Pfoa, habar n-aveți de când aștept ocazia de a folosi titlul ăsta. Și e grea așteptarea, să știți. Pentru că nu-i atât de ușor să se alinieze planetele în halul în care au făcut-o azi. De exemplu, nu poți pune titlul ăsta când Kerber bate vreo româncă. Pentru că-n primul rând le bate foarte rar, când le bate se întâmplă pe la turnee în timpul cărora noi dormim ca să ne refacem între Slam-uri, iar când le bate totuși pe la Slam-uri, le bate foarte greu, la limită, ceea ce nu justifică măreția, aura, idealismul, misticismul acestui titlu.
Dar astăzi, prieteni, azi a fost perfect. Au jucat nemțoaicele între ele, s-a jucat acasă la ele, la Stuttgart, turneu la care pentru Angie e cam ce-i Roland Garros-ul pentru Nadal și Playout-ul pentru Dinamo, iar peste toate a fost și o bătaie de-aia fără replică, în care Kerber a fost turn de control, iar Petkovic un avion rămas fără kerosen pe care Angie îl ține-n aer doar de-a dracu’. A luat cârcă Andrea noastră cu furtunul de la mașina de spălat. Așa că iată-ne în acest moment magic în care Angelique Cerber se califică fără emoții ca titlu al unei cronici pe cronici.ro
Acum să vedem ce naiba facem dacă va câștiga în continuare în halul ăsta și ia și turneul, iar apoi continuă să joace la altitudine înaltă și le ia și pe ale noastre în roabă în turneele care stau să vină. Că nu ne putem repeta predictibil și bâlbâit, ca vocile feminine din muzica dance, trance și disco. Aici e muzică clasică, e folk, e Singer/Songwriter.
Dar până la momentul în care vom avea din nou nevoie de un titlu inspirat, să vedem ce s-a întâmplat azi la Stuttgart. Puneți-vă centurile, decolăm.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Naomi Osaka – Su-Wei Hsieh 6-4 6-3
Băi, sunt unele jucătoare care n-ajung să joace una contra alteia decât spre final de carieră. Și există Osaka și Hsieh, care anul ăsta au jucat deja al treilea meci direct și s-au plictisit una de alta ca de rudele venite în vizită de Sărbători. E adevărat că până în 2019 se mai alergaseră o singură dată, la un turneu desfundat pe iarba ITF-ului din Surbiton, undeva prin 2015, când Osaka de-abia-și făcuse buletinul și nu știa ce-i aia Tsitsipas.
1-1 la meciuri directe anul ăsta. Pentru că Hsieh câștigase la Miami într-un meci care a durat vreo două ore jumate. Și trebuie să recunoaștem cu mâna pe garnitură că e greu să te uiți la Hsieh timp de două ore jumate. Fata asta e ceea ce ar fi fost Monica Niculescu dacă nu era româncă și n-o iubeam. Că așa, e a noastră și e simpatică. Deci Su-Wei e o jucătoare cu un joc extrem de ciudat, cu o dinamică atipică și cu lovituri atât de neortodoxe, încât dacă tenisul ar fi fost religie, Hsieh ar fi fost Nuwaubianistă.
Dincolo, Osaka. Aterizată pe locul întâi mondial ca meteoritul pe dinozauri după o metodă nouă brevetată de ea însăși (bagi direct a șasea la Slam-uri și-n rest o arzi în marșarier, ca ăia prinși pe contrasens pe autostradă), Naomi se simte pe zgură ca peștele-n cuptor. Nu poate să spună c-o urăște, cum zice Kyrgios, da’ nici n-ar saluta-o dacă i-ar fi vecină și ar sta blocată cu ea vreo 4 ore în lift:
De altfel, Naomi și-a luat 5 tone de dinamită de pe inimă când a aflat că Simona s-a retras de Stuttgart, pentru că femeia își simțea amenințată poziția de lider mondial odată cu venirea sezonului de zgură, acolo unde a noastră e balaur, iar Osaka e fluturaș. Vă spun, Game of Thrones ar mai fi avut vreo 3-4-5 sezoane bune dacă-l făceau ăștia cu jucătoare de tenis în locul dragonilor.
