toate punctele de vedere piedica din aceste sferturi de finală. Jucase de numai două ori cu americanca, de fiecare dată pierduse cu 2-1 după ce reușea să vină din urmă și să ducă meciul în set decisiv. Chin fusese și atunci, părea că se învață cu pedeapsa.

– N-am făcut ceva bine? Ce n-am făcut? Cine, eu? De ce eu? De ce nu tu? De ce, de ce, de ce?

Potențialii contestatari sunt invitați să chestioneze biata rachetă a ucrainencei. De fapt, la câte trânte și-a luat în duelul-vedetă din Germania, o să răspundă fix ce dorești să auzi. Ca la secție s-ar comporta, cu felinarul în freză și cu regretele că nu te-ai predat din prima secundă. De ce-ar fi fost vina bietului obiect cu mâner? Sufletește, Marta părea învinsă încă de la coborârea din autobuz. Citeam pe chipul ei că nu crede nicio secundă că va putea trece peste Gauff. Poate că și conduita de Sfinx a lui Coco, care doar la final de meci scoate rânjetele din lanț, i-a înfipt pe cortexul cerebral amprentele unei reprezentanții sub așteptări în primul set.

Nici la a doua strigare nu se întrevedea optimismul în tabăra ucraineană. Gauff, cu mai multe erori decât obișnuiește, accelerase până la 4-2 și, la 40-40 pe serviciul europencei, a ratat un voleu incredibil. De unde nu zâmbește deloc în timpul evenimentelor, i-a căzut și mai mult fruntea în vine. Marta se angajase în urcare, dar se servea alandala, prost, în bălării, copaci și în pădurea de după copaci, ambele jucătoare căutând cu disperare să treacă la pândă pentru a face câte un game. 16 din 31 de gameuri au fost luate pe sub mână, pe mingile lansate de după fileu, și asta o extravaganță care i-a adăugat ingrediente spectacolului.

Dacă s-ar fi terminat în două manșe, i-aș fi pus eticheta de meci prost, cu două sportive parcă neîncălzite și ieșite din formă. Sau obosite, dar surmenajul a fost transformat în energie verde într-un decisiv pentru care încă se mai lucrează la epitete. Am trezit Academia în miezul nopții, se cere neapărat ceva nou, Marta și Coco s-au muncit ca să vedem lucrurile cu alți ochi, din altă perspectivă. 1-0 ucraineanca, apoi 40-0 pe serviciul adversarei. Lupte, buze sfâșiate de dinții încleștați cu care se trimitea peste pârleaz, reveniri, avantaje, deuce! 1-1 și 3-1 americanca. Schimbai pronosticurile după fiecare punct, căci din brațele păroase ale deznădejdii se întorcea despletită Kostyuk: 4-3, cu trei jocuri la rând luate entuziasmant. Ce game avea să fie și acela de 4-4, fizicienii se jucau de-a formulele intensității cu care energia celor două își dădea mâna undeva spre bolta incredibilei săli din Stuttgart.

Îi spuneam lui Mircea, aflat acolo, în epicentru, că aș fi vrut să-l zăresc întâmplător la TV, cum îl vedem pe Țiriac și ale sale pălării mai scumpe decât lichidul de parbriz al avioanelor din dotare. Ăsta făcea poze din înaltul tribunei.

– Fii, bă, serios, nu vezi la ce distanță sunt de teren?
– Așa e, îi răspund, eu sunt obișnuit cu sălile de pe la noi. Unele dintre ele. Aici, grija nu e neapărat să dai după fileu, ci să nu vii naibii cu capul de calorifer pe timpul deplasării.

Ne întoarcem la regal. 5-4 pentru numărul 27 mondial și un deget dus la tâmplă, semn că începea să creadă că nu se mai repetă blestemul din precedentele două partide head-to-head. E scorul la care îi vine pe radar o minge de meci. Și încă una, apoi a treia. Le irosește cu o seninătate bolnăvicioasă: presiunea se ducea în tavan, creștea tot mai mult și nevoia de a ne holba până dimineață, întregul show bătea în roșu. “Almighty marathton!”, exclamă comentatorul site-ului wtatv.com, căci la noi în țară – și poate că numai la noi se întâmplă asta – canalele de sport mutaseră mișelește pe fotbal după setul 2. Pe Bilbao – Granada. Frumos!

Coco nu mai era făptura nobilă, își îmbăia și ea racheta în zgură, ulterior venea cu două smash-uri în același game, rezistența Martei devenind greu de înțeles. Tie-break, pasiune, meci-monstru, eroinele transfigurate. Iar prima care își ia inima-n canini, deși parcă vedeam și măsele pe jos, printre reziduuri, a fost Kostyuk. Servicii țintite, retururi peste nivel și se face 6-2. Adică alte multe mingi de plecat spre semifinale. Avusese o experiență similară cu o zi înainte, dar pe invers, îi place să trăiască pe același palier cu Raiul și Iadul. 6-3, 6-4, Gauff inventează mișcări, 6-5 și iarăși bară la bară, adică se anula toată agoniseala outsiderei aflate la un băț de victorie. Ireal!

Tenismena din SUA simte că i se lipesc timpanele, reîncepe să respire, simțea că a scăpat, credea că a înviat. Și trosnește zdravăn în fileu. Se instala a opta șansă de izbăvire a Martei. Cine să mai creadă ce? Lui Coco i-a sărit o șaibă și reverul i-a fugit în fileu, însă de plâns avea s-o facă fantastica tânără din Kiev, care a jucat 8 ore și jumătate de tenis în cele trei meciuri de la Stuttgart. Și mâine o ia de la capăt cu Vondrousova în semifinale.

Nu știu de ce m-am oprit aici din scris, am impresia că n-am povestit mare lucru. Atât de mult mi-a plăcut demența asta.

Celelalte cronici din sferturile Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart se citesc aici.

---

Cronicile de la Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.