Sprint, pași mari, fuleu, finish. Nouă secunde și 63 de zecimi, nou record olimpic. Apoi, spectacolul clasic, care îi fac pe mulți să îl considere un clown frumos. Celebra postură în fața camerelor, un tur de onoare realizat lent, parcă în ciuda organizatorilor, momente care i-au făcut pe unii să exclame pe Twitter “Da, e arogant. Dar asta mai ales pentru că are de ce”. 10.000 de urmăritori noi pe minut, explozie pe Facebook și pe toate rețelele sociale pe care îi este prezent numele într-un fel sau altul. În Jamaica s-a băut rom în avanpremiera Zilei Naționale care sărbătorește 50 de ani de independență față de – oh, the irony! – Marea Britanie, iar Puma și-a pus oamenii să gândească noi mesaje care să atragă noi fani. “Did yuh see dat Bolt” is so 2008! Usain a mușcat iar din tartanul mai clar ca niciodată datorită transmisunii full HD, iar proba de 100 de metri își onora din nou copilul nebun. Culoare, steag jamaican, totul mirosea a sărbătoare în secunda întâi după ce cronometrul a înțepenit. Record olimpic, pariori fericiți, fani în extaz, Antile bucuroase, un Kingston în care crimele și furturile s-au oprit din nou grație aceluiași copil care a transformat țara.

LINIȘTE

Momentul finalului și ceea ce a urmat nu au însă nimic de-a face cu momentele dinaintea startului. Mai erau câteva secunde. Nebunii care duc 10 metri pe secundă cu start inclus – echipa de Formula 1 Lotus publica luni un comunicat prin care compara performanțele lui Bolt cu cele ale unei mașini de Formula 1, anunțând diferențe ciudat de mici între om și reperele cu roți ale sporturilor cu motor  – terminaseră bezelele spre cameră, iar întregul arsenal de coregrafii speciale fusese executat cu notă maximă la impresia artistică. În acele secunde, când oamenii mari se pregăteau să rupă barierele distanței-regine în atletismul mondial, pe Stadionul Olimpic de la Londra s-a lăsat liniștea. “Absolut fiecare scaun e ocupat, această arenă nu va fi niciodată mai plină”, spunea pe același Twitter – un excelent aparat de analiză a pulsului în momentele-cheie ale lumii sportive – unul dintre cei 80.000 de norocoși care au asistat la momentul de top al Olimpiadei. Cu toate astea, cele 80.000 de inimi s-au făcut mici, mici, mici, iar un stadion întreg s-a transformat într-un laborator de filtrare a liniștii perfecte. Murmurul constant – sigiliul unui stadion plin – a scăzut în câteva secunde și a fost adus la rang istoric, iar în momentul în care cei opt atleți s-au așezat în blocstarturi, transmisiunea părea că și-a pierdut pe drum partea audio. Liniștea asta neagră așternută aproape instantaneu peste Londra s-a asortat perfect cu fețele schimonosite de concentrare ale celor care urmau să alerge ca-ntr-un film în care Hitchcock pregătește momentul culminant al atacului suprem. Acele secunde i-au scos pe atleți din prizele energetice în care stau zilnic și i-au reașezat într-un tablou electric propriu, în care fiecare bătaie a inimii se dilată, iar pulsul nu mai e o linie pe o coală, ci zgomot cadențat. Mult zgomot în foarte multă liniște.

ROM

Vocea announcer-ului care i-a ridicat pe atleți la start și pistolul de pornire nu au făcut decât să certifice faptul că asistam la momentul olimpiadei. Așteptate de este un miliard de oameni în fața televizoarelor, cele aproape 10 secunde de agonie la puls maxim au părut că durează mai mult decât atât. Când șapte supraoameni și un robot uman sprintează spre istorie cu o viteză la care o mașină are 40% șanse să omoare un copil la impact, alergarea așa cum o știm devine un moft, iar orice apucătură sportivă e paralelă cu ce vezi și auzi. Sau nu auzi. Iar după 9.63 de secunde în care tensiunea s-a adunat ca-ntr-un balon imens în care vocile se aud înfundat undeva departe, totul s-a spart într-o bucurie fără granițe, în care toți ne-am simțit jamaicani. Într-o duminică seară, aproape de miezul nopții românești, prin partea creierului care adună senzațiile de fericire, bucurie și relaxare au circulat buimace impulsuri negre-galbene-verzi.

foto via

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.