Meciul a fost cum îl așteptam: Hsieh și-a deschis trusa de chei tubulare și a început să meșterească de-ale ei. A început meciul cu o scurtă la fix primul punct, apoi a pus în aplicare reverul ăla bruscat pentru care antrenorii de azi te-ar trimite la 100 de abdomene și 5 ture de teren și mai ales și-a ascuțit arma principală: forehand-ul cu două mâini cu care fie dă un slice ciudat ca un CEO prins în timp ce-și vopsește biroul cu sânge de buburuză în timpul programului, fie inventează un soi de cross plat pe care nu-l poți scoate decât cu cleștele dacă intră pe tușă. Doar că, învățată cu greul încă de la Miami, Osaka a lăsat-o pe Hsieh să termine de colorat o pagină, apoi i-a luat cartea și-a aruncat-o pe foc, lansându-i elegant invitația de a performa muzical pe altă gamă și la alt punct de lucru.
În rest, să nu vă mire dacă Osaka bate tot pe-aici. După cum știm, jucătoarele americane au o istorie aproape romantică atunci când vine vorba de Stuttgart, singurul turneu pe zgură pe care-l înțeleg pe alocuri. Pentru că nu-i zgură, ci un soi de ciment rugos peste care e turnat praful ăla portocaliu care te induce în eroare. Cam ca politicienii care în campanie electorală îți zâmbesc aproape umil din afișe, dar de fapt abia așteaptă să-ți ia carotida la compostat. Propun să le zicem de acum Porplastic, cum se cheamă suprafața de joc de aici.
Angelique Kerber – Andrea Petkovic 6-2 6-4
Mai știți când au jucat ăia de la Steaua cu ăia de la Rapid un sfert de finală în Cupa UEFA? Eh, echivalentul în tenis a avut loc astăzi la turneul de la Stuttgart: a fost tot o competiție de rang secund (care șade în spatele Grand Slam-urilor), oponentele au fost din aceeași țară, una dintre combatante a câștigat măcar un titlu până acum într-o competiție majoră (Kerber are trei Slam-uri, Steaua are un Champions League before it was cool), iar o altă asemănare izbitoare este faptul că Simona Halep și Serena Williams n-au jucat nici la Stuttgart, nici în Cupa UEFA. Bine, să nu credeți că ignorăm cu grație diferențele dintre cele două momente de cotitură în istoria sportului. De exemplu, ăsta nu s-a jucat tur-retur, Petkovic a citit mai multe cărți anul ăsta decât au citit toți fotbaliștii legitimați în România din 1921 încoace, iar Andrea și Angie s-au luat în brațe la final de meci și au stat îmbrățișate vreo 10 secunde, că-s prietene și după ce-și spală șosetele de zgură. Dincolo, acest aspect s-ar fi lăsat măcar cu un cartonaș roșu.
Am început jovial această cronică, deși să știți că nu mă bucur deloc de faptul că our girl Andrea a trebuit să-și care rachetele cu cârca fără niciun orizont pozitiv în turneul ăsta la final de meci. Am zis în cronicile anterioare de aici că fata e aur la casa omului, nu mai insist asupra subiectului. Problema ar fi că pe Andrea a eliminat-o Angie, ceea ce înseamnă că liniștea de la Stuttgart va fi spartă o dată pe zi de urletele ordonate ale nemților, care cam stau în Kerber cum stăm noi în Simona. Bine, la ei vin din spate mereu noi aspirante la titlurile mari din WTA, în timp ce la noi nu vom fi niciodată siguri dacă vreo copilă care mustește de talent va ignora faptul că n-are dușuri după antrenament și va găsi bani să le ia pe adversare de cornițe. Lucruri normale, le știm cu toții: un copil din România care vrea să facă treabă-n tenis nu trebuie să-și bată doar adversarii, ci și propria condiție. Uneori concomitent.
După cum puteți observa, nu insist prea mult asupra meciului în sine, pentru că s-a cam circulat pe sens unic și cu viteză destul de mare. Adică singura șansă reală de a întoarce meciul pe care a avut-o Petkovic a venit la 6-3 5-4 pentru Kerber, când a salvat trei mingi de meci și spectatorii sperau ca cele două să-și prelungească șederea la băi. N-a fost însă cazul, pentru că Angie îți dă un deget, da’-ți rupe toată mâna.
Până la urmă, a fost o zi bună pentru Porsche, care e și sponsorul personal al Kerberoaicei. Oamenii se distrează în incintă. Umor german.
Victoria Azarenka – Karolina Pliskova 4-6 6-3 6-4
Nu știu cum sunteți voi atunci când vă ia răceala și vă doare fiecare centimetru pătrat din corp, dar eu vreau să găsesc o metodă prin care să mă criogenizez până trec mucii și să revin în forță imediat după. Știți sentimentul ăla dinainte să băgați sub nas plicuri și tot felul de zămuri: își vine să te faci farmacist, să intri-n cercetare și să găsești leacul pentru ca fiecare răceală să se rezolve rapid, cu o pastilă. Adevărul e că nimic nu te face bine când răcești, iar basculanta de pastile pe care le ei reușește – dacă reușește – abia să amelioreze simptomele. Am aflat și eu de la doctori care au făcut școală, că m-am lămurit cu ăștia care storc castraveți ca să te scape de oxiuri.
Meșter, ce dracu’ de legătură are asta cu tenisul? Păi după ce la conferința de presă dinainte de turneu a venit cu o față stoarsă și a mârâit că bagă antibiotice de vreo două săptămâni și că se simte ca brânza pusă la soare pe pervaz, Pliskova a jucat în seara asta în meciul cu Azarenka de parcă i-au lucrat băieții la circuite și au legat-o pe curent continuu direct la centrala atomo-electrică. Adică dacă așa joacă fata asta când îi urlă bateriile, mă aștept ca în sezonul de zgură să pocnească artificiile după ce-și va reveni din smoală. Pe mine, de exemplu, m-ar fi scos ăia de pe teren după jumătate de oră în care ar fi încercat să ajungă la mine pe undeva pe sub tușe. În schimb, Pliskova zbura pe teren și lovea-n serviciile alea de parcă-i furaseră puii de sub cloșcă.
Acum, câte puțin despre Vika, pentru că ea a câștigat meciul ăsta și azi-mâine se termină cronica fără s-o pomenesc pe-aici. Nici ea nu a venit la turneul ăsta tocmai aptă fizic după ce-a zburat juma’ de planetă duminică spre luni, ajungând la Stuttgart direct din Australia. Eh, Vika a urcat pe ritmul Pliskovei și, după un prim set în care Karolina a luat spuma de pe lapte, s-a cățărat pe catarg și-a aruncat cu mingi în capul adversarei de fiecare dată când cehoaica încerca să revină în joc. Dacă nu le-aș fi văzut lățite pe caldarâm în conferințele dinaintea turneului, aș fi pariat că ambele vin după o binemeritată vacanță în Maldive, la câtă energie s-a dezlănțuit azi în Porsche Arena.
Practic, singura dovadă că a existat, totuși, un scurtcircuit undeva în mațele tenisului fetelor a fost faptul că Pliskova a luat bătaie. Ea, care anul trecut a trecut prin turneul ăsta ca prin perlele de brânză. Ea, care nu ieșise niciodată la Stuttgart mai devreme de sferturi. Ea, care câștigase 21 de meciuri în anul ăsta – cele mai multe din circuit, la egalitate cu Bencic – într-un un sezon cu învingătoare amestecate ca bilele de la loto. Ea, care nu mai pierduse cu o jucătoare din afara Top 50 de un an. (Bine, Azarenka e pe 61 c-a jucat ca naiba anul ăsta, că-n rest n-a șezut degeaba pe locul 1 mondial într-o perioadă în care Serena nici nu născuse, nici nu urla desfigurată la arbitri).
Așadar, Pliskova sare din schemă de la Stuttgart și nu reușește să-și apere titlul, rămânând însă în garaj cu Boxsterul ăla câștigat anul trecut. În aprilie 2018, când a luat mașina, se hlizea cu jurnaliștii în conferința de presă că n-are carnet și că va păstra Porsche-ul în garaj. Anul ăsta au întrebat-o oamenii dacă a apucat să se dea cu ea, dar a zis senină că n-a avut timp de școala de șoferi, deci mașina e unde-a lăsat-o. Dacă nu-și face Pliskova colecție de mașini, ca Țiriac, să-mi ziceți cum vreți voi. O să aibă toate zero kilometri, vor fi în condiție fabuloasă și peste vreo 40 de ani le va vinde ca mașini clasice și strânge mai mulți bani decât a făcut în carieră.
Cât despre Vika, rămâne una dintre figurile faine ale circuitului și ne bucurăm că va ajunge în semifinale după ce mâine o va bate pe Annett Kontaveit în ultimul meci al zilei.
Apropo de mâine, intrăm din nou în priză: Raluca Olaru și Daija Jurak joacă sfert de finală la dublu. Începe la ora 15 a României, dar ora nu e o problemă cât timp oricum toată țara e în pauză de activitate. Sărbători fericite, așezați-vă liniștiți pe locurile voastre în mini-vacanță, ținem noi funcțională banda cu impozite și taxe zilele astea.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